Pe Argeş în jos...

TIPĂREȘTE

Vineri, 15 octombrie, am ajuns mai mult dintr-o întâmplare, la Curtea de Argeş, însoţind un grup de străini. Bineînţeles, principalul obiectiv al vizitei a fost Mănăstirea Curtea de Argeş.

Pentru cine nu a fost de curând pe aici, trebuie să spun că au avut loc câteva mici modificări. Intrarea principală a fost închisă şi s-a deschis o nouă intrare, din parcarea de la stradă, prin colţul de nord-vest al parcului mănăstirii.

Motivul este unul foarte important, zic eu.

În partea dreaptă a vechii intrări, privind dinspre stradă, au inceput lucrările (aflate deocamdată la nivelul fundaţiei) la viitoarea Catedrală Episcopală şi Regală, ce se va înalţa de către Episcopia Argeşului şi Muscelului, la iniţiativa şi cu sprijinul Casei Regale a României.

Prin iniţierea acestei construcţii, Familia Regală a României reînnoadă tradiţia suveranilor români, ctitori de lăcaşuri de cult. Proiectul reprezintă, de asemenea, o manifestare a legăturii istorice indisolubile dintre regalitate şi Biserica Ortodoxă Romană. se spune înr-un comunicat al Episcopiei Argeşului şi Muscelului (click aici)

Protocolul dintre Episcopia Argeşului şi Muscelului şi Casa Regală a României, referitor la înalţarea Catedralei, a fost semnat anul trecut, la 10 Mai, de Ziua Regalităţii, adevărata Zi Naţională a României.

Fac aici o paranteză, pentru o informaţie pe care mulţi dintre contemporanii noştri nu o cunosc.

La 10 Mai 1877 Carol I proclama solemn Independenţa absolută a României. După 1947, în încercarea de a şterge orice urmă a monarhiei din istoria ţării, regimul comunist a mutat evenimentul pe 9 mai. La 10 Mai 1881, Carol I a fost încoronat Rege al României, iar România a fost ridicată la rangul de Regat. 10 Mai a fost Ziua Naţională a României, până după abdicarea forţată a regelui Mihai, la 30 decembrie 1947.

La sosire, am constatat că zona mişuna de poliţie şi chiar ne-am mirat, pentru că, deşi aveam pentru aceasă vizită binecuvântarea Episcopului Argeşului şi Muscelului I. P. S. Calinic, nu ne aşteptam chiar la o aşa primire. :))

Ne-am lămurit repede că nu pe noi ne aşteptau, ci o delegaţie importantă, din care se spunea că ar face parte şi o cunoscută doamnă a politicii româneşti (click aici).

Liniştiţi că nu noi provocasem atâta agitaţie în poliţia oraşului, am intrat deci pe noua intrare, care ne duce, urcând câteva trepte, chiar în faţa Catedralei.

Aici eram totuşi aşteptaţi de părintele al cărui nume nu-mi permit să-l spun aici, un om deosebit, care ne-a însoţit pe tot parcursul vizitei, dându-ne explicaţii ample despre cele prezentate.

Nu am să intru aici în descrierea Catedralei, sunt pe site destule review-uri care prezintă date despre ea, de asemenea wikipedia.ro are o prezentare amplă (click aici), aşa că nu am să mai reiau această prezentare.

Am să spun doar că în interior se desfăşoară ample lucrări de restaurare, mărturie stând şi schelele de aici, lucrări executate de specialişti şi studenţi de la specializarea Artă Sacră. Până în prezent a fost refăcut altarul, urmând ca, după o pauză datorată iernii, să se refacă şi restul picturilor şi mozaicul deteriorat.

Însoţitorul nostru ne-a mai spus că, după terminarea lucrărilor şi sfinţirea Catedralei Episcopale şi Regale, slujbele vor fi săvârşite numai în aceasta, iar mormintele regale vor fi mutate şi ele aici, unde va fi probabil şi locul de odihnă veşnică a regelui Mihai.

În spatele Catedralei, în parcul Mănăstirii Argeşului, se află Palatul Episcopal, construit între 1886-1890 şi folosit şi ca reşedinţă regală de vară.

Privind din spatele Catedralei spre Palatul Episcopal, de o parte şi de alta a aleii ce duce spre palat se află două capele identice şi dispuse simetric. Aceste capele au fost folosite drept corpuri de gardă în vremea când regele se afla aici. În cea din dreapta, din februarie 2003 se află depus sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Carol al II-lea, adus din Portugalia, unde, după moartea sa, în 1953, fusese depus în capela Regilor Portugaliei din Estoril. Puteţi vedea, în fotografia ataşată, interiorul acestei capele.

Nu se ştie încă dacă se va obţine acceptul Casei Regale pentru aducerea sicriului lu Carol al II-lea în viitoarea Catedrală Episcopală şi Regală, alături de ceilalţi membri ai familiei regale, ale căror morminte, aşa cum spuneam, vor fi mutate aici. Motivul este datorat reţinerilor regelui Mihai faţă de controversatul său tată, reţineri de alfel întemeiate. Se ştie că regele Mihai nu a participat nici la cermonia aducerii în ţară a rămăşiţelor pământeşti ale tatălui său, motivul fiind lesne de înţeles: viaţa aventuroasă a acestuia şi mai ales modul în care a tratat-o pe regina Elena, mama regelui Mihai.

Palatul Episcopal este o construcţie frumoasă, simetrică faţă de axul Catedralei şi având în centru turnul-clopotniţă al paraclisului ce se află în spatele său.

A fost construit în timpul regelui Carol I, la sfârşitul secolului al XIX-lea, în stil german, iar clopotul din turlă a fost adus de la mănăstrea Cozia. În biserica-paraclis, cu hramul Sfânta Muceniţă Filofteia se săvârşesc în prezent slujbele religioase zilnice şi tot aici se află moaştele sfintei Filofteia. Nu am să insist nici să vă povestesc despre paraclis şi sfânta Filofteia, dacă sunteţi interesaţi puteţi citi review-ul foarte documentat, scris de magdalena, aici.

Aş adăuga doar faptul că părintele care ne-a însoţit în vizita noastră ne-a povestit despre viaţa sfintei Filofteia o poveste puţin diferită de cea de pe crestinortodox.ro (click aici), dar spusă cu har şi credinţă.

Şi am ajuns acum la ceea ce m-a determinat să scriu acest review. După ce am ieşit din paraclis, părintele ne-a călăuzit pe culoarul din aripa sudică a Palatului Episcopal, de unde am intrat în sala Manole, loc mult mai puţin cunoscut, pentru că această sală nu este deschisă vizitatorilor. Iniţial, sala a fost folosită ca sală de şedinţe a Consiliului regal, aici luându-se decizii importante pentru viitorul României, apoi, în vremea comunistă a fost folosită ca sală de bal, iar acum ea este sala de întruniri a Centrului eparhial, fiind folosită şi ca sală de recepţie.

Lungă de vreo 20 de metri, sala are la partea superioară a pereţilor o frescă, lată de aproximativ 1 m, ce povesteşte în imagini succesive pe aproximativ 40 de metri legenda meşterului Manole. Pictura a fost realizată de pictorul Jean Jules Antoine, fratele arhitectului André Lecomte du Nouy, cel care a realizat şi restaurarea Mănăstirii Argeşului, la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Sub frescă, pe pereţii tapisaţi, atârnă tablouri ale patriarhilor României şi cel al lui Neagoe Basarab. Partea inferioară a pereţilor este acoperită cu lambriuri din lemn, iar în încăpere se află şi câteva vechi piese de mobilier, în care sunt expuse vechi obiecte bisericeşti.

La capătul de sud al vastei încăperi se deschide o uşă prin care se trece într-o altă încăpere, mult mai mică, ce a reprezentat pe vremea regelui Carol I camera de primire a oaspeţilor. Încăperea este sobră, mobilată cu câteva piese vechi, iar pe peretele vestic nu putem ignora o oglindă veneţiană. De aici, printr-o altă uşă, pătrundem în ultima încăpere, ce constituia cândva antecamera în care îşi aşteptau rândul cei veniţi la o întrevedere cu regele, acum ea având rol de simplu antreu. După o ultimă privire spre sala Manole, am ieşit în curtea mănăstirii.

Ultima oprire a fost la capela unde, surghiunit aşa cum a fost şi în viaţă, îşi doarme somnul de veci regele Carol al II-lea. Sarcofagul aflat pe un piedestal este acoperit cu un covor cu stema regală, iar alături este pus portretul regelui proscris. La celălalt capăt al sarcofagului, o glastră goală ne arată că nimeni nu-şi mai aminteşte astăzi de regele playboy.

Vă invit să priviţi şi fotografiile, mai ales cele din sala Manole, un loc unde nu se pătrunde foarte uşor.

---

VIZUALIZĂRI: 3667 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI