Peștera Muierii, cea mai vizitată peșteră din România

TIPĂREȘTE

Deși am mai vorbit despre modalitățile de acces în zonă, revin acum și vă spun că Peștera Muierilor este ușor accesibilă indiferent de unde vii. Astfel, dacă vii de la Râmnicu Vâlcea, după Horezu la cca. 23 de Km ieși din DN 67 virând la dreapta și intrați pe DJ655 spre Baia de Fier unde, după 5 km selectați indicatorul spre peșteră.

Dacă vii dinspre Târgu Jiu în același loc părăsești DN 67 doar că virezi la stânga la vreo 46 de km de la plecare.

Nu în ultimul rând, dacă vii de la Novaci folosești traseul pe care l-am descris pe larg în articolul MĂNĂSTIREA POLOVRAGI, LOC BINECUVÂNTAT.

În cazul meu particular vă spun că am plecat de la Peștera Polovragi. Traseul fiind scurt (8,5 Km) poți ajunge de la una la alta în mai puțin de 20 de minute.

Venind pe traseul urmat de mine intri mai întâi în comuna Baia de fier de unde, urmând indicatoarele din centrul comunei veți ajunge peste doar 2,3 Km la parcarea aferentă intrării în peșteră.

Trebuie știut că traseul din peșteră este diferit de cel de la Polovragi unde intrarea era și ieșirea. Aici ieși din peșteră la marginea comunei, la cca. 1 Km de la intrare. Din acest motiv este bine de știut că va trebui să te întorci pe șosea să-ți recuperezi mașina.

Revenind. Parcarea este gratuită, suficient de mare și din fericire are și zone umbrite.

Mai întâi documentare cu privire la programul de vizitare. Peștera este accesibilă în tot cursul anului cu program de vizitare diferențiat în funcție de sezon:

Program vară (1 mai – 1 octombrie): 9:00 – 20:00 (ultima intrare ora 19.00); luni – marți: pauză 13:00-14:00

Program iarnă (1 octombrie – 1 mai): 9:00-17:00

Se intră la fiecare oră fixă, în grupuri de minimum 4 persoane și maxim 100 însoțiți de ghid care, credeți-mă pe cuvânt, merită toți banii.

Prețul unui bilet este de 10 lei de persoană, 5 lei elevi şi pensionari în timp ce taxa de fotografiere este de 10 lei iar cea de filmare de 20 lei. Ca pont, dacă sunteți mai puțini de 4 persoane plătiți taxa pentru grupul minim și veți putea intra fără să așteptați încă o oră.

Pentru că am ajuns în ora de pauză de masă a ghidului am ales să servim și noi ceva la una din cele două terase de la parcare. Mâncarea a fost bună și prețurile decente.

Pe o alee ce urcă în trepte ne îndreptăm spre intrarea în peșteră ce se află 700 metri altitudine, la cca. 150 de metri de parcare, 5 minute de plimbare. Uşa de acces ce realizează controlul termic al peşterii este adăpostită împreună cu casa de bilete sub un şopron improvizat ce creează o primă impresie proastă. În cazul meu a fost şi ultima.

Ca şi în cazul Peşterii Polovragi temperatura în interior se păstrează la cca. 9 grade Celsius constant (uşor mai frig ca dincolo) fiind necesar un articol vestimentar suplimentar. Aleile de vizitare sunt mai bine amenajate, în general pe un culoar betonat, câteodată săpat în stâncă, de multe ori cu înălțimi mici de 1 metru unde vă reamintiți mersul piticului, dar sunt și porţiuni umede, alunecoase unde simţi nevoia unui bocanc sau alt gen de încălţăminte cu talpă aderentă.

Vizita durează de regulă 30-45 de minute, în funcţie de viteza ghidului. Am avut noroc de un grup lent ce l-a forţat pe acesta să ne suporte aproape o oră timp în care am admirat în voie.

Peștera Muierilor a fost săpată în calcarul muntelui Parâng de râul Galbenul ce curge acum prin exteriorul versantului. Întâlnind noțiunea de ”calcar mezolitic” m-am documentat și am aflat că vârsta geologică a peșteri este de vreo 125 milioane de ani, ieşind din ape în Epoca de piatră mijlocie probabil în urma retragerii glaciațiunii.

În prezent sunt cartați cca. 7 km de galerie situate pe patru nivele din care doar cei 940 metri din traseul turistic sunt vizitabili pentru nespecialiști. Restul sunt galerii declarate rezervaţie explorate doar de speologi.

Ca în toate cazurile în care astfel de locaţii au fost folosite din cele mai vechi timpuri şi în legătură cu Peştera Muierilor circulă mai multe legende, unele din ele fiind vinovate de numele prezent al acesteia.

Se pare că numele se trage de la faptul că, în vreme de război, când bărbații plecau la luptă iar zona era în pericol de a fi cucerită sau tranzitată de dușmani, femeile, copiii și bătrânii se ascundeau în interiorul său beneficiind şi de faptul că avea mai multe posibilităţi de intrare/ieşire, cunoscute în mod evident doar de localnici.

Altă legendă locală spune că în zilele călduroase de vară femeile veneau la gura peşterii pentru că era răcoare iar curenţii formaţi şi aerul umed le ajuta la tors. În plus se pare că obişnuiau să pătrundă chiar şi mai spre interior, în gur-urile cu apa, unde puneau inul şi cânepa la topit.

O altă legendă spune că o vizită în peşteră vindecă femeile de infertilitate. Se pare ca într-un anumit loc din peşteră a existat un altar închinat unui zeu al fertilităţii.

În mod sigur peştera a fost folosită din cele mai vechi timpuri. Mai întâi de animale, dovada fiind că, în Galeria Urşilor, a fost găsit un adevărat cimitir constituit din resturi scheletice de urşi (182 schelete complete şi perfect pietrificate), lei, hiene, vulpi, lupi, capre sălbatice şi mistreţi. Un astfel de schelet de urs al cavernelor, URSUS SPELEAEUS, este reconstruit şi amplasat pe traseul de vizitare.

Firesc, după animale, în peşteră au intrat oamenii. În Sala Musteriana au fost descoperite foarte multe obiecte aparţinând culturilor ce au trăit cu mult înaintea erei noastre dar şi multe apropiate acesteia, cele mai multe dacice. Cele şase oase umane împreună cu craniul de femeie descoperite în peşteră în anul 1952 au fost datate ca provenind de acum 30.000 de ani şi constituie motiv de studiu antropologic întrucât, deşi aparţin speciei HOMO SAPIENS FOSILIS, prezintă caracteristici morfologice tipice Omului din Neanderthal ceea ce creează ipoteza încrucişării intre membrii celor doua specii, lucru nedescoperit în altă zonă.

Şi în prezent această peșteră are “locuitori” permanenţi, o colonie de lilieci, dar galeria vizitabila fiind aglomerată, se retrag prin alte cotloane de unde, din când în când, se arată vederii. Asta nu înseamnă că pot fi fotografiaţi în timpul zborului.

În epoca modernă, peştera a fost descoperită şi cercetată încă din secolul XIX, fiind prima peşteră electrificată din România (1963) fapt ce ia conferit statutul de vedetă a turismului speologic fiind şi în prezent cel mai vizitat loc de gen din ţară.

Amenajările, lumina şi specialiştilor au evidenţiat formele create de natură în interior care, ca peste tot, au primit denumiri pe care noi, turiştii, le preluăm cu beneficiu de inventar.

Intrarea în peşteră ne conduce mai întâi în zona Bazinelor mici urmate de Sala Altarului unde întâlnim o stalagmită spectaculoasă botezată Domul Mic ca urmare a formei sale de cupolă gotică.

Pe măsură ce înaintăm, galeria principală devine tot mai frumoasă, cu multe stalactite, stalagmite și câteva bazine cu apa.

Trecem pe La urs şi apoi pe lângă Bazinele Mari admirând peste tot coloane, ţurţuri, stalactite sau stalagmite.

Cascada împietrită ascultă timpul în liniște, urmărindu-ne pașii, așteptând răbdătoare trecerea a 10 ani să mai adauge un centimetru la înălțime sa.

Foarte spectaculoasă este Sala Turcului, unde poți regăsi Turcul, Cadâna, dar și pe Domul Mare sau pe Moș Crăciun.

Un alt pasaj prin care am exersat mersul piticului, punându-ne la încercare condiţia fizică dar şi atenţia la lucruri preţioase (capul propriu şi personal), ne-a adus în Sala Minunilor, decorată cu stalactite și stalagmite în formă de lumânare, apoi în Sala cu Guano botezată aşa dintr-un motiv evident (în caz că nu știți ce-i ăla… sunt excremente de liliac).

De aici mai sunt doar câțiva metri până la ieșirea din partea de sud, care dă într-o potecă ce coboară prin pădure spre malul râului.

Ajunşi la sosea sunteţi nevoiţi să refaceţi pe jos traseul de circa un 1 km spre locul de parcare al mașini. Nu aveți ce regreta, traseul fiind foarte frumos, având în stânga Cheile Galbenului, iar în dreapta pereţii plini de stânci amenințătoare ai Parângului.

---

VIZUALIZĂRI: 28969 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI