ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.12.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Sinaia [PH]
ÎNSCRIS: 19.05.13
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
OCT-2016
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Valea Superioară a Mureșului. Defileul Deda – Toplița

TIPĂREȘTE

Un traseu deosebit de frumos și atrăgător, pe Valea Superioară a Mureșului este drumul prin Defileul Deda – Toplița. În vara asta, adică a lui 2016, am fost cred că de cinci ori pe acest drum și asta m-a determinat să îl descriu pentru cei care într-un fel sau altul, sau dintr-un motiv sau altul, vor avea ocazia să îl parcurgă.

Așa cum am mai scris într-un review, pe timpul verii, iar când vremea este bună, chiar până aproape de sfârșitul toamnei, mi-am stabilit reședința la țară, nu departe de intrarea din aval, în acest defileu.

Voi aborda descrierea lui în sensul invers al cursului râului Mureș, pentru că aceasta este direcția în care pornesc atunci când călătoresc prin acest defileu, după care la întoarcere, mă las adus de cursul lin al apei Mureșului.

Așa cum spune și numele lui, intrarea în defileu începe din Deda, o comună de aproximativ patru mii de locuitori, așezată în depresiunea ce se dechide, la ieșirea din defileu. Comuna Deda este o așezare foarte veche, atestată documentar încă de la jumătatea secolului al IV-lea. Numele ei se pare că este de origine slavonă. De aceeași origine este și numele satului Bistra Mureșului, aparținător comunei Deda, așezat în cea mai mare parte a lui, pe valea râului Bistra care curge prin localitate, vărsându-se apoi în Mureș. Acestui sat i se mai spune și Deda Bistra.

Practic, defileul începe de la ieșirea din satul Bistra spre nord, unde un versant al Munților Călimani, aflați pe partea dreaptă a Râului Mureș și unul al Munților Gurghiului, aflați pe stânga a acestuia, încep să se apropie unul de altul.

De aici până la Toplița, întreg drumul, este de o frumusețe deosebită. Pe partea stângă a sensului de mers, mai întâi apar pante mai blânde, iar apoi din ce în ce mai abrupte până când versantul se transformă într-un perete abrupt format din stânci înalte, care cu puțină imaginație, le vei găsi asemănătoare celor de la Meteore și chiar să te aștepți ca pe unele dintre ele să vezi ridicându-se o bisericuță. Pe măsură ce se apropie de Toplița, versantul începe să se îmblânzească din nou, îndepărtându-se usor de versantul opus, pentru a face loc, depresiunii în care este așezat orașul Toplița.

Pe tot drumul, pe partea dreaptă a sensului de mers, te însoțește râul Mureș, iar peste acesta, pe malul lui stâng se află cale ferată care dacă vei călători cu trenul îți oferă aceeași priveliște.

Apa Mureșului în această parte a cursului ei este foarte curată, pe aici, dar chiar și mai în jos până la Reghin ea nu a cunoscut poluarea niciodată, ceea ce a făcut ca speciile de pești care îl populează se se fi pastrat de-a-lungul timpului. Dacă cineva este interesat, pot să spun că în această zonă în apa Mureșului există clean, mreană de piatră, scobar și lipan, ultimul este în prezent protejat, pescuitul lui fiind interzis, dar dacă se agață totuși câte unul în undiță, asta e.

Între Deda și Toplița drumul trece prin mai multe așezări rurale, cele mai mari fiind Răstolița, Lunca Bradului și Stânceni, care din punct de vedere administrativ, au rangul de comune, fiecare dintre ele, având mai multe sate aparținătoare. Îndeosbi aceste sate au un pitoresc aparte, prin faptul că în ele s-a păstrat foarte bine specificul tradițional al caselor țărănești al zonei. Am copilărit în zonă și în vremea când eram în școala elementară, cum se numea atunci, făceam tot felul de excursii prin localitățile din vecinătatea comunei Deda. Astăzi când trec pe acolo, mă mă încearcă niște sentimente greu de descris, când văd vechile case care existau și în acele vremuri. Nu numai arhitectura tradițională s-a păstrat în aceste localități, ci tradițiile populare, ale locului. Se păstrează portul popular, muzica și dansurile (jocurile) specifie fiecăriei comune. În fiecare an, de regulă în prima sâmbătă și duminică a lunii august, se organizează acolo, pe malul Mureșului aproape de intrarea în comuna Răstolița, Festivalul ”Zilele Văii Mureșului”. Cred că anul acesta a avut loc cea de a X-a ediție.

Întreaga zonă este de mare atracție turistică. Este foarte căutată în special pentru zilele de sfârșit de săptămână când vin acolo turiști de la Tg. Mureș, Reghin dar și din locuri mai îndepărtate, atrași de aerul foarte curat îmbibat cu mirosul de brad. Mai mult decât asta, aproape pe toate văile afluenților de pe o parte și cealaltă a Mureșului s-au construit case de vacanță, care sunt folsite de proprietari în tot timpul anului indiferent de anotimp. Ele se întâlnesc la tot pasul, pe Valea Bistrei pe Valea Răstoliței sau pe Valea Sălardului în apropiere de Lunca Bradului.

Pe drum poți să te oprești să mănânci după gust, la Restaurantul Andreneasa, un local rustic, construit pe un bot de deal pe partea dreaptă a Mureșului la ieșire din satul Andreneasa, căruia când eram copil știu că i se spunea Androneasa, nu Andreneasa. Aș mai aminti aici că merită să fie vizitate pensiunile Denisa și Șeștina aflate pe Valea Sălardului, prima la vreo doi kilometri de drumul național, iar a doua la aproximativ șapte kilometri. Aproape de intrarea în Toplița, pe partea stângă a sensului de mers, se mai află un restaurant căruia nu îi știu numele, dar pentru recunoaștere vă spun că este vopsit tot în galben. Este un local cu un interior foarte frumos, dar de două ori când am oprit să mâncăm acolo era gol, probabil este folosit mai mult pentru diferite evenimente de sfârșit de săptămână. La acest local nu am rămas foarte impresionat de mâncare. prima dată, alegând din meniul localului, am comandat o friptură, care ne-a fost fost adusă aproape crudă, iar a doua oară tot din lista lor am comandat creier pane, care s-a dovedit a fi mai mult pane decât creier. Asta mi s-a întâmplat mie, nu știu ce au pățit alții sau dacă aceștia sunt de acord cu mine.

Imediat după intrarea în Toplița, tot pe stânga față de sensul de mers, se află Mânăstirea Sfântul Prooroc Ilie, despre care probabil voi scrie un articol aparte, astfel că acum nu voi încerca de loc descrierea ei.

Orașul Toplița, este un oraș nu foarte mare, așezat în depresiunea dată de deschiderea largă a defileului spre nord către Gheorghieni. Eu am perceput Toplița ca fiind un orășel cu iz de aer de munte. Din centrul său imediat spre stânga, pornește dumul spre Moldova, drum ce trece prin Borsec, Tulgheș, Ceahlău, Tg. Neamț, Pașcani Ruginoasa, Târgu Frumos și apoi Iași Și acesta este un traseu excepțional, care merită să fie văzut. Tot din centrul orașui pornește drumul spre Gheorghieni, Miercurea Ciuc, Brașov.

În prezent Toplița pare să devină din ce in ce mai mult, un centru turistic. Orașul deține o pârtie de ski, două ștranduri cu apă termală, respectiv Banffy și Urmanczy, iar cândva, nu departe de acolo, la Gălăuțaș exista și o pârtie de sanie unde se organizau cantonamente de iarnă pentru echipele de sanie, unele dintre acestea cuceritoare de titluri mondiale în acest domeniu sportiv. Nu știu dacă aceasta mai există în prezent.

Cam asta despre defileul Deda – Toplița și închei acest articol, cu gândul să revin cu unul în care să vorbesc despre Mânăstirea Sfântul prooroc Ilie și despre ștrandul Banffy.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Ioan Raita in 26.12.16 12:58:01
Validat / Publicat: 26.12.16 16:06:36
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în DEDA [MS].

VIZUALIZĂRI: 7764 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Ioan Raita); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Meteore Mureșene.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 40700 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

17 ecouri scrise, până acum

webmaster
[26.12.16 16:05:53]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "La pas prin Rezervația naturală Defileul Deda-Toplița" (deja existentă pe sait), relocată în noua secţiune DEDA [MS].

E o zonă ce merită promovată, inclusiv prin a-i dedica o secţiune distinctă pe sait

mishu
[26.12.16 16:16:39]
»

@Ioan Raita: Despre Toplita si zona inconjuratoare am auzit prima data in urma cu mai bine de 40 de ani de la colega mea de banca originara din Toplita, si eram invidioasa pe ea ca in fiecare vara pleca in vacanta acolo. Nici acum nu am reusit inca sa ajung la Toplita insa vazand pozele imi dau seama si mai bine de ce-i placea sa mearga acolo. Felicitari pentru articol si mai ales pentru poze, votat cu mare placere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Ioan RaitaAUTOR REVIEW
[26.12.16 16:27:38]
»

@mishu: Mulțumesc mult. Este cu adevărat o zonă deosebită. Deși nu m-am născut aclo, copilăria și adolescența mea sunt legate de acest tărâm. Când închid ochii și las amintirile să mă năpădească, văd Valea Bistrei Valea Gălăoaiei, Lacul de la Borzia, murșul la Deda cu toate gârlele lui, cu tăul unde prindeam pește cu mâna la rădăcina pomilor, ”O tempora”!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
elviramvio
[26.12.16 17:16:01]
»

@Ioan Raita:

Frumoasa zona si frumos articol. Am totusi o nedumerire: P18, sa cred ca ne pregatim tinuta pentru intalnirea AFA?

Ioan RaitaAUTOR REVIEW
[26.12.16 17:39:34]
»

@elviramvio: De pregătit ne pregătim dar nu prea a răsuflat data și locul întâlnii. Doar am probat pălăria, dar nu am luat-o că era cam mică. Ideea îmi place însă. Mulțumesc pentru aprecierea articolului.

webmaster
[26.12.16 17:43:09]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

crismis
[26.12.16 17:46:39]
»

@Ioan Raita: Am strabatut si noi traseul asta-vara, intorcandu-ne din Maramures si pot confirma ca am ramas impresionati de frumusetea locurilor! Ceea ce inseamna ca trebuue sa proiectam o revenire in zona, pt aprofundare.

Mihai18
[26.12.16 17:53:45]
»

Nu pot să mă abțin ca să nu scriu și eu pentru că sufletește, sunt legat de această zonă.

Foarte frumoase locurile fotografiate. În P-11 „curea lată” eu completez, pușca și cureaua lată. P-18, cea mai reușită si nostimă fotografie (spun și eu, o tempora). În p-20 am recunoscut persona care trebuia.

Review+fotografii=frumoase și votate.

Am scris la început că sunt legat de această zonă. Mama s-a născut în Imperiul Austro-Ungar, în jud. Mureș, într-o comună aproape de Reghin și a trăit acolo 11 ani, până când 2 mari nenorociri din timpul primului război mondial i-au întrerupt cusul normal al copilăriei și i-a schimbat cursul vieții, devenind din mureșeancă-ploieșteancă. Detalii pe PM.

Sărbători fericite și să ne citim cu bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Ioan RaitaAUTOR REVIEW
[26.12.16 18:05:47]
»

@crismis: Să ne dea cel de sus sănătate! În vara ce vine mă ofer de ghid.

Ioan RaitaAUTOR REVIEW
[26.12.16 18:10:04]
»

@Mihai18: M-ați dat gata! Abia aștept să citesc amănunte în PM. Ce mică e lumea

Dana2008
[26.12.16 18:27:30]
»

Noi mergem aproape în fiecare weekend pe valea Bistriței (am scris un articol despre drumul spre cascada Chisatoarea), am urcat de 5 ori la Scaunul Domnului. Zona este de vis. Acolo avem o cabană, acolo este raiul pe pământ!

De 1decembrie am fost la râu să prind păstrăv, dar nu am găsit găsit momeală, doar o muscă uscată. Păstrăvul i-a dat târcoale și apoi s-a adăpostit după o piatră. E uimitor să privești păstrăvii cum înoată în Bistra. Peisajul este de vis, aerul ozonat, apa de izvor gustoasă! Iubesc zona.

Felicitări pentru articol! Fotografiile sunt foarte frumoase! Costumele populare fotografiate sunt superbe!

Acolo am făcut sărbătorile de iarnă de 20 de ani. Peisajul că în cărțile de povești, zăpada este uriașă.

Ps. Ștrandul Banffy este închis de câțiva ani. Am fost și la restaurantul Andreneasa, am scris un articol, la barajul de la Răstolița, la Toplița la ski, la Mănăstirea Sf. Ilie,...Este superbă tot defileul Muresului superior!

Sărbători fericite!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Ioan RaitaAUTOR REVIEW
[26.12.16 18:49:58]
»

@Dana2008: Mulțumesc pentru urări și pentru apreciere. Nu am avut șansa să facem sărbătorile de iarnă acolo dar vara obișnuim și noi să mergem pe Bistra la Gura Doncii. Mai facem câte un grătar, dar mai ales luăm apă de la izvor.

În ceea ce privește păstrăvii am pescuit în tinerețe pe Valea Bistrei și eu dar în decembrie nu am încercat niciodată. Asta mai ales că pe lângă faptul că în această lună e într-adevăr greu să prinzi muște, din 15 septembrie e interzis la păstrăv.

Cu privire la ștrandul Banffy, să știți că s-a deschis. Am fost acolo de trei ori în luna octombri a. c... E o plăcere să faci baie în apa caldă în bazinul închis, să te lăfăi în jacuzzi și pe urmă să faci masaj.

Vă urez și eu sărbători fericite și un an nou plin de bucurii.

Dana2008
[26.12.16 20:35:15]
»

Referitor la prohibitie, nu stiam pt ca oricum nu ma ocup cu asa ceva, dar m-a pornit pescuitul pt ca am vazut pescari echipati si mi-am zis ca e usor sa-i prinzi ca doar se vad prin apa pestii. Ei, nu e chiar asa de simplu!

Referitor la strand, ma refeream la strandul descoperit, care functioneaza de foarte multi ani, am fost acolo prima data acum 20 de ani, iar acum nu a mai primit autorizatie de la mediu. In schimb s-a deschis un strand nou, inchis, care functioneaza, stiu despre el.

Cunosc multe persoane din Tg Mures care merg la Donca dupa apa. Noi la cabana avem apa de la Donca la robinet, ne spalam cu apa pura de izvor. E o minune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Ioan RaitaAUTOR REVIEW
[26.12.16 20:49:52]
»

@Dana2008: În octombrie era plin cu apă și bazinul exterior, cred că s-a rezolvat problema cu autorizația. Bazinul era aproape în prlungire celui interior. În urmă cu doi ani am fost acolo și intr-adevăr era un bazin gol pe care l-am fotografiat. O să caut în arhivă să văd dacă este același bazin. Am văzut că s-a deschis și ștrandul Urmanczy. Era un indicator pe drum la intrarea în Toplița. O să postez fotografia veche.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dana2008
[27.12.16 07:55:01]
»

Eu in august anul acesta am vrut să merg, am sunat și mi-a spus că nu funcționează.

Dan&Ema
[27.12.16 12:35:57]
»

@Ioan Raita:

Foarte fain drumul asta pe vare l-am strabatut si eu de mai multe ori. Muresul este fermecator cum unduieste prin defileu si prin vale pe langa sisea. Sau soseaua pe langa el. Are un farmec al lui.

Eu am prins insa si Muresul mai involburat decat isi dorea oricine la niste inundatii de acum vreo 15 ani cand apa se umfla vazand cu ochii si lumea privea neputinciiasa iar eu incercam sa ajung la Reghin inaintea viiturii pentru ca trebuia sa traversez Muresul spre Sovata.

Dar sa revenim la cele faine.

Superb articol, felicitari pentru descriere si poze

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Ioan RaitaAUTOR REVIEW
[27.12.16 12:52:59]
»

@Dan&Ema: Mulțumesc pentru vizită și pentru apreciere. Am văzut și eu Mureșul învolburat și știu de ce este în stare. Mai mult în copilărie, prin anii 50, pe Mureș, primăvara când apele erau încă mari din topirea zăpezilor, asistam la venirea plutelor. Era un mijloc ieftin de transport a lemnului necesar localnicilor de la ieșirea din defileu, pentru construirea caselor, care în acele timpuri se construiau din bârne de brad, peste care se aplica tencuiala.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, Dan&Ema, Dana2008, elviramvio, Ioan Raita, Mihai18, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Rezervația naturală Defileul Deda-Toplița:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.080160856246948 sec
    ecranul dvs: 1 x 1