LEONESSE - Restaurant Medieval

TIPĂREȘTE

Preambul (nu-i musai de citit): De câteva zile mă roade dacă să scriu sau nu acest review. Pe de o parte, parcă nu l-aş fi scris, pentru că-mi va sări iar în cap, singurul user nepoliticos la adresa mea, de pe acest sait, că transform saitul în unul culinar. Pe de altă parte, îl scriu, deoarece se referă la un restaurant mai altfel, din Oradea, nu mai sunt înscris în nici un concurs şi review-ul nu va fi punctat, fiind al... review culinar din Oradea. Aşa că-l scriu, sper să fie de folos cuiva!!!

Începutul de Februarie ne aduce mie, colegilor mei şi colaboratorilor noştri prilejul de a ne reuni în formulă completă, pentru a ne trece în revistă realizările din anul precedent şi... de ce nu, pentru a ne promite un an cu realizări şi mai măreţe.

Şi cum, la astfel de întâlniri, toată lumea trece peste partea festivă, cu gândul la repriza a treia, cea culinară, iar în anii precedenţi am ieşit în alte localuri bune din oraş, am ştiut că aşteptările sunt unele înalte şi că nu putem dezamăgi.

Mai mult, ne place ca în fiecare an să schimbăm locaţia, indiferent cât de bine ne-am simţit în anul precedent, tocmai pentru a face cunoştinţă cu cât mai multe restaurante din oraş. Şi, vă spun un secret, în Oradea acestea (restaurantele bune) sunt de ordinul zecilor, fără exagerare.

Aşa că, la o scurtă privire asupra oportunităţilor de luat în calcul, am conchis: mergem la Leonesse anul asta. Am auzit multe şi bune despre el, dar eu personal nu mai fusesem.

Luni, în 31.01.2011, împreună cu alţi 2 colegi, am ajuns la restaurant pentru o trecere în revistă a acestuia şi o discuţie cu patronul referitor la meniu, preţ şi alte condiţii. Ne-am înţeles relativ repede, am lăsat meniul pe mâna lui, am impus doar faptul că renunţăm la supă şi dorim aperitiv, fel principal şi un desert. De asemenea, am primit permisiunea să aducem cu noi celebra Pălincă de Bihor şi vinul (era să zic al casei) firmei (ala de care v-am mai povestit că-l savurăm de fiecare dată la astfel de ocazii). În rest, toate hidratările (vorba vecinului Alex_Macedo) au fost de-ale casei.

La data şi ora fixată, vineri 04.02.2011, am ajuns la restaurant, nu mai puţin de 26 de adulţi flămânzi şi însetaţi (ca după o şedinţă prea lungă...), fiind aşteptaţi de masa-ntinsă în acest restaurant medieval.

Înainte de a vă scrie despre mâncăruri (nutreţuri, scuze Alex_Macedo, dar nu m-am putut abţine), câteva cuvinte despre local.

Este situat ultracentral, pe str. Vasile Alecsandri, nr. 1 (lângă reprezentanţa Nissan, Coordonatele GPS sunt: N 47.05424º X E 21.92918º) la câţiva paşi de Primăria Oradea (click aici), de Biserica cu Lună (click aici) şi Palatul Vulturul Negru (click aici), într-un subsol sănătos şi generos, decorat, cum altfel, încă de la intrare în stil arhaic, medieval. În local sunt expuse vreo 2 armuri, sumedenie de arme de epocă (arbalete, securi, suliţe, scuturi), tavanul cu tapet pe care sunt desenate diverse scene din epocă, există şi un separeu cu o masă rotundă, pe tavanul căruia desenul este tocmai acela al cavalerilor mesei rotunde (nu am stat acolo, deoarece este pentru maxim 12 persoane). Pereţii sunt acoperiţi cu piatră, iar pe tavan, din loc în loc există surse de lumină difuză cu vitralii de bună calitate. Mesele sunt din lemn masiv, dar scaunele sunt incomode (cel puţin aşa mi s-au părut mie, în ciuda pernelor cu care sunt dotate). Una peste alta, sala restaurantului (are vreo 100 de locuri) m-a impresionat plăcut, se observă la tot pasul grija pentru detalii, curăţenia şi faptul că, investiţia a fost una foarte mare pentru a aduce un subsol construit în alte vremuri la standardul unui restaurant din zilele noastre.

Servirea a fost una foarte bună, ospătarii îmbrăcaţi în costume de epocă nemţeşti fiind foarte atenţi la nevoile clienţilor.

Ei şi am ajuns şi la bucate. Meniul restaurantului, ales după specificul lui declarat, adică unul medieval, este unul spectaculos, cu bucate speciale, ce au nişte denumiri/descrieri în lista de meniu cu totul speciale. Să vă dau câteva exemple: Comoara Lacului (piept de raţă cu varză roşie, sos de fructe de pădure şi piure de cartofi), Buzduganele Regale (vinete cu roşii, brânză telemea, slănină afumată, rulou de şuncă, ceafă de porc afumată, măsline, ceapă), Misterele Gustului (o combinaţie excelentă, hering marinat cu sos de mere şi iaurt, merită încercat), Săgeata Veninoasă (ardei gras umplut cu caşcaval pane, picant, cu sos tartar), Ospăţul dinaintea Bătăliei (creierul de porc condimentat în tigaie îl prăjesc şi pe crutoane de ceapă roşie ţi-l servesc) şi câte şi mai câte...

Privind meniul, am înţeles că, orice mesean îşi va găsi ceva pe plac în acest restaurant.

Dar, să vă spun ce am servit noi. La aperitiv (singurul fel de care am fost puţin dezamăgit, mă aşteptam la ceva mai... spectaculos, sau poate am avut eu aşteptări prea mari) am servit cârnaţ, caltaboş, telemea, chiftea, roşie umplută cu vinete, bacon, şuncă umplută cu brânză. Bun, săţios, dar nu cu specific medieval. Sau da...

La felul de bază am avut un mozaic din carne de vită, porc şi pui, cu cartofi aurii cu bacon călit cu ceapă. Adică muşchi de vită învelit în bacon prăjjit, doar cât trebuie pentru a fi medium rare, pieptul de pui umplut şi o costiţă de porc la cuptor (specialitate a casei). Peste costiţă au turnat un sos ţigănesc dulce-acrişor, care mie mi-a plăcut mult, fiind în măsură să taie orice senzaţie de prea gras al costiţei. Însă, nu toţi mesenii l-au apreciat.

Două colege, care ţin post vinerea au cerut în afara meniului prestabilit, Delicatesele Ursuleţilor (păstrăv prăjit pe plită, pentru majestatea sa, cu legume la grătar), de care s-au declarat mulţumite.

La desert, am luat specialitatea casei, gătită-n bucătăria restaurantului, celebra prăjitură brownie, care aici se cheamă Gustul Victoriei şi se serveşte cu îngheţată de vanilie, frişcă şi sos de ciocolată. Bună rău. Călduţă încă, plină de miez de nucă şi ciocolată fină.

Şi toate astea udate din belşug cu licori bahice, ori nu, după voia majestăţilor noastre.

La final, pot să vă spun că AmFostAcolo, o să mai merg de câte ori voi avea prilejul şi vi-l recomand şi vouă. Iar până o să ajungeţi la Oradea, vă las să răsfoiţi meniul, pe saitul restaurantului, pe care-l găsiţi dacă daţi click aici.

P. S. : Adi Hădean (un celebru şi bun bucătar/blogger transilvănean) a fost şi el acolo şi a scris despre experienţa sa la Leonesse pe blogul lui aici.

L.E. : Am uitat să vă spun că au implementat şi sistemul de meniu al zilei, astfel că între 12.00-16.00, la preţuri între 16.00 şi 17.00 se poate manca bine supa zilei + un fel de bază din cele 7 oferite. Am să pun şi o fotografie în acest sens.

---

VIZUALIZĂRI: 6913 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI