Pestera Fundata - o noua atractie a Rasnovului

TIPĂREȘTE

In luna decembrie a anului trecut auzisem ca s-a deschis spre vizitare o pestera in apropiere de Rasnov. Nu stiam exact locatia dar aflasem ca era vorba despre o pestera ce fusese concesionata unei firma private, care in perioada februarie-decembrie efectuase lucrari de amenajare, investitia ridicandu-se la suma de 300000 de euro. Aceasta firma se ocupase de curatarea si conservarea pesterii, iluminarea si montarea de scari, pasarele, elemente care sa asigure o deplasare usoara vizitatorului. Mai mult, se laudau ca aceste elemente, precum si sistemul de iluminare ar fi unic la noi in tara. Oferta parea tentanta, asa ca in lista noastra cu obiective turistice a mai aparut un punct de interes. Intre timp, asa cum imi sta in obicei, am inceput sa caut informatii despre acest loc (niciodata nu plec la drum fara o documentare prealabila) si profitand de faptul ca iarna nu vrea sa se lase dusa si are inca un cuvant greu de spus iar noi nu prea agreem iesirile pe distante mai lungi in acest anotimp, am transformat ultimul punct din lista noastra in primul obiectiv turistic vizitat in acest an. Si nu regretam aceasta decizie deoarece PESTERA FUNDATA este intr-adevar un loc in care natura dovedeste (pentru a cata oara, oare?) ca este capabila sa creeze adevarate “capodopere”, greu de imaginat si de reprodus de noi, oamenii, care de cele mai multe ori nu stim sa apreciem si sa protejam ceea ce n-i se ofera.

Pestera Fundata este situata pe valea cu acelasi nume si face parte din rezervatia Valea Cetatii. Accesul auto se face pe DN 1E, ce leaga Rasnovul de Poiana Brasov, asadar aceste doua locatii constituie punctele de plecare. Pentru cei ce agreeaza mersul pe jos, din Rasnov singura varianta ar fi aceeasi sosea iar din Poiana pleaca doua trasee marcate, care alterneaza cand pe poteci cand pe acelasi drum national. Indiferent din ce directie se vine, destinatia este usor de gasit. La circa 2,5 km de Rasnov si 7,5 km de Poiana Brasov, intalnim parcarea si panoul ce ne informeaza ca am ajuns unde trebuie, loc in care cele doua vai (Cetatii si Fundata) se intersecteaza. De aici, continuam doar pe jos, ghidati de sageata ce ne arata calea si distanta ce o avem de parcurs pana la obiectiv. Dupa ce trecem de o bariera, strabatem cei 450 m in urcus usor prin padure, de-a lungul vaii. Desi stratul de zapada nu mi-a permis sa ma conving, sunt aproape sigur ca si acest drum este amenajat recent. Ca argumente ar fi aspectul lui, faptul ca albia a ramas foarte ingusta, intre ea si calea de acces a fost facut un mic dig din pietre (probabil pentru eventualitate in care ar veni apa mai mare) iar pe versantul stang pe directia de urcare, se vede vechea poteca de acces –destul de abrupta si prevazuta cu balustrade pentru siguranta (acum este inchisa). Ajunsi la capatul drumului, urcam treptele ce ne duc in gura pesterii. Langa aceasta avem casa de bilete de unde, in schimbul sumei de 10 lei/adult respectiv 5 lei/copil, primim cate o fisa care ne faciliteaza accesul in interior, acesta facandu-se individual, prin turnicheti. Asadar, insotiti de ghid, patrundem in adancul pamantului.

Turul pesterii dureaza, conform afirmatiilor tinerei ce ne-a calauzit, cam 20-30 de minute, timp in care, pe langa faptul ca admiram formatiunile carstice, primim si diverse informatii: istoric, mod de formare, cum a fost reamenajata, etc. Interesant si in acelasi timp surprinzator este faptul ca suntem lasati sa descoperim peisajul incetul cu incetul, datorita iluminatului secvential, controlat de ghid. Astfel, lumina se aprinde doar pe masura ce inaintam si doar pe o anumita distanta, ceea ce accentueaza impactul ochiului cu decorul inconjurator. Odata intrati in pestera descoperim o scurta galerie, incheiata cu o usa metalica. Trecem mai departe si intram intr-un “tunel”. Pe masura ce avansam, admiram hornurile din partea superioara a galeriei. Urcam o scara si in fata ne apare impresionanta Sala Mare, loc in care putem gasi (cred) toate formatiunile specifice ce imbogatesc o pestera. Traseul face un ocol salii si se intoarce la scara pe care urcasem la acest nivel. Ne indreptam apoi, pe acelasi tunel pe care am venit, catre iesire. Cam acesta ar fi un tur (descris sumar) care, in mod normal, dureaza cat am mentionat. Se pare ca exista si exceptii, noi petrecand in interior aproape o ora si jumatate. Cum s-a intamplat? Terminand turul, ajunsi in Sala Mare, ghidul ne-a intrebat daca avem nelamuriri. Probabil din intrebarile pe care i le-am adresat precum si tradati de vestimentatie (aveam echipamentul de munte), ne-a “citit” ca suntem iubitori ai muntelui asemeni ei si astfel, dupa ce am epuizat subiectele privitoare la pestera, am continuat cu de-ale muntelui. Uite asa am ajuns sa traim o experienta deosebita: sa stam sa povestim si sa ascultam intamplari petrecute pe creste, intr-un cadru special si mai ales in acea liniste unde pe fundal se auzea doar sunetul picaturilor de apa. A fost superb si am avut si avantajul ca am fost singurii vizitatori din acea perioada, asa ca am avut timp de a povesti si de a afla destule lucruri interesante despre acest loc, detalii pe care am sa incerc sa le impartasesc.

Intrarea in pestera a iesit la iveala in 1949, cand barajul de aluviuni ce o astupa a cedat, producand si o mare viitura, deoarece galeriile depozitau o cantitate mare de apa. Defapt aceasta intrare este cea inferioara, mai existand una inspre amonte dar care este inchisa in prezent. In 1954 s-a intrat pentru prima data iar in perioada 1958-1989, mai multi speologi au facut explorari si masuratori, topografiind rand pe rand, portiuni de galerii, ajungandu-se in final la o lungime totala de 958 m. Tot de-a lungul timpului, pestera a fost vandalizata, ceea ce a facut sa fie si mai dificile procesele de amenajare si conservare ce au dus la aspectul din prezent. Prima modificare este intrarea, care a fost largita pentru a usura accesul in interior (in trecut se putea intra doar pe burta). Pe peretii primei parti, cea care comunica direct cu exteriorul, scurgerea apei a format cativa turturi destul de frumosi, dar care doar iarna se pot admira. Urmeaza usa montata pentru protectie si pentru pastrarea, indiferent de anotimp, a unei temperaturi relativ constante in interior, la aceasta contribuind si iluminatul performant pe baza de leduri, care pe langa un consum foarte redus nu degaja caldura, in acest fel microclimatul mentinandu-se in jurul a 10 grade, indiferent de temperatura exterioara. De-a lungul traseului, pe blocurile de calcar de varsta jurasica, se pot vedea dese scurgeri de calcit, care initial dau impresia ca ar fi de sare. Acelasi fenomen il intalnim si in Sala Mare, principala atractie a pesterii, o impozanta cavitate, pe al carei tavan putem admira boltele pline de stalactite de diverse forme si marimi. Dimensiunile salii, in punctele cele mai departate, sunt de circa 57 m pe 42 m cu inaltimea de 18 m. Umezeala este destul de ridicata, la tot pasul fiind picurati de apa provenita din infiltratii sau din procesul de condensare. Chiar si in aceste conditii, scarile, pasarelele si barele de protectie ofera siguranta in deplasare, fiind realizate dintr-o combinatie de plastic si fibra de sticla (spre deosebire de multe alte pesteri unde lemnul sau metalul devine foarte alunecos datorita umiditatii). Tot de la ghid am mai aflat ca proiectul desfasurat aici este mult mai amplu, in viitor dorindu-se prelungirea zonei de vizitare precum si sustinerea unor actiuni cum ar fi proiectia de filme cu imagini din alte pesteri sau obiective turistice ale tarii si organizarea unor concerte simfonice, in urma masuratorilor dovedindu-se ca sala are o acustica foarte buna, potrivita pentru asa ceva.

In final as mai mentiona ca dupa vizitarea acestei pesteri am ramas cu o dezamagire si o nelamurire. Dezamagirea –ma intreb, oare de ce nu s-a facut si nu se face o campanie de promovare a acestui obiectiv turistic? Nelamurirea –din putinele materiale promotionale am aflat ca “pestera are aproape un km din care este amenajata o portiune de 330 m”. Acum stau si ma gandesc: ori am inteles gresit, ori am apreciat eronat distanta strabatuta, ori aceasta afirmatie nu este adevarata. Personal, am avut impresia ca lungimea zonei parcurse abia daca se apropie de jumatate din cifra mentionata, fapt care m-a surprins. Doar incepusem sa simt “fiorul” si... s-a terminat, mult mai devreme decat ma asteptam. Chiar si asa, acum, dupa ce AmFostAcolo, va recomand sa nu evitati o vizita la Pestera Fundata.

P. S. Daca tot ajungeti pe Valea Cetatii, iubitorilor de istorie sau chiar curiosilor, le propun sa ne urmeze exemplul si sa faca o incursiune si la Cetatea Taraneasca, obiectiv situat la 1,5 km de pestera, inspre Rasnov.

---

VIZUALIZĂRI: 5879 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI