ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.11.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
NOV-2018
DURATA: 1 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului

TIPĂREȘTE URM de aici

Astăzi 30 noiembrie este sărbătoarea Sf. Andrei, cel care a creştinat locuitorii de pe pământurile dobrogene şi a devenit ocrotitorul României. În 2016 în cadrul unei excursii în Dobrogea continentală am vizitat Mănăstirea Peştera Sf. Andrei despre care am scris un review v. aici.

Sfântul Andrei a fost pescar, fratele Sfântului Petru şi după Înălţarea lui Iisus la cer, lui i-a revenit sarcina să creştineze locuitorii din Sciţia Minor, actuala Dobrogea. Peştera Sf. Andrei în care dormea pe o laviţă de piatră este prima biserică din România în care s-au ţinut predici. Revenit în Grecia a fost prins în Patras şi răstignit pe o cruce în formă de X.

Până în anul 357 moaştele Sf. Andrei au fost păstrate în Patras apoi împăratul Constantin al II-lea le-a mutat la Constantinopol de unde după anul 850 după cum era tradiţia, părticele din ele au fost răspândite în multe biserici ortodoxe şi catolice. Chiar la noi în ţară se găsesc la Galaţi, Secu, Sihăstrie, Târgu Neamţ şi Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului din Bucureşti.

Auzisem cu câteva săptămâni în urmă că moaştele cu mâna Sfântului Andrei fuseseră aduse în ţară de mitropolitul Patrasului şi urmaseră un periplu prin Galaţi, Sibiu, Alba Iulia. Pe 23 nov urmau să ajungă la Bucureşti, expuse iniţial în Paraclisul Catedralei pentru ca duminică 25 nov. să participe la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului în prezenţa patriarhului Ecumenic Bartolomeu, a mitropolitului din Patras şi a Preafericitului Daniel. Zilele următoare cât timp catedrala era deschisă pentru vizitare, moaştele puteau fi văzute de credincioşi la ieşirea din altar înainte de a se întoarce în Grecia, luni 3 decembrie.

Aş vrea să fiu clară: nu sunt habotnică dar aşa cum am vizitat mănăstirile din Bucovina, din Oltenia,Transilvania sau Basarabia şi aşa cum în străinătate primele obiective pe care le-am văzut au fost marile domuri şi catedrale, mi-am zis că era de datoria mea să văd Catedrala, atât de neterminată cum ni se oferă azi, pentru că peste 3-4 ani cand va fi desăvârşită nu ştiu dacă voi mai avea ocazia. Deasemeni: dragostea de mamă, de ţară, credinţa sunt în tine, fac parte din genomul tău, ele nu trebuie clamate, ele există sau nu, aşa cum a zis Malraux ˝secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc˝.

Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului

După controversatele ecouri de la reviewul privind Catedrala Mântuirii Neamului, la care subscriu dând ambelor părţi dreptate, nu poate fi un tablou complet fără descrierea Paraclisului catedralei. Mă lămurisem că nu pot intra în catedrală- cine ştie? poate la primăvară înduplec vreun diriginte de şantier, amintindu-i că şi el a avut/are o bunică şi mă va lăsa să intru- aşa că m-am aşezat frumos la o coadă de maximum o sută de persoane care doreau să intre în paraclis. Am înaintat destul de repede intrând în paraclis în cca jumătate de oră.

Paraclisul este amplasat alături de catedrală, a fost sfinţit în oct. 2011 de Preafericitul Daniel şi pe pisanie scrie că a fost construit numai din sponsorizări. Tot în pisanie scrie că este lăcaş de rugăciune pentru muncitorii din şantierul catedralei şi pentru credincioşii din cartier. Este o biserică simplă cu un pridvor de lemn şi un singur naos dar în interior străluceşte un altar auriu care se vrea o copie în mic a catapeteasmei din catedrală. Hramurile paraclisului sunt: Învierea Domnului, Maica Domnului Prodromiţa şi Sfântul Ioan Gură de Aur.

Până la deschiderea pentru credincioşi a Catedralei Mântuirii Neamului peste 3-4 ani, aici se ţin toate slujbele şi evenimentele religioase prin grija Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru , fost călugăr, venit de la mănăstirea Sihăstriei. El a organizat campanii sociale de donaţii de sânge, până acum donându-se 7.5t sânge. Ceeace nu se ştie este că la tragedia de la Colectiv, tocmai se desfăşura o campanie de recoltare cu 365 donatori de la Academia Militară şi Facultatea de Construcţii datorită căreia s-a asigurat sângele necesar pentru primele victime. Este un înţelept cu aplecare spre fiecare credincios şi care înţelege situaţia prin care trecem. Mi se par memorabile cuvintele lui ˝Atât la nivel de persoană cât şi de popor, nu mai ştim cine suntem˝

După ce am intrat în paraclis am observat că fluxul de oameni se oprea în partea dreaptă, trecea prin faţa altarului şi iar se oprea în partea stângă. Acolo erau două piese de valoare: moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur şi icoana Sfintei Fecioare Maria Prodomiţa.

Moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur

sunt depuse într-o raclă de argint aurit de o frumuseţe deosebită. Iniţial am crezut că racla conţine întregul moaşte dar ulterior am aflat că în paraclis se află doar o părticică. Dat fiind importanţa acestui sfânt, moaştele sale au fost răspândite în multe biserici creştine:mănăstirea Darvari- Bucureşti, mănăstirea Secu, catedrala episcopală Craiova, patriarhia ecumenică din Istanbul, mănăstirile Vatoped şi Filoteu din Muntele Athos, mănăstirea Varlaam din Meteora şi Capela Imaculata Conceptie din basilica San Pietro- Roma.

Cine a fost Sfântul Ioan Gură de Aur? Este unul din cei mai cunoscuţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe care a trăit între anii 347-407. Cuvântările sale sunt de o înţelepciune, moralitate şi nivel intelectual nemaiîntâlnite până în ziua de azi. S-a implicat în viaţa socială, combătând abuzurile politice, administrative şi chiar ale Bisericii din Imperiul Roman. A urcat toate treptele ierarhice ajungând Patriarh al Constantinopolului. A intrat în conflict cu împărăteasa Eudoxia care l-a exilat de trei ori, ultima dată îmbolnăvindu-se şi decedând. A fost înmormântat în cimitirul din Komana din Pont. Praznicul lui este pe 13 noiembrie şi este ţinut anual cu mulţi credincioşi la paraclisul catedralei.

A lăsat posterităţii o operă uriaşă cuprinsă în 18 volume de discursuri, epistole, oratorii, eseuri, tratate, păstrate aproape în totalitate. Scrierile lui au la origini cele 700 predici susţinute în Antiohia şi Constantinopol. Ele sunt mai puţin dogmatice şi se referă mai mult la aspectele morale ale vieţii de zi cu zi. Cea mai cunoscută operă este Slujba Sfintei Liturghii pe baza căreia se oficiază liturghiile în Biserica Ortodoxă. Papa Pius al X-lea l-a decretat patron al predicatorilor creştini.

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa este o copie fidela, în mărime naturală a celei din schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos. Originalul a fost pictat la Iaşi în 1863 la cererea stareţului Nifon de la schit, de un zugrav bisericesc bătrân cu mare experienţă. Acesta după ce a pictat fondul icoanei nu a reuşit să contureze feţele Fecioarei şi a Pruncului şi fiind foarte obosit a amânat lucrarea pe a doua zi. În dimineaţa următoare a găsit chipurile pictate desăvârşit. Mărturia lui iscălită şi datată 29 iunie 1863 se găseşte la schitul Prodromu. În paraclisul Catedralei Neamului ferecătura icoanei este lucrată în argint in Grecia iar coroanele sunt împodobite cu pietre preţioase. Pictura chipurilor a fost realizată în atelierele Panselinos din Iaşi. Icoana a fost adusă la paraclis în octombrie 2011 cu ocazia sfinţirii acestuia

Am ieşit din paraclis privind la miile de oameni care aşteptau în frig să mai înainteze câţiva centimetri. M-am întrebat atunci câţi vin din credinţă nezdruncinată, câţi din curiozitate şi câţi vor să mai schimbe rutina searbădă şi fără orizont a vieţii de zi cu zi? .


[fb]
---
Trimis de Michi in 30.11.18 17:47:22
Validat / Publicat: 30.11.18 18:34:47
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în BUCUREȘTI

VIZUALIZĂRI: 1295 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 În faţa altarului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28100 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

Testosu'
[30.11.18 21:03:03]
»

1. Arhitectural, mie mi se pare extrem de urata. (Parere personala, nefiind vreo somitate in materie.)

2. Contrastul cu cladirea si spatiul din Academiei Romane de vis-a-vis este mult, mult mai puternic. (cu spatiul viran plin de buruieni si cladire nefinalizata nici dupa 30 de ani.)

3. Cheltuielile aferente acestei constructii nicidecum nu ne scoteau la lumina daca nu s-ar fi construit.

Lozincile cum ca s-ar fi construit nu stiu cate spitale si scoli, suna ca un disc de vinil zgariat.

Acesti 80-100 mil € rezolvau problemele acestei natii?

S-au deturnat miliarde de euro si nu s-a facut atata caz.

4. Cred ca ar fi trebuit sa incep prin a spune ca nu sunt sustinator infocat al bisericii, iubitor de pelerinaje pe la tot felul de moaste (promovat agresiv de BOR), si prea putin turist iubitor de biserici si manastiri, acestea nefiind o prioritate de vizitare in vacantele noastre.

Restul e cancan!

MichiAUTOR REVIEW
[30.11.18 21:14:37]
»

@Testosu : Cred că te-ai referit la Catedrală despre care am scris în reviewul anterior. Ea impune prin dimensiuni, la impresie artistică nu mă pricep şi dealtfel nefiind finisat exteriorul nu mi-o imaginez cum va arăta în final. Paraclisul este o construcţie mică şi probabil f. ieftină. El este atractiv prin moaşte, icoană şi altar, în rest e modest.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Testosu'
[30.11.18 21:21:05]
»

@Michi: corect!

Intr-adevar ecoul era cu referire la catedrala.

Aveam deschise simultan pe telefon mai multe ferestre si articole. ????

De aici si incurcareala!

Testosu'
[30.11.18 21:25:53]
»

@Michi: postat si la locul sau! ????

MichiAUTOR REVIEW
[30.11.18 21:26:13]
»

@Testosu : De fapt, tot aia. Eu accept şi argumentele unora dar şi ale celorlalţi. Să vezi discuţii pe parcurs ptcă s-a anunţat că până la final se vor mai cheltui 400 mil eu. Deja jumătate de miliard e o sumă. Pe de altă parte, rămâne ceva din perioada asta de 30-40 de ani, că prea suntem pe locul întâi la tot ce e negativ.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Michi, Testosu'
Alte impresii din această RUBRICĂCatedrala Mântuirii Neamului:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068333864212036 sec
    ecranul dvs: 1 x 1