Staţiunea Cãciulata. Ce vizitãm astãzi.

TIPĂREȘTE

Haideti sa continuam periplul prin Caciulata, avand ca tinta de data asta Manastirea Cozia si Schitul Cozia Mica, asta dupa prezentarea pe care v-am facut-o la posibilitatile balneare ale statiunii.

Manastirea Cozia. Aceasta se afla la o distanta de ~ 2 Km de centrul statiunii Caciulata si este ctitorita de Mircea cel Batran, care ridica manastirea sfatuit de Sfantul Cuvios Nicodim de la manastirea Tismana, "sfetnicul lui Mircea intru cele dumnezeiesti" (Sfantul Nicodim apare dealtfel pictat in pridvorul manastirii, deasupra intrarii).

Manastirea Cozia a fost zidita de mesteri sarbi din Moravia, care au folosit pentru construirea asezamantului blocuri de piatra alba de la Albesti Muscel si caramida aparenta. Ridicata intre anii 1387 - 1391 si sfintita in anul 1388, poarta hramul Sfintei Treimi si este locul in care a fost inmormantat insusi Mircea cel Batran in anul 1418, spre deosebire de inaintasii sai ce au fost inmormantati in Biserica Domneasca din Curtea de Arges, asta la dorinta expresa a acestuia de a-si gasi odihna vesnica in ctitoria sa de suflet - Manastirea Cozia.

Tot aici se afla si mormantul mamei lui Mihai Viteazul, Teodora Cantacuzino, descendenta a vechii familii bizantine a Cantacuzinilor. Dupa asasinarea pe Campia Turzii in anul 1601 a lui Mihai Viteazul, domnul Tarii Romanesti si primul care a reusit in anul 1600 sa uneasca pentru scurt timp cele trei tari surori, Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania, doamna Teodora se retrage la manastirea Cozia, calugarindu-se sub numele de Teofana, iar la moartea sa in anul 1605, va fi ingropata langa mormantul ctitorului manastirii, Mircea cel Batran.

De-a lungul timpului, si-au adus contributia la intretinerea si dotarea manastirii mai multi domnitori ai tarii Romanesti : Radu Praznaglava, Neagoe Basarab, Radu Paisie, Serban Cantacuzino, Constantin Brancoveanu, Gheorghe Bibescu si Barbu Stirbei.

In interiorul manastirii a rezistat peste timp de pe vremea lul Mircea cel Batran doar pictura originala a pronaosului din anul 1391, pe cand cea a altarului si a naosului a fost refacuta in anul 1707 pe timpul domnitorului Serban Cantacuzino.

Ultima mare renovare a Manastirii Cozia este facuta de Guvernul Romaniei pe timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej si are loc in anul 1958.

Inconjurati biserica manastirii pe exterior pentru a putea admira bogatia sculpturii in piatra de o frumusete rara, ce imbraca asezamantul. Pe turla bisericii veti putea vedea crucea si aceasta originala de pe vremea lui Mircea cel Batran. Apoi luati-o in partea stanga (privind biserica din fata), pe niste scari de piatra, ce va vor duce pe o mica terasa aflata sub biserica, pe malul Oltului. Veti vedea aici puternicele contraforturi construite pentru a face fata inundatiilor Oltului, frecvente in acele vremuri si care dau manastirii un aspect impunator de cetate medievala. Puteti sa va relaxati aici cateva minute intr-o liniste deplina si admirand curgerea linistita a Oltului.

O perioada neagra in istoria manastirii a fost intre anii 1880 - 1920, cand pe timpul domniei regelui Carol I si a regelui Ferdinand, manastirea a fost transformata pe rand in inchisoare, azil, lagar de prizonieri si mai apoi in spital. Biserica manastirii a fost folosita ca si grajd pentru cai, fapt care a dus la producerea de mari pagube interiorului bisericii. In aceasta perioada, slujbele si oficierile religioase au fost mutate in biserica bolniţei (bolnitele manastirior erau spitale si azile pentru cei bolnavi si batrani din manastiri si imprejurimi), aflata acum de cealalta parte a drumului, vizavi de manastire. Am spus despre bolnita manastirii ca se afla acum de cealalta parte a drumului, pentru ca initial era cuprinsa in interiorul curtii manastirii, dar ulterior a fost separata prin constructia soselei ce leaga Ramnicu Valcea de Sibiu. Construita de voievodul Radu Paisie (Petru de la Arges) in anul 1543 si inchinata Sfintilor Apostoli, biserica bolnitei este ea insasi o capodopera arhitectonicade o mare frumusete, ce pastreaza intacte picturile originale din anul 1543. Din aceste motive, bolnita manastirii Cozia a fost supranumita si "giuvaerul secolului XVI de la Cozia".

Tot in incinta manastirii, pe partea chiliilor, este amenajat si un mic magazin de obiecte sfintite, precum si un muzeu cu intrarea gratuita care prezinta obiecte vechi de cult, icoane din secolele 14-19, o colectie de monede si manuscrise rare, precum si proiectul de stema al Principatelor Unite, precursor al stemei oficiale ce avea sa fie folosita dupa unirea principatului Moldovei cu cel al Tarii Romanesti realizata de Alexandru Ioan Cuza in anul 1859.

In weekend este foarte aglomerat aici, asa ca daca puteti, incercati sa vizitati manastirea in cursul saptamanii pentru a o putea admira in tihna si pe indelete.

Schitul Cozia Veche. Si acum, daca v-am prezentat Manastirea Cozia, haideti sa va spun si cateva cuvinte despre Schitul Cozia Veche (sau Sfantul Ioan la Piatra), care este situat cam la 1 Km de manastirea Cozia, tot pe partea dreapta a soselei spre Sibiu. Schitul a fost ctitorit de voievodul Radu I (Radu Negru), tatal lui Mircea cel Batran undeva prin secolul 13-14, neexistand date certe in aceasta privinta si poarta hramul Nastereii Sfantului Ioan Botezatorul.

Schitul va suferi avarii grave in urma “Marelui Cutremur” din 26 octombrie 1802, cel mai mare cutremur vrancean cunoscut vreodata, produs la o adancime de 150 Km, cu o magnitudine cuprinsa intre 7,9 - 8,2 grade pe scara Richter care a durat 2,30 minute si a fost resimtit de la Moscova si Sankt Petersburg pana in Insula Creta și Marea Egee. Brrr... Cutremure... Dar in 23 ianuarie 1838, are loc un nou cutremur vrancean, acesta “doar” de 7,5 grade pe scara Richter. Si acest cutremur s-a produs tot la 150 Km adancime, durata sa fiind incerta si considerata a fi cuprinsa intre 3 si 5 minute. Cele mai mari distrugeri vor fi in Tara Romaneasca, unde 217 biserici se prabusesc sau sufera avarii grave, marea majoritate aflate in Valcea si Craiova. Ionnescu-Gion descrie cutremurul din 1838 in “Istoria Bucurescilor” astfel : „cocoşii, câinii, caii, boii dau de mai nainte semne de o groază nepricepută şi când au început sguduielile, ceva asurzitor şi ne mai auzit, nesce strigăte, sbierete, mugete, urlete s’au ridicat către ceruri, amestecându-se cu sgomotul duduiturilor cari se rotocoliau pe sub pământ, ca n faimosul tum cardine tellus subsedit, al lui Lucaniu. Fiă-care se aştepta ca pământul să-i crape sub picioare şi să-l înghită în adâncurile sale”. Cutremurul s-a simţit insa foarte puternic si in Moldova, unde s-a produs o masiva alunecare de teren, care inchide albia paraului Ghilcos afluent al Bicazului, fenomen ce va duce la formarea unui lac de 11,47 ha in apropierea Cheilor Bicazului si cunoscut astazi ca Lacul Rosu. Acest nou cutremur pune la pamant schitul care va fi lasat in parasire si ruina, nemaifiind refacut dupa pagubele suferite in urma acestor doua mari cutremure.

In anul 1980, datorita valorii istorice deosebite, ruinele schitului sunt inaltate pentru a nu fi acoperite de apa lacului de acumulare al Hidrocentralei de la Turnu, pentru ca in anul 1986 schitul sa fie reconstruit de catre Ioan Mihaila, seful de santier al Hidrocentralei Turnu, cel ce avea sa ajunga in anul 1995 primul preşedinte al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Biserica schitului este micuta, dotata cu 3 clopote cu tonalitati diferite, frumos pictata la interior, cu ornamente de lemn migalos sculptate si este asezata intr-o curte minuscula si ea. S-a vrut si s-a realizat un lucru bun si frumos si se vede ca s-a pus mult suflet aici.

Este un obiectiv ce merita vazut, dar nu datorita valorii istorice (ca si inexistenta), ci a valoarii spirituale si a pozitionarii sale cel putin ciudata. Niciodata n-am vazut o biserica asezata atat de aproape de sosea, si nu o sosea oarecare, ci drumul ce leaga vamile din nord-vestul tarii via Sibiu - Bucuresti, de frontiera de sud. Vorbim de drumul european E 81, una dintre cele mai aglomerate si mai circulate sosele din tara. Cand zic de atipicul acestei biserici, ma gandesc la faptul ca intr-o biserica ar trebui sa-ti gasesti linistea atat la propriu cat si la figurat. Dar daca la figurat sa zicem ca poate o gasesti, la propriu n-ai nici o sansa. Daca te afli in biserica, atunci cand trece cate un TIR incarcat pe sosea, se aude intai un huruit infundat, pentru ca mai apoi sa inceapa sa vibreze si sa se miste tot ce te inconjoara, de la policandre pana la podeaua de sub picioare. La primul TIR pe care l-am prins (sau ne-a prins) inauntru, ne-am panicat ca am crezut ca incepe vreun cutremur... Noroc cu un calugar care era acolo la datorie si care a dat din mana a lehamite spunandu-ne ca “aici, asta e ceva normal”. Daca insa asta facea parte din normalitatea locului, noi ne-am declarat anormali si am zis ca nu mai calcam pe acolo si vom cauta normalitatea in alte parti. Pentru noi, normal insemna sa vii si sa te rogi intr-o biserica linistita si NEMISCATA, nu intr-una care se zgaltaie din toate incheieturile :)). Bine, acum normalitatea noastra nu trebuie sa fie aceiasi cu a dumneavoastra, asa ca mergeti, vizitati schitul si verificati la fata locului starea de fapt :)).

Aaa... Dar nu v-am spus si cum se ajunge acolo. O luati frumos pe jos pe sosea in directia Sibiu si veti ajunge la Viaductul Valea Postei. Imediat dupa el se afla schitul. Viaductul asa cum bine stiti este o sosea suspendata, dar noua asta ni s-a parut exagerat de suspendata. Este la vreo 25 de metri de apa, başca mai e si foarte lunga, hãu in stanga, hãu in dreapta, trotuar foarte ingust, de fapt ce trotuar, e vorba de o potecuta in laterala soselei pe care trebuie sa mergi in sir indian, pentru ca doua persoane nu au loc una langa alta. Si noi eram 3 familii... Nu va spun ca fiind pe jos simteam cum se hâţânã podul ala din toate incheieturile la fiecare masina mai grea care trecea pe langa noi... Si podul lung al naibii si nu se mai termina... Si va dati seama ca a trebuit sa facem traseul asta si la intoarcere... Am fost cei mai fericiti cand in sfarsit am iesit de pe viaduct si am simtit din nou pamantul nemiscat sub talpi. Am trecut de zeci de ori cu masina pe viaductul ala, dar nu mi-am imaginat in ce hal poate sa se simta la traversarea pe jos.

In fine. Recomandarea mea de a vizita schitul Cozia Veche ramane valabila, pentru ca veti vedea o frumoasa bisericuta si in acelasi timp veti trai si senzatii tari. Gol in stomac la senzatia unui cutremur iminent sl experimentarea mersului la inaltime pe distante lungi si in spatii inguste. Ce sã mai... Adrenalina la maxim :)).

Inchei in speranta ca nu v-am plictisit definitiv si ca poate v-am putut oferi si ceva informatii folositoare in ce-am batut eu campii pe aici :)).

Pentru ca asa cum spuneam si in alte review-uri anterioare :

Cine detine informatia, detine puterea.

THX! Bye bye.

(Surse informatii : Crestinortodox.ro; Arhiram.ro; Historia.ro)

---

VIZUALIZĂRI: 2882 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI