GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Mogoşoaia - câteva ore de vacanţă!
Anul trecut am petrecut primele zile ale lunii iunie la mare, la Mamaia. Ne-a plăcut liniştea, culoarea azurie a Mării Negre, atmosfera de început de vacanţă şi am plănuit să mergem şi anul acesta în aceeaşi perioadă. Ne-am temut însă de ploile torenţiale anunţate de meteorologi şi am amânat călătoria noastră la mare... Vara abia a început, aşa că ne-am consolat cu uşurinţă! Cu toate acestea, prima sâmbătă a lunii iunie a fost o zi splendidă, exact aşa cum îmi place mie, însorită dar nu toridă, cu vânt mai degrabă primăvăratic, o zi care parcă nu te lasă să stai în casă...
Cum nici băiatul nostru nu avea planuri pentru ziua liberă-din ce în ce mai rar îl prindem, dar asta este, a crescut-am hotărât cu toţii să mergem la Mogoşoaia. Am constatat cu mirare că a trecut un an şi jumătate de când, prinşi în iureşul cotidian, n-am mai ajuns în acest loc atât de apropiat de Bucureşti şi atât de îndrăgit de noi trei.
Despre istoria Palatului Brâncovenesc şi despre destinele celor care l-au construit şi au locuit acolo am încercat să scriu cu altă ocazie. Probabil n-aş mai fi povestit despre Mogoşoaia dar ne-am întors atât de relaxaţi după o jumătate de zi de plimbare, am fost atât de încântaţi de modul în care este administrat acest loc, de cât de mult s-a schimbat de când noi nu am mai fost acolo încât mi-am propus să împărtăşesc impresiile noastre cu dumneavoastră. Nu de alta, dar vacanţa bate la uşă!
Încă de la ultima noastră vizită la Mogoşoaia am observat încercările, încă timide la vremea aceea, de a amenaja spaţii de joacă şi un mic orăsel al copiilor la intrarea în pădure, cum vii dinspre Bucureşti. Se tăiau copacii uscaţi şi se curăţa leasa care năpădise pădurea. Se asfaltase o alee pentru biciclişti dar restul potecilor prin pădure erau greu de străbătut la pas. Doar drumul bătătorit de pe malul lacului putea fi urmat până într-un punct, apoi erai nevoit să faci cale-întoarsă spre Palat. Începuse şi amenajarea terenului viran din partea dreaptă a palatului-cum vii dinspre intrarea principală-, se plantau copaci, se construise un podeţ din lemn peste iaz, se lucra la terenurile de sport.
Venind dinspre Bucureşti-cu autoturismul, cu maxi-taxi de la Piaţa Chibrit sau cu autobuzul 460 de la staţia de metrou Parc Bazilescu - pe partea stângă a şoselei veţi zări Lacul Mogoşoaia. Dincolo de poarta din fier forjat am păşit într-un un parc minunat, unul dintre cele mai frumoase din zona Bucureştiului. Un loc de joacă amplasat pe malul lacului îi aşteaptă pe cei mici, părinţii şi bunicii având suficiente bănci la umbră. Trandafirii, atât de frumoşi de primăvara până toamna târziu, te încântă cu mireasma şi coloritul lor.
Stâlpii de iluminat seamănă cu nişte lampadare cu două sau trei braţe de care atârnă jardiniere cu petunii curgătoare multicolore. Pe malul lacului s-a amenajat un ponton din lemn de-a lungul căruia sunt numeroase băncuţe pe care te poţi odihni privind luciul apei, păsările, nuferii galbeni, bărcile, hidrobicicletele...
Bărcile pot fi închiriate cu 15 lei pe oră iar hidrobicicletele sub formă de lebădă cu 20 lei pe oră. Tot din această zonă a parcului se pot închiria biciclete şi karturi cu pedale care erau foarte solicitate atât de copii cât şi de către adulţi.
Chiar de la intrarea în parc începe o alee lungă ce duce până la Palatul Brâncovenesc. În prima sa parte aleea este străjuită de căsuţe ca din povestea lui Hansel şi Gretel unde se vând dulciuri, îngheţată, apă, băuturi răcoritoare, floricele, jucării, cam tot ce-ar putea uşura buzunarele părinţilor şi bunicilor. Câteva terase umbrite, amenajate cu gust, îşi aşteaptă clienţii cu mici, fripturi la grătar, pizza. Micul orăşel de basm este şi mai frumos datorită copacilor uriaşi înconjuraţi de panseluţe şi petunii în culori vesele. Este o atmosferă plăcută, de vacanţă, totul este viu colorat, copiii sunt fericiţi iar adulţii se molipsesc de la cei mici, uitând chiar şi pentru câteva clipe de grijile de zi cu zi.
Urmând această alee veţi ajunge la Palat, trecând mai întâi pe lângă locul amenajat pentru grătare. Noi nu suntem prea pricepuţi, nici mari amatori de grătar la iarbă verde, cu toate acestea mi se pare civilizată soluţia găsită de administratorii parcului. Nu poţi aprinde focul unde îţi trece prin minte ci doar în locul special rezervat. Grătarele le veţi găsi în parc împreună cu sacii de plastic pentru resturi menajere. Am văzut grupuri de tineri educaţi, cu respect pentru natură şi pentru ceilalţi vizitatori ai parcului care-şi pregăteau mici, fripturi şi legume la grătar. Nu vorbeau exagerat de tare, nu urla muzica, nu făceau mizerie! I-am privit cu drag şi i-am admirat pentru modul civilizat în care se distrau.
În partea stângă a aleii ni s-a înfăţişat o imagine desprinsă parcă dintr-un parc englezesc;o pajişte imensă mărginită de pădure unde oamenii stăteau relaxaţi pe pături la picnic, citeau, copiii şi tinerii jucau volei sau badminton, bebeluşii dormeau în cărucioare.
Ceva mai încolo, fiind 1 Iunie, se desfăşurau diverse activităţi menite să-i distreze pe cei mici-clovni, actori, animatori, cu toţii se străduiau să-i facă ferciţi pe copii. Parcul era plin de fetiţe şi băieţei cu feţişoarele pictate în cel mai hazliu mod cu putinţă iar cântecele vesele ne-au creat şi nouă o stare de bună dispoziţie.
Dacă alegeţi aleea de pe marginea lacului veţi străbate acea parte a parcului în care s-a intervenit mai puţin asupra mediului natural. După ce treceţi de o poieniţă cu câteva caruseluri şi tiribombe în stare perfectă de funcţionare ajungeţi pe o alee mărginită în partea dreaptă de pădure iar în stânga de lac. Este locul care mie îmi place tare mult... Pe malul lacului, în stuf, pescarii aşteptă încremeniţi! E linişte deplină, nu se aud decât păsările, broaştele, strigătul pescăruşilor care-mi aduce aminte de marea unde ar fi trebuit să ajung dacă nu ne speriau meteorologii... Miroase a baltă, a iasomie, a fân cosit... În copaci sunt montate căsuţe din lemn viu colorate pentru păsărele. Margaretele şi macii îmi spun că se apropie vacanţa de vară! Pentru mine macii sunt florile care anunţă lunga vacanţă fără griji... Poate pentru că trenurile care mă duceau spre bunici, spre mare, spre munte treceau printre lanuri aurii de grâu presărate de roşul aprins al macilor... S-au dus trenurile fericitei mele copilării şi, pe negândite, s-au dus şi vacanţele copilului meu, ajuns în preajma ultimei lui vacanţe de licean. Am străbătut toţi trei partea aceasta sălbatică a parcului de la Mogoşoaia în tăcere, fiecare cu gândurile lui, poate aceleaşi, poate diferite, împreună la un alt început de vară...
Trecând pe lângă vechile sere, însoţiţi de mirosul discret de iasomie şi levănţică, am ajuns la Palatul Brâncovenesc în care este amenajat Muzeul Tradiţiei Aulice. Este deschis de marţi până duminică, preţul întreg al unui bilet este 5 lei, preţul redus-2lei, taxa de ghidaj-8 lei. Nu se fac fotografii în interior! N-am înţeles niciodată de ce sunt la noi atâtea restricţii privind fotografiatul în muzee, biserici, mânăstiri! La Palat au loc adeseori concerte, spaţiile sale generoase găzduiesc în permanenţă expoziţii. Deşi băiatului meu îi plac muzeele-mai puţin cele de istorie, mai mult cele de artă şi casele memoriale-de astă dată intenţia mea de a vizita măcar expoziţiile temporare s-a lovit de refuzul lui categoric. Dacă nu aţi vizitat muzeul puteţi alege o zi de toamnă târzie ori de primăvară timpurie. Într-o zi frumoasă, strălucirea lacului, aerul curat, culorile şi miresmele pădurii devin o concurenţă greu de învins.
În spatele Palatului, spre lac, am regăsit atmosfera romantică a teraselor cu trandafiri din grădina veneţiană, impecabil îngrijită. Ne-am continuat plimbarea pe aleile pietruite ale parcului amenajat dincolo de Palat, am admirat iazul cu apă curată, am remarcat două terenuri de tenis şi un teren de sport multifuncţional, locurile de joacă pentru copii, originala tiroliană cu dimensiuni pe măsura celor mai mici vizitatori. Demn de laudă este faptul că s-au plantat mulţi copaci, cei pe care-i ştiam de acum aproape doi ani sunt măricei deja! Erau grupuri de copii însoţiţi de dascălii lor care plantau pomi chiar de de ziua lor, pe1 Iunie. Sper din tot sufletul că cei mici vor iubi şi respecta natura mai mult decât a făcut-o generaţia părinţilor lor...
Cum începuse să ni se facă foame am revenit în grădina Palatului cu intenţia de a mânca, aşa cum am făcut-o şi altă dată, la restaurantul de la parterul Vilei Elchingen. Pentru că interiorul era rezervat, am fost invitaţi să alegem o masă aşezată pe terasă. Priveliştea este minunată, dar a fost cam răcoare, abia aşteptam să terminăm de mâncat şi să trecem la soare... De îndată ce ni s-au adus meniurile am remarcat preţurile, mult mai mari decât cele ştiute de noi! În fine... Am comandat două ciorbe de văcuţă cu smântână şi ardei iute, un piept de pui la grătar cu garnitură de cartofi la cuptor cu rozmarin, o ceafă de porc cu cartofi prăjiţi, o porţie de penne quatro formaggi, o apă minerală la 0,5 ml. Totul a costat 123 lei. Mâncarea a fost adusă repede dar ciorba era cam puţină, doar călduţă, fripturile şi garniturile păreau reîncălzite, pastele n-au fost prea reuşite, chiflele proaspete amestecate cu cele din zilele trecute! Scump şi prost după părerea mea şi a băieţilor mei... Păstrăm amintirea plăcută a anilor trecuţi când la acest restaurant se mânca foarte bine la preţuri mai mult decât rezonabile dar nu vom reveni prea curând... Şi pentru că sunteţi prietenii mei, nu vă recomand nici dumneavoastră! Poate o cafea sau o bere pe terasa cu vedere spre Palat, dar cum cea mai ieftină bere era 9 lei...
După ce am îngheţat pe terasă, cava mai uşurei la portofel, am pornit din nou la plimbare. Mâncarea nu prea multă nici prea gustoasă a avut un mare avantaj, ne-am ridicat de la masă la fel de sprinteni cum ne-am aşezat... Potrivit proverbului românesc - Tot răul, spre bine!
Am trecut pe la biserica Sf. Gheorghe, zidită de Constantin Brâncoveanu în 1688, pe când era Mare Logofăt, înainte de construirea Palatului. Pridvorul deschis, specific stilului brâncovenesc, sprijinit pe opt coloane, este încărcat de flori. Am intrat înăuntru, se terminaseră nunţile şi botezurile şi am admirat în linişte pictura zugravului grec Constantinos ce datează din 1705. Când am cumpărat lumânări, am primit şi un pliant ce cuprinde istoricul bisericii şi încearcă să atragă atenţia asupra necesităţii restaurării urgente a picturii şi a iconostasului, deosebit de valoroase. Cum anul viitor -2014- se vor comemora 300 ani de când Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii şi cu ginerele său au fost ucişi la Istanbul, se face un apel către toţi cei care doresc să sprijine financiar restaurarea bisericii Sf. Gheorghe de la Mogoşoaia, monument istoric, construită în inconfundabilul stil brâncovenesc.
Ne-am reluat plimbarea pe aceleaşi alei pe care venisem spre Palat. Când ne-am apropiat de zona căsuţelor şi teraselor am avut senzaţia că ne-am rătăcit, că nu mai este locul curat, plăcut şi civilizat pe care-l admirasem cu câteva ore în urmă. Zona era foarte aglomerată, populată de personaje gălăgioase, fără pic de respect pentru cei din jur şi pentru munca oamenilor care au amenajat şi întreţin un loc cu adevărat splendid, cum puţine sunt în Bucureşti... Urlete, înjurături, coji de seminţe, copii care alergau cu bicicletele şi karturile printre oameni!
Ne-am luat îngheţată şi ne-am retras pe pontonul amenajat pe malul lacului. După ce mi-am pus jumătate din îngheţată pe bluza albă-niciodată n-am fost în stare să mănânc îngheţată pe băţ fără să se vadă pe hainele mele-am plecat acasă.
Vom reveni cu siguranţă la Mogoşoaia, recomand din suflet acest loc minunat bucureştenilor, celor din oraşele şi comunele apropiate de capitală dar şi celor din zone mai îndepărtate, aflaţi în Bucureşti pentru câteva zile. Mogoşoaia are câte ceva de oferit pentru toţi vizitatorii, tineri şi maturi, copii, adolescenţi, părinţi şi bunici... Plimbări pe potecile umbroase ale pădurii ori pe marginea lacului, un grătar cu prietenii în locul special amenajat, câteva ore petrecute cu copiii sau nepoţii la locurile de joacă ori cu hidrobicicleta pe lac, o vizită la muzeu, câteva clipe de aducere aminte în biserica lui Constantin Brâncoveanu...
La doi paşi de Bucureşti ne putem simţi cu adevărat în vacanţă. Mi-aş dori ca toate staţiunile noastre să arate la fel de bine şi să ofere la fel de multe posibilităţi de relaxare celor care le vizitează. Nu vă recomand să mâncaţi la restaurantul de la parterul Vilei Elchingen. După ce am mâncat acolo am aflat că la terasele de la intrarea în parc-în zona orăşelului copiilor-sunt preparate foarte bune, la preţuri rezonabile. Data viitoare le vom încerca, sau poate ajungeţi dumneavoastră înaintea noastră şi ne spuneţi şi nouă!
Pentru a vă bucura de linişte şi de o atmosferă relaxată şi civilizată în parcul amenajat pentru copii la intrarea în pădurea Mogoşoaia vă recomand să mergeţi în prima parte a zilei, mai ales la sfârşit de săptămână. Dacă totuşi ajungeţi la Mogoşoaia după-amiaza şi vreţi să evitaţi aglomeraţia vă puteţi plimba liniştiţi în zona din jurul Palatului şi în parcul de lângă Palat, cu terenuri de sport şi locuri de joacă.
Noi am fost bucuroşi să redescoperim un loc minunat, la doi paşi de aglomeratul nostru Bucureşti! Un loc pentru câteva ore de vacanţă... Vă invităm şi pe dumneavoastră la plimbare!
Trimis de Floria in 11.06.13 18:44:29
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floria); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.52838300 N, 25.99729800 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Din păcate aparatul foto are o defecţiune... Sper să nu fi pierdut fotografiile şi să le ataşez zilele următoare!
Zilele trecute m-am întors de pe litoralul bulgăresc şi cum GPS-ul meu de pe telefon, îmi indica ruta spre Ploieşti prin centrul Bucureştiului, a trebuit să setez ruta cu destinaţia finală Mogoşoaia, ca să o pot lua pe linia de centură.
Comentam cu soţia, că am trecut de atâtea ori prin preajmă şi nu ne-am oprit măcar o dată să vizităm palatul.
Şi iată că a apărut excelentul tău review, care m-a convins că Mogoşoaia trebuie neapărat vizitată.
@traian. leuca: Mogoşoaia nu este departe de Ploieşti iar acest loc cu o istorie aparte şi un cadru natural minunat are de toate-pădure, lac, flori, evenimente culturale, expoziţii, un palat şi o biserică ce merită câteva ore din timpul nostru liber. Este frumos în toate anotimpurile, mie îmi place în mod deosebit sfârşitul de toamnă la Mogoşoaia. Dacă este posibil, sâmbăta dimineaţă sau orice altă zi din timpul săptămânii-mai puţin lunea când muzeul este închis-ar fi potrivite pentru a vă bucura de liniştea şi de farmecul aparte al Mogoşoaiei!
@Floria: mai e prin zonă și palatul Cantacuzino Știrbei (și domeniul). Eu n-am fost, dar am auzit că-i foarte mișto (și) acolo.
@Dragos: În Floreşti Prahova, există un domeniu Cantacuzino şi un palat (ruinat) cu acelaşi nume.
A fost construit de Grigore Cantacuzino zis Nababul.
Deasemeni la Filipeşti de Târg Prahova, există ruinele unui palat ce a aparţinut lui Constantin Cantacuzino-postelnicul.
Un al treilea palat Cantacuzino, ştiu că se află pe Calea Victoriei şi găzduieşte Muzeul Naţional "George Enescu".
A fost construit tot de Gheorghe Grigore Cantacuzino. Fiul său Mihai îl donează sorei sale Măruca, care se căsătoreşte în 1939 cu George Enescu.
Despre palatul Cantacuzino din zona Mogoşoaia nu am auzit.
@traian.leuca: scuze... eram cu mintea aiurea - e alt domnitor: Știrbei! Barbu Dimitrie Știrbei, domnitor al Țării Românești (1849-1853 și 1854-1856).
Deci cum se intră în Buftea (dinspre București), la Penny o iei la stânga și o ții tot înainte până ajungi la domeniu. Acu' dacă e sezon de nunți... nu știu dacă apuci să vezi ceva, dar merită un drum.
@Dragos: Mulţumesc!
O să-l trec pe agenda mea, pentru o eventuală vizită la Mogoşoaia.
Chiar în lipsa (momentană?) a fotografiilor - articolul merită a fi selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@Dragos: Am fost la Palatul Ştirbey de la Buftea anul trecut. Am şi scris despre vizita noastră acolo. Domeniul este administrat de o firmă privată. Pentru noi a fost parţial o dezamăgire, locul este foarte frumos dar mult mai puţin îngrijit decât parcul Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia, de care se ocupă Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Cred că la Domeniul Ştirbey accentul se pune pe organizarea de nunţi, botezuri şi alte asemenea evenimente.
Poate anul acesta s-o fi schimbat ceva în bine...
Cu toate acestea este un loc din apropierea Bucureştiului care merită vizitat, trebuie doar să vă interesaţi să nu fie rezervat pentru un eveniment privat.
@Floria: daca doresti, iti trimit eu vreo 20-30 de poze, dar sunt facute in iarna asta... da' nu mai zi la nimeni, ramane-ntre noi... vrei?
Superba descriere a unui loc destul de des frecventat de familia mea. Bravo!
Foarte curat si bine ingrijit.
Acces liber in parc si in zona Palatului.
Este unul dintre multele locuri importante si frumoase din tara unde istoria se impleteste cu cultura si cu ospitalitatea.
Acolo, de regula se organizeaza foarte multe evenimente culturale: concerte, expozitii, spectacole.
Totul foarte curat si bine ingrijit (in parc, pe alei, in curtea palatului, gradini foarte frumoase si bine ingrijite). Recomand!
Este locatia de langa Bucuresti unde mergem deseori, datorita frumusetii, curateniei, a bunului gust, a oamenilor foarte amabili.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia - peste 300 de ani de istorie — scris în 31.03.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 La pas prin curtea Palatului Mogoșoaia — scris în 29.08.22 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Vizită la ”Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” — scris în 18.01.19 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Palatul Brancovenesc - Mogosoaia — scris în 24.07.17 de adrianbogdan din CHITILA [IF] - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Palatul Mogoșoaia – istorie, relaxare și distracție într-un singur loc — scris în 17.08.16 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 O zi la Palatul Mogosoaia — scris în 06.04.16 de Silvia30* din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Lectii de istorie in aer liber — scris în 01.07.15 de iulian68 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ