O altfel de plimbare prin rezervație - cu bicicleta

TIPĂREȘTE

În anul acesta vremea din Duminica Tomii (prima după Paști) promitea să fie ceva mai bună decât în restul săptămânii precedente așadar am hotărât să ieșim, noi ăștia mai mari, cu bicicletele la pădure.

Cum nu avem biciclete în dotare (și dacă aș avea, n-aș avea unde să le depozitez) deja eram chitit să revin la Comana unde știam de data trecută că se pot închiria biciclete destul de bune, cu care se poate merge prin „rezervație”.

Despre drum și localizare, am scris deja în articolul de anul trecut, despre Parcul de aventură Comana.

Din păcate, fiind totuși duminică, ne-am mișcat ceva mai încet și am ajuns acolo pe la prânz. Evident, în parc nu mai erau biciclete, ba chiar erau și vreo 12 oameni înscriși pe o listă în așteptarea celor care le luaseră așa că am renunțat și am mers vreo câteva sute de metri înapoi, la Casa Comana unde aveau chiar în fața intrării o frumusețe (?) de „biciclete retro” tot de închiriat. Și la același tarif: 15 lei pe oră, 50 toată ziua. Cu trei biciclete închiriate, deja poți lua una de la magazin... Da' un' s-o pun?!? că tocmai vă spusei că n-am loc pe nicăieri. :(

Închirierea se face pe baza unui act de identitate, la recepția hotelului. Care, între noi fie vorba, chiar arată bine. Pentru o recepție... Tot acolo e și o „Dugheană” (chiar așa îi spune!) de unde se pot lua ceva suveniruri, dar n-am intrat să văd exact ce anume.

Ne-am ales noi două biciclete (eu am verificat să aibă roțile bine umflate, iubi nu știu cum a ales-o pe-a ei) și-am încălecat pe-o șa... dar încă nu v-am spus povestea, că de-abia începe.

Bicicletele sunt OK, noi, arată chiar bine, dar sunt mai degrabă biciclete de oraș, fără schimbător de viteză, cam cum erau pe vremuri Tohan-urile pentru cine și le mai amintește. Numai că astea au frâne ceva mai bune, și nu pe torpedou. Și - pentru că veni vorba - șeile au fost chiar bune, eu unul n-am avut niciun fel de dureri după plimbare. Drumul fiind totuși cu câteva urcări și coborâri (line), s-a simțit puțin lipsa unui schimbător, măcar la urcare... Dar am supraviețuit și fără.

La poarta rezervației, o barieră oprește vizitatorii până achită taxa de intrare - 3 lei de persoană; se poate intra și cu mașina, dar nu m-a interesat cât costă. Norocul nostru a fost că drumul, neasfaltat, era umed în urma ploilor din cursul săptămânii (fără a fi noroios, totuși), așa că am putut respira un aer extrem de curat, parfumat de mirosul florilor de primăvară, de baltă, de pământ reavăn de pădure. Fără praf! dar într-o zi toridă de vară, nu cred că mai ar fi la fel de plăcut, mă tem că praful și țânțarii v-ar cam putea teroriza. Așadar, recomand vizitarea locului după o zi ploioasă.

Bine, n-am menționat aici și mirosul de la cele câteva grătare aprinse de alți turiști la Fântâna cu Nuci, nici ceața puturoasă a vreo cinci motocrosiști care se găsiseră să facă excursii tot pe acolo - astea au trecut destul de repede. Și noi pe lângă.

E drept, nu e nimic spectaculos de văzut aici - e până la urmă o pădure pe marginea unei lunci inundabile (și inundate, din pricina situației hidrologice din ultimele zile). Dar e un loc unde poți veni să-ți mai încarci puțin bateriile.

Cărarea spre firul apei este acum sigură și bine făcută, iar la ambele capete au apărut foișoare de observare a păsărilor, unde se pot petrece minute sau chiar și ore în șir căscând gura după viața sălbatică a bălții.

Fântâna cu Nuci e la fel cum au descris-o și ceilalți, au apărut și ceva indicatoare și panouri informative, dar nimic spectaculos. Din punctul meu de vedere, nu prea se justifică taxa încasată. Da' asta e altă istorie...

Am revenit la Casa Comana, am depus bicicletele și am achitat pentru cât le-am folosit și am intrat puțin și prin parcul lor.

Am observat astfel că au reușit să termine podul (l-au botezat pompos „Pasarela Dorințelor” și vând lăcățele doritorilor de a-și pune dorințe acolo) care e paralel cu tiroliana de peste lac. Și grădina arăta foarte frumos, parcă mai bine aranjată decât vara trecută. Numai lacul era cam „umflat” de la ploi, și dăduse puțin peste margini. Nimic periculos, însă. Doar că debarcaderul era cam sub 10 cm de apă, așa că era cam greu de luat o barcă. :)

Și... cam asta a fost.

Sper să mai vin pe aici, măcar ca să mă pot în sfârșit opri și la Mânăstirea Comana - alt monument istoric din zonă care merită a fi cercetat mai îndeaproape.

---

VIZUALIZĂRI: 7629 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI