Nicolae Grigorescu - pe urmele marelui pictor

TIPĂREȘTE

Motto: „Multe frumuseti am vazut prin locurile unde am umblat, dar casuta noastra nu are pereche”...

Dupa ce am vizitat Manastirea Zamfira, care este pictata in intregime de Nicolae Grigorescu, acest mare pictor fondator al picturii romane moderne (alaturi de Ion Andreescu si Stefan Luchian), dar si dupa ce l-am redescoperit asa cum il stiam in tablourile din Muzeul Zambaccian (click aici), cred ca o vizita la casa in care si-a petrecut ultimii ani din viata, devenita acum muzeu, era inevitabila.

In aceasta casa s-a retras impreuna cu cea care i-a fost model in multe dintre tablourile sale, Maria Danciu, cu care avea sa se casatoreasca cu o zi inainte sa plece in lumea de dincolo (1907), dar si cu fiul lor, Gh. Grigorescu, un ceramist care are chiar in acest muzeu expuse cateva obiecte realizate din ceramica decorativa.

Pictorului se pare ca i-a placut foarte mult aceasta zona, daca a decis construirea unei case aici, poate unde la vremea aceea prin ferestrele casei sale putandu-se vedea o padure superba.

Ulterior, datorita pozitiei sale strategice, in aceasta casa a fost stabilit Cartierul General German pentru acea zona. Intamplator sau nu, insa, chiar in timpul Primului Razboi Mondial, casa a fost mistuita de flacari, multe dintre obiectele existente in casa fiind insa salvate chiar de catre nemti.

Casa a fost reconstruita mai apoi, aducandu-se aici mai multe tablouri ale artistului, dar si obiecte personale.

La parter, se regasesc: „Car cu boi”, „Autoportret”, „Sir de care cu boi”, „Pastorita stand”, „Flori de maces”, „Copil culcat”, „Ciobanas”, „Taranca cu traista”, „Capite cu fan”, „Portret de femeie”, dar si portretul sotiei sale.

Tatal lui Nicolae Grigorescu se pare ca i-a deschis apetitul acestuia pentru pictura, fiind un colectionar de arta, astfel incat, fascinat de arta penelului, la varsta de noua ani, il regasim pe „Nicusor” in Oborul bucurestean, vanzand iconite pictate de el insusi, fiind la vremea respectiva si ucenic al unui pictor ceh.

Pana la varsta de 18 ani nu se mai cunoaste mai nimic despre activitatea lui artistica, pana ce nu picteaza in intregime Manastirea Zamfira, despre care am scris aici: click aici, apoi Manastirea Agapia.

Fiind sustinut de Mihail Kogalniceanu, pleaca la studiu in Franta, unde avea sa intre la Scoala de Belle-Arte al treilea pe lista, alaturi de Auguste Renoir, care a intrat al cincilea...

A renuntat insa la scoala, in favoarea picturii in aer liber, fiind chiar pictor de razboi in 1877, insotind armata romana in luptele de la Grivita si Rahova, refuzand sa fie pictorul familiei regale. Astfel, din mana artistului se naste „Atacul de la Smardan” si „Dorobantul”.

Grigorescu este un „pictor al satelor”, lucrarile sale infatisand peisaje, pastori si pastorite, tarancute, realizand cca 5500 de tablouri, din care 500 reprezinta care cu boi... Cel mai mare astfel de tablou este expus la Muzeul de arta din Iasi, iar cel mai mic in acest muzeu memorial.

Tot in salonul de la parter, care a fost si atelierul pictorului in ultimii ani din viata se mai gaseste o tapiserie imensa, o canapea cu o cuvertura, dar si trusa de pictura a sa, un sevalet, cateva perechi de ochelari, stampile si chiar cateva tuburi cu acuarele.

In acest salon am admirat „Nud de femeie in peisaj nocturn”, care mi se pare un tablou de o delicatete aparte...

Un alt tablou care mi-a atras atentia, de fapt, care m-a nedumerit de aceasta data, a fost unul reprezentand un cap de vitel si care se intituleaza: „Ghiocel”! Am aflat insa de la ghidul muzeului ca acest vitelus era de fapt crescut de catre pictor ca animal de casa, insotindu-l uneori pana in oras... , stingandu-se la o luna dupa moartea artistului.

Mai sunt expuse aici: „Evreu”, „Portret de fata”, „Taranca torcand”, „Taranca meditand”.

In holul de primire, din care se poate urca la etaj, se afla un tablou interesant pictat doar pe jumatate („Coltisor turcesc”), pastrandu-se doar fondul care sa asigure culoarea pe partea stanga, fiind o invitatie pentru cine nu credea ca el poate picta altfel: „las ca o palma acest tablou, pentru cine crede ca nu pot sa pictez academist”...

Tot aici se mai afla si lucrarea sa „Targ si intoarcere de la targ”, un tablou dublu, care in planul superior arata plecarea spre targ, iar in cel de jos intoarcerea de la targ.

Ceea ce poate nu stiu multi este ca Grigorescu a fost si un colectionar de arta, in muzeu fiind expuse cateva obiecte cumparate de catre pictor din diverse anticariate.

Astfel, la parter se regasesc cateva vase grecesti, tapiserii, precum si diverse obiecte din timpul Razboiului de Independenta: o narghilea incompleta, o caseta de valori, o masura de cafea, un caftan boieresc, doua obiecte de ars smirna si tamaia, dar si o pereche de papuci de dans, absolut fabulosi, pentru inaltarea siluetei dansatoarelor (un fel de sandale din lemn viu pictate, prevazute cu o platforma ce seamana ca doua scaunele in miniatura).

La etaj se afla expuse intr-o vitrina o sabie japoneza, o statueta Buda, un suport de carti de vizita, un ceainic japonez, un suport pentru cesti de ceai, o carte japoneza si o calimara portabila.

Tot la etaj se afla si dormitorul artistului, pastrandu-se inca patul pe care acesta a dormit. Din dormitor, o usa da spre dormitorul sotiei (care insa nu se viziteaza). Aici se afla expuse tablourile „Dorobantul” si „Vedere la Dunare”.

In aceasta incapere mai sunt si o masuta cu scaune si un ceas cu cuc ce nu mai functioneaza.

Pe un scrin, se afla o fotografie a fiului sau, care a murit la aceeasi varsta cu cea a tatalui, respectiv 69 de ani.

Iesind din dormitor, in holul de la etaj unde se afla expuse obiectele de colectie japoneze, se mai afla si un fragment din perdeaua originala de la fereastra atelierului de la parter.

Totodata, mai exista o incapere, care, in momentul vizitarii, gazduia o expozitie temporara de pictura intitulata „Zambet de copil”.

Revenind la parter, in incaperea din partea dreapta a intrarii, sufrageria, se afla un tablou reprezentand un soldat cu o figura haioasa: „Sergentul de la Campina”, un orologiu si o soba eleganta din ceramica glazurata, dar si farfurii si platouri din ceramica normanda.

Pe peretele din fata intrarii in incapere este expusa o tapiserie cu o istorie interesanta, executata intr-un atelier francez, din matase si fir de aur cu figuri si motive ornamentale.

Spuneam ca aceasta tapiserie are o istorie aparte. Negustorul care s-a hotarat sa o vanda, pentru a face mai multi bani si, profitand de faptul ca tapiseria, taiata orizontal pe mijloc, permite interpretarea de sine statatoare a celor doua bucati rezultate, a vandut-o astfel, una dintre ele revenindu-i pictorului.

Dupa noua ani, Nicolae Grigorescu a reusit sa gaseasca cealalta jumatate in Florenta, reintregind tapiseria originala, un arazzo de mari dimensiuni care are peste 300 de ani vechime.

Din incaperea unde se afla expusa, trecand pe langa superba soba din ceramica glazurata (ca si obiectele de iluminat), care a supravetuit incendiului, printr-un holisor, putem patrunde intr-o alta incapere cu o mica biblioteca cu cateva carti ale artistului, unde se afla tabloul: „Peisaj la tara” si un altul intitulat „Maternitate”, apartinand scolii italiene (singura lucrare nepictata de catre Grigorescu din muzeu), iar ca piese de mobilier, se mai afla cateva fotolii si o masuta.

Tabloul central al incaperii si care impresioneaza prin maretia executarii este o copie dupa Giorgione, reprezentand o scena religioasa (martiriul Sf. Sebastian), o alta marturie a faptului ca Grigorescu este un pictor complet, un mare artist care poate sta pe podium alaturi de mari pictori ai lumii.

In prezent, muzeul se afla sub patronajul Muzeului Judeţean de Artă Prahova "Ion Ionescu - Quintus", taxa de vizitare fiind de 8 ron, iar cea de fotografiere de 50 de ron.

---

VIZUALIZĂRI: 5759 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI