Platoul Meledic, lacul Mocearu și ”Focul Viu” (Terca) - frumuseți naturale pe meleagurile buzoiene!

TIPĂREȘTE

Chiar dacă vremea se dovedește în continuare a fi capricioasă gata... miroase a vară! Așa ne-am gândit noi weekendul trecut, când am decis că este momentul să reînnodăm șirul plimbărilor noastre pe frumoasele meleaguri buzoiene. De ce am ales județul nostru? Pentru că distanța pe care urma să o parcurgem nu era chiar mare (am parcurs până seara la întoarcerea acasă cam 190 de kilometri) și pentru că unele frumuseți naturale ne așteptau încă să le vizităm pentru întâia oară. Zis și făcut! Ne-am trezit de dimineață și soarele ne-a zâmbit prin perdea, așa că deocamdată vremea ținea cu noi. Am pregătit niște sandvișuri, două sticle cu apă, unele haine de schimb și pe la ora 09.30 ieșeam pe ușă dornici de plimbare.

Am uitat să vă spun unde ne-am hotărât să mergem! Păi am ales să vizităm o parte din zona montană a județului Buzău, stabilindu-ne ca ținte principale: platoul Meledic, lacul Mocearu, precum și ”Focul Viu” de la Terca. Dacă la Meledic am mai fost în urmă cu vreo câțiva ani, celelalte două obiective au constituit noutăți și pentru noi, chiar dacă am explorat până în prezent multe dintre locurile frumoase ale Buzăului.

Pentru a ajunge în zona obiectivelor vizate, am optat pentru o rută mai scurtă, dar mai anevoioasă: Râmnicu Sărat – Murgești – Mărgăritești – Câmpulungeanca – Dogari (pe hartă DJ 203A). Această primă porțiune înseamnă cam 35 de kilometri, dintre care aproape jumătate este drum pietruit, destul de greu. Ajunși în localitatea Dogari, am continuat pe DJ 203K până la Mânzălești. Calea principală de acces în zonă este reprezentată de DJ 203 K, cu plecare din Mărăcineni (lângă municipiul Buzău), de la intersecția cu DN 2/E85.

La Mânzălești, pe partea dreaptă în direcția noastră de mers am revăzut Grunjul, la confluența dintre râul Slănic și pârâul Jgheab. Pintenul de culoare albă nu poate fi ratat, întrucât se află aproape de șoseaua principală, în albia râului Slănic. Înaltă de 18 metri, cu o cruce amplasată în vârf, această formațiune este considerată monument al naturii cu statut de rezervație geologică. Asemănătoare cu o piramidă, formațiunea nu este un mic munte de sare (așa cum s-ar putea lesne considera datorită culorii), ci este formată din tuf vulcanic și marne.

Am urmat drumul principal și după vreo trei kilometri am intrat în ”lumea de sare a Buzăului” – platoul Meledic (rezervație naturală mixtă – botanică, geologică, speologică) . Spun asta pentru că pe partea dreaptă a drumului relieful devine dintr-o dată extrem de spectaculos. Pereții abrupți ai platoului Meledic își dezvăluie comoara: sarea iese la suprafață formând un versant alb, vizibil din depărtare; din loc în loc, la baza peretelui de sare apar mici cavități. În partea superioară, brăduții și alte forme vegetale se unduiesc sub adierea unui vânt de primăvară care nu a vrut să ne dea pace toată ziua. Nu-i nimic, important a fost că până seara nu a plouat.

Ajunși aici, nu puteam rata oportunitatea de a ajunge pe platou. Un drum comunal urcă susținut spre dreapta, astfel că după vreo doi kilometri am ajuns la intrarea în Complexul turistic Meledic, parcând mașina la umbră în apropiere. Numele este destul de pompos pentru ceea ce se află acolo în prezent. Am intrat în curtea complexului și am trecut pe lângă o magazie cu pretenții de bar unde se aflau câțiva localnici. Pe partea cealaltă a potecii de acces către lac se află niște căsuțe ponosite în care nu cred că s-a mai cazat cineva de ani buni. Avansând alți câțiva metri, imaginea devine mult mai frumoasă: în fața noastră se întinde poiana unde se poate campa în perioada caldă a anului, iar în partea stângă Lacul Mare pare o oglindă pentru verdele crud al copacilor care-l înconjoară, dar și pentru undițele a doi pescari ce așteptau ”marea captură” printre ierburile de pe celălalt mal. Lacul nu este foarte mare (0,72 hectare), dar este deosebit pentru faptul că este un lac cu apă dulce aflat pe un masiv de sare; se întâmplă acest fapt pentru că pe fundul lacului s-a depus un strat de argilă care a întrerupt contactul cu straturile de sare din adâncuri. În ceea ce privește zona de campare, am observat vreo doi muncitori care făceau anumite reparații la clădirea care adăpostește grupurile sanitare.

Nu departe de marginea lacului sunt înșirate câteva băncuțe, tot acolo este zidit și un grătar, iar teiul lui Alexandru Vlahuță rezistă încă în apropiere, amintindu-ne de scriitorul care a prezentat această frumoasă zonă a Buzăului în cunoscuta sa operă literară ”România pitorească” (în capitolul intitulat simplu ”Meledic”).

În fundal, munții Buzăului completează superbul tablou vizual, dominat cromatic de verdele crud specific lunii mai. Casele înșirate în depărtare ne amintesc de Bisoca, o altă destinație mai greu accesibilă, dar la fel de spectaculoasă. Trecem pe lângă cele câteva sculpturi în lemn amplasate lângă lac (în anul 2001 a fost inițiată aici o mică tabără de sculptură) și intrăm pe o cărare din vecinătate, potecă ce ne-a condus în câteva minute la poarta unei pensiuni aflate în apropiere; este vorba despre Pensiunea Meledic, clasificată la două stele, conform informațiilor afișate. Nu am văzut pe nimeni prin curte, așa că ne-am mulțumit să aruncăm o privire peste gard. Locația pare îngrijită, cu o curte destul de largă, unde am remarcat un foișor, dar și un grătar zidit. Această pensiune poate fi o variantă de luat în seamă pentru cei care doresc cazare în zona Meledic (locația a fost prezentată în trecut pe AFA).

Voi mai adăuga faptul că pe platou se mai găsește un lac ceva mai mic, aflat la câteva minute de mers pe jos – este vorba despre lacul Castelului, unde nu am ajuns de această dată. Deasemenea, adâncurile sărate ale platoului Meledic ascund mai multe peșteri, printre acestea remarcându-se una cu o lungime de peste 1000 de metri (este vorba despre peștera 6S Meledic). Conform wikipedia, peștera 6S Meledic are lungimea de 1220 de metri și o denivelare de 32 de metri, fiind a doua cea mai lungă peșteră în sare din lume. Accesul în peșteră este blocat în prezent datorită unor alunecări de teren.

Cam atât despre platoul Meledic și frumusețile sale, trecuse aproximativ o oră de când ne aflam aici, așa că ne-am îndreptat agale spre mașină și am pornit spre lacul Mocearu, o destinație nouă pentru noi. De la poarta complexului Meledic și până la lacul Mocearu am parcurs aproximativ 15 kilometri pe drumuri parțial asfaltate, apoi pietruite, însă destul de abordabile atâta timp cât nu plouă serios. Am continuat pe DJ 203 K și am trecut de satul Lopătari, ajungând apoi la intrarea în satul Luncile; aici drumul se bifurcă: tot înainte se ajunge la Terca (pe DC 159, spre ”Focul Viu”), iar către stânga drumul urcă în serpentine pietruite destul de strânse până în satul Plaiul Nucului. Am ales să vedem întâi lacul Mocearu, așa că am urmat DJ 203K și am oprit de vreo două ori în decurs de numai câțiva kilometri întrucât peisajele de acolo sunt impresionante. Locuințele sunt răsfirate pe culmile din zonă, foioasele și coniferele se amestecă la tot pasul, iar pășunile submontane oferă nenumărate opțiuni pentru un picnic la iarbă verde, în aer curat și ciripit de păsărele.

La intrarea în satul Plaiul Nucului am observat un mic indicator spre stânga către un drum comunal pe care am străbătut ultimii doi kilometri până la lacul Mocearu. Am ajuns în apropierea lacului și am parcat sub poala pădurii, căutând pe de o parte un petec de umbră, iar pe de altă parte ne-a interesat să mai putem ieși de acolo în caz că va începe ploaia. Căci trebuie să vă spun că odată ce am ajuns la Mocearu am avut ceva emoții, întrucât mai mulți nori plumburii s-au adunat amenințători, iar câteva tunete au clocotit chiar prin văile din apropiere. Din fericire, s-a dovedit a fi o alarmă falsă, iar norii ne-au ajutat să obținem niște poze frumoase! Pe cuvânt, o să vedeți! ;)

Am coborât pe o potecă prin partea dreaptă a lacului și ne-am bucurat de cadrul natural mirific, însă am trăit și o dezamăgire când ne-am apropiat de lac, deoarece am găsit mai mulți copaci care fuseseră tăiați nu de prea multă vreme. Pentru conservarea frumuseții sălbatice a zonei, ar fi bine ca aceste defrișări să nu se extindă.

Am mers încet pe un drum forestier spre lac și, cu fiecare pas pe care l-am făcut, am fost fermecați de combinația extrem de reușită dintre apă, pădure, munte și cerul înnorat, ale cărui umbre se rostogoleau parcă pe luciul lacului. Am profitat de aerul curat și de liniștea deplină pentru a ne plimba pe malul lacului timp de aproximativ 45 de minute; am și luat loc la un moment dat printre ierburile din apropiere, întrucât mai multe rățuște sălbatice au ieșit la plimbare din stufăriș. Am reușit să fotografiem două dintre ele, dar și câțiva peștișori micuți care se jucau în apa de lângă mal. Pe internet există puține informații despre lacul Mocearu, însă din ceea ce am mai găsit prin diverse surse Mocearu este un lac carstic de prăbușire, format datorită existenței în subteran a unui filon de sare asemănător cu cel de la Meledic. Cu o vechime de aproximativ 150 de ani, lacul are apă dulce, la fel ca Meledicul.

Nu am plecat de aici fără a studia puțin posibilitățile de cazare în zona Mocearu. Lângă lac, pe o colină din apropiere, am văzut două pensiuni foarte frumoase; este vorba despre Pensiunea Lacul Zânelor și Pensiunea Agroturistică Lacul Mocearu, vile realizate din bârne de lemn. Pentru o cât mai bună documentare, am intrat în curtea Pensiunii Agroturistice Lacul Mocearu și am vorbit preț de câteva minute cu administratorul. Acesta ne-a spus că în perioada caldă rezervările se fac cu două-trei săptămâni înainte; acum toate camerele erau ocupate (parcarea era plină, într-adevăr), așa că ne-a invitat în livingul uneia dintre cele două cabane ale pensiunii. Din ceea ce am văzut, locația este foarte elegantă, păstrând un aer rustic; administratorul ne-a spus că prețul unei camere duble în această perioadă este de 120 de lei pe noapte și se pot servi contracost atât micul dejun, cât și cina. Deasemenea, ca variantă de relaxare, pensiunea deține două hidrobiciclete pe lacul Mocearu (le văzusem mai devreme de la distanță, însă am crezut că sunt bărci).

Am mulțumit pentru informații administratorului și am plecat, propunându-ne să venim cât mai curând aici pentru un weekend. Nu de alta, dar vreau să-mi exersez abilitățile de mare pescar pe lacul Mocearu! :)

Așa cum am mai spus, ultima noastră țintă din ziua respectivă a fost ”Focul Viu” de la Terca. După un scurt picnic la marginea pădurii am pornit pe același drum ca la venire, iar la intersecția din satul Luncile, am virat pe drumul comunal 159 spre satul Terca. De la această intersecție am parcurs aproximativ șase kilometri pe un drum destul de accidentat până în locul unde aveam să parcăm mașina. Drumul șerpuiește pe lângă apa Slănicului, care poate fi traversată din loc în loc pe mai multe punți de lemn. Am întrebat în două locuri localnicii și am parcat pe marginea drumului, chiar lângă o bornă kilometrică ce indică (privită din sens opus) 6 kilometri până în satul Luncile. Pe malul celălalt al Slănicului este o clădire albă, o construcție recentă care poate fi folosită ca punct de reper pentru o eventuală vizită în zonă.

Am văzut un indicator pe o bucată de tablă către ”Focul Viu” și am traversat râul pe o punte îngustă și destul de șubredă. De aici a început cu adevărat greul. Din cauză că în ultimul timp a plouat mult, poteca spre stânga de pe malul râului, pe care trebuia să o urmăm, a fost o adevărată mlaștină. Din loc în loc, am mai găsit câte un bolovan pe care să mai pășim, vreo doi i-am mai poziționat noi, însă ne-am umplut de noroi, care a trecut chiar și peste adidași. Însă nu ne-am dat bătuți, am zis că dacă tot am ajuns până aici, e musai să vedem focurile vii! Cu cel mic instalat la loc sigur pe umerii mei, am început să urcăm tot mai abrupt și am avut noroc că ne-am întâlnit cu un alt localnic ce ne-a indicat poteca pe care trebuia s-o urmăm; altfel nu știu dacă nimeream! În principiu, după vreo două sute de metri pe lângă râu, apare o cărare care urcă la început prin pădure pe lângă un izvor, apoi iese pe o pajiște și tot urcă, pe alocuri mai lin, alteori mai abrupt, de ziceam că dealul ăla nu se mai termină. Pe vreo doi pomi am observat și un marcaj rudimentar (două linii verticale roșii ce au în centru o linie albă) care avea să ne conducă în final la obiectivul nostru.

Daaa! Victorieee! Plini de noroi și transpirați am ajuns după aproximativ 45 de minute de mers pe jos în condiții dificile la ”Focul Viu”. Monument al naturii, acesta reprezintă un fenomen natural provocat de emanația de gaze naturale ce ies la suprafață prin fisurile scoarței terestre. Vatra se vede de la oarecare distanță, iar flăcările nu erau chiar mari întrucât vântul bătea destul de nervos. Probabil că pe o vreme calmă, preferabil seara, flăcările sunt mult mai vizibile. Noi am fost însă încântați pentru că, pe lângă mirosul puternic de gaze din zonă, ne-am și încălzit puțin în jurul focului! Am avut și aici posibilitatea să facem niște fotografii frumoase, am admirat valea Slănicului de la înălțime, apoi am coborât repejor, având și avantajul că deja știam traseul și punctele sale dificile.

Ajunși la apa Slănicului, am spălat adidașii pe exterior în apa râului, apoi am plecat către casă (era trecut puțin de ora 17.00), încântați de drumeția noastră pe meleagurile buzoiene, amuzați de faptul că arătam ”ca niște purcei”, după cum hotărâse cel mic! Pentru cei care doresc să viziteze zona, dar în special pentru cei care vor să vadă ”Focul Viu”, îi sfătuim să urmărească pe cât posibil prognoza meteo pe câteva zile înainte și să vină aici într-o perioadă secetoasă. Totodată, este bine ca niște cizme de cauciuc să existe prin portbagaj, măcar preventiv. O să atașez fotografii și o să vă convingeți de necesitatea lor.

În încheiere, vă recomand să vizitați această zonă a județului Buzău, chiar dacă infrastructura este pe alocuri praf, chiar dacă indicatoarele lipsesc aproape cu desăvârșire! Informații puteți obține de la localnici, iar cu nițică răbdare veți descoperi locuri minunate care să vă încânte atât ochii, cât și sufletul! Voi atașa mai multe fotografii care să vă convingă de frumusețea acestor locuri...

Călătorii plăcute tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 15271 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI