Muzeele Minovici şi Fântâna Mioriţa

TIPĂREȘTE

Duminică... o dupăamiază călduţă de primăvară. Deşi sunt câţiva nori pe cer, soarele aruncă printre ei raze călduţe şi jucăuşe. Mi-e pofta de o plimbare la Şosea. Şi lui iubi. Ba chiar şi potăica dă din codiţă că de mult n-a mai "citit" inscripţiile de pe copacii din Herăstrău...

Ne suim tustrei în maşină şi pornim. Am ocolit lacul şi ne-am întors spre el din N, pe şos. Bucureşti - Ploieşti. Am trecut pe sub noul pod de cale ferată Băneasa (că ăla vechi, de pe vremea lui Carol al II-lea a fost demolat si dat la topit! ) şi am oprit în faţa Garii Băneasa (fosta Gară Regală), loc unde mereu se mai poate găsi un loc de parcare, în prezent fiind rareori folosită, pe timpul verii doar, pentru câteva perechi de trenuri. De ce ne-am oprit tocmai aici? Păi pentru că am vrut să îmbin utilul cu plăcutul şi să fotografiez trei monumente de arhitectură ale Capitalei: Fântâna Mioriţa, Vila cu Clopoţei sau Vila dr. Minovici şi Muzeul de Artă Veche Apuseană Ing. Dumitru Minovici.

Hai să incerc să vi le prezint în ordinea cronologică a apariţiei lor în arhitectura oraşului.

Acum peste 100 de ani în urmă, prin acelaşi loc pe unde eram eu în această duminică primăvăratică, dar care în acea vreme arăta cu totul altfel: casele din Bucureşti se terminau departe de acolo, în preajmă ajungeau copacii bătrânului codru al Vlăsiei (pe care se tot chinuie oamenii să-l defrişeze de tot şi încă n-au reuşit)... Cum spuneam, prin acelaşi loc a trecut doctorul Nicolae Minovici ca să aleagă un amplasament potrivit pentru o viitoare casă. Şi după cum vedem azi, chiar l-a găsit! A găsit şi un arhitect (Cristofi Cerchez) pe care să îl convingă să o construiască şi aşa a luat naştere, în anul de graţie 1905, ceea ce acum cunoaştem drept Vila cu clopoţei sau Vila doctor Nicolae Minovici. Doctorul a gândit-o încă dintru început drept loc de depozitare a colecţiilor sale de artă populară (icoane, ceramică, ţesături, obiecte din lemn, instrumente muzicale tradiţionale) pe care cu trudă le-a adunat de-a lungul anilor în timpul călatoriilor sale prin toată ţara, ca să nu mai pomenim şi de multele achiziţii făcute. Astfel a luat fiinţă primul muzeu particular de artă populară, deschis pentru public în anul 1914. A fost donat municipalităţii 22 de ani mai târziu, cu doar 5 ani înainte ca bunul doctor să treacă la rândul său în lumea studiată cel mai bine de către fratele său mai mare, Mina. Toate datele importante despre "Muzeul de artă populară dr. Nicolae Minovici" le găsiţi click aici.

Acum o mie şi ceva de ani, când eram eu pionier, prin clasa a IV-a, am fost în acest muzeu ca să mă documentez pentru un concurs şcolar cu temă folclorul românesc. Era un muzeu cu totul aparte - păcat că acum este închis (dar cred că nu pentru mult timp). Exponatele erau frumos aranjate şi o muzeografă foarte cumsecade a stat cu noi (mai eram cu o colegă, motivul real al participării mele la acel concurs! ) vorbindu-ne cu pasiune despre fiecare obiect în parte, despre zonele folclorice şi particularităţile specifice fiecăreia... A fost o zi plină, la sfârşitul căreia am plecat spre casă plin de cunoştinţe, dar fără să fi făcut vreun pas înainte în "cucerirea redutei"... :) Ei, dar cum spuneam, asta se întâmpla cândva, în veacul trecut...

Tot în acel veac, dar cu vreo jumate din el mai înainte (1927), se termina şi se dezvelea Fântâna Mioriţa, operă a sculptoriţei Miliţa Petraşcu. E o frumoasă transpunere în mozaic a viziunii autoarei asupra baladei. Iar dacă vă aflaţi în preajma ei într-o zi de sărbătoare (când funcţionează, adică) e chiar o încântare pentru privire şi/sau un frumos "Bun-venit" cu care vă întâmpină Capitala, dacă ajungeţi aici venind din Nord, dinspre Ploieşti. O fericită completare a Muzeului de peste drum...

Dar familia Minovici a mai dăruit ceva Bucureştiului: al doilea Muzeu, anume cel de Artă Veche Apuseană Ing. Dumitru Furnică - Minovici. Acesta (inginerul, adică) era nepotul de soră al doctorului Nicolae Minovici. A construit casa pe o parte a domeniului unchiului său, alegând pentru ea stilul Tudor (gotic terţiar englez). A adunat ca şi unchiul său o colecţie impresionantă de artă veche apuseană şi, în anul de (diz) graţie 1945, a donat-o Academiei.

Acestea fiind 'vizionate' şi pozate, mi-am luat "minitrupa" şi am traversat şoseaua şi am pornit la plimbarea de după-amiază pe malul Lacului Herăstrău. Dar despre asta, poate, altădată...

Despre Fântâna Mioriţa, click aici

---

VIZUALIZĂRI: 4240 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI