Iz de primăvară la Căldărușani

TIPĂREȘTE

Duminica trecută, într-o zi ce se anunța „mult mai caldă decât temperaturile normale ale perioadei”, cum se anunță la meteo de multe ori, am ieșit pentru câteva ore în împrejurimile Bucureștiului. Am ales să vizităm Mănăstirea Căldărușani, să ne relaxăm privirea în ochiurile de apă ale Lacului Căldărușani și să culegem floricele prin pâlcurile de pădure ce au supraviețuit peste secole. Și toată acestea doar la aproximativ 35 km de capitala României.

Locul în care este așezată această sfântă mănăstire, este mai dăruit de Dumnezeu ca locurile de așezare a tuturor celorlalte mănăstiri și schituri din câmpiile și dealurile vechei Românii. Ba după cât am auzit dela cunoscători, o astfel de poziție care să întrunească frumosul cu utilul într-o armonie încântătoare, nu se găsește nici la mănăstirile din Basarabia și Bucovina. Din acest punct de vedere, însăși frumoasele mânăstiri din munții Vechiului Regat pot fi așezate în urma Căldărușanilor. Căci, dacă aceste mânăstiri dela munte se bucură de vecinătatea codrilor de brazi și a stâncilor uriașe; de o iarbă mai verde și de un soare mai ademenitor în timpul verii, le lipsește însă acel minunat lac, care e adevărată mană cerească pentru Căldărușani – este descrierea dată în anul 1924 de ieromonahul Damian Stănoiu în monografia dedicată acestei mănăstiri.

Nu voi intra în amănunte de ordin istoric și arhitectural, au fost relatate de @amero, @iulianic și @Diaura. Analizând comparativ starea ansamblului mănăstiresc la o diferență de 7 ani între vizitele mele acolo constat cu un pic de amărăciune că nu s-a schimbat nimic. Aaaa... ba da, au apărut mai multe indicatoare maro către monumentul istoric. În rest, aceeași alee betonată, îngustă, ce îndeamnă la o atenție sporită atunci când se întâlnesc două autovehicule, aceeași parcare neamenajată, mai mult de pământ, aceleași ziduri albe scorojite, bătute de vânt și alte stihii ale naturii. Și deși Mănăstirea Căldărușani este frecventată de mulți credincioși și turiști/vizitatori totuși nu se observă nicăieri nici o investiție.

Magazinul/pangarul din stânga intrării pe sub turnul clopotniță este prost aprovizionat din punctul de vedere al materialelor și obiectelor religioase; se găseau în schimb ouă de vânzare (presupun că din gospodăria proprie și ținând cont că se apropie Paștele); materiale de prezentare a mănăstirii (pliante, broșuri, monografie) lipsesc – parcă am văzut un model de ilustrată (eu am achiziționat în 2008 un pliant triptic și două vederi). Intrarea boltită adăpostește pe perete un scurt istoric al mănăstirii înrămat, în stare proastă (reprodus și în două limbi străine) și bineînțeles tăblița ruginită care ne avertizează că fotografiatul este interzis (semn ce se mai repetă de câteva ori în incinta mănăstirii, în interiorul bisericii și al muzeului).

Cu tot „păcatul” ce îl puteam face, am fotografiat câteva aspecte din interiorul și exteriorul complexului religios. Incinta sub formă de patrulater arată foarte bine, din punct de vedere arhitectural – coloanele albe sunt minunate. Dar, din nefericire, nu s-a mai dat cu o lavabilă de ani și ani, totul e scorojit, jupuit; picturile de pe holurile străjuite de coloane sunt efectuate de pictori amatori cred. Fiind vorba despre o obște de călugări se observă lipsa amenajărilor florale, totul e mai puțin îngrijit. Și ce bogății a deținut mănăstirea în vremurile apuse; oaspeții de seamă de la 1860 erau hrăniți cu pește, cașcaval, icre negre, dulceață, lămâi, cafea, rom, șampanie etc.

Un punct forte îl reprezintă însă Muzeul Mănăstirii Căldărușani. Dacă în 2008 nu l-am vizitat, acum am avut privilegiul de a intra în sala spațioasă și rece ce adăpostește comori artistice, de factură religioasă. Taxa de vizitare a rămas 2 lei (4 lei pentru străini), un călugăr încasa banii și îi supraveghea pe vizitatori. Singurele informații ce le puteai obține erau cele oferite de etichetele plasate lângă exponate.

Icoanele constituie baza expoziției; alături de icoane mai putem vedea reproduceri de documente, diverse cărți religioase (cea mai veche din secolul al XVII-lea), tablouri de ierarhi și veșminte preoțești. Bineînțeles că picturile lui Nicolae Grigorescu atrag toate privirile (icoana dedicată Sfinților Împărați Constantin și Elena este superbă) deși sunt efectuate în perioada de tinerețe a pictorului, înainte de a merge la Zamfira și Agapia. De asemenea icoanele lui Evghenie Lazăr sunt deosebite, ca de altfel toate cele pictate de Școala de pictură de la Căldărușani. Au farmec, realism, culoare. M-a impresionat și o icoană de secol al XVIII-lea, cred, intitulată Maica Domnului Îndurerată. Am văzut icoane ce redau combinații de sfinți și sfinți mai puțin cunoscuți/pictați în bisericile noastre (Sf. Tiron, Sf. Ștefan, Sf. Varvara, etc.). Lăudabilă și recrearea vechilor catapetesme de la Cocioc și Căldărușani prin expunerea icoanelor ce au făcut parte din aceste iconostase.

Am citit ulterior că în a doua incintă a mănăstirii, în una din casele ce le vedem înșirate în jurul nucleului-cetate se află și pinacoteca, care încă din primul sfert al secolului al XIX-lea purta numele lui Ghenadie Mitropolitul, fiind constituită din 334 de icoane și tablouri donate de acesta – a fost prima pinacotecă românească cu caracter religios din țară. Nu am observat vreun indicator către acest spațiu – se pare că se află încă în restaurare.

Am înconjurat mănăstirea-cetate și pe la exterior; biserica din cimitir era încuiată și se află în stare proastă – picturile de pe partea nordică sunt aproape șterse, tencuiala se desprinde de pe pereți. Concluzie: păcat de acest monument de arhitectură. Dacă s-ar pune în valoare poziționarea lui, dacă s-ar amenaja un acces facil la malul lacului, dacă s-ar îndulci un pic curtea mănăstirii cu flori, dacă s-ar renova puțin pe ici-acolo, în părțile esențiale, dacă…prea mulți de „dacă”.

După aproape o oră petrecută în una din puținele incinte fortificate mănăstirești din Muntenia am mers să culegem câteva floricele de primăvară în Pădurea Căldărușani, aflată în preajma mănăstirii. Florile firave au străpuns stratul gros de frunze și vestesc primăvara. Dacă toporașii preferă locurile mai însorite, viorelele și ghioceii se luptă cu pătura de frunze căzute în toamnă. Alte câteva floricele (galbene, violet-mov, etc.) au înflorit în lumina soarelui timid. Aerul tare de pădure, briza ce vine dinspre luciul de apă și cântecul păsărilor completează tabloul de primăvară. Aici ne-am încărcat bateriile pentru o nouă săptămână de muncă…

---

VIZUALIZĂRI: 2703 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI