Călătorie pe Valea Arieşului, Moldoveneşti, Aiud

TIPĂREȘTE

La întoarcerea acasă din minisejurul petrecut la Cheile Turzii şi Turda, proprietarul pensiunii unde am fost cazaţi ne-a sugerat să nu urmăm drumul principal E81 spre Alba-Iulia, următorul nostru loc de vizitat, ci să facem un mic ocol spre Câmpeni via Râmetea cu ieşire în oraşul Aiud.

Cum eram cazați aproape de un pod peste râul Arieş şi lângă satul Moldoveneşti, a fost foarte simplu să urmăm drumul paralel cu râul situat foarte aproape de pensiune. Chiar de la intrare pe DJ 75 am fost impresionaţi de frumuseţea dealurilor şi a vegetaţiei de pe ambele maluri ale râului Arieş.

Un drum asfaltat şi destul de bun care şerpuieşte cale de aproape 12 km, însoţind râul până aproape de satul Buru. Aici am ajuns la o ramificaţie, unde în stânga peste un pod începe drumul 107 M spre Aiud.

Nici nu am intrat bine pe acest drum şi o ploaie torenţială iscată pe neaşteptate, ne-a cam pus pe gânduri. Era o zonă necunoscută, drumul începea să urce şi circulaţia era aprope zero. În aceste condiţii tare mult ne-am mirat, când aproape de Râmetea am întâlnit zeci de maşini parcate pe ambele laterale ale drumului.

Mirarea ne-a trecut, când ajunşi în vârf de deal am observat o mulţime de oameni cu umbrele, nailoane sau haine deasupra capului, amestecaţi printre tarabe improvizate şi animale. Era un târg de animale, un fel de obor săptămânal des întâlnit prin satele ţării.

Am traversat cu greu printre maşinile parcate alandala şi ne-am continuat drumul, însoţiţi de ploaia care nu mai contenea. Înainte de a intra în localitatea Râmetea, am vizitat din exterior Mănăstirea Râmetea, situată pe stânga drumului principal. Este o mănăstire de maici, care nu trebuie confundată cu mai celebra şi mai vechea mănăstire Râmeţ.

Mănăstirea Râmeţ se află undeva mai departe, în zona Aiudului şi accesul se face fie din comuna Teiuş spre Cheile Râmeţului, fie din DJ 107M aproape de Aiud pe un drum comunal.

Aflată în depresiunea Trascăului (una din cele mai pitoreşti depresiuni ale intracarpatice), mai precis la poalele muntelui Piatra Secuiului, mănăstirea Râmetea este un lăcaş de cult construit mai nou (1999) într-un timp record de 6 luni, ca urmare a contribuţiei locuitorilor din zonă majoritatea de origine maghiară.

Biserica este construită din cărămidă roşie în stil bizantin având formă de cruce şi străjuită de două abside în formă de poligon. Cupola cilindrică este aşezată deasupra altor două bolţi şi este impresionantă. Curtea interioară este un adevărat parc, cu alei pavate din dale din piatră şi străjuite de brăduleţi şi aranjamente florale.

Nu ştiu dacă din cauza ploii, dar cât am vizitat mănăstirea, nu am văzut ţipenie de om prin preajmă. Probabil că majoritatea turiştilor preferă vechiul (ca şi noi de altfel) şi sunt mai puţin interesaţi de cele noi, chiar dacă au o arhitectură deosebită cum este cea de la Râmetea.

Am intrat în Râmetea şi la un moment dat am întâlnit un indicator la dreapta spre Cetatea Trascăului (Cetatea Colţeşti), însă din cauza ploii nu am putut să o vizităm.

De aici am început să coborâm lin pe o şosea foarte bună având în faţă crestele munţilor ce străjuiesc Cheile Vălişoarei. Deşi nu sunt la fel de spectaculoase ca cele de lângă Petreştii de Jos pe care tocmai le-am vizitat, Cheile Vălişoarei merită vizitate pentru poienile din jur şi munţii de piatră care le înconjoară.

Înainte de a intra pe chei, am observat pe dreapta un castel, situat pe un mic deal la poalele unui munte. Cum trecusem drumul forestier ce ducea la castel, am întors şi am urcat cu maşina o mică pantă să vedem ce şi cum. Într-adevăr am dat de un castel în toată puterea cuvântului, Castelul Templul Cavalerilor, dar nu l-am putut vizita decât pe exterior, deoarece stabilimentul funcţionează ca unitate de cazare.

De la castel am revenit pe drumul principal, apoi am intrat în Cheile Vălişoarei, numite şi Cheile Poienii ca urmare a poieniţelor situate la baza stâncilor ce formează defileul. Cam în acest timp a stat şi ploaia, aşa că am putut face un popas, am făcut poze şi ne-am săturat privirea cu frumuseţile locului.

Mai departe şoseaua coboară în curbe largi printre dealuri frumoase şi poieni, apoi traversează localităţile cu case şi gospodării îngrijite, Poiana Aiudului, Vălişoara, Livezile, Măgina. La intrarea în oraşul Aiud şoseaua devine strada Moţilor, apoi în prelungire Avram Iancu până în E81. Porţiunea de drum Avram Iancu a fost execrabilă, neasfaltată, plină de gropi şi pe deasupra se mai executau săpături pe trotuare, astfel că noroiul ne-a zugrăvit maşina pe toate părţile.

Chiar la intrare pe drumul principal E81, în partea dreaptă, am zărit turnurile Cetăţii Aiudului despre care citisem câte ceva înainte de plecarea în călătorie. Şi cum nu puteam rata prilejul unei vizite, am parcat maşina în apropiere şi ne-am îndreptat spre intrare, nu înainte de a descifra unele date despre cetate scrise pe nişte tăbliţe în exteriorul turnurilor de observaţie şi apărare.

Întrarea principală se află în partea de nord a cetăţii prin Turnul Porţii, străjuit de Vechea casă parorhială pe partea stângă şi de Casa voevodală Bethlen şi Clădirea oficiului parorhial pe partea dreaptă.

Construită iniţial ca biserică reformată în secolul XIV, ulterior i s-au extins zidurile şi s-au adăugat şi turnurile de observaţie. Cetatea a avut în perioada ei de glorie 9 turnuri de apărare, atribuite tuturor breslelor din oraş.

Noi am indentificat doar vreo 6 (Turnul Olarilor, Turnul Kalendas, Turnul Fierarilor şi Lăcătuşilor, Turnul Măcelarilor,Turnul Tăbăcarilor şi Turnul Porţii cărora le-am făcut şi poze. În interiorul cetăţii am mai vizitat Biserica Evanghelică –Luterană, Biserica Reformată-Calvină, Clădirea Parorhială şi Vechea Casă a Clopotarului.

Intrarea a fost liberă, poate şi pentru că cetatea se afla în faza de restaurare a unor turnuri şi a zidurilor exterioare. Ce nu ne-a plăcut, a fost faptul că la o porţiune restaurată din partea de vest a cetăţii au fost folosite elemente de construcţie de tip termopan.

După vizitarea unei frumoase biserici romano-catolice, situată peste drum de cetate, Biserica Sf. Elisabeta a Ungariei, am pus capăt vizitei pe aceste meleaguri.

Cu regretul că din cauza ploii nu am putut vizita mai multe, am plecat către Alba-Iulia hotărâţi ca în viitoarele noastre călătorii prin ţară să introducem din nou în agendă Valea Arieşului.

---

VIZUALIZĂRI: 2222 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI