Muzeul de Artă Veche Apuseană D. Furnică Minovici, un obiectiv care nu trebuie ratat

TIPĂREȘTE

v. aici este al treilea si ultimul review din miniserialul despre muzeele Minovici. Frumuseţea şi ineditul muzeului de artă populară N. Minovici mi-au umplut creerul şi mintea, aşa că pentru a savura din plin impresiiile, am amânat câteva zile vizitarea muzeului alăturat de Artă Veche Apuseană D. Furnică Minovici.

De data asta, ca să evit aceeaşi traversare periculoasă nesemaforizată, am apelat la fiul meu care cu maşina, m-a lăsat în faţa porţii de intrare. La întoarcere nu a fost nicio problemă, staţia de autobuz fiind în faţa primului muzeu.

Cine a fost ing. Dumitru Furnică- Minovici?

Înainte de a intra în conţinutul reviewului aş vrea să reiau dar mai ales să completez informaţiile pe care le-am postat intr-un review anterior. Scrisesem: ˝ Dumitru Furnică Minovici (1897-1982) a fost nepotul fraţilor Minovici, respectiv fiul sorei acestora căsătorită Furnică. A urmat studii inginereşti în străinătate şi revenit în ţară a activat în domeniu. După moartea lui Nicolae Minovici a preluat conducerea muzeului de artă populară înfiinţat de unchiul său şi a construit vila alăturată în stil Tudor care a devenit Muzeu de Artă Apuseană Veche în 1947. A donat-o împreună cu obiectele colecţionate (arme medievale, vitralii, tapiserii, bibliofilie, stampe, tablouri) Academiei Române. ˝

Completez:

Elena Minovici, sora fraţilor Minovici s-a căsătorit cu negustorul braşovean Zharia Furnică. Fiul lor, Dumitru, a fost îndreptat spre o carieră tehnică, aşa că după ce a absolvit liceul Sf. Sava a fost trimis la Toulouse între 1914 și 1918 unde a urmat cursurile Facultății Tehnice devenind inginer chimist. Doctoratul în tehnologia petrolului şi l-a luat la Strassbourg. Studiile sale în străinătate au fost susţinute material de unchiul său dr. Nicolae Minovici. A revenit în ţară ca director al Rafinăriei de Uleiuri Orşova, apoi la Creditul Minier până ce acesta a fost naţionalizat în 1948 iar el destituit. Cât a reprezentat Creditul Minier a avut ocazia ca în desele sale deplasări în străinătate pentru încheierea unor contracte să viziteze muzee, să participe la licitaţii ale unor obiecte de artă şi la ˝desfacerea unor case vechi˝în care tinerii moştenitori vroiau să se debaraseze de vechituri. Aşa a început activitatea sa de mare colecţionar al unor opere de artă vechi apusene.

Înainte de a stinge din viaţă în 1941 din cauza unei afecţiuni laringiene (cancer?), Dr. N. Minovici l-a delegat pe nepotul său Dumitru să administreze muzeul de artă populara.

A donat muzeul de Artă Feudală (aceasta a fost denumirea până în 1990) Academiei Române în 1945 astfel încât a evitat naţionalizarea acestuia. După destituirea lui de la Creditul Minier de către comunişti, Dumitru Furnică Minovici a urmat Scoala de Muzeografie devenind specialist conservator al muzeului de Artă Feudală. Si-a păstrat funcţia şi a locuit în muzeu până la moartea sa care a survenit în 1982. Funcţia de muzeograf principal şi ghid a fost preluată de soţia supravieţuitoare Ligia- Viorica, (licenţiată în drept, absolventă a Scolii de Muzeografie) care a administrat muzeul până a survenit decesul ei în 2004, la vârsta de 90 de ani

Program de vizitare:

miercuri-duminică orele 9-17; fără taxă de vizitare sau fotografiat

Muzeul de Artă Veche Apuseană ing. Dumitru Furnică

A fost construit în anii 1941-42 în scopul adăpostirii colecţiilor de artă apuseană aduse de proprietar din licitaţii şi anticariate din occident. Colecţia este compusă din vitralii austriece, germane, elvețiene din sec XIII-XIX, mobilier medieval austriac și italian din sec XV-XIX, picturi flamande, italiene, germane, poterie, tapiserii flamande țesute la război vertical, cărţi şi manuscrise, arme medievale și moderne. Muzeul, prin clădire şi exponate face parte din Lista Monumentelor Istorice din clasa A şi deasemeni din Tezaur al Patrimoniului naţional.

Arhitectura

Planurile casei au fost făcute de arhitectul Enzo Canella şi executate de antrepenorul Dino Toffollo, sub atenta îndrumare a ing. Dumitru Furnică Minovici care pe lângă înclinaţii artistice avea şi solide cunoştinţe tehnice. Spre deosebire de alte muzee în care întâi se realizează construcţia şi apoi începe a fi dotată, aici colecţiile existau de mai mulţi ani şi trebuiau amplasate unitar într-o clădire adecvată stilului lor. Construcţia a fost ridicată pentru a le găsi spaţiul de expunere. Canella i-a propus proprietarului două variante de construcţie: una în stil renascentist, alta flamandă. Nu mă prea pricep la stiluri arhitectonice, dau şi eu un copy-paste la ce au scris specialiştii:˝O construcţie în stil gotic englezesc de secol XV, Tudor, cu inserţii normande, mai exact în stil „gotic terţiar” sau „perpendicular-englezesc. ˝

Proiectul a avut la bază 400 schiţe făcute de arhitect împreună cu D. Furnică Minovici. Acesta a optat pentru prima variantă care prin numeroasele ferestre asigura exponatelor luminozitatea de care aveau nevoie. Cărămizile sunt italieneşti, feroneria la fel, lemnul de brad şi stejar a fost adus din Germania. Costul clădirii a fost enorm, şapte milioane lei-aur (la nivelul devizului final din 1942). Meseriaşii au fost străini, mai mult meşteri italieni. Casa-muzeu a fost terminată în 1942 iar în 1945 a fost donată Academiei Române. În 1946 a intrat în circuitul turistic expoziţional. Şi alţi mari colecţionari cum au fost Zambaccian, Dona, Slătineanu au donat colecţiile lor, evitând astfel naţionalizarea din 1948. Fiind un muzeu de excepţie prin stil şi dotare, a fost vizitat de mari personalităţi ca Jaques Chirac, Aga Khan, presedintele Cehiei, etc.

Vizita

Maşina a oprit pe str. N. Minovici nr. 3 în faţa intrării muzeului. Acesta este despărţit doar de un gard simbolic de muzeul de artă populară N. Minovici. În prima fotografie ataşată reviewului veţi vedea cât de grea ar fi fost traversarea pe trecerea pietonală.

În faţa mea era un portal replicând intrarea din Hornby Castle, Norfolk, Anglia (informaţie preluată din documentare). Poarta era deschisă dar uşa de intrare care nu avea clanţă, nu. Degeaba am bătut în uşă, am sunat la interfon, nimic. În timp ce căutam pe mobil numărul de telefon al muzeului, a venit paznicul care a bătut în uşa cu decoraţiunea de fier aflată pe ea şi uşa s-a deschis. În faţa mea a apărut un bărbat încă tânăr care timp de aproape două ore mi-a fost ghid.

Costi Cioancă muzeograf- ghid, absolvent a două facultăţi în arte mi-a prezentat cu răbdare şi competenţă istoria fiecărui exponat. A menţionat că niciun obiect din muzeu nu este românesc astfel încât ai senzaţia că eşti într-un muzeu apusean. Am avut norocul că mă documentasem ceva înainte de a vizita muzeul, aşa încât am putut face faţă expunerii şi conversaţiei. Redau fragmente din biografia acestui ghid excepţional:˝absolvent de istorie-arheologie, master de arheologie pre si protoistorica, muzeograf arheolog. Cu aparitii in reviste de specialitate si literare - crai nou, ateneu, convorbiri literare, antiteze, poesis, atitudini, ramuri. Numeroase premii de specialitate˝

Am intrat într-o cameră imensă, un salon de 12m lungime şi 8m înălţime. Pur şi simplu splendoarea aranjamentului şi decoraţiunilor m-au copleşit. Livingul este despărţit de bibliotecă de doi lei impozanţi de marmură, replică a leilor din Loggia dei Lanzzi din Florenţa din sec XVI.

M-a impresionat semineul toscan pe care este aşezată o corabie în miniatură, scara monumentală de lemn masiv în stil gotic francez cu o spirală grea care duce la etaj unde erau camerele de locuit. Vitraliile care acoperă jumătate din suprafaţa ferestrelor datează, unele dintre ele din sec. XV şi au fost aduse din Austria-Tirol, altele elveţiene sau germane. O tapiserie flamandă, enormă, datată din sec. XVII acoperă peretele din dreapta intrării.

Biblioteca de lemn de nuc deţine cca. 2000 volume dintre care multe unicat din sec XV. Ferestrele bibliotecii au încrustate vitralii elvețiene vechi. În bibliotecă mai sunt două fotolii şi o canapéa Louis XV iar tapiseria este stil Abousson cu motive florale.

În centrul livingului tronează o masă elisabetană din sec XVII inconjurată de scaune Chippandale. Pe jos sunt covoare persane achizitionate din Orient. Restul mobilierului aparţine stilului Louis XV. Pe pereţi sunt expuse tablouri de pictori consacraţi apuseni

La etaj unde erau camerele de locuit ale familiei am văzut mai puţine exponate. Dintre acestea am reţinut un portret al ing Dumitru Furnică Minovici şi o statuie de bronz reprezentându-l pe zeul Mercur; deasemeni foarte multe vitralii.

Într-o existenţă copleşită de impacturi negative, vizitarea muzeului de artă apuseană D. Minovici oferă un respir si o meditaţie asupra adevăratelor valori. Daţi o oră sau două din cotidianul zilelor de rutină şi vă veţi îmbogăţi sufletul cu ˝frumos˝. Se spune că o fotografie face mai mult decât o mie de cuvinte. Desi făcute cu un aparat foto neperformant, cele câteva poze pe care le-am postat vă vor convinge de frumuseţea şi nobleţea acestui muzeu.

WEB, te rog înserează: https://www.youtube.com/watch?v=Vzj2gwY8_h0

Situat alături de muzeul de artă populară N. Minovici, muzeul de Artă Apuseană Veche completează peisajul muzeistic de excepţie pe care l-a oferit bucureştenilor familuia Miunovici

Vizitarea acestui muzeu te duce în lumea tradiţiei şi bunului gust apusean din Evul Mediu.

---

VIZUALIZĂRI: 404 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI