Impresii de weekend

TIPĂREȘTE

Am pornit, vineri, spre Baile 1 Mai, dupa o saptamana de munca. Eram nerabdatori sa ne petrecem sfarsitul de saptamana departe de casa, la aer curat asa ca am plecat hotarati sa lasam orice nemultumire acasa si sa nu carcotim daca ceva nu este asa cum ne-am dorit.

Din pacate, cum am trecut de Brad, am uitat ca imi propusesem sa nu comentez... drumul era groaznic... arata ca si cum pierduse razboiul dat cu rotile masinilor care trec pe el si fiind plin de rani cineva a incercat sa-l oblojeasca bucatica cu bucatica... era ca o tabla de sah, adunand petec langa petec, iar in masina te simteai de parca ai juca incontinuu vreo hora saltareata.

Totusi, trecand peste „distractia” cu drumul, m-am concentrat asupra peisajului si am inceput sa numar localitatile prin care treceam, pe masura ce ne apropiam de destinatie... si uite asa... Brad... Halmagiu... Varfurile... Stop... Varfurile... toata lumea imi spunea, cand le-am povestit unde mergem in weekend, „aaa... drumul e greu... mai ales pe Varfuri”... si eu ma tot intrebam ce-or fi varfurile astea? Era vorba, de fapt, de drumul plin de curbe, care strabate muntii, dar care nu te poate opri sa admiri privelistea care se vede in departare, muntii inca pictati cu zapada si padurea golasa. Nu pot sa nu-mi inchipui oceanul verde care acopera muntii atunci cand copacii sunt inverziti.

Si mai departe... Rieni... Beius... Sanmartin... Incet, incet ne apropiem de destinatie, la apusul soarelui, care ne ofera o imagine superba a cerului parca acoperit de flacari, in departare, pe un deal, se vede si o cruce luminata.

Intram in Baile 1 Mai si suntem uimiti de multimea de pensiuni care ofera cazare la un pret derizoriu. Ajungem si la pensiunea unde rezervasem, din timp, si unde proprietarul, ingrijorat ca era tarziu si noi nu am ajuns, pusese mana pe telefon si ne suna chiar in momentul cand noi intram pe usa pensiunii. (despre pensiune intr-un alt review: vezi impresii).

Dupa ce ne-am transbordat bagajele in camera (zici ca ne mutam acolo, nu stateam doar 2 zile), am iesit sa ne plimbam putin. Ce sa zic? ... era ca in versurile unui cantec al carui nume nu mi-l amintesc acum... ”Nu e nimeni pe drum... Nu e nimeni acum... Nu e nimeni pe strada”. Daca nu ar fi fost masinile din parcarile pensiunilor am fi crezut ca numai noi suntem pe acolo. Ne-am intors la pensiune cu gandul ca de dimineata sa mergem sa vedem vestitul Lac cu nuferi, dar patronul pensiunii ne-a spus ca nu are rost sa mergem pentru ca nu s-a mai ocupat nimeni de intretinerea lacului si este in paragina, asa ca ne-am indreptat spre Baile Felix.

In Baile Felix, era aproximativ aceeasi atmosfera, mai erau in plus cativa plimbareti, ca si noi. Marile hoteluri erau, majoritatea, in paragina, in schimb o gramada de pensiuni in puternic avant de extindere.

Dupa plimbarea prin Felix am dat iama in Oradea si ca niste oraseni cuminti ce suntem, in loc sa ne bucuram de imprejurimi am poposit la mall (Lotus) unde ne-am petrecut aproape toata ziua bantuind prin magazine si vizionand un film... eee dar ce film... 3 D... o premiera pentru noi .

Seara ne-am intors obositi rupti la pensiune, unde am picat ca eroii si am dormit neintorsi pana dimineata.

---

VIZUALIZĂRI: 3237 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI