ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.07.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Piatra Neamț
ÎNSCRIS: 23.06.10
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
MAY-2010
DURATA: 2 zile
familie cu copii
3 AD. + 3 COPII -- v: 2,6,9

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Munții Stinișoarei la sud de Parcul Vinatori

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Preambul

Cu o formă cel puţin ciudată, care cu multă imaginaţie şi cu greu ar părea că poate corespunde unui areal de protecţie naturală, Parcul Vînători Neamţ este un fel de struţo-cămilă. Pare mai degrabă a fi o încropeala geografică făcută la repezeală la intersecţia unor interese relativ obscure. Noima existenţei sale şi-a găsit mai degrabă aplicaţii practice cum a fost oprirea avalanşei imobiliare din jurul complexelor mănăstireşti, neutralizarea fondului forestier pe cale de a fi devalizat fie de oamenii locului fie de afacerile in jur, fie de posibilitatea de exploatare extensivă odată cu retrocedarea pădurilor către mînăstiri... Alături de acestea, conglomerarea cîtorva obiective turistice cu potenţial în interiorul unui brand unic, capabil de proiecte de anvergură mai mare şi management integrat pare a fi o altă aplicaţie care tinde să fie un obiectiv coerent.

Este evident că planul optimizării unor interese cît se poate de antropice predomină aici şi, totuşi pe acest fond, se poate spune că arealul în sine merită atenţia fiecărui turist doritor de de inedit şi frumuseţe.

Ca de obicei,

nu am să insist pe amănuntele care se pot obţine la un click distanţă, nu locurile ştiute fiind obiectivul meu. Evident, pentru cine citeşte prima dată despre subiect am să spun pe scurt cîteva vorbe. Dacă sună cunoscute, nume precum Mănăstirile Văratec, Agapia, Sihla, Sihăstria, Secu, Mănăstirea Neamţului alături de cele precum Cetatea Neamţului, Casa lui Mihail Sadoveanu, Rezervaţia de zimbri – toate se găsesc în interiorul acestui parc... În imediata lui vecinătate, la un fir de mustaţă sunt Mănăstirile Horaiţa şi Almaş, Pădurea de Argint, Codrii de Aramă, Staţiunea Bălţăteşti, Casa lui Iona Creangă de la Humuleşti,

Ce doresc mai mult

este să vă fac cunoştinţă cu lucrurile mai puţin aflate la vedere, anume acele amănunte care să vă facă să vă opriţi puţin fie din clasicul “Tur al mănăstirilor” fie din circuitul Piatra Neamţ – Tîrgu Neamţ – Lacul Bicaz şi retur.

Pornind de la ne-noima formei sale pornesc extinzînd cu doar cîţiva km spre sud aria de interes, deschizîndu-se astfel următoarele posibilităţi:

-1) Încă de la ieşirea oraşului Piatra Neamţ spre Tîrgu Neamţ, în loc să mergeţi înainte pe DN 15C o luaţi la stînga spre comuna Gîrcina. Ideea este cea a unui mic circuit care suie valea Pîrîului Cuiejdi pînă la cumpăna apelor aflată în şaua dintre Măgura Gîrcina şi Vîrful Buhalniţa (limita de sud a Parcului Vînători…) pentru a coborî pe valea Pîrîului Bouleţ în Depresiunea Cracăului, cu reîntoarcere la Piatra Neamţ prin Crăcăoani.

-2) Cîţiva km de la ieşirea spre Tîrgu Neamţ, se află intersecţia cu drumul spre Satul Almaş – spre stînga. Dacă o luaţi pe aici, mergeţi pe axialul Almaşului şi din nou trecînd cumpăna apelor coborîţi spre Horaiţa pentru a ieşi tot în Satul Crăcăoani.

Varianta 1) permite în ordine acces la următoarele obiective:

- acces Dealul Cozla (stînga direcţiei de mers) – spre Gîrcina este abrupt, dar este o opţiune pentru a ajunge la megaliţii de la Trei Căldări prin forţe proprii, altfel decît călare pe betoane şi asfalt...

- ocolul dealului Cozla cu revenire în Piatra Neamţ pe valea Pîrîului Borzogheanu (acces auto – drum de pămînt, derivaţie la stînga direcţieie de mers) – intrarea prin Gîrcina necesită cîteva informaţii suplimentare loco. Se poate campa, se poate face plajă.

- Schitul Peştera (stînga direcţiei de mers) – obiectiv minor

- acces (trasee nemarcate la stînga direcţieie de mers) spre Mănăstirea Bistriţa peste Dealul Bistriţa sau spre Piatra Neamţ peste Dealul Cîrlomanul. Traseele sunt foarte frumoase, mai ales cel peste Cîrlomanul care este extraordinar, numai că trebuie să vă luaţi un ghid.

- schitul Cuviosul Daniil Sihastrul (stînga direcţiei de mers) – Satul Cuiejdiu (drum de pămînt cam de 1 km la stînga direcţiei de mers cam la 6 km de intersecţie) – obiectiv minor. Mai este un schit cu acelaşi nume mult mai frumos în interiorul parcului (revin...)

- de la satul Cuiejdi încolo asfaltul se opreşte. La aproximativ la 16,5 km de intersecţie se ajunge în dreptul unei stîni (pe partea dreaptă) la zona de acces a Lacului Cuiejdel – lac de baraj natural similar celui de la Lacu Roşu (Lacul Crucii este lacul principal, în josul văii mai sunt cîteva mai mici). Se poate merge cu piciorul pe un traseu destul de frumos sau cu un SUV (drum forestier). O altă variantă pentru a ajunge la Lacul Cuiejdel este un drum auto de pămînt (există indicatoare) pornind din Crăcăoani pe valea Cracăului – apoi la stînga în Satul Magazia pe cea a Cracăului Negru, apoi în Satul Cracăul Negru din nou la stînga pe un drum practicabil, pînă la lac. În perspectivă se va realiza şi accesul direct.

- cascada Pîrîului Cuiejdi – mică, nu este spectaculoasă dar este interesantă

- cheile Pîrîului Cuiejdi

- acces (stînga) spre Vîrful Bhalniţa (iniţial auto, ulterior cu piciorul, necesită ghid sau antrenament în orientare) – de pe cumpăna apelor – de aici se intră în Parcul Vînători şi drumul teoretic nu este deschis circulaţiei publice, dar pe el se circulă. Este o barieră dar care tot timpul este deschisă

- mai jos cu 2 ½ km este pe dreapta un loc unde valea se lărgeşte într-o frumoasă perspectivă, se poate campa şi bălăci în pîrîu în linişte, fiindcă lumea nu prea ajunge peacolo.

-Schitul Bouleţ (pe stînga direcţieie de mers) – obiectiv minor. Puţin mai încolo de el drumul se redeschide circulaţiei publice, după care se ajunge în Satul Mitocu Bălan şi în intersecţia care urmează o luaţi la dreapta spre Crăcăoani.

Ca punct de dificultate – ar fi o intersecţie după chei, unde este o construcţie forestieră în curs de dărîmare şi drumul cel mai prietenos care este la stînga acesteia este cel greşit.

Atenţie mare, de la Mitocu Bălan la stînga înspre Hangu – drumul este impracticabil – deşi pe toate hărţile este trecut ca DJ funcţional. La cumpăna apelor se poate trece numai cu tractoarele forestiere.

Varianta 2) permite acces, în ordine, la următoarele obiective:

-Mănăstirea Almaş – merită

-Se suie pe axialul Pîrîului Almaş şi la un moment dat la stînga la o intersecţie este derivaţia destul de abruptă spre Schitul Horăicioara – merită! Se merge cam ½ km şi apoi se lasă maşina şi se suie pe jos cam 20 min

-Mănăstirea Horaiţa – acces (mai cu farmec) atît din Valea Almaşului cît şi dinspre Crăcăoani pe asfalt.

Ca punct de dificultate – intersecţia unde se desprinde derivaţia spre Horăicioara

Foto nu am la ora actuală dar cînd mai trec pe acolo vă aduc.


[fb]
---
Trimis de Qvadratvus in 29.07.11 20:58:31
Validat / Publicat: 29.07.11 22:05:27
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5415 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Qvadratvus); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Între Cuiejdel și Mitocul Bălan - Pe valea Pîrîului Fundurilor cam la 2 Km m de cumpăna apelor. Puțin mai încolo spre stînga la 200 m de confluența cu apa Boulețului este schitul cu același nume.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16400 PMA (din 16 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

QvadratvusAUTOR REVIEW
[29.07.11 22:12:39]
»

Am pus cîteva articole despre 2 dintre obiectivele marcate pe harta din poză aici şi aici

Cîteva distanțe aproximative (în mare lor majoritate pe drumuri forestiere):

  • Circuitul I - principal (roșu) are 65 -70 km
  • Acces II - secundar auto (albastru) Almaș - Horaița are cam 19 - 20 km pe catena de vest.
  • Acces Cuiejdel cu mașina (albastru) cam 11 - 12 km.
  • Acces Brădițel cu mașina (albastru) cam 11 -12 km.
  • Acces Borzogheanu auto (pentru ocolire Cozla) cam 5 - 6 km

Admin
[29.07.11 23:10:03]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie

--

Rubrica nou creata de autor ("Muntii Stanisoarei") a fost relocata intr-o noua sectiune - "LA PAS PRIN MUNTII MOLDOVEI", creata iin urma cu cateva minute pe site. Vom muta aici si alte asemenea rubrici grupand recomandari de profil din diferite alte zone.

QvadratvusAUTOR REVIEW
[06.08.11 00:33:00]
»

@Admin, se poate adăuga o melodie?

http://www.youtube.com/watch? v=K4xfsjNXnEA

webmaster15
[06.08.11 07:21:43]
»

Done!

johnnybegoode
[23.08.17 08:59:53]
»

Un mica erata: Cuejdi si Cuejdel...

cosstti
[27.02.19 09:54:19]
»

Felicitări pentru indicații.

Nu am reușit sa fac traseul Crăcăoani - Lacul Cuejdel.

Pe drumul forestier era pusă bariera în zona Cracăului Negru.

Voi urma traseul Gârcina - Cuejdiu - Lacul Cuejdel în această vară.

Pe traseul Cuejdel - Schitul Bouleţ am înţeles că este pusă barieră.

Pe partea de Nord am urmat traseul Crăcăoani - Magazia - Mitocul Bălan - Staţia de Monitorizare Chitele - Mitocul Bălan - Schitul Bouleţ.

De la Schitul Bouleţ am ezitat să mă îndrept spre Cuejdiu deoarece eram în criză de timp.

În această vară voi încerca sa fac ce nu am făcut acum un an.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
johnnybegoode
[27.02.19 10:19:27]
»

Pe traseul Cuejdiu->Boulet->Mitocu Balan am fost cu bicicleta anu trecut si nu-mi aduc aminte sa fi vazut vreo bariera. Pe drum chiar am vazut vreo doua masini de-ale localnicilor, drumul fiind bunicel dupa cateva saptamani bune de seceta.

QvadratvusAUTOR REVIEW
[27.02.19 10:40:40]
»

Era acum câțiva ani o barieră deschisă la cumpăna apelor, pe partea spre Cuejdel, barieră pe care tot timpul am găsit-o deschisă.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cosstti, johnnybegoode, Qvadratvus
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Munții Stânișoarei:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.070693969726562 sec
    ecranul dvs: 1 x 1