Felie de rai

TIPĂREȘTE

15 August 2010. Ora 5 dimineata, Ploiesti. La drum. Dupa multe ore de mers prin frumoasa noastra tara cu drumurile ei unele ok altele vai si-amar, si cateva popasuri voie si nevoite (in Sighisoara cam o ora sa facem cativa pasi inapoi in timp, pe strazile cetatii oras sau ale orasului-cetate, pe traseu, la Muzeul Liviu Rebreanu, dar si in trafic cam o ora, in localitatea Moisei) am ajuns la destinatie: Pensiunea Eladi, Borsa.

Coplesitor... faptul ca ajunsesem in sfarsit in Maramures, un loc de exceptie pentru mine. Un loc in care de multi ani imi doream sa ajung, pe aceste meleaguri pasind in 1989 vara, cand eram o copila. Am fost bine primiti, ne-am cazat si am plecat hai-hui... Plimbare cu mocanita, merita din plin daca iubesti peisajele deosebite si natura in general. o vizita la o familie maramureseana, niste oameni deosebiti, foarte dragi sufletului meu, vizita la muzeele Tarancii Romane, Dragomiresti, un loc inchinat femeii in general, la Muzeul Satului Maramuresean - un sat autentic, bine conservat si intretinut, un loc din care parca astepti sa rasara oameni, Muzeul de Etnografie si Folclor, plimbari prin Sighetu Marmatiei, la intoarcere am trecut din nou la familia pe care o vizitasem cu o zi inainte, familia Rohnean, care ne astepta la o ciorba de fasole cu ciolan si smantana, mamaaa, ce bunatate! - fetita mea a zis ca mai vrea o portie, moment in care gazda, Mãrie, a afirmat clar si raspicat ca la ei nu se manaca cu portia ci... pe saturate. Am revenit la pensiune, un loc linistit, departe de lumea dezlantuita cu zgomotele ei cu tot, fara caini, mizerie, claxoane, isterie etc. Dimpotriva... simfonia linistii putea fi ascultata, uneori, cand nu se auzeau pasarelele sau greierii.

Pensiunea dotata cu de toate, noi am preferat sa ne autogospodarim... Luam produse din hipermaketul Unicarm, care se gaseste in aproape orice localitate si in care se gasesc produse de calitate, la preturi acceptabile, mare parte dintre produse, mai ales cele lactate si preparatele din carne provenind din fermele proprii - asa ne-au spus gazdele de la pensiune. Daca nu stii incotro vrei s-o apuci, te lamuresti imediat, pentru ca in hol sunt multe materiale informative, de la ghid turistic la pliante de tot felul.

Turistii cazati acolo erau linistit, cateva familii din Bucuresti, erau chiar si niste spanioli. probabil cu totii in cautarea a ceea ce nu au in localitatile lor: linistea, binecuvantata liniste.

In rest, bancute, foisor, gratar, balansoar, carari urcand spre frumusete, iepurasi si caprioare.

Am vazut multe, am vizitat multe, dar au ramas o gramada nevazute, nedescoperite din cauza faptului ca am avut atat de putin timp. Am vizitat Manastirea Barsana, atelierul de ceramica de Sacel, unde mesterii fac treaba cu daruire si pasiune pentru a duce mai departe traditia, neavand mijloacele de a participa la targuri de specialitate, de a se face cunoscuti prin ceea ca fac cu mainele lor muncite si descarcare de suflet, acele produse din ceramica rosie, carora, daca le atingi, le simti pulsul, Am vizitat Muzeul Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, de unde iesi profund marcat etc,

Dar au ramas o gramada de vazut, deci trebuie sa revenim.

Noi am ales sa stam intr-o camera mica, la mansarda, tripla, caci fuseseram "praduiti" de guvern cu 25% la salariu si a trebuit sa ne reducem bugetul considerabil. Camera era curata, confortabila, insa a avut un mare minus: baia ei era langa ea. Aveam cheia, era a noastra, dar ca sa intri in ea, trebuia sa iesi din camera. Erau 3 secunde distanta, dar treceai prin usa vecinului. Cred ca era singura din pensiune de acest fel, dar, repet, pretul pe masura.

Timpul a trecut repede si a venit ziua plecarii. Ne-am luat ramas-bun de la gazda (gazda cea tanara, Adriana Mihali, de treaba, era cam obosita in cea mai mare parte a timpului deoarece canta pe la nunti, iar acolo nuntile, cel putin in august, se fac martea, joia si sambata, duminica), pe care am trezit-o (era 10) si am pornit-o spre Pasul Prislop.

Lasand la o parte drumurile, am fost extrem de dezamagita de statiunea Borsa, in care am fost intr-o zi, luand telescaunul si urcand, mergand apoi la pas spre Cascada Cailor. Cu 20 de ani in urma, statiunea fremata de turisti, de viata, de frumusete. Acum jumatate din ea este in paragina, jumatate a renascut gratie constructiilor noi, mai mult sau mai putin impunatoare. Este o puternica nota discordanta acolo. Dar am trecut peste asta si ne-am bucurat de peisaje si de frumusete.

Sincer, imi doresc sa revin in acele locuri, poate in 2011. Sufletul mi-a ramas acolo si trebuie sa ma intorc dupa el.

---

VIZUALIZĂRI: 4635 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI