GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pe jos, dus-intors, de la Busteni la Crucea de pe Caraiman prin Jepii Mici
TIPĂREȘTE“Numai noi... suntem împreuna... numai noi... /Suntem doi!... fericiţi în munte... ”
Sunt zile în care mă copleşeşte dorul de munte, deşi îi pot zări crestele semeţe zi de zi. Însă priveliştea admirată de la distanţă, în loc să-mi ostoiască dorul, doar mă chinuie mai mult. Şi atunci facem planuri pentru viitoarea escapadă dar pe care, de cele mai multe ori, mă văd nevoită să o amân. Weekendul acesta, însă, am profitat de mini-vacanţa de la Predeal click aici şi, sâmbătă dimineaţa, într-o zi deosebit de călduroasă, am plecat spre Buşteni. Nu eram hotărâţi asupra traseului, sau mai bine-zis, eu nu eram, pentru că prietenul meu îşi făcuse deja planul să urcăm la Cabana Caraiman, după ce anul trecut ajunseserăm prin Jepii Mari aproape de Cabana Piatra Arsă click aici
La telecabină, la fel ca în zilele de week-end, era o coadă uriaşă, cred că se aştepta cel puţin trei ore. Ultima oară urcasem cu telecabina la Babele în mai, cu ocazia Zilelor Eroilor şi cam atât aşteptasem dar urcarea era gratuită. Nu se punea atunci problema să urcăm pe jos pentru că este un traseu dificil, care este interzis iarna iar în luna mai zăpadă încă nu se topeşte. Am hotărât, aşadar, să urcăm spre Caraiman, traseu cu durata de 4/4.5 ore până la Cabana Babele şi, dacă timpul nu ne permite, să coborâm cu telecabina. Traseul este marcat cu cruce albastră şi începe din spatele telecabinei, din zona La Grătar.
După 5-10 minute de mers lejer prin pădure, am început deja să urcăm în forţă. Se adevereşte faptul că traseul prin Jepii Mici, deşi mai scurt, este mai dificil decât cel prin Jepii Mari. Sunt, aşadar, surprinsă să constat aglomeraţia de pe potecă, aveam senzaţia că sunt pe un bulevard. Unii turişti urcă mai greu, sub povara rucsacilor uriaşi, sunt porţiuni unde nu se poate înainte decât câte unul şi suntem nevoiţi să aşteptăm. Încep deja să mă gândesc că şansele de a ajunge până sus în timpul indicat sunt cam mici, dar ne continuăm drumul. Destul de repede întâlnim şi prima porţiune cu lanţuri, este o potecă îngustă pe care trebuie să păşeşti încet. Coborâm o scară metalică până la o mini-cascadă, de unde apa se scurge, încet, printre bolovanii înalţi formând, pe scurte porţiuni, zone cu nisip foarte fin, ca cel de la mare. Traversăm masivul pe versantul opus şi continuăm urcuşul prin pădure. Vegetaţia este încă bogată, se merge pe poteci bătătorite, mă agăţ de orice rădăcină de copac pentru a nu aluneca dar simt nevoia unui punct de sprijin aşa că prietenul meu îmi "confecţionează" un toiag din creanga unui copac, în lipsa unui piolet. Urc mai uşor cu această unealtă dar tot mi se pare că avansăm destul de greu. Deşi la umbră, simţim arşiţa din plin şi apelăm la rezervele de apă. Avem în total 4 litri care sperăm să ne ajungă până sus şi câteva fructe. Din loc în loc, apa formează, printre pietre, bălţi mai mari unde ne putem răcori, însă apa este destul de murdară pentru a putea fi consumată.
Peisajul devine tot mai spectaculos, treptat vegetaţia începe să se rărească şi poteca devine mai pietroasă, bolovani mai mici sau mai mari ne taie calea, astfel încât trebuie să avem grijă să nu îi prăvălim la vale. Sunt şi porţiuni foarte înguste unde putem înainta doar ţinându-ne de corzile şi lanţurile fixate în stâncă. Păşesc pe potecă de parcă aş fi pe sfoară la circ, încerc să mă uit doar la picioare deşi, fără să vreau, mai zăresc prăpastia care se cască sub noi. Aceste porţiuni sunt cele mai dificile, se merge deosebit de încet, mai sunt şi turişti care coboară şi suntem nevoiţi să aşteptăm. Îmi dau seama, acum, ce bine mi-a prins aventura de la Aventura Parc click aici unde mi-am mai dezvoltat unele reflexe dar aici nu am plasă dedesubt şi nici nu sunt ancorată... Unii turişti sunt albi la faţă, alţii, mai experimentaţi, înaintează fluierând... În viaţa mea nu mai vin pe aici spune un domn mai rotofei, E primul dar şi ultimul meu traseu. Nu ştiu cum s-a încumetat să urce pe aşa traseu dificil fără să fie câtuşi de puţin pregătit, nici eu nu mă pot lăuda cu o condiţie fizică de invidiat dar sunt foarte atentă şi îmi măsor de două ori pasul, cântărind fiecare piatră înainte să pun piciorul, noi verificăm chiar şi rezistenţa lanţurilor, pentru că unele nu sunt foarte stabile şi te poţi îndepărta destul de mult de stâncă. Sunt şi porţiuni pe unde se urcă printre maluri înalte de pământ şi acolo te simţi mai în siguranţă, doar potecile deschise sunt mai greu de abordat deşi urcuşul este susţinut în permanenţă. În locurile mai ferite facem câte o pauză pentru rehidratare şi pentru a admira peisajul care este superb. Crestele stâncoase de piatră mă copleşesc prin măreţia lor, este interesant să vezi formele sculptate de natură în masivul de piatră. Poteca ne-a purtat, pe rând, de pe un versant pe altul, de-a lungul Văii Spumoase pe care se află numeroase căderi de apă şi până la Cabana Caraiman am făcut 4 ore. Am ajuns sus julită, zgăriată, leoarcă de sudoare dar fericită. Partea cea mai grea trecuse. Eram mândră de mine dar nu bănuiam că aventura va continua... Primul instinct a fost să mă întind în iarbă, ca de fiecare dată când ajung pe un platou şi să mă odihnesc admirând mersul norilor... Cabana click aici este situată la aproximativ 2.025 m altitudine şi vântul bate destul de puternic. Priveliştea spre Valea Jepilor, printre pereţii de stâncă ai Caraimanului şi Jepilor Mici este, însă, fascinantă.
Rezerva de apă se epuizase, intrăm plini de speranţă în cabană dar aflăm că apa s-a terminat de mult. Preţurile, prohibitive: 7 lei sticla de jumătate de fanta. Bem un ceai bun, 4 lei, mâncăm pacheţelul de acasă şi ne hotărâm, dacă tot am ajuns până aici, să mergem şi la Crucea Eroilor. Indicatorul spune că sunt doar 45 de minute, de jos traseul nu pare foarte dificil dar după ce începem să urcăm realizăm că traseul nu este tocmai uşor. Pe porţiunile deschise vântul bate cu putere încât am impresia că mă suflă cu totul, poteca de lângă stâncă este îngustă şi pietroasă. Sper ca după fiecare cotitură să îşi facă apariţia impresionantul monument. Efortul ne este răsplătit după o oră de mers întins când zărim, în sfârşit, în toată splendoarea sa, Crucea Eroilor Neamului sau Crucea de pe Caraiman, cum este mai cunoscută. Suntem la aproape 2.300 m altitudine iar peisajul îmi taie răsuflarea. Crucea măsoară 28m înălţime iar cele două braţe au câte 7 m fiecare. Aceasta a fost construită în memoria eroilor ceferişti ucişi în timpul Primului Război Mondial şi a fost ridicată de Regina Maria şi Regele Ferdinand. Cu greu îmi fac curajul să mă apropii de baza monumentului de unde se zăreşte toată Valea Prahovei. Nu putem zăbovi prea mult pentru că timpul era înaintat şi nu mai aveam nicio şansă să prindem telecabina aşa că trebuia să ne întoarcem tot pe jos…
Drumul înapoi până la Cabana Caraiman mi s-a părut o eternitate, vântul bătea şi mai tare şi părea să se înnoreze. La Cabană am făcut un ultim popas timp în care Florin s-a dus după apă, este un izvor care se vede de la cabană. Cu forţe proaspete, am început coborârea. Indicatorul spunea că în 2-3 ore trebuia să fim la baza muntelui...
Pe drum ne întâlnim şi cu alţi turişti care coborau şi ei, grăbiţi. Constat, cu surprindere, că, după traseul infernal spre Cruce, drumul înapoi nu mi se mai pare atât de ameninţător şi parcurg lanţurile cu mai multă lejeritate. Oboseala îşi spunea cuvântul dar pauzele au fost mai scurte şi mai puţine pentru că nu mai era nici atât de cald. Suntem destul de liniştiţi pentru că peisajul ne este familiar de acum, dar eu tot mai calculez timpul până când se întunecă. Drumul de-a lungul Văii Spumoase, îl traversăm uşor, trecem şi pe lângă porţiunea pe unde, la urcare, nişte tineri instalaseră o tiroliană şi ne adâncim în pădure. Depăşim turişti prost echipaţi, domnişoare cu poşetuţe dar de-abia acum drumul mi se pare că nu se mai termină. De data asta văd pădurea cu alţi ochi, mi se pare mai întunecoasă, porţiunile de coborât mai greu de abordat decât la urcare şi slăbim uşor ritmul. Deşi simţim că ne apropiem de baza muntelui parcă nu mai am răbdare, ziua scade în intensitate şi noi am mai avea cam jumătate de oră. Ne întâlnim cu alţi turişti ieşiţi în întâmpinarea celor pe care noi i-am lăsat în urmă şi suntem singuri în adâncul pădurii. Sperioasă cum pot fi uneori, îmi trec tot felul de gânduri prin minte, îmi amintesc că este o zonă frecventată de Moş Martin şi elanul este înlocuit cu un uşor sentiment de teamă. Mă neliniştesc puţin când nu mai pot distinge cu aceeaşi claritate semnele de pe copaci deşi ieşisem deja în drumul principal şi mai mult de 5-10 minute nu mai aveam.
Când am ieşit, în sfârşit, din pădure, simţeam că am renăscut. „Am reuşit", îmi spuneam în gând, dar eram încă sub imperiul emoţiilor. A fost un traseu dificil, deosebit de spectaculos, mi-a plăcut, dar nu ştiu dacă îl voi relua prea curând... Am petrecut în total 10 ore pe munte, mai mult decât niciodată. Acum sunt obosită dar nu extenuată, mă bucur totuşi când drumul este drept şi nu am de urcat sau coborât câte o scară…
Acum, după această nouă experienţă pe munte, mi-am dat seama, din nou, cât de frumos dar şi de înşelător este muntele. Iubiţi muntele dar alegeţi trasee potrivite experienţei şi condiţiei fizice, nu vă aventuraţi pe trasee nemarcate, nu plecaţi la drum fără un echipament corespunzător şi, cel mai important, planificaţi-vă cu rigurozitate timpul, lăsându-vă, în permanenţă, o rezervă de timp.
Trimis de krondia* in 29.08.10 21:42:41
28 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krondia*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
28 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Tineri, frumosi si curajosi. Bravo voua!
Am vazut la tv reportaj transmis de la Crucea de pe Caraiman (ridicata de Regele Ferdinand si regina Maria), o comemorare a eroilor din Primul Razboi Mondial.
Un review ce trebuie citit, simtit de cititor si, fireste, votat
Rog așteptați...
Foarte frumos ai scris, te "invidiez" ca esti atat de aproape de munte. Am fost si noi anul trecut in Busteni, am stat acolo mai multe zile si in fiecare zi mergeam pana la Hotel Silva sa luam telecabina, dar din nefericire nu urca. Cu toate ca in Busteni vremea era frumoasa, soare, senin, ni se spunea ca sus bate vantul si de aceea nu urca telecabina. Atunci am crezut ca nu e adevarat ceea ce ni se spunea, dar citind ce ai scris, inclin sa cred ca vremea din Busteni nu se potriveste cu cea de sus, de la Babele sau de la Cruce.
Un vot si din partea mea!
Un drum pe care l-am facut de cateva ori, nu e ceea ce-si doreste un adevarat om de munte datorita gloatei care te insoteste pe carari, mare parte din ei " pantofari ".
„... primul instinct a fost sa ma intind in iarba, ca de fiecare data ca de fiecare data cand ajung pe un platou si sa ma odihnesc admirand mersul norilor... ”
Acum 20 ani faceam gestul acesta, tot acolo, eram student si m-am simtit fericit. Fericit pret de cateva minute dar cu adevarat fericit. Rar in viata putem spune ca suntem cu adevarat fericiti. Iata un motiv, unul din multele, pentru care iubesc muntele. Cuvintele tale mi-au mers la inima. Frumoase impresii. Bravo!
Later edit : ups , s-a nimerit sa fie SB !
Da, @ascent, vremea sus este foarte schimbătoare. Nu îţi poţi închipui cât de mult mi-am dorit să nu înceapă să plouă. De fapt, acesta este şi motivul pentru care deşi atât de aproape de Buşteni, nu m-am încumetat până acum să fac drumul pe jos. Cu greu găseşti o zi întreagă cu soare. Acum se anunţase cea mai călduroasă zi din vara asta şi aşa a şi fost...
Aş dori să se ataşeze ca fundal sonor melodia lui Doru Stănculescu Ai, hai click aici pentru cei care au iubit muntele dar pe care muntele i-a învins. Am întâlnit aceste semne pe tot parcursul drumului, în special spre vârf. Este adevărat că accidentele au avut loc iarna sau primăvara devreme dar doresc să vă atrag din nou atenţia că muntele nu este o joacă şi nu trebuie subestimată puterea sa.
Ai intuit bine, @piti, acolo, sus, sunt întodeauna fericită şi doar pentru această emoţie am bătut acum acest drum.
Si SB l-am asteptat la cotitura
Ca-l meriti dup-atata alergatura 
O iubitoare de natura si frumos
Ce-a strabatut Busteni-ul de sus si pana jos!
Se vede treaba ca esti o impatimita a muntelui, dupa pasiunea cu care descrii cu atata lux de amanunte cararile batatorite de munte, atat de dragi sufletului tau !
Imi imaginez ce bucurie imensa e acolo sus, cand ai impresia ca atingi cerul, esti asa de aproape de maretia lui si frumusetea norilor care plutesc ...
Oau ce feerie si fericire o fi ....
Felicitari si-un bravo bine meritat
Ca-l tau review m-a fermecat!
Felicitari, ai devenit alpinista profesionista!
Domnisoarele alea cu posetute de fapt ce faceau pe acolo? Erau la promenada?
@krondia
Asteptam cu nerabdare si poze daca ai mai reusit sa faci, tinand cont ca ati avut de parcurs un traseu nu tocmai usor si cu multe ,,palpitatii'', gen Adventure Park ...
Diana, frumos traseu, te-am invidiat pe parcurs ce l-am citit, vreau si eu... acolo. Mos Martin al meu lucreaza si ma rog de el de o luna sa facem o tura pe Tarcu dar nu ma las usor sper sa reusesc pana nu se pun ploile.
@Krondia
Observ ca senzatiile nu au fost ca la @mirelutza dar totusi a meritat efortul 
Dar cu masina nu se poate macar la dus 
mi-ai rascolit amintirile. traseul l-am facut in urma cu vreo 25 de ani, numai coborare si mi-a placut enorm.
era perioada cand faceam astfel de trasee si era minunat.
chiar in urma cu cateva zile am citit despre Cruce ca un primar "zelos" din perioada comunista a vrut sa-i taie bratele si sa-i monteze o stea luminoasa in varf.
pacat ca nu poti primi cate un SB la fiecare 7 voturi.
foarte frumoase impresiile tale, poza P16 este minunata, felicitari...
Acest traseu nu l-am facut, desi mi-am dorit mult. Nu ne-am gasit inca prietenii potriviti cu aceleasi hobby-uri, sa le placa muntele asa de mult. Cand mergeam in gasca, in drum spre mare, urcam la Babele si cu greu ii urneam din loc sa mergem macar pana la Cruce.
Superba poza 11.
Ai senzatia ca acolo ai ajuns mai aproape de Dumnezeu.
Privind imensitatea Crucii, ceva ma infioara doar privind-o, dar tu care ai fost langa ea imi inchipui ce sentiment ai avut!
Felicitari inca o data pentru curajul ce l-ati avut, dar si pentru satisfactia ce v-a dat-o aceasta ascensiune!
Mariana, eu îţi doresc să ajungi pe munte. Senzaţia pe care o ai acolo sus este unică şi, da, bine a spus Dana, simţi că eşti mai aproape de Dumnezeu dar te încearcă şi un sentiment de teamă şi respect pentru tot ce te înconjoară. Îţi dai seama cât de neînsemnat eşti tu pe lângă crestele maiestuoase ale muntelui. Pe domnişoarele cu poşetuţe le-am depăşit pe Jepii Mici, la întoarcere, le auzeam cum ţipă la fiecare pantă mai abruptă. Erau însoţite şi de trei băieţi dar chiar sunt curioasă cum au coborât dacă noi am ajuns jos chiar când se lăsa întunericul.
Traseul l-am parcurs la coborâre în 3 ore. Ultima telecabină pleacă teoretic la 16:45 dar la 9 seara încă mai erau turişti jos la telecabină, probabil prelungiseră programul. Chiar nu te poţi încadra nici măcar dus-întors cu telecabina din cauza cozilor foarte mari din weekend, decât dacă ajungi înainte de 8 dimineaţa. Un drum costă 29 lei.
Cabana Caraiman oferă şi cazare, 40lei/noapte la prici, duş nu există, toaleta este afară, nu se serveşte mâncare. Amatori erau, împătimiţi ai muntelui echipaţi corespunzător pentru ture serioase.
@cosminp, mă bucur că ţi-am trezit amintiri frumoase. Voi mai adăuga şi alte poze mai târziu.
Am fost si eu pe Jepii Mici, dar la coborare si de Babele. Chiar zilele trecute mi-am reamintit traseul la alte rws! Felicitari pentru drumetie!
eu am facut de mai multe ori acest traseu... te asigur ca o sa-l mai faci. Oricum ai scris f. frumos si apreciez acest lucru prin puncte, mai ales ca esti si din Brasov orasul in care mi-ar face placere sa locuiesc si despre care am scris un review.
Am făcut traseul aidoma ţie, dar au trecut mai bine de 10 ani de-atunci. Acum l-am retrăit cu aceaşi însufleţire care răzbate din rândurile tale şi pot să spun a mia oară că senzaţie mai plină de sentimentul împlinirii nu am trăit niciodată aşa cum l-am trăit după o astfel de expediţie.
Bravo ţie !
Aveti dreptate. Sigur voi reveni pentru "sentimentul împlinirii" şi acel sentiment de linişte pe care îl ai doar acolo sus chiar dacă este un traseu deosebit de dificil, mai ales cel către Cruce. Dar, cel mai mult mă bucur că am putut face acest traseu la un an după ce îmi luxasem piciorul la Tamina. Mulţumesc pentru aprecieri şi... încurajări.
@Krondia,
Impresionant!
Descrierea ta este atat de vie,incat am simtit si vantul si am zarit chiar si toiagul pe care prietenul tau ti l-a confectionat din crengile de pe munte!
Am fost si eu la Crucea Eroilor,dar am urcat doar de la Babele acolo si chiar daca e un traseu scurt, sa stii ca panta mi s-a parut foarte mare,ca mi-a batut tare inima si am zis ca nu mai repet experienta asta!
foarte frumoase aceste locuri, am fost si eu pe acolo, super reusite pozele tale
am auzit ca Jepii mari sau mici, e-o vale periculoasa, acolo s-au intamplat multe accidente, mai ales iarna, cand Salvamontul a avut mult de furca... as vrea s-o urc vara, cand sper ca e mai accesibila... problema e ca eu mai mult de 4-5 ore nu mai rezist la urcus... asadar...
Caraimanul ar trebui s-apara in fata mea in acest interval de timp... mai mult de-atata, nu pot sa-i acord...
@dorgo, poti urca din Sinaia la Cota 2000 (cand eram liceean, faceam drumul asta macar odata in fiecare iarna). mai ales ca pana la Cota 1400 poti ajunge si cu ceva auto, ramanand mai putin de urcat pe jos. Apoi, poti merge pana la Piatra Arsa (si ramai peste noapte) sau chiar continui pana la Babe si apoi la Cruce. Oricum, dela Cota 2000 drumul este pe platou, in general pe curbe de nivel, nu-i greu deloc. (mai ales daca nu e gheata sau zapada adanca, afanata - cand ar fi de preferat sa mergi pe schiuri; evident, vara nu este cazul!)
Vaile de care te vaiti tu sunt periculoase si pe timp frumos (cald si uscat) ! Eu unul recomand ocolirea lor, fie pe unde am spus, fie pe deasupra, cu telecabina.
Mersi@ Dragos, din Bucegi mi-au mai ramas de bifat asa... Piatra Arsa, Caraimanul si Babele, care-am auzit ca, mai nou, sunt imprejmuite c-un gard de sarma ca nu cumva sa fuga sa se marite...
Pe Jepii Mari şi Mici au loc frecvent accidente, dar numărul mare de incidente poate fi explicat, cred eu, şi prin faptul că sunt trasee foarte populare. În vară se urca ca pe bulevard şi nu exagerez deloc, nu mă aşteptam să fie atât de aglomerat. Pe Jepii Mici se face mai puţin, dar urcuşul este mai greu. Am urcat cu altă ocazie şi pe Jepii Mari pe o bucată bună şi traseul este mai accesibil, dar mai lung. Pe de altă parte, nu contează atât de mult timpul estimat şi trecut pe indicatoare cât condiţia fizică a fiecăruia şi puterea de a-l respecta. De regulă, după 1 noiembrie traseele se închid, poate şi mai repede iar în mai, anul trecut, pe Jepii Mari era încă zăpadă.
Nu pe Babe le-au imprejmuit cu gard de sarma-oricum sunt prea batrane ca sa le mai ceara cineva in casatorie-ci oarecum pe noi turistii si nu pe toti, ci pe acei "dragalasi si plini de bun simt"care s-ar catara pe ele ca sa se pozeze ba chiar ar incerca sa smulga o aschie de piatra suvenir sau si-ar inscrie intr-u memoriam numele ca sa stie tot romanu ca ei au fost acolo! Acum 2 ani parca, am asistat siderata la incercarile disperate ale unui pitecantrop de a se urca cu jeep-ul sau de fitze pe Sfinx. Revenind la review, pot spune ca iubesc foarte mult Valea Caraiman (Valea Jepilor Mici) pentru frumusetea ei salbatica, ca de fiecare data imi spun ca va fi pentru ultima oara cand o sa urc pe aici si totusi pana data viitoare uit si iar pornesc sa o bat cu pasul. Nu este cel mai frumos traseu din Bucegi si nici cel mai greu dar imi este cel mai drag mie, un traseu care merita parcurs dar doar de cei care sunt cat de cat antrenati si echipati corespunzator. Pentru restul, crucile (peste 60 din cate stiu eu) fiecare cu povestea ei trista, indeamna la prudenta.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Primăvară cu zăpadă pe Vârful Grecului — scris în 31.03.24 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 O zi de Decembrie la Sfinx... — scris în 05.12.23 de AlexandruA din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Bucegii mai puțin cunoscuți - Valea Albă — scris în 30.11.23 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2023 Importantă este călătoria, nu destinația — scris în 30.05.23 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 In vizită la balaurul din Bucegi — scris în 28.01.23 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 O zi pe traseul Cabana Piatra Arsa - Babele - Sfinxul - Crucea Eroilor — scris în 08.08.22 de crismcl313 din BUZăU - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Predeal - Bușteni pe sub Bucșoiu — scris în 23.07.21 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată