Pastele in Maramures - intre pitoresc si „traditii modernizate”

TIPĂREȘTE

De Maramuresul istoric imi era foarte dor. Amintirile mele de peste 20 de ani de la ultima vizita unde altundeva in principal decat la Sapanta, se cam estompasera.

Asa incat cu foarte putin timp inaintea sarbatorilor pascale (caci aveam in vedere o plecare in frumoasa Grecie, dar din motive obiective a trebuit sa renuntam la aceasta varianta) am optat sa revedem Maramu'. Prietenii nostri stiau ei o pensiune la care mai fusesera asa incat au inceput demersurile. Dar nu era asa simplu cum imi inchipuiam, camerele erau deja ocupate cu mult timp inainte in consecinta ni s-a propus varianta inchirierii unui apartament cu 2 camere si baie in casa proprie a gazdei, cu masa asigurata la pensiune si programul stabilit de aceasta pentru sarbatorile pascale. Acesta este si motivul pentru care nu voi scrie despre cazare insa voi mentiona cateva aspecte legate de masa si oferta de program, in speta plimbarea cu carul/caruta, a gazdelor.

DRUMUL parcurs a fost urmatorul: la ducere: Bucuresti - Brasov (cu vizitarea Saschizului, vezi impresii), Rupea, cu vizitarea cetatii, Padurea Bogati spre Sighisoara cea frumoasa si vestita - Tg. Mures - Reghin - Bistrita - Nasaud (zona in care se poate vizita casa memoriala George Cosbuc si casa Liviu Rebreanu) - Pasul Setref. Aici la altitudinea de 517 m se face trecerea spre Maramuresul istoric. Muntii Rodnei (spre Viseu, Borsa, Moisei) si Muntii Tiblesului strabatuti de Iza si Mara sunt de o frumusete nefireasca. Senzatia la intrarea in pasul Setref spre Sacel este de liniste nefireasca, ancestrala, de pitoresc fara seaman. Drumul strabate localitatile istorice Sacel, Salistea de Sus, Dragomiresti, Bogdan Voda (satul descalecatorului de neam). Un drum lateral duce spre Botiza si Poienile Izei, iar drumul principal duce prin Sieu, Rozavlea, Stramtura, Barsana, Nanesti, Oncesti, Vadul Izei si apoi la 6 km in Sighetul Marmatiei. De aici la o aruncatura de bat cca 20 km se ajunge la Sapanta/Peri. Ucraina? vis-a-vis, la cativa kilometri.

La intoarcerea spre Bucuresti desi am plecat tarziu in jurul orei pranzului din Sapanta am parcurs urmatoarea ruta: Sighetul Marmatiei - Baia Mare (traversarea Muntilor Gutaiului in coborare este de o frumusete neasemuita, cei 40-50 km pana in Targu Lapus serpuiesc in curbe scurte si spectaculoase prin padurea de conifere si foioase care din pacate alocuri este defrisata, soseaua avand si multe denivelari incomode pentru soferi si autovehicule) - Dej - Gherla - Cluj (pe soseaua ocolitoare la care se mai lucreaza inca) -Turda - Ludus-Tarnaveni - Sighisoara - Brasov - Bucuresti. Drumul este mai lung cu cca 80 km fata de cel parcurs prin Bistrita dar spectaculos.

Ce am vazut in cele 4 zile in Maramures?

Oameni frumosi si primitori, gospodari, muncitori, traditii estompate de tenta de modernism, portile autentice pe cale de disparitie, (cred ca in Vadul Izei le poti numara pe degete), case noi, cu arhitectura urbana, cu scari de inox si balcoane moderne, vopsite in culori vii, multe stridente, roz, mov. Ce am mai vazut? comori autentic romanesti, biserici de lemn de la 1600 multe dintre ele inchise si din pacate lasate in uitare, umilite de noile biserici construite pe suprafete generoase, masive, cu turle inalte, cu picturi violente in colorit, dar mai ales peisaje deosebit de frumoase desi alterate pe ici colo de mana distrugatoare a omului, prin defrisari masive a padurilor si o oarecare poluare a apelor. Aici cred ca este obligatoriu sa reamintesc 3 obiective speciale pe care nu le voi dezvolta pentru ca au scris alti useri bine si documentat si nu are sens sa repet. Este vorba de ansamblul monahal Barsana care desi nou, mi s-a parut de o frumusete, organizare si constructie remarcabile, Manastirea Peri/Sapanta, constructie noua, neterminata inca cu cea mai inalta biserica de lemn din Europa, intinsa pe un spatiu generos la 2 km de Sapanta si bineinteles Cimitirul Vesel si biserica aferenta (care era in proces de reabilitare) binecunoscute din localitatea Sapanta. Aceste 3 obiective sunt speciale, si imi par a fi simbolice pentru zona Maramuresului.

Dar trecand peste carcotelile de mai sus as vrea sa reamintesc despre

SIGHETUL MARMATIEI, oraselul care mi-a ramas in suflet prin arhitectura vechilor cladiri ale breslelor datand in mare parte din secolul al XIX-lea, parcul central aflat intre Biserica Catolica Sf. Carlo Borromeo, Biserica Ortodoxa, Biserica Reformata si Biserica Ucraineana, intre Primarie dar si bd. Corneliu Coposu, cu cladirea fosta inchisoare care adaposteste Memorialul Victimelor Comunismului Rezistentei.

Cladirile vechilor bresle ale orasului care strajuiesc bulevardul central de o parte si de cealalta isi mai pastreaza inca personalitatea mare parte dintre ele fiind foarte bine intretinute, avand curti interioare in care pe ici, colo mai exista mici magazine cochete cu diferite articole mai noi sau mai vechi.

Numele Marmarosszighet in maghiara si Marmaroschsziget in germana se traduce prin "insula" pentru ca orasul se afla la confluenta Izei cu Tisa si Ronisoara, in apropierea granitei cu Ucraina si in partea de sud fiind strajuit de lantul vulcanic al muntilor Gutai. Este atestat din 1326 si este incarcat de istoria oamenilor care au trait pe aceste meleaguri fie ei romani, maghiari, germani, ruteni, evrei. Este al doilea oras dupa Baia Mare al judetului si unul dintre cele mai pitoresti orase din nord-vestul tarii.

Ce am vizitat in Sighet?

MUZEUL SATULUI MARAMURESAN, organizat in aer liber, cu case autentice si porti de lemn sculptate in stilul inconfundabil maramuresan, este foarte frumos si il puteti parcurge in cca o ora.

In centrul orasului, amenajat in cladirea fostului cinematograf, vis-a-vis de Biserica catolica, biserica ucraineana si Primarie se afla muzul etnografic, care din pacate era inchis la ora la care am ajuns noi.

Casa muzeu dr. Ioan Mihaly de Apsa - in care nu se poate fotografia merita vizitata mai ales datorita manuscriselor pe care le puteti vedea acolo. A fost un mare om de cultura al orasului care la 1900 a tiparit Istoria Comitatului Maramures, lucrare pentru care un an mai tarziu a primit premiul Academiei Romane.

La Muzeul Culturii evreiesti, Casa Elie Wiessel om de cultura de limba engleza si franceza, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, de asemenea puteti face un scurt popas.

Nu am vizitat Memorialul, la ora aceea fiind inchis.

Orasul este foarte frumos, curat si bine gospodarit, linistit, cu oameni foarte asezati, amabili, deschisi la conversatie pe orice tema. Mi-a placut foarte mult, mi-a dat o senzatie de siguranta si de burg in care traiesc laolalta oameni de diferite nationalitati pe care ii leaga intelegerea si toleranta.

VADUL IZEI. - Localitatea este mai mare decat un sat obisnuit, precum o comuna mai mare. Din pacate foarte multe dintre portile traditionale au fost inlocuite cu porti noi, moderne, casele sunt si ele noi in mare parte, cu arhitectura moderne si viu colorate. Localnicii, multi plecati la munca in strainatate, altii mai curajosi facandu-si pensiuni turistice sau "fructificand" lemnul padurilor au evoluat financiar, masinile din dotare nu mai sunt de mult cele modeste, din contra, respira un aer de bunastare. Oamenii sunt prietenosi, politicosi si deschisi in conversatie.

La capitolul „traditii" am remarcat in foarte multe gospodari, in pomii din fata caselor atarnate de crengile acestora oale de lut sau moderne. Ni s-a spus ca acolo, in acele gospodarii sunt fete de maritat si acesta este semnul recunoasterii pentru flacaii pregatiti pentru "pasul cel mare" al vietii.

In seara de Inviere pe la ora 23,30 in curtea bisericii moderne, mari, cu spatii generoase, localnici si turisti am inceput sa ne adunam pentru slujba. Localnicii imbracati de sarbatoare se salutatu intre ei cu prietenie. Ne-am asezat in fata bisericii, caci slujba s-a tinut in pridvorul acesteia, asteptand ca la miezul noptii preotul sa iasa pentru a da lumina. Au trecut cca 15 minute dupa ora 12 noaptea, timp in care mai ales turistii au inceput sa se agite. Am intrebat si un localnic ne-a spus ca probabil asteapta sa vina lumina de la... Ierusalim. Intr-un tarziu, dupa ora 12,30 noaptea, a iesit preotul, usor timorat pentru intarziere, a dat lumina si s-a trecut la ocolirea bisericii. Nu s-a cantat asa cum eram noi obisnuiti Hristos a Inviat si nici nu am fost intampinati cu aceste cuvinte. Dupa ocolirea in liniste de 3 ori a bisericii a inceput slujba. Am plecat dupa ora 1 noaptea, cu lumina lumanarii fara a spune magicile cuvinte pe care crestinii le asteapta un an intreg Hristos a Inviat.

Ni s-a explicat ca asteptarea a fost pentru faptul ca lumina... a venit par avion de la Ierusalim la Bucuresti, de acolo cu avionul la Baia Mare si adusa spre Sighet si toate celelalte biserici de catre Florin Piersic. Ce pot spune? Din copilarie stiam ca lumina se ia din altar, la miezul noptii. Dar poate sunt depasita si acum in perioada moderna a internetului, trebuie sa o asteptam de la Ierusalim sa vina cu avionul... Si totusi, intrebare retorica, lumina aceasta nu este numai simbolica? ... dar gata cu filozofia.

A doua zi de dimineata am intrebat gazda si ni s-a spus ca asa este "datina" acolo si trebuia sa ramanem pana la sfarsitul slujbei. care "datina", de cand dateaza? de 5-8 ani? La cele 5 grade care erau in noaptea aceea nu am fost suficient de mobilizati pentru a ramane pana spre dimineata. Tot gazda noastra ne-a indrumat sa mergem la biserica in dimineata zilei de Paste pentru a participa la slujba pentru sfintirea cosurilor cu mancare. Eh... la lumina soarelui matinal s-a schimbat situatia si imaginea...

Toata suflarea satului cu mic cu mare, imbracata in starie de sarbatoare se revarsa pe ulitile satului cu cosurile cu merinde ce trebuiau puse pe masa de Paste spre biserica satului. Am vazut acolo o explozie de culoare a costumelor populare atat la barbati cat si la femei. Majoritatea participantelor au respectat portul popular in culori predominant verzi, albastre, rosii ale fustelor inflorate si a bluzelor albe cu lucraturi manuale de o mare frumusete. Ce m-a nedumerit a fost faptul ca opincutele autentice pe cale de disparitie in picioarele localnicilor si in special a femeilor mai ales a celor tinere au fost inlocuite cu pantofi moderni cu toc foarte inalt si viu colorati. Ce mi-a placut in mod deosebit a fost faptul ca fiecare familie participanta, care mi s-a parut ca avea un loc anume in care se aseza a venit cu un cos in care erau frumos aranjate bucate din fiecare fel de mancare care urma sa fie pus pe masa festiva si pe care preotul le-a binecuvantat.

Bucuria zilei de Paste a fost deosebita la masa de pranz nu numai datorita diversitatii de produse care ne-au fost oferite ci mai ales a spectacolului care ne-a fost oferit cu generozitate de un grup de 5 ceterasi care timp de 3 ore au cantat, dansat si ne-au incantat ochii si urechile prin frumusetea portului, a cantecului si a atmosferei create.

A doua zi de Paste, pensiunea a organizat pentru turistii care au dorit o plimbare cu caruta care a durat 3 ore dus intors de la Vadul Izei spre Valea Stejarului (la confluenta Izei cu Mara) si inapoi, cale de cca 14 km.

Asa incat ne-am imbarcat 12 turisti, impreuna cu 2 insotitori de la pensiune in caruta trasa de 2 cai frumosi si puternici amenajata pentru aceasta plimbare, cei doi maramureseni, stapanii cailor si ai carutei asigurandu-ne ca nu exista nici un risc. Si asa, pentru intarirea spuselor ne-au invitat sa prindem curaj cu cele 3 sticle de horinca din propria dotare. E cazul sa mai amintesc de "bunadispozitie" care a cuprins pe toata lumea? Drumul serpuitor pe valea Izei prin peisajul de vis pana la intalnirea cu Mara a fost controlat, iar caii ascultatori, pana la un punct. Probabil, la un moment dat s-au gandit ca daca stapanii lor si turistii erau asa de veseli de ce nu ar fi si ei, drept pentru care au inceput sa fie mai putin docili si sa ne dea ceva emotii.

Peisajul zonei este mirific, Valea Stejarului aflandu-se in apropiere de Vadul Izei, la 7 km. distanta. Satul este mai rustic, fiind lateral de soseaua care strabate Vadul Izei spre Sighet si a pastrat vatra satului mai putin alterata de case noi, moderne, ale caror porti traditionale se fie inlocuite cu porti de fier forjat sau inox precum mare parte dintre cele vazute in Vadul Izei sau Ocna Sugatag.

Aici ar fi trebuit sa vizitam o biserica de lemn, monument UNESCO, construita pe un deal al satului, in jurul anului 1634 si avand hramul Sf. Cuvioasa Parascheva. Din pacate, desi s-a vorbit cu preotul a carei casa se afla in imediata apropiere, acesta s-a scuzat si nu a venit sa ne deschida spre a o vizita. Biserica este pe deal, la picioarele ei aflandu-se cimitirul si o alta biserica tot din lemn, mai noua, unde de fapt se si tin slujbele. De suparare, unii au mai luat o gura de palinca, altii ne gandeam sa mergem pe jos spre Vadul Izei.

Ca recompensa pentru faptul ca nu am putut vizita biserica de lemn pe interior, am mers cateva zeci de metri in interiorul satului si am ajuns la poarta autentica din lemn a casei mesterului popular Petru Pupaza, de fapt numele lui este Godja Patru, cunoscut si recunoscut detinator al unei diplome a Academiei de arte traditionale din Romania. Poarta maramuresana este la mare cinste in fata casei. Atelierul mesterului se afla la intrare in stanga si are o mica expozitie cu vanzare amenajata. L-am trezit din somnul de dupa amiaza, dar tinand cont ca era si o anumte televiziune care facuse transmisia si de la masa de paste din pensiune si ne-a insotit pe tot drumul, mesterul nostru nu s-a suparat, din contra era bucuros ca este filmat si are potentiali cumparatori. S-a stat de vorba, am admirat lucraturile migaloase executate in lemn, mai ales fusele de lemn care se introduc in sticlele de palinca, dand o culoare aurie acesteia, datorita esentei lemnului, am inteles.

La iesire, in imediata apropiere intr-un „salon" de bal special amenajat, ceterasii isi inepeau programul, iar satenii veneau pentru a petrece cu muzica si dans. Am intrat si am admirat inca o data un spectacol autentic de cantece cu strigaturi maramuresene, cu oameni frumosi, costume populare autentice si multa bucurie in suflet.

Drumul de intoarcere mi s-a parut mai lung bineinteles caci si caii si oamenii erau deja "obositi" dupa multitudinea de evenimente. Cand am ajuns inapoi in fata pensiunii m-am gandit inca o data la faptul ca "cineva acolo sus ma iubeste" dupa "aventura" inegalabila a plimbarii cu caruta.

Despre alte obiective vizitate in Maramuresul istoric insa cu alta ocazie

Va doresc tuturor vacante frumoase.

il rog pe web daca poate introduce o melodie a fratilor Petreus si ii multumesc anticipat.

---

VIZUALIZĂRI: 5979 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI