Circuit Bucovina

TIPĂREȘTE

In urma cu doi ani, ne-am hotarat, asa-ntr-o doara, sa petrecem cateva zile, impreuna cu fiul nostru si prietena acestuia, intr-o mini excursie. Am fi vrut sa vizitam mult mai multe locuri, in special Iasul studentiei mele, insa neavand decat 4 zile la dispozitie, am schitat un traseu mai “concentrat”, in care mi-am propus sa cuprindem cat mai multe locuri frumoase si manastiri mai importante. Nu stiu daca am facut o alegere prea buna, deoarece acum imi dau seama ca ar trebui cel putin o luna pentru a rascoli fiecare coltisor al acestui mic Rai al Romaniei. Cred ca ar trebui sa te inarmezi, pe langa camera foto, cu un carnetel sau chiar cu un caiet in care sa-ti notezi toate impresiile, amanuntele si istoria consemnata pe peretii manas tirilor, in povestile ghizilor sau chiar ale localnicilor.

Am plecat din Constanta pe drumul ce strabate nordul Dobrogei, unde stiam ca sunt peisaje minunate, strajuite de muntii Dobrogei sunt ca niste mosuleti pitici, garboviti de vremea uitata ce a trecut peste ei. Drumul nostru ducea spre bacul de la Macin, dar gandurile mele ascunse se indreptau spre Delta Dunarii, de care imi era un dor nebun si care-si trimitea mireasma nuferilor, in aer. Parca traiam cu senzatia ca treceam pe langa casa unor vechi prieteni pe care nu-i mai vazusem demult si, in loc sa intram, ne indepartam spre alte tinuturi, ca niste tradatori. Dealtfel, cred ca tot drumul am tanjit, cu harta in mana, sa ne abatem de la traseul nostru, dar asta era imposibil, deoarece nu ne-am mai fi incadrat in cele 4 zile pe care ne propusesem sa le petrecem in cat mai multe locuri, sa savuram cat mai multa istorie, religie, natura, arta si folclor. Nu stiu ceilalti membrii ai familiei mele ce simteau si ce ganduri le treceau si lor prin minte, dar eu eram precum un beduin insetat nu de apa, ci de plimbari, cunoastere, descoperiri si drumetii nesfarsite. Daca as fi putut, as fi dilatat timpul, facand secunda macar cat o ora.

In sfarsit, cand noaptea-si destrama tenebrele, lasand loc zorilor trandafirii, am ajuns la Macin, unde ne-am imbarcat pe bacul ce ne trecea “granita” dintre provincii, ca sa fiu in tematica traseului. Dunarea era si ea cam bosumflata de dimineata, inca nu se luminase prea bine si parea cam deranjata, asa ca ne-am vazut de drum, indreptandu-ne spre batrana Moldova.

Daca-mi pare rau de un lucru, e ca, trecand prin Focsani, pur si simplu am uitat de faptul ca, in urma cu ceva timp, am vizionat la tv. un reportaj despre Parcul lui Pazvante din acea localitate, o adevarata capodopera a mintii unui om simplu. Cu prima ocazie cand voi trece prin Focsani, voi merge negresit pe acolo, ca sa vizitez minunatiile create si ca sa pot impartasi si altora, impresiile pe care mi le va face acel coltisor asemuit cu gradinile japoneze.

Am strabatut in graba drumul ce trecea prin Bacau, ne-am oprit putin prin Piatra Neamt, apoi ne-am dus in Bicaz, cu gandul sa mai trecem ”oleaca” prin cheile Bicazului pe care nu le mai vazusem de un an. Am facut un mic popas sa ne racorim si sa servim masa pe malul raului, insa am abandonat ideea Cheilor Bicazului, deoare ce mai aveam drum lung de strabatut pana la Putna, unde urma sa ne cazam la o fosta constanteanca, actualmente “Sora Rodica”, la Putna.

Am tinut neaparat sa vizitam si casa memoriala “Ion Creanga”, din Humulesti. Nu am plecat fara sa simtim spiritul sugubat al marelui povestitor, care parca plutea in atmosfera incarcata cu atatea amintiri, incat parca traiam intr-o alta dimensiune a timpului, adevaratele nazdravanii ale copilariei. Dar nu voi insista pe acest capitol, deoarece am scris toate detaliile intr-un review mai vechi.

In sfarsit, am trecut si prin Suceava, cu regretul ca nu mai aveam timp sa o “luam putin la pas”, sa revad locurile de plimbare din studentie.

Am ajuns si la Putna, odata cu lasarea serii, unde ne astepta gazda noastra. I-am admirat casa pe care a cumparat-o cu banii castigati din vanzarea apartamentului din Constanta, precum si curajul de a incepe o noua viata, la varsta pensionarii, la capatul tarii, intr-un loc unde ramai mut de-atata frumusete, dar unde trebuie sa fii calit ca sa rezisti frigului care dureaza destul de mult, fata de caldura molesitoare a litoralului cu care era obisnuita constanteanca noastra.

Dupa o binemeritata odihna, am inceput urmatoarea zi cu vizitarea Manastirilor Agapia, Voronet, precum si a locurilor unde se agata harta in cui. La iesire din Putna, am trecut prin loclitatea Bivolarie, unde ne-am mirat de faptul ca, la tot pasul, erau semne care indicau sa fim atenti, deoarece in zona erau copii hipoacuzici. Am inteles ca in sat exista o scoala pentru copiii cu astfel de afectiuni. Gazda ne indrumase catre minifabricutele de pantofi din localitate (in jur de 10), care confectionau incaltaminte din piele, la un pret care ajunge cam la jumatate din pretul din magazine. Am fost incantati de oferta bogata de incaltaminte de buna calitate, in ton cu ultimele tendinte ale modei. Peste tot trona o curatenie desavarsita, iar linis tea se datora faptului ca, majoritatea fabricutelor aveau angajati hipoacuzici. O initiativa locala demna de toata lauda! Dupa ce ne-am cumparat pantofi, am plecat, incantati de cumparaturi si suparati ca pierdusem cateva ore pretioase.

Am ajuns la Manastirea Agapia care, de cand i-am trecut pragul, mi-a facut impresia, prin simplitatea si organizarea riguroasa a tuturor sectoarelor si prin maiestria cu care maicutele se remarcau in ceea ce priveste produsele ce le ies din mainile harnice, ca parca vizitam un stup de albinute, fiecare cu sectorul ei de activitate bine stabilit. Biserica este zugravita in puritatea albului angelic, imbinata cu braul din pietre de rau si cu cupola ce troneaza ca o palarie pe capul unui bunicut uitat de vreme, ce poarta peste secole, straiele populare traditionale.

Despre cateva repere istorice ale manastirii, am facut referire in review-ul despre Manastirea Agapia, deci voi lasa in urma batrana manastire, cu amintirea celor sfinte si a bunatatilor de la magazinul de la poarta, printre care nu puteau sa nu-ti faca cu ochiul borcanele multicolore aliniate cu serbeturi si dulceturi din fragi mure, afine si alte fructe de padure, precum si colacii dolofani, covrigii crocanti, sau painile coapte-n vatra cuptorului, rumene ca niste obraji de fecioare cu cositele impletite.

Iata-ne ajunsi si la Manastirea Voronet, despre care, de asemenea, am scris un review. Am asteptat ani intregi sa sorb din cupa albastrului de Voronet, insa am ramas dezamagita de suferinta bisericii, care zacea jupuita si decolorata de vreme, neputincioasa, incercand totusi sa zambeaca vizitatorilor care-i treceau pragul sfant, cu un suras ce ascunde suferinta si durere. M-a cuprins un sentiment de revolta fata de cei ce ar trebui, dar nu se implica pentru conservarea acestor super be monumente incarcate cu marturii istorice seculare. Sper din tot sufletul sa am ocazia vreodata sa-mi umplu privirea cu albastrul vazduhului adanc ce i se cuvine acestei faimoase manastiri, sa-mi potolesc setea de albastru din cupa secata de vreme…

Incet, seara s-a asternut peste “Codrii de Arama”, unde s-au scris si s-au trait iubiri nebune, interzise sau nu, de-a lungul secolelor. Mi-as dori sa fac o magie si sa mi se deruleze, ca intr-un film, toate secventele intamplate si petrecute pe aceste meleaguri, sau sa pot vorbi cu stejarii veterani, ce-au vazut si ce-au trait…

Cu sufletele pline, cu oboseala pelerinului ratacitor, ne-am intors la gazda noastra, unde ne-am impartasit impresiile in timpul unei cine dobrogene de data asta.

A venit o noua zi, in care ne-am luat ramas-bun de la gazda noastra, nu inainte sa ne insoteasca la Manastirea Putna pe care am lasat-o mai la sfarsit, pentru a avea timp sa o vizitam si sa ne informam mai amanuntit, avand in vedere ca aceasta manastire, despre care am scris, de asemenea, un review, are un muzeu pe care am dorit neaparat sa-l vizitam, datorita obiectelor minunate pe care nu aveam ocazia oricand sa le vizitam. Am fost foarte incantati, as numi aceasta manastire, tatal celorlalte manastiri pe care le-am vizitat. Si, ca sa nu-l neglijam nici pe bunul sfetnic la care alerga Stefan cel Mare ori de cate ori era la necaz, ne-am indreptat pasii spre modesta chilie a lui Daniil Sihastrul, despre care am scris un review, cu cateva luni in urma. In urma previziunilor pe care i le-a destainuit lui Stefan cel Mare, cum ca va deveini mare domnitor al Moldovei, precum si a sfaturilor in mare taina cand domnitorul era la necaz din cauza razboaielor purtate cu ostirile otomane cotropitoare, Daniil Sihastrul il sfatuieste pe Stefan sa ridice Manastirile Voronet si Putna, lucru infaptuit ulterior de domnitor.

Si cum calatorului ii sade bine cu drumul, ne-am luat “traista pe umar” si am purces la drum, cu gandul sa ne odihnim la o pensiune mai fastuoasa, mai ales ca vremea dadea semene de tristete si se impunea si un popas mai select. Am gasit pensiunea “Perla Brazilor”, in localitatea Frumosu, com. Vama, jud. Suceava, unde ne-am cazat doua nopti. Detalii am consemnat in review-ul scris zilele trecute, dar mai amintesc ca ne-am simtit foarte bine, recomand cu caldura aceasta pensiune, mai ales pentru cei ce vor sa petreaca un Craciun, Revelion sau un Paste de neuitat, in adevaratul sens al cuvantului, precum si celor amatori de o gura de ozon, un peisaj bucolic si odihna si bucate alese…pe saturate!

Dupa prima noapte petrecuta la pensiune, ne-am indreptat pasii spre Manastirea Sucevita, care noua ne-a ramas la suflet, simtind o caldura si o atractie deosebita, la tot pasul. Eu as numi-o “Doamna manastirilor “, prin personalitatea si caldura materna pe care am simtit ca le degaje. Nu mai amintesc ca si despre aceasta, ca si despre toate obiectivele importate vizitate in scurta noastra pelegrinare, am detaliat mai pe larg intr-un alt review, toate aspectele istorice si religioase pe care le-am retinut.

Luandu-ne ramas-bun si de la draga Sucevita si cu regret ca nu mai aveam timp sa vizitam si Vatra Dornei, ne-am indreptat spre localitatea Campulung Moldovenesc, cu gandul sa servim masa. Intre cele doua restaurante pe care le-am gasit in micutul centru, unul era sub standardele pe care ni le doream, iar celalalt, pe care ni-l recomandau toti, era un restaurant cu meniuri traditionale, dar toti spuneau ca preturile erau cam piperate, asa ca am optat spre o alta varianta, recomandata de cineva si anume, un restaurant care nici nu mai retin daca avea un nume, dar stiu ca trebuia sa trecem pe langa un mic Spital de Psihiatrie, apoi, pe undeva in dreapta, era un service auto. Chiar la intrarea in service, era un restaurant micut, dar foarte curat, cochet, unde am mancat atat de bine, incat nu am rezistat sa nu fotografiez farfuriile cu mancarea comandata (felul doi, caci ciorba radauteana am savurat-o pe nerasuflate). Si preturile erau destul de rezonabile, iar servirea-ireprosabila si prompta.

…Si a venit si finalul circuitului nostru si anume, localitatea Gura Humorului. Chiar daca se lasa seara, am mai putut admira minunatele case bucovinene, case de gospodari adevarati, care mai de care mai frumoase si mai atragatoare, incat nu puteai sa alegi care-ti placea mai mult, in detrimental alteia. Si ca o incheiere a pelerinajului pe la manastiri, am contemplat si ultima manastire din traseu, Manastirea Humor, pe care am botezat-o sora mai mica a Voronetului. Am poposit putin, dupa vizitarea bisericii, pe o banca din curtea manastirii, unde ne-am scaldat privirile in tacerea solemna a apusului bucovinean, care parca ne vestea si apusul micii noastre excapade. Dupa ce ne-am tras putin sufletul, intr-o tacere solemna pricinuita de incarcatura spirituala pe care am acumulat-o, impletita cu oboseala vartejului ce ne-a cuprins, dornici sa acumulam cat mai multe informatii intr-un timp atat de scurt, ne-am intors spre pensiune, pentru a savura cina de ramas-bun.

A fost totul sublim, minunat. A doua zi, am plecat spre casa, incarcati spiritual cu cele mai pozitive impresii, cu dorinta de a reveni si cu alta ocazie, dar nu in graba cu care am fost nevoiti sa vizitam acele minunte meleaguri de legenda. Ultima vizita am facut-o tot in graba, la expozitia de ceramica neagra din localitatea Marginea, de unde am cumparat frumoase suveniruri (oale de ceramica pentru sarmale, carafe de vin, cercei, scrumiere si alte obiecte). Pacat ca ne grabeam si nu am mai avut timp si de fotografii, sa fi imortalizat paleta de culori deosebite ce impodobeau obiectele, pe fondul negru al ceramicii de Marginea, unica in tara, fapt ce creaza un contrast mai pregnant, ce da o valoare deosebita acelor produse utile si de artizanat, care se vand la preturi derizorii, fata de ceramica din alte zone ale tarii.

Offfffff! Parca simt si acum oboseala vitezei cu care am strabatut atatea locuri si obiective de patrimoniu. Cand vedeam atatea autocare cu turisti straini la portile manastirilor, veniti de la mii de kilometri, dornici sa-si imbogateasca cunostintele cu istoria noastra, ma simteam mandra ca sunt romanca si ca noi avem atatea bogatii marete pe care ei nu le au, chiar daca multi care ar trebui sa vada asta, se fac ca nu vad, sau poate chiar nu vad, caci atipesc des, cufundati in scaunele confortabile.

---

VIZUALIZĂRI: 2610 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI