Cheile Râmeţului - frumos, frumos şi dificil

TIPĂREȘTE

Următorul obiectiv turistic pe care l-am vizitat, a fost şi cel mai frumos după părerea mea, acest obiectiv turistic poartă numele de Cheile Râmeţului. Aşadar am pornit de la lacul Iezer (vezi articol) spre DN1, în dreptul localităţii Galda de Jos am intrat pe DN1 şi am continuat până în localitatea Teiuş. De aici am virat la stânga (există indicator care te îndrumă spre mănăstirea Râmeţ) şi am urmat drumul judeţean DJ 750C, am trecut prin localitatea Stremţ şi am ajuns la mănăstirea Râmeţ. Am parcat maşina aici şi am pornit pe jos spre Cheile Râmeţului. Drumul până la mănăstire este asfaltat şi fără gropi.

Am pornit la pas spre Cheile Râmeţului. Distanţa de la mănăstire până la Chei este de 5 kilometri. O parte din traseu este asfaltat, până când se termină satul, apoi urmează un drum de macadam, destul de bun, iar ultimul kilometru se parcurge numai pe jos. Unde se termină drumul de macadam este un loc întins unde se poate parca maşina sau campa cortul (erau câteva corturi întinse). Pentru cei care doresc să meargă cu maşina până în această parcare coordonatele GPS sunt următoarele: N – 46.293322 şi E – 23.476940.

Încă din parcarea mănăstirii se văd două stânci printre care trece şoseaua, acele stânci formează Cheile Mănăstirii. Ne-am îndreptat spre ele, admirând peisajul. Pe drum sunt case vechi din lemn acoperite cu stuf, specifice acestei zone de munte. Cheile Mănăstirii nu sunt lungi au doar vreo 50 de metri dar sunt pitoreşti. Apa care şi-a creat drum printre aceste stânci poartă numele de valea Geoagiului sau valea Mănăstirii. Stânca din partea dreaptă are pereţii aproape drepţi, are o înălţime de 420 de metri. Pe această stâncă se desfăşoară deseori concursuri de alpinism şi escaladă. Această stâncă are şi o crăpătură de la vârf până aproape de bază care dă senzaţia că ar dori să se desprindă de stânca mamă.

Ne-am continuat excursia pe drumul de macadam şi am ajuns într-o zonă unde s-au construit mai multe case de vacanţă cu mult gust. Majoritatea sunt construite din lemn. Ce mi-a plăcut la aceste case a fost faptul că propietarii au pictat pietrele de pe lângă garduri, le-au transformat în ciupercii uriaşe. Încet, încet au apărut la orizont şi stâncile din Cheile Râmeţului, dar totodată şi primii stropi de ploaie. Dar nu ne-am dat bătuţi, am continuat drumul strecurându-ne printre ei.

La un moment dat drumul de macadam se termină şi se transformă în potecă. Aici unde se termină drumul, erau câţiva tineri cu corturile, care prin ploaie se chinuiau să facă un foc ca să se încălzească şi probabil să îşi prepare hrana. I-am lăsat în urmă pe ˝cortorari˝ şi ne-am văzut de poteca nostră, urmând însemnele cu cruce albastră şi triunghi albastru.

Dacă până acum drumul era la mai sus decât pârâul Geoagiului, încet începe să coboare la nivelul acestuia. Pe drum ne întâlnim cu alţi turişti care se întorc, dar noi tot înainte, s-au mai rărit şi stropii de ploaie şi la un moment dat chiar s-a oprit ploaia. Dar această ploaie, care chiar dacă a fost scurtă, ne-a făcut puţin mai grea aventura noastră. De ce spun asta, pentru că poteca noastră este formată pe alocuri din pietre, care fiind ude, unele acoperite cu frunze uscate, alunecam destul de des.

Nu am parcurs mai mult de 100 de metri pe potecă şi apare o gaură în peretele din partea stângă. Trebuie să urcăm să vedem ce e. Nu e forte mult de urcat şi nici pre greu, (mai fug pietricelele la vale) sus e o grotă nu prea adâncă. Am revenit la poteca nostră iar de aici încolo începe aventura. Terenul devine tot mai accidentat, poteca se îngusteză foarte mult, sunt porţiuni unde nu poţi pune picioarele unul lângă altul ci doar unul în faţa celuilalt. Se trece peste bolovani aflaţi în albia râului. Răul se strânge şi devine zgomotos, foarmează mici cascade. Şi asta nu e tot.

La un moment dat trseele cruce albastră şi triunghi albastru se despart unul urcând spre crestă (cel cu triunghi albastru) iar celălalt urmând cursul apei (cruce albastră). Noi am urmat traseul cu cruce albastră. Cum v-am spus poteca s-a îngustat, până când s-a terminat. Apar primele scoabe înfipte în stâncă, trcem uşor mai departe şi dam iar de potecă. Dam de trei tineri care erau doar în şort şi se îmbrăcau, au trecut prin apă, afară era destul de rece. Urmăm traseul nostru şi dam de un perete de stâncă pe care sunt puse două rânduri de scoabe, unul la mâini şi unul la picioare, trecem cu bine şi de acestea. Ajungem iarăşi cu picioarele pe pământ, ne minumăm de ce vedem, cheile sunt în faţa nostră, nu ştim cât sunt de lungi, cât mai avem de mers, cât mai putem merge. Suntem destul de obosiţi dar nu ne dăm bătuţi. Am ajuns la o porţiune de traseu mult mai grea, poate cea ma grea pe care am parcurs-o, sunt două rânduri de scoabe, sus şi jos, dar şi înălţimea este mai mare, de la scoabele de jos până la apă e cel puţin un metru. Fiind scoabele ude, trebuia să fim foarte atenţi pentru că alunecam. Dar am trecut cu bine şi peste acest hop.

Am ajuns iarăşi pe o potecă cu frunze şi pietre. Sunt periculoase potecile acoperite cu frunze pentru că nu şti ce ai sub frunze şi unde calci. După scurt timp efortul nostru a fost răsplătit am ajuns la portarul Cheilor Râmeţului. Acesta este un tunel natural din piatră, înalt de vreo 3 metri şi lung de vreo 10 metri, o frumuseţe a naturii. Aici am zăbovit mai mult timp, ne-am tras sufletul, am admirat frumuseţea naturii, ce mai eram foarte încântaţi de cea ce am realizat. Am trecut de portal pe o potecă care-l ocoleşte. Vara aici multă lume se răcoreşte, în interiorul portalului apa este destul de adâncă.

Am pornit mai departe, pentru că nu am ajuns la capătul Cheilor, dar din păcate drumul nostru s-a oprit după câţiva metri. Am ajuns într-un loc de unde nu am mai putut continua, am dat de o stâncă, pe care nu erau scoabe înfipte, jos era apă, singura posibilitate de a trece de această stâncă era să ne căţărăm pe ea, dar cum atmosfera era umedă, stâncă udă, distanţa până jos destul de mare nu ne-am încumetat. Multă lume se opreşte aici, vara această porţiune se poate trece prin apă, dar acum în nici-un caz. Am văzut pe un filmuleţ pe Youtube că înaintarea este foarte dificilă, trebuie să te ţi de un cablu şi să mergi pe nişte scoabe, distanţa dintre ele este destul de mare. Noi nu am mai înaintat şi am urmat calea întorsă spre maşină fiind mulţumiţi (nu foarte mulţumiţi) de ce am văzut. După ce se trece şi de această porţiune se poate urca pe culmea stâncilor iar de acolo priveliştea este încântătoare (vezi următorul Youtube ).

Concluzie. Cheile Râmeţului sunt cele mai frumose şi dificile Chei pe care le-am parcurs până acuma. Ca şi sfat vă spun să nu mergeţi cu copii sub 14 ani pe aici, traseul este foarte dificil şi un ultim sfat vizitaţi vara Cheile Râmeţului, apa e mai caldă şi porţiunile mai dificile le puteţi trece prin apă.

Webmaster vă rog şi acest video – (https://www.youtube.com/watch?v=1HLxJd3Q_F4)

---

VIZUALIZĂRI: 4324 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI