GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurantul CYRANO
Îmi încep review-ul cu o întrebare:
Ce faceţi voi, după o noapte la muncă, unde a apărut o urgenţă, iar dimineaţa de după, nu puteţi pleca acasă la somnic?
Mie, mi se întâmplă, destul de frecvent, să muncesc nopţile, iar dimineaţa, sub nici o formă să nu pot pleca acasă. Şi ca să răspund tot eu, la întrebare, eu ţin morţiş să mănânc ceva şi mai ales să beau o cafea scurtă (strong).
Şi pentru asta, de fiecare dată, merg la Restaurantul Cyrano, de pe Republicii (partea pietonală), nr. 7, unde beau o cafea tare illy şi savurez un mic dejun englezesc (suficient pentru o dimineaţă).
Aşa am făcut şi azi dimineaţă. După o jumătate de noapte, petrecută la job (de la 04. 00), pe la 11. 00 am terminat urgenţa de grad zero şi m-am dus la Cyrano (local altfel, foarte aproape de locul meu de muncă), unde am luat exact asta, adică micul dejun englezesc (compus din 2 ouă ochiuri, 2 bucăţi de bacon prăjit şi 2 bucăţi de cârnăciori prăjiţi, azi am cerut bacon dublu, în locul cârnăciorilor şi asta am primit), pâine, cafea şi o cola. Total de plată 19, 40 lei RON.
La micul dejun, se pot servi totuşi şi alte bucate, gen omletă, cremvuşti, precum şi sandwich-uri calde.
Restaurantul Cyrano, are deja o istorie în Oradea, ca fiind un loc unde se mănâncă foarte bine, bucătărie ungurească şi italiană. Aşa că, să nu aveţi cumva imprresia, că se poate servi doar un mic dejun. Nici pe departe, dar în afara produselor de mic dejun, până la ora 12. 00, nu se pot comanda alte bucate.
Localul este decorat în stil (zic eu) pub, la parter este amplasat barul, câteva mese de bar, grupurile sanitare şi bucătăria, iar la mezanin, două saloane de servire a mesei, unul pentru fumători, iar celălat, cum altfel, pentru nefumători.
Am fost de zeci de ori la Cyrano, cu prietenii, colegii, dar şi cu familia. Sincer, nu am încercat ceva din lunga şi aleasa listă de bucate, care să nu-mi placă.
Dacă ar fi să încropesc un menu cu bucatele ce-mi plac mie, cel mai mult, la Cyrano, acesta ar fi compus din celebra şi unica Ciorbă de viţel cu tarhon, servită-n pită, coaptă-n restaurant, un Ciolan PEKNE (adică un ciolan la cuptor cu cartofi şi ceapă călită) şi dacă mai încape, o porţie de Găluşte Somloi. Consumate azi, ar costa fix 42, 3 lei RON.
Nu-i puţin, dar nu-s convins că se pot mânca toate 3 porţiile, iar bucatele vă garantez că-s delicioase.
Să nu uit şi puzderia de feluri de pizza şi paste, că doar are şi specific italienesc.
Am să urc şi poze, dar fiind făcute azi (cu telefonul, iertată fie calitatea), nu am foto decât cu mic dejunul englezesc.
Notă pentru webmasteri: Fără puncte standard la review şi poze, por favor.
Trimis de creivean in 28.07.10 22:49:48
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (creivean); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Retras cu mare regret cele 400 PMA din farfuria lui @creivean.
Cine m-a pus sa citesc review-ul tau la ora 23? Acum inghit in sec si te votez, dar cu un maaare gol in stomac!!!
Vezi să nu te şi cheme la serviciu, că după aia-i bai
@creivean
trebuia sa il postezi dimineata ca sa pice bine la toata lumea dar acum te osindesc cu ceva pma ca sa nu dormi nici tu bine
Am mancat si eu de cateva ori aici si mancarea este foarte buna.
cu mare greutate ti-am dat SB, pentru ca m-ai facut de dimineata, dupa ce am mancat, sa am pofte de mancare la ora asta, cand deja am mancat. las' ca vezi tu cand oi veni prin Oradea.
....nu pot decât sa fiu d'acord !! ....se mănâncă bine şi dealtfel, în Oradea nu sunt cârciumi de unde ieşi şi spui : Bleah !!!
....şi acolo unde se cam....sperie portofelu', tot ai în schimb porţii mari şi nu trebuie să te duci acasă să mai bagi ceva sub mustaţă !!
Vot şi de la mine, creivean.
Bravos !
@all
Mulţumesc mult pentru aprecieri.
Văd că au apărut şi pozele şi mi-e ruşine cu ele. Le-am făcut cu al meu Nokia E71, 3,2 MP, da au ieşit prost. M-oi înarma întro zi cu aparatul foto şi voi mai face câteva poze.
Citit si votat de aseara, dar acum am revenit sa vad foto si nu am putut sa ma abtin sa nu ma amuz pe seama osptarilor cand te-or fi vazut carpit de somn si fotografiind de zor meniul fila cu fila)
Pofta buna si data viitoare!
Fiind de-al casei, n-am avut probleme Dar tot nu-mi plac, cele de interior. O să merg cu aparatul foto, cu un bliţ adevărat, când o să fie soare, nu pe ploaie ca ieri.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2023 [Restaurant Capitolium] Capitolium — scris în 06.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 [Restaurant Ciuperca] Mancarea intra mai bine cand ai priveliste frumoasa — scris în 29.09.23 de valentinag din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 [Restaurant-pizzerie Cyrano] Restaurant Cyrano din Oradea – mâncare gustoasă — scris în 29.10.22 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2021 [Restaurant Piata 9] O experiență unică în România — scris în 30.07.21 de vamean1976 din VAMA [SV] - RECOMANDĂ
- Apr.2021 [Restaurant-pizzerie Old Mill / La Moara Veche] Experiență culinară deosebita — scris în 27.05.21 de Robertlau din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jan.2021 [Restaurant-pizzerie Cyrano] Cyrano, un cavaler al gustului bun orădean — scris în 04.03.21 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Sep.2019 [Restaurant Casa Piraților] Casa Piratilor? — scris în 18.09.19 de Ava62 din ANTWERPEN - nu recomandă