Raul galben si muntele alb de la Harghita-Bai

TIPĂREȘTE

Nu, nu e vorba de Yantze, marele rau galben din China care se revarsa cam tot atat de des precum raurile din tara noastra, nu e vorba nici macar de melodia formatiei Boney M, "Yellow river" ci e vorba de un rau galben ce se afla in tara noastra si care izvoreste precum Nilul dintr-un lac. Lacul e rosu-oranj si se afla langa un munte de caolin subteran din care la suprafata apare doar o imensa colina alb-galbuie.

Toate aceste imagini le veti intalni in statiunea Harghita-Bai, nu departe de localitatea Vlahita.

Calatorul ce va porni pe soseaua 13A, dinspre Vlahita spre Miercurea Ciuc, va ajunge la un moment dat pe un platou intins. Din loc in loc, printre turmele de oi si ciurdele de vaci scoase la pascut, el va observa si cativa cai ce se adapostesc la umbra rarilor copaci de pe acest platou. Nu, platoul nu e inalt, e situat doar la 1100 de metri altitudine, dar, pe la jumatatea lui calatorul nostru va observa o tablita indicatoare cu varful indreptat spre stanga, pe care scrie "Harghita-Bai 7 Km". Dupa un urcus abrupt pe o sosea buna ce serpuieste vivace de-a lungul unui rau galben-roscat ascuns dupa gigantice frunze de brustur, iata! apare si statiunea de ski, Harghita-Bai.

Prima imagine ce te intimpina la Harghita-Bai - un adevarat cuib de vulturi suspendat in cer la o altitudine de 1400 m, “deasupra norilor” deci - e un “lac montan cu apa minerala ” ale carei margini scalda o colina alb-galbuie de caolin. Lacul nu e decat locul de confluenta a celor catorva izvoare de apa dulce si feruginoasa ce se scurg de pe versantii din jur. Lacul e rosu-oranj. Marginile sale sunt portocalii. De jur imprejur apar alte doua culori: albul caolinului si verdele padurilor de brad. Deasupra e cerul albastru, chiar daca jos in vale, la Miercurea Ciuc, poate, cerul e gri si ploua. Noi suntem deasupra norilor gri. E frumos aicea sus, langa acest lac cu apa colorata, e soare si liniste si parca mai nu-mi pasa de nimic! , ma simt deasupra tuturor problemelor vietii, de-acolo de jos, din vale. !

Harghita-Bai e un loc unde cei 300 de sateni ai sai inspira mai mult ozon decit oxigen. Vara populatia satului creste de la 300, la 2300 de locuitori, deoarece linistea, aerul tare de munte, mireasma rasinilor de brad si multitudinea locurilor de cazare si de alimentatie, atrag aici ca un magnet orasenii cu buzunarele mai mereu umplute de stress. Iarna, lor li se adauga inca vreo mie de iubitori ai sporturilor “albe”, caci statiunea dispune de o telecabina si de o partie de ski. Undeva, sus, pe o culme e-o casa, ce razbate din cetina brazilor. E casa in care venea sa compuna poezii poetul Petöfi Sandorf.

Statiunea a avut perioada ei de “glorie” intre anii 1920-1944. Existau aici: un stabiliment pentru bai cu 8 vane cu apa minerala incalzita, instalatii de mofete, bazine din lemn in aer liber, si o sumedenie de izvoare ce siroiau printre brazi. Cel mai vestit era izvorul “Szemviz” ce vindeca, in aplicatii externe, ”boalele de ochi”. Acum au mai ramas doar doua. Cel mai solicitat e izvorul Csipike. Odata cu aparitia exploatarii de caolin, folosit la fabricarea portelanului, o serie de izvoare au disparut, dar au aparut in locul lor, noi locuri de munca. Aici, deasupra norilor, stau fata-n fata trecutul si prezentul: un lac cu apa minerala, reprezentind trecutul, si un damb de caolin, reprezentind prezentul si poate… viitorul. Apele minerale au murit, in schimb au castigat skiul si caolinul… Portelanul si zapada se vand mai bine decit baile cu apa minerala!

Eu mai fusesem pe-aici, pe la Harghita-Bai, am stat cazat de cateva ori la Hotelul Ozon, situat undeva si mai sus, acolo unde se avanta doar vulturii, la 1600 de metri. O camera cu 2 paturi ma costa 10 euro. Se manca bine la Ozon! La restaurant serveai niste portii mari, mari... sau poate erau portii normale puse in farfurii mai mici, cine stie? . Acum hotelul e in reparatie capitala.

La muntele de caolin m-am dus ca s-o impresionez pe Dana cu multitudinea de culori ce apar impreuna si deodata si care-ti rup parca retina dar si cardul de memorie al aparatului meu digital. Pe munte era liniste, doar cateva urme de ATV imi sugerau faptul ca satenii inchiriaza iarna aceste vehicole ce fac mult zgomot dar care le plac atat de mult tinerilor. Ceva mai incolo, creste o vegetatie ciudata ale carei culori cred ca sunt imprimate de multitudinea de saruri minerale din apa si din sol. Unde sunteti voi, Renoir, Degas, Monet, Gaugin, Van Gaugh sau Manet? Ce este oare aici pe aceasta colina, un curcubeu terestru sau o pictura impresionista? Ochiul fiecaruia dintre noi va decide!

Coboram cu regret de pe superba panza pictata de natura aflata deasupra norilor, urmand cursul paraului Harghita, care si-a sapat de-a lungul anilor, fara graba, un lacas in roca dura, hotarandu-si astfel destinul. Paraul devine rau si-si schimba culoarea. Sunt curios sa vad ce se intampla cu acest rau a carui culoare a devenit intre timp, din rosu-oranj, galbena, datorita solului de sub el, bogat in lut. Urmarim asadar raul galben, traversam soseaua si intram din nou in padure, spre Chirui-Bai, care se afla la 5 Km de DN 13A. Dupa 2 km, apare si un pod. Il traversam dupa ce acordam prioritate mai intai unei ciurda de vaci si ajungem pe "Insula Harghitei" un mic loc de popas, de pic-nic si de intalnire a satenilor din jur. E pe-acolo un izvor cu apa minerala si cineva chiar isi umple lazile cu apa rece. Bem si noi, apa e minunata, mai ales ca deasupra noastra soarele incepe sa arda...

Pana seara ajung si la capatul raului galben pe care l-am si traversat de cateva ori cu piciorul.

Dar... asta va fi o alta poveste...

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 5707 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI