Mofetele și alte minunății din zona Muntelui Puciosul (Puturosul) de la Balvanyos

TIPĂREȘTE

”Qvadratvus” în anul 2011 trece în revistă, concis și corect, atât obiectivele din zona Muntelui (Puciosu) Puturosu, cât și cele din zona Balvanyos: vezi impresii

”vega06” în 2014 descrie foarte frumos mai multe obiective turistice din zona lacul Sfânta Ana - Balvanyos, dar numai trei de pe Muntele Puciosul (Peștera Sulfatară, Peștera Ucigașă și Cimitirul Păsărelelor): vezi impresii

în 2015 ”vega06” reia tema prezentându-ne în detaliu Peștera Sulfatară și drumul până la ea, articolul fiind completat cu un copios umoristic reportaj referitor la urșii din dotarea hotelui (cu fotografii). vezi impresii

”buterfly” în 2016 descrie excelent Grand Hotel Balvanyos proaspăt reabilitat (în sfârșit, o recenzie pozitivă) și mai multe obiective de pe Muntele Puciosul (Grota Sulfatară-Sulfuroasă, Grota cu Alaun și Tinovul Buffogo) vezi impresii

”Utube” în 2016 descrie excelent, în detaliu și cu mult umor Peștera Sulfatară și drumul până la ea: vezi impresii

Punctul de plecare în drumeția pe Muntele Puciosu (Puturos) este Grand Hotel Balvanyos situat în punctul cel mai de sus al DN113, în zona șeii care separă bazinele văilor Turia (spre est, Tg. Secuiesc) și Jombor (spre vest, Bixad). DN113, aflat în prezent într-o stare foarte proastă, unește Bixad de Târgu Secuiesc, ambele în județul Covasna.

Văile Turia și Jombor separă spre nord Masivul Ciomad (preponderent vulcanic, cu craterele Sfânta Ana şi Mohoş; face parte din segmentul terminal, sudic, cel mai nou, al lanţului vulcanic neogen-cuaternar Călimani – Gurghiu - Harghita), iar spre sud Munţii Bodocului (munţi formaţi din depozite sedimentare de tip fliş, de vârstă cretacică). În zona vârfului Puturosu (1143 m) apare o mică intruziune andezitică. Muntele Puturosu este deosebit de bogat în manifestări postvulcanice foarte puternice constând în mofete și ape carbogazoase intens mineralizate. Astfel, pe arealul Muntelui Puciosu (Puturosu) sunt trei rezervații naturale (geologice):

- Băile Apor (probabil împreună cu Valea Morții și cu Izvoarele Tămăduitoare) situate la est de hotel

- complexul mofetelor din zona vârfului Puturosu: Peștera cu Sulf, Peștera cu Alaun, Peștera Ucigașă, Cimitirul Păsărelelor

- Tinovul Buffogo, situat în șaua la nord de Vf. Puturosu

Acestea reprezintă subiectul major din punct de vedere turistic în zona Muntelului Puciosu (Puturosu). Mofetele reprezintă un subiect turistic puțin cunoscut, pe seama cărora circulă mult folclor care denaturează realitatea.

Mofetele sunt emanații gazoase postvulcanice reci. Dacă nu sunt reci, nu se mai cheamă mofete. Din acest punct de vedere multele panouri turistice informative din zona Balvanyos fac greșit trimitere la sulfatare (a propos de Peștera Sulfatară) și la fumarole. Sulfatarele și fumarolele sunt emanații gazoase fierbinți și ale se întâlnesc în zona vulcanilor activi (Etna, Vezuviu). Peștera Sulfatară de pe Muntele Puciosul este greșit denumită așa deoarece sulful reprezintă o componentă minoră a gazului mofetic, corectă fiind denumirea de Grota cu Sulf (pentru-ca nici peșteră naturală nu este).

Mofetele sunt constituite în proporție covârșitoare, peste 95%, din dioxid de carbon (zis și codoi), același gaz care împregnează apa din sifoane, precum și apele minerale și băuturile carbogazoase. Subordonat, în compoziția gazului mofetic intră azot, metan, azot, hidrogen sulfurat, oxigen, precum și gaze rare (argon, radon...). Unele mofete pot fi slab radioactive.

Gazul mofetic are o densitate mult mai mare decât aerul. Din acest punct de vedere gazul mofetic se comportă exact ca un lichid, ocupând concavitățile. Pătrunderea rapidă într-o mofetă produce valuri și veți constata consternați reacția violentă a celor stau pe bănci la tratament când le ajunge gazul la nas.

Gazul mofetic este extrem de periculos și are efect letal aproape instantaneu. Se întâmplă și în zilele noastre (nu demult în zona Miercurea Ciuc) ca mofetele să fie folosite în scop suicidar. Există și o tradiție a suicidului în mofetă (vezi Istoricul) a secuilor. Gazul mofetic este la fel de irespirabil ca și apa, numai că gazul intră în plămâni mult mai ușor decât apa. Inspirarea gazului mofetic produce șoc respirator instantaneu, urmată de prăbușirea victimei. Salvatorii trebuie să se aplece și să ridice victima, intrând la rândul lor cu nasul în gazul mofetic...

Limita dintre aerul respirabil și gazul mofetic este foarte tranșantă, de câțiva centimetri. Pe circa 5cm înălțime se poate deceda sau respira. Aplecarea sub nivelul gazului și respirarea gazului mofetic este absolut interzisă. Puteți încerca un mic experiment, neplăcut de altfel, și anume să luați în palmele ținute ca un căuș o mostră de gaz (ca și cum ați lua apă dintr-un vas) și s-o duceți la nas. Deși în zona mofetelor gazul stă compact și în exclusivitate în zonele depresionare, aerul conține molecule de gaz mofetic cu o ”aromă” caracteristică, de unde și numele de budos - puturos - împuțit. Unele persoane suportă mai greu aceste mirosuri și de aceea le va fi greu să stea o perioadă mai lungă în mofetă pentru tratament.

Deși atât gazul mofetic cât și aerul sunt incolore, limita dintre poate fi destul de ușor materializată bazându-ne pe două din proprietățile gazului mofetic: nu întreține arderea și este mai dens decât aerul. Astfel, o flacără aprinsă (chibrit, lumânare etc.) se va stinge brusc la intrarea în gaz iar fumul rezultat va pluti orizontal, într-un start subțire, spre ieșirea din mofetă. În loc de fum puteți folosi baloane de săpun care vor pluti toate la aceeași înălțime sau vor oscila ușor în funcție de valurile pe care le faceți. Aceste experimente se pot vedea ușor în videoclipul care face genericul acestui review: https://www.youtube.com/watch?v=clpb40DvxmQ

Gazul mofetic activează circulația sanguină periferică fiind recomandate, cu efecte deosebite în unele cazuri (am văzut mulți vârstnici localnici, dar și mai de departe, care le apreciază foarte mult), pentru tratarea reumatismului, artrozelor, flebitelor etc. Orice persoană care intră în mofetă, indiferent dacă e sănătoasă sau bolnavă, va simți încălzindu-se porțiunile cu pielea mai sensibilă (chiar prin încălțăminte), organele genitale (la ambele sexe) fiind cele mai predispuse să constate fenomenul. La ieșirea din mofetă veți simți mai relaxați, mai odihniți, mușchii picioarelor. Tratamentul cu mofeta se poate face empiric în zecile de mofete existente natural pe cuprinsul Munților Harghita, sau se poate sub supraveghere medicală (de exemplu în stațiunea Covasna, la Băile Tușnad, la Băile Jigodin lângă Miercurea Ciuc; pe vremuri și Grand Hotel Balvanyos dispunea de bază de tratament cu mofetă). Se recomandă mai multe ședințe cu durata progresivă, începând de la 10 minute. Eu cred că poți sta și mult mai mult.

Conform tradiției, pe care o și puteți vedea exersată de unii la Peștera cu Sulf, cu gazul mofetic se poate face și un fel de tratament oftalmologic. Pentru asta, te ții bine de nas și te scufunzi în gaz clipind din pleoape (atenție, acesta este un exercițiu foarte periculos). După părerea mea, eficiența acestui tratament este discutabilă, ba chiar este contraindicat. Gazul mofetic nu face altceva decât să irite ochiul. Același efect, de lăcrimare, puteți obține mai puțin riscant prin tăierea unei cepe.

Se zice că mofetele atacă metalele și din această cauză nu este bine să intrați cu ceasuri, telefoane, aparate foto-video etc. în gazul mofetic. Eu nu sunt chiar convins de acest lucru.

Mofetele sunt de două feluri: uscate și umede. Cele uscate reprezintă emanațiile gazoase fără prezența apei, fiind cele din zona de vârf a Muntelui Puciosu (Puturosu): Grota cu Sulf, Grota cu Alaun, Grota Ucigașă, Cimitirul Păsărelelor etc. Mai la poalele muntelui, gazul mofetic antrenează apele deja mineralizate, apărând sub formă de emanații (bolboroseli puternice) prin apă. Acestea sunt mofete umede, de exemplu cele de la Băile Apor, Izvoarele Tămăduitoare, Băile Mikes, Tinovul Buffogo etc. Gazul mofetic amplifică efectul curativ al apelor mineralizate. Uneori, gazele mofetice ies din apă, dar sunt captate și protejate printr-o construcție, fiind folosite ca mofete uscate, de exemplu mofeta de la Băile Vallato, la Băile Jigodin, la Sântimbru Băi (vezi videoclipul) și în alte locuri (gazele se aud bolborosind, dar pacienții stau deasupra pe un grătar de lemn, uscat).

Grand Hotel Balvanyos a făcut subiectul mai multor impresii, marea majoritate negative: amfostacolo.ro/hotel.php? ... lvanyos&id=3635 Din fericire, se pare că problemele au fost rezolvate, după o reabilitare masivă, cele mai recente impresii fiind prezentate la superlativ de către ”buterfly” (nu mai pun la socoteală și videoclipul cu urșii sălbateci din dotarea hotelului)

Pe vremuri, în zona hotelului exista Sanatoriul Turia (după numele pârâului și al comunei dinspre Tg. Secuiesc) în care se făceau tratamente cu mofetă (gazul era captat din munte printr-o conductă) și cu ape minerale. În zona hotelului erau/sunt trei izvoare minerale, mai precis Károly, Bányai şi Fidelis. Dintre acestea, urmele a două din ele, artistic amenajate, dar fără apă (minerală) se mai văd în spatele hotelului pe peretele de piatră care mărginește aleea (vezi foto). De asemenea, în secolul XIX, gazul mofetic era captat și lichefiat într-o făbricuță de aici. În perioada democrației populare, pentru oamenii muncii (prin reprezentanții săi) pe locul sanatoriului s-a construit impunătorul și exclusivistul Hotel Carpați. La începuturile democrației actuale, hotelul și-a schimbat proprietarul numindu-se Best Western Balvanyos (se pare că foarte prost administrat), iar de câțiva ani și-a schimbat iar proprietarul, numindu-se Grand Hotel Balvanyos, cu îmbunătățiri radicale recente privind confortul turiștilor. Din pacate, se pare că hotelul nu mai valorifică tocmai factorii terapeutici locali și anume mofeta și apele minerale. ”buterfly”, în impresiile sale recente, nu amintește nimic despre mofetă în centrul SPA, de altfel bine echipat cu modernități de genul jacuzzi. Bazinul pentru copii pare a avea apa mai colorată, ceea ce mă duce cu gândul la apa minerală. Chiar dacă izvoarele din spatele hotelui au secat, în poiana din fața hotelui, în Câmpia Sărată (vezi harta) există un foraj care debitează artezian din abundență apă minerală excelentă (vezi foto) care se duce pe Apa Sâmbetei.

Numele de Balvanyos, dat inițial cetății ale cărei ruine stau pe vârful Muntelui Cetății, deasupra stațiunii, provine din perioada în care locuitorii acestor zone nu erau creștinați, închinându-se la idoli, bálvány = idol. De aici şi numele de Cetatea Păgânilor. Conform legendei, locuitorii zonei au reușit să se opună campaniilor de creștinizare forțată intreprinse de Istvan (Ștefan), marele rege al Ungariei și cel care a creștinat poporul maghiar pe la anul 1.000. Cetatea ar fi fost construită cândva în perioada secolelor XI-XIII de către groful Apor fiind locuită până în anul 1603, când (datorită unui blestem al Papei?) ultimul descendent al familiei Apor a murit, iar soţia lui s-a mutat în satul apropiat, Turia. Se spune că şi în prezent cei care se încumetă să urce şi să-şi petreacă noaptea printre ruinele cetăţii au parte de trăiri senzaţionale: pot auzi galopul şi nechezatul cailor, râsete de femei, zgomot de armă sau zăngănit de lanţuri…

În tradiția secuiască străveche exista obiceiul (a nu se crede că era fapt curent) că bătrânii ajunși la senectute să-și curme viața voluntar folosind mofetele pentru-ca să nu mai ”încurce” familia. În legătură cu Peștera Sulfatară (Puturosul), bătrânii spun că ea a fost martorul multor sinucideri, mai ales în timpul ocupaţiei austriece când sărăcia devenise insuportabilă. În acea vreme a apărut obiceiul ca, atunci când într-o familie se năştea un copil, bunicii acestuia îşi luau rămas bun de la familie şi mână-n mână parcurgeau ultimul lor drum spre Peştera Sulfatară. Ziua următoare, tinerii veneau şi luau trupurile celor decedaţi, îngropându-i în apropierea peşterii. Localnicii spun că în preajma peşterii se află un cimitir vechi, peste care a crescut o pădure deasă de stejar (acum sunt mai mult fagi, dar parcă sunt și stejari în zona mofetei).

Denumirea de Puturosu, ca și alte denumiri din zonă, multe înscrise pe hărți și pe panouri turistice, reprezintă traducerea mot-a-mot a denumirilor ungurești. Uneori este un nonsens să încercăm să traducem denumirile ungurești, alteori însă există denumiri românești care însă nu prea sunt folosite. Astfel, denumirea de Puturos (referitor la miros și nu la lenevie) vine din Budos, care mai curând înseamnă ”împuțit”. Cuvântul Budos este folosit de maghiari și pentru alte zone cu mofete, de exemplu Sântimbru Băi, în apropiere de Miercurea Ciuc. Pentru Muntele Puturosu putem folosi denumirea românească de Muntele Puciosu, referitor la sulful (pucioasă) care s-a exploatat aici.

Așa zisele ”peșteri” de pe Muntele Puciosu (Puturosu) nu sunt deloc peșteri, ci sunt vechi galerii făcute pentru exploatarea sulfului. Mai corectă ar fi denumirea de ”grotă”. Sulful a fost folosit ca materie primă pentru fabricarea prafului de pușcă, probabil mai mult în perioada revoluției maghiare.

Echipare:

Este recomandat să aveți îmbrăcăminte lejeră și neapărat încălțăminte comodă cu talpa groasă și aderentă (pe alocuri panta este mare, cu pietricele rostogolitoare sau cu pământ arglios alunecos pe vreme umedă). Pentru sprijin suplimentar, puteți folosi bastoane, bețe de schi, crengi. E indicat să aveți un mic rucsac în care să puneți o rezervă de apă (pe traseu nu sunt izvoare), eventual și o gustare sau chiar ceva mai consistent. Pentru verificarea nivelului gazului mofetic, dar și pentru distracție și experimente, este indicat să aveți o cutie de chibrituri (acestea fac și fum când se sting), o brichetă sau, cel mai distractiv, o jucărie de făcut baloane de săpun. O sacoșă și un briceag vă pot ajuta la culesul eventualelor ciuperci.

Durată:

Durata drumeției variază în limite foarte largi, în funcție de antrenament, grabă și de obiectivele urmărite.

Dacă doriți să vedeți numai Grota (Peștera) cu Sulf (Sulfatară) pe traseul scurt (bulină roșie) este suficient cam o oră

Dacă de la Peștera Sulfatară doriți să vedeți în continuare și celelate obiective din zonă și anume Peștera cu Alaun, Cimitirul Păsărelelor și Peștera Ucigașă, folosind traseul marcat cu bulină albastră, atunci aveți nevoie cam de 3-4 ore (fără grabă).

Dacă doriți să ajungeți și la Tinovul Buffogo, pe traseu bulină albastră, ar fi nevoie cam de 4-5 ore.

Trasee:

Am atașat două hărți, modificate și completate de mine, dar nici așa nu sunt perfecte.

Traseul marcat cu bulină roșie este un traseu de cură (mofetă), mai scurt, care urmărește atingerea doar ajungerea la Peștera Sulfatară (Grota cu Sulf). Traseul pornește din partea vestică a hotelui, ajunge la mofetă și coboară apoi ajungând în partea estică a hotelui, trecând pe la Capela catolică.

Traseul marcat cu bulină albastră unește Grand Hotel Balvanyos și Tinovul Buffogo. Acest traseu prezintă o mică ciudățenie care a derutat pe unii turiști AFA: înspre vârful Muntelui Puciosu (Puturosu), traseul se ramifică ocolind vârful (1143), după care se unesc iar. Ramura estică, pe la est de vârf, urmărește la început traseul bulină roșie ajungând la Peștera Sulfatară. În continuare se desprinde de bulina roșie și merge pe la Peștera cu Alaun, apoi coborând și iar urcând la Peștera Ucigașă, Cimitirul Păsărelelor și Tinovul Buffogo. Ramura vestică urcă în mod constant (fără coborâșuri), ocolind vârful și ajunge direct la Tinovul Buffogo (vezi hărțile). Pe unele hărți turistice am găsit reprezentat traseul bulină albastră continuând de la Tinovul Buffogo direct spre sud la Băile Balvanyos prin valea Balvanyos (nu știu care este realitatea, dar desigur, cu sau fără bulină albastră, este o opțiune de a nu reveni la Grand Hotel Balvanyos). În zona dinainte de Peștera Ucigașă - Cimitirul Păsărelelor, cu câțiva ani în urmă s-au produs niște doborâturi de vânt, cărarea a fost pe alocuri acoperită de copaci căzuți și multe din semne s-au pierdut. În locul vechilor copaci au apărut păduri de fag tip junglă. Recomand să aveți un ghid.

Obiective de vizitat:

Traseul propus de mine pornește din partea vestică a Grand Hotel Balvanyos (bulină roșie și albastră), vizitează toate obiectivele și se întoarce la hotel prin partea estică a acestuia (bulină roșie).

Obiective în ordinea vizitei: Grand Hotel Balvanyos - Grota cu Sulf (Peștera Sulfatară) - Grota cu Alaun - Peștera Ucigașă - Cimitirul Păsărelelor - Tinovul Buffogo - Scorbura Lizucăi și a lui Patrocle - Capela catolică - Grand Hotel Balvanyos. Durata: 4-5 ore

1. Grand Hotel Balvanyos

Porniți din parcarea din partea vestică (dinspre Bixad) a hotelului. Aveți panouri indicatoare și însemne cu buline roșii și albastre (ambele sunt bune). Lăsați în stânga noua terasa și apoi terenul de sport. Intrând în pădure, panta devine accentuată și cu multe pietricele rostogolitoare. Deja simțiți mirosul de gaz mofetic.

2. Drumul spre Peștera Sulfatară (Grota cu Sulf)

Pentru început drumul continuă în urcare accentuată printre fagi înalți. Mergeți blând și dozați-vă corect efortul, mai ales că pe alocuri gazele mofetice având miros specific vă pot lua din elan. În luminișuri sunt covoare de afine și cu ceva noroc puteți culege câteva. Vă puteți odihni pe o bancă frumoasă situată alături de un monument (funerar?). Ajungeți la o bifurcație. Ramura stângă cu bulină albastră duce direct la Tinovul Buffogo, ocolind vârful muntelui pe la vest. Ramura dreaptă, cu bulinele roșii și albastre, duce la Peștera Sulfatară. Mergeți pe aceasta. Panta se domolește și în câteva minute ajungeți la mofetă. Înainte de ajunge la mofetă, pe partea stângă vedeți niște stânci albicioase. Sunt stânci transformate sub acțiune gazelor și fluidelor postvulcanice. De altfel, pe tot traseul până la Peștera Sulfatară puteți găsi fragmente de pietre albicioase, friabile (se pot rupe în mână). Sunt vechile roci negricioase-cenușii, tari ca piatra, care însă s-au dezagregat sub acțiunea agenților postvulcanici.

3. Grota cu Sulf (sau Peștera Sulfatară sau Grota Puturoasă)

Folosesc termenul de grotă pentru-că nu este vorba de o peșteră, ci este o galerie săpată de om. Folosesc termenul ”cu Sulf” pentru-că nu este o sulfatară propriu-zisă și nici fumarolă (acestea sunt gaze fierbinți din perioada activă a vulcanului), ci este doar o mofetă (gaze postvulcanice reci) care aici conține și foarte puțin sulf (peste 95% dioxid de carbon). Grota ar avea vreo 14 m din care primii 6-7 m sunt armați în piatră. În continuare, galeria este nearmată, iar accesul este blocat de un grilaj. Nu forțați grilajul pentru-că ajungeți integral acoperiți de gazul letal. Lateral sunt bănci pe care se poate sta pentru tratament. Este singura mofetă amenajată cât de cât. Specific pentru această mofetă sunt depunerile de sulf nativ, de culoare galbenă, pe pereți. Am pus o fotografie spectaculoasă cu fundul grotei, îmbrăcat în galben-portocaliu strălucitor. La intrare, în zona de tratament, pereții sunt galbeni în partea de jos marcând aproximativ înălțimea gazului mofetic (foto, video). Intrați cu grijă în mofetă, mai ales dacă sunt ”pacienți la tratament” pentru-că altfel creați valuri care duc gazul la nasurile oamenilor care stau cuminți pe bănci. Este bine să experimentați și să controlați înălțimea gazului cu ajutorul unor chibrite aprinse sau cu bricheta. Coborând ușor flacăra, la pătrunderea în gaz, brusc, se stinge. Nu agitați gazul (adică stați liniștit) și veți observa cum fumul de la chibriturile stinse se așterne într-o pătură subțire marcând exact zona de contact dintre mofetă și aer, îndreptându-se agale spre ieșire (video). Interfața gaz-aer poate fi mult mai distractiv materializată cu ajutorul baloanelor de săpun (video, foto). Dacă reușiți să faceți baloane de calitate, acesta vor pluti zeci de secunde, toate exact la acești nivel, îndreptându-se spre ieșire. De asemenea, privind spre ieșire, deasupra pragului, veți observa fenomenul de refracție a luminii la trecerea prin medii cu densitate diferită.

Această mofetă se remarcă prin debitorul de gaz deosebit de mare (3.000 mc pe zi), cel mai mare din Europa.

Fiind foarte atenți la cele ce v-am povestit, veți încerca să mă contraziceți spunând că este imposibil ca această grotă să fie săpată de om deoarece, mai ales spre fundul grotei, înălțimea gazului letal depășește înălțimea omului și este de presupus că nu săpau cu furtunul de aer în gură sau folosind echipamente gen scafandru. Explicația este foarte simplă și valabilă și pentru celelalte ”peșteri” din zonă și pentru toate mofetele amenajate. Galeriile (așa cum se sapă și în prezent orice galerie) nu se sapă orizontal ci foarte slab înclinate, astfel încât să asigure scurgerea și evacuarea apei. Fiind vorba de acest pericol suplimentar, pentru drenarea mai eficientă a gazului mofetic, posibil că galeriile pentru sulf erau săpate ceva mai înclinat decât obișnuit. În prezent, galeria are la ieșire un prag care reglează tocmai înălțimea gazului mofetic în așa fel încât oamenii să stea în siguranță pe bănci la tratament. Toate celelalte mofete mai mult sau mai puțin amenajate au un prag de preaplin care reglează înălțimea maximă la care poate ajunge gazul. Până la acest preaplin, înălțimea gazul poate varia probabil în funcție de condițiile meteo și din subsol. Revin: gazul mofetic, deși nu se vede, stă pe fundul gropilor și curge exact ca apa.

4. Drumul spre Grota (Peștera) cu Alaun

Dacă sunteți grăbiți sau amețiți de mofetă, puteți reveni la hotel pe unde ați urcat, sau puteți coborî direct la vale, păstrând marcajul bulină roșie. Înainte de a ajunge la hotel, treceți pe lângă capelă.

De la Grota cu Sulf, cărarea bulină albastră continuă spre vest, aproximativ pe curba de nivel, pe versantul înclinat al muntelui. Primii pași sunt puțin mai dificili (cărarea e foarte îngustă datorită versantului înclinat). Grota cu Alaun este foarte aproape, probabil la 100-200 m.

5. Grota cu Alaun

Este mult mai scurtă decât grota precendentă. Intrarea este foarte largă, dar imediat se îngustează (foto). Nu este amenajată (posibil să găsiți niște scânduri pe care puteți să vă așezați). Înălțimea gazului este mult mai mică, dar este foarte bine să verificați. Nu încercați să vă aventurați spre fundul grotei pentru-că imediat intrați sub nivelul gazului. Pe pereți, pe alocuri sunt depuneri albicioase, probabil alaun - sulfat hidratat de aluminiu și potasiu - K Al (SO4) 2 x 12H2O.

6. Drumul spre Grota Ucigașă și Cimitirul Păsărelelor

De la Grota cu Alaun continuați cărarea bulină albastră spre est, pe curba de nivel (aproximativ) sau coborând ușor. Este o porțiune extrem de spectaculoasă (cel puțin pentru mine), dar care poate fi deosebit de periculoasă datorită versantului foarte înclinat (acoperișul casei e încă destul de drept față de zona aceasta). Cărarea este foarte îngustă pe alocuri și trebuie să vă țineți de copaci (foto). Nu disperați. Totuși este marcaj turistic, iar pe aici am dus cu succes atât bolnavi cardiaci, de diabet, cât și copii, precum și tineri părinți cu bebe în brațe (în ”rucsac” - foto). Cu puțină atenție depășiți toate obstacolele și după vreo 300-400 m de la Alaun, ajungeți pe o culme (picior) pe care continuați la vale, spre sud (vezi prima hartă) destul de înclinat, câteva sute de metri. Vă opriți din coborât când intersectați perpendicular o cărare largă, dreaptă, pe curba de nivel. Numim acest punct INTERSECȚIE pentru-că ne va folosi la întoarcere. Din INTERSECȚIE, spre vest (la dreapta) cărarea largă continuă spre hotel, dar noi mergem la stânga, spre est, spre Grota Ucigașă. Pentru început, cărarea, marcată cu bulină albastră, se parcurge ușor, fiind largă și orizontală, pe alocuri însă posibil încă acoperită de copaci căzuți. Printre copaci, mai ales în luminișuri, puteți vedea cu greu, spre dreapta (vale) vârful pe care este Cetatea Balvanyos (cea cu păgânii). Cam după un kilometru de la intersecție, intrați într-o pădurice deasă (junglă), tânără de fagi și unde trebuie să fiți extrem de atenți pentru-că la un moment dat cărarea spre Grota Ucigașă face stânga la deal (spre nord). Lipsesc marcajele din cauza foștilor copaci care au căzut. Cărarea principală continuă spre est și pe se ajunge probabil la Tinovul Buffogo. Noi, după cum am zis, facem la stânga spre deal și după ce trecem de păduricea deasă de fagi regăsim marcajul bulină albastră pe copacii bătrâni. Panta se accentuează, trecem pe lângă niște bolovani, facem ușor stânga pe una din mai multele cărări care se răsfiră (dar duc în același loc) pe o pantă accentuată, dar imediat ajungem în fața intrării la Grota Ucigașă. Ar trebui să fie și un panou turistic explicativ (foto).

7. Grota (Peștera) Ucigașă

Trecând peste nume, grota are un aspect sinistru. Eu nu am intrat în ea deoarece pragul de la intrare este foarte ridicat, riscând să ajung rapid complet în gazul mofetic. Am fotografiat totuși primii metri de la intrare (foto). Grota nu este amenajată.

8. Cimitirul Păsărelelor (Madar Temeto în ungurește, madar = pasăre, temeto = cimitir)

Cimitirul Păsărelor se află foarte aproape de Grota Ucigașă, puțin la vale, la vreo 100 m sud-vest (cam în direcția hotelului). Posibil ca inițial drumul să vă ducă întâi la ”cimitir” și apoi la grotă. Cimitirul Păsărelelor este de fapt intrarea surpată a unei vechi galerii, dar care acum nu se mai recunoaște. Apare sub forma unei mici depresiuni, ca o viroagă (foto). Fundul gropii este fără vegetație și acoperit de frunze uscate. Cu ani în urmă am văzut, într-adevăr, păsărele decedate pe fundul gropii. Unii zic că aici și-ar fi găsit sfârșitul și animăluțe mai mari, dar nu prea cred. Dacă insistați să coborâți în ”cimitir”, mare atenție deoarece terenul este foarte abrupt și riscați să alunecați (foto).

9. Drumul spre Tinovul Buffogo

Stând cu fața spre intrarea în Grota Ucigașă, cărarea (cred că urma cărării și marcajele bulină albastră sunt puțin vizibile deoarece terenul este foarte abrupt și puțin turiști merg mai departe) continuă prin partea dreaptă a Grotei Ucigașe. Este foarte abrupt, dar imediat ajungeți în creasta principală unde vă reîntâlniți cu cealaltă cărare marcată bulină albastră (ramura care ocolește vârful pe la vest) și pe care am văzut-o la urcare spre Grota cu Sulf. De aici țineți cărarea de creastă spre nord, ajungând după circa 1 km la Tinovul Buffogo (harta).

10. Tinovul Buffogo.

Mi-e puțin jenă se recunosc, dar eu încă nu am reușit să văd acest tinov. Este recent, frumos prezentat de ”buterfly” în reviewul amintit la începutul articolului. Numele vine de la buffogo - răbufnire, fiind vorba de emanații puternice de gaze mofetice care ies prin apa turbăriei. Este rezervație naturală. Se poate ajunge aici și dinspre Băile Balvanyos urcând pe cărările din lungul văii Balvanyos (harta). Ar fi un Mohoș în miniatură.

11. Drumul spre Scorbura Lizucăi

Deoarece eu nu am reușit încă să ajung la Tinovul Buffogo, de la ultimul punct, adică de Grota Ucigașă (sau de la Cimitirul Păsărelelor) coborâm și ne întoarcem pe unde am venit, până ajungem la INTERSECȚIA prezentată la punctul 6 când am coborât de la Grota cu Alaun.

Suntem în intersecție și cărarea largă continuă spre vest (spre hotel) pe curba de nivel câteva sute de metri. Nu mai știu dacă are marcajul bulină albastră, dar normal ar trebui să fie. La un moment dat ne apare în față Scorbura Lizucăi.

12. Scorbura Lizucăi și a lui Patrocle

Scorbura Lizucăi și a lui Patrocle (eroii din Dumbrava Minunată) este numele dat de mine unei scorburi foarte mari dintr-un fag bătrân (foto). În scorbură poate încăpea lejer un adult în picioare. Din peretele scorburii se desprinde o altă scorbură mică (o veche creangă ruptă) semănând a horn (foto).

13. Drumul spre Capela catolică

De la Scorbura Lizucăi părăsim cărarea largă de pe curba de nivel și facem stânga, direct la vale, pe cărarea marcată probabil cu bulină roșie. Dacă vă țin picioarele, puteți tăia micile serpentine, dacă nu, nu. Înainte de a ajunge la capelă, terenul e abrupt și alunecos. Capela apare brusc în fața noastră după vreo 200 m de la scorbură.

14. Capela

Capela romano-catolică, poate mai curând un altar, este o frumoasă construcție din piatră care are o statuie a Sfintei Fecioare. Locul este bine întreținut și permanent (vara) am văzut flori la picioarele Sfintei. Este o masă și unul sau multe caiete de impresii pe care puteți să vă așterneți gândurile (majoritatea înscrisurilor sunt în ungurește, dar mai sunt și în românește). Lângă capelă este (era) și clopot agățat de unul din fagii pe lângă care am trecut la venire.

15. Drumul spre Grand Hotel Balvanyos

De la Capelă la hotel distanța este foarte mică (vreo 200-300 m) dar panta este mare și pămâtul argilos alunecos (mai ales pe vreme umedă, atenție!). Se iese pe platforma pavată situată la est de hotel. De aici, dacă nu vă retrageți spre cazare/masă/mașină, puteți să vă încercați îndemânarea și curajul în parcul de aventuri învecinat sau să mergeți (pe jos sau cu mașina, circa 650 m) la Băile Apor.

ALTE OBIECTIVE DIN ZONA GRAND HOTEL BALVANYOS:

Alte impresii scrise de mine în legătură cu obiective situate în zonă și amintite în reviewul de față următoarele:

- Băile Apor, la circa 650 m est de hotel (spre Balvanyos), accesibile fie auto în dreptul primei serpentine, fie pe jos pe cărarea turistică triunghi roșu: vezi impresii

- Izvoarele Tămăduitoare, aproximativ la mijlocul distanței dintre hotel și Băile Balvanyos, f aproape de drumul asfaltat (la circa 2,1 km de hotel și 1,5 km de Balvanyos) sau mult mai scurt pe cărarea triunghi roșu care leagă hotelul de Balvanyos: vezi impresii

- Băile Mikes (Vallato + Hammas + Bukkos) situate de data asta spre vest (spre Bixad) în versantul stâng al văii Jombor, marcajul cruce roșie începând din fața hotelului: vezi impresii

- Mai aduc aminte și de forajul care debitează artezian apă minerală carbogazoasă cu gust plăcut, situat lângă o coșmelie de beton în poiana din fața hotelui (numită Câmpul Sărat, vezi harta și foto)

PROBLEMA URSONILOR

Urșii din zona Tușnad - Balvanyos nu sunt o problemă chiar dacă la Băile Tușnad pot umbla pe străzile din centrul stațiunii, chiar dacă la lacul Sfânta Ana pot face baie în lac împreună cu Dvs. (așa cum am văzut eu și m-am fotografiat de la vreo 7 m cu un urs care stătea tolănit în pădure), chiar dacă la Grand Hotel Balvanyos sunt hrăniți și pot fi fotografiați lângă hotel. Sunt urși cu înaltă pregătire turistică (au și diplome) învățați de atâta timp cu prezența omului. Cine se teme de Bau-Bau, se teme și de ursoni. În zona Tușnad-Balvanyos turiștii sunt o specie protejată de către urși, mai ales în sezon când le lasă/aduc mâncare. Nu știu, de zeci de ani, să fi fost vreun incident care să se lase cu răniți. Fiind în pădure, pe cărările patriei din zona Tușnad-Balvanyos, nu trebuie să urlați ci doar să vorbiți normal și nu veți vedea nicio aripă (picior) de urs.

Instrucțiunile de folosire a urșilor care vă dau târcoale, mai speriați de Dvs. decât voi de ei, sunt următoarele (credeți-mă că știu ce spun!):

- urșii nu (prea) atacă direct

- nu fugiți de urs deoarece are viteză mai mare decât un cal și astfel îl și provocați, victimizându-vă singuri

- nu vă suiți în copac deoarece este mai agil decât Tarzan

- nu vă întindeți la pământ și nu vă prefaceți decedat pentru-că astea sunt povești; ursul are stetoscop cu el și vă va ”asculta” și vă va ”ajuta” să ”dormiți” mai bine

- încercați să urlați mai tare decât el (deși asta poate fi o glumă bună; cândva, într-o zonă de protecție a vânatului, m-am întâlnit cu o ursoaică cu pui, surpriză reciprocă, iar când ursoaica a urlat s-a cutremurat pădurea iar eu am înlemnit și nu mai știu după câte secunde mi-am revenit)

- stând cu fața la urs, încercați să gesticulați, să urlați și să păreți cât mai amenințători

- stând cu fața la urs, vă retrageți ușor, pas cu pas, mergând cu spatele; aruncați lateral stânga și dreapta câte un obiect din dotare (haină, alimente, rucsac...) care sigur îi vor stârni interesul și vor ajuta să ieșiți din raza lui de acțiune

---

VIZUALIZĂRI: 6357 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI