ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.06.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2012
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI -- v: --

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Vrancea - pagini de istorie

TIPĂREȘTE

Un sfârșit de săptămână cu vreme călduroasă din septembrie anul trecut ne-a îndemnat să plecăm într-o plimbare de două zile prin frumoasele meleaguri vrâncene. Județul Vrancea realizează o simbioză desăvârșită între frumusețile naturii înconjurătoare, obiectivele turistice, religioase și, nu în ultimul rând, numeroasele obiective istorice, martori muți ai unor perioade zbuciumate din trecut.

Mausoleul Eroilor de la Mărășești a fost unul primul dintre monumentele istorice pe care am reușit să le vizităm. Deși am mai trecut de câteva ori prin vecinătatea acestui obiectiv, nu mai vizitasem Mausoleul de mai bine de zece ani. Mausoleul Eroilor de la Mărășești (județul Vrancea) este amplasat pe partea stângă a DN2-E85 pe direcția de mers Focșani – Mărășești, în vecinătatea localității cu același nume.

La intrarea în curtea acestui monument impresionant se află o parcare destul de încăpătoare, unde am lăsat mașina sperând că aceasta va fi în siguranță. Am zăbovit aproximativ 45 de minute vizitând mausoleul, iar la ieșire am găsit lângă mașină doi cetățeni de etnie rromă care ne spălaseră între timp integral mașina la exterior. Nu ne-au cerut o sumă de bani anume (le-am dat 10 lei pentru munca prestată), însă problema a fost că au rupt ștergătorul de pe partea șoferului, iar acest lucru l-am observat după câțiva kilometri, când o bucată efectiv s-a desprins și a căzut pe carosabil. Precizez că la intrare nu i-am văzut pe cei care ulterior ne-au spălat mașina, însă după ce am ajuns acasă am găsit relatate pe internet alte câteva astfel de întâmplări de la Mărășești, unele terminându-se chiar cu mici conflicte. Așadar, atenție la cine se află în jur atunci când parcați aici!

Trecând peste această întâmplare neplăcută, Mausoleul Eroilor de la Mărășești este un monument istoric deosebit, ce merită vizitat măcar o dată în viață. De ce spun asta? Argumentele sunt destule și voi încerca să le prezint atât prin intermediul cuvintelor, cât mai ales cu ajutorul imaginilor surprinse aici.

Descrierea Mausoleului Eroilor de la Mărășești

Pentru a ajunge lângă obiectivul propriu-zis, am intrat în curte și am pășit pe o alee cu dale din beton care înconjoară întreaga curte. Pe marginea acestei alei se află expuse busturi ale unor personalități remarcabile, care au luptat eroic apărând pământul strămoșesc în primul război mondial: sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, generalul Henric Cihoski, generalul Constantin Cristescu, generalul Henri Mathias Berthelot, mareșalul Alexandru Averescu, mareșalul Constantin Prezan, generalul Eremia Grigorescu, generalul Ion Dragalina, generalul Gheorghe Mărdărescu și căpitanul Grigore Ignat. Pe marginea aleii, printre busturile expuse aici, sunt plantați trandafiri multicolori și sunt amplasate bănci unde turiștii se pot odihni admirând totodată zona centrală a curții; această zonă este amenajată ca spațiu verde și în apropierea mausoleului este ridicată o cruce din piatră vopsită în alb, locul unde se depun coroane atunci când au loc diverse acțiuni comemorative. Noi am explorat întreaga curte a mausoleului privind cu interes fiecare dintre busturile expuse aici.

Am urcat apoi treptele către mausoleu. De o parte și de alta a intrării în incinta obiectivului sunt amplasate două tunuri; am zăbovit câteva clipe lângă fiecare dintre cele două tunuri, fotografiindu-ne lângă aceste adevărate ” instrumente ale morții”. Pe un plan mai ridicat, aproape de cupolă, mai sunt amplasate încă două tunuri. Partea superioară a obiectivului, cupola, este încărcată la exterior cu diverse basoreliefuri, care surprind câteva scene de război, iar în vârf se află o cruce din piatră, păzită de vulturi.

Am observat că în partea stângă a mausoleului, ascunsă după o perdea de arbori, se află o altă clădire. Am intrat pe o alee și am ajuns lângă această construcție. Un mic panou informativ ne-a anunțat că ne aflăm lângă ”Muzeul luptelor de la Mărășești”. Din exterior clădirea părea terminată, însă am aflat de la casiera din interiorul mausoleului că acest muzeu va fi deschis abia pe parcursul anului 2013, când vor fi terminate lucrările de reabilitare ale mausoleului. Din exterior reabilitarea părea aproape finalizată, doar o schelă amplasată pe latura dreaptă a cupolei mausoleului anunțând că aici se desfășoară anumite reparații (în interior însă, ne-am întâlnit cu trei muncitori care refăceau anumite părți de la instalația de iluminare interioară a mausoleului).

Ne-am îndreptat către intrarea în mausoleu, citind totodată inscripția situată deasupra intrării: ”Întru slava eroilor neamului”, alături de care sunt amintite numele localităților unde s-au purtat principalele bătălii de pe frontul românesc. Am achitat la casierie câte 4 lei de persoană și am fost invitați să vizităm interiorul mausoleului. Grandiosul monument este construit pe două nivele. Primul nivel, mai larg, are o formă ovală, în centru fiind amplasat sarcofagul generalului Eremia Grigorescu (comandantul Armatei I române pe timpul bătăliei Mărășeștilor), iar pe margini sunt dispuse ca spițele unei biciclete mai multe cripte unde sunt înhumați ostași și ofițeri cunoscuți, dar și numeroși eroi necunoscuți care au pierit pe parcursul teribilelor bătălii din Primul Război Mondial. În total, acest mausoleu adăpostește osemintele a 5073 de ostași și ofițeri.

Am citit emoționați, fără a ne grăbi, multe dintre numele eroilor care au luptat și au pierit pentru a-și apăra țara, apoi am urcat pe o scară îngustă către nivelul superior al mausoleului. Aici, în interiorul Cupolei Gloriei (așa cum am aflat ulterior că se numește cupola mausoleului), am putut admira picturi în frescă surprinzând îngeri în diverse ipostaze; dedesubtul acestor picturi sunt menționate numele unor localități, datele când s-au purtat principalele bătălii pe frontul de la Mărășești, precum și forțele militare românești participante: de exemplu Mărășești (au avut loc bătălii între 24 iulie-06 august și 21 august-03 septembrie 1917, cu participarea Diviziilor 5, 9 , 10, 13, 14, 15 Infanterie) sau Răzoare (au avut loc bătălii între 06-19 august 1917, cu participarea Regimentelor 39, 40, 47, 48, 50, 51 Infanterie și a Regimentului 9 Vânători). Mai sunt amintite aici bătăliile de la Doaga, Chicera, Cota 100, Muncelul, Prisaca sau Panciu. Întreaga cupolă este pictată pe interior în tonuri calde, iar în partea superioară am văzut un porumbel alb cu aripile întinse, care pare că veghează pentru liniștea eroilor noștri care își dorm aici somnul de veci.

În interiorul cupolei există o ușă care facilitează accesul în exterior, în partea superioară a mausoleului, dar care, la momentul vizitei noastre aici, era închisă. De la acest nivel superior al mausoleului am aruncat o ultimă privire către sarcofagul generalului Eremia Grigorescu (cupola are o deschizătură înconjurată de balustradă ce permite acest lucru) și apoi ne-am îndreptat către ieșire. Am achiziționat înainte de a pleca două pliante cu diferite date referitoare la construcția acestui mausoleu, însă am considerat că cel mai potrivit scurt istoric se găsește pe o placă comemorativă amplasată în stânga intrării: ”Mausoleul Mărășești s-a ridicat în memoria eroilor căzuți în marea bătălie de la Mărășești din august 1917 în Războiul de Reîntregire a Neamului (1916 - 1919). Construit la inițiativa Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române (1919), Mausoleul Mărășești este opera arhitecților George Cristinel și Constantin Pomponiu, a sculptorilor Ion Jalea și Corneliu Medrea, a pictorului Eduard Săulescu. Piatra fundamentală s-a așezat la 19 august 1923. Monumentul a fost realizat în două etape: 1923 – 1924 și 1936 – 1938. A fost inaugurat la 18 septembrie 1938. ”

Mausoleul Eroilor de la Mărășești, monument ridicat în cinstea bravilor noștri soldați care au rostit la unison: ”Pe aici nu se trece!”, este unul dintre acele obiective care trebuie vizitat măcar o dată. Monumentul impresionează pe oricine, despre acest monument spunându-se că însuși Adolf Hitler a cerut să fie protejat în timpul celui de-al doilea război mondial; acesta i-ar fi cerut mareșalului Antonescu să trimită două subunități de antiaeriană care să apere monumentul pe perioada în care aviația aliaților a bombardat Valea Prahovei. Nu se știe cât adevăr conține această povestire, însă un lucru este cert: frumoasele meleaguri vrâncene conțin numeroase dovezi cu privire efortul suprem făcut de ostașii noștri pentru apărarea pământului strămoșesc și pentru împlinirea idealului de unitate națională.

Alte monumente istorice vizitate în județul Vrancea:

Întrucât weekendul abia începuse, evident că Mausoleul Mărășești nu a fost singurul obiectiv pe care l-am vizitat. Voi prezenta în continuare obiectivele cu importanță istorică de pe raza județului Vrancea la care am reușit să ajungem:

1. Cimitirul ostașilor germani, care au pierit în bătăliile de pe frontul Mărășești în perioada 1916-1918. Obiectivul se află pe partea stângă a DN 2L, la câțiva kilometri de Mărășești în direcția Panciu. Nu știam de existența acestui obiectiv, întâmplarea a făcut să observăm indicatorul care îi semnala prezența. De la Mausoleul Mărășești până aici am făcut aproximativ 10 minute.

Am coborât din mașină, pe care am lăsat-o parcată pe marginea drumului, apoi ne-am îndreptat către acest cimitir declarat ”monument istoric”, parcurgând un drum scurt de țară. Cimitirul este încunjurat de plopi înalți, dar și de un gard din piatră; la intrare o placă din marmură ne informează că obiectivul a fost restaurat în anul 1994. Celelalte câteva inscripții din incinta cimitirului nu am reușit să le înțelegem, fiind scrise în germană. Cimitirul cuprinde numeroase cruci din piatră aliniate, pe care sunt trecute numele ostașilor germani căzuți pe frontul de la Mărășești. În partea centrală a cimitirului este ridicat un monument din piatră, cu o cruce pe una dintre laturi; în partea superioară sunt gravate următoarele inscripții: ”Eine groessere liebe” și ”Fuer seine brueder”.

Am aruncat o ultimă privire acestui obiectiv și am plecat mai departe către orașul Panciu, unde am făcut un scurt popas la Mănăstirea Brazi (vezi impresii). Ieșind din Panciu am parcurs câțiva kilometri și am văzut pe partea dreaptă a drumului un monument înalt de câțiva metri, cu o cruce în vârf. Am oprit și am văzut că monumentul este închinat sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, căzută în luptele desfășurate pe aceste meleaguri la 22 august 1917.

2. Mausoleul de la Mărăști – este un monument istoric la care am ajuns în aceeași zi și care merită, cu siguranță, o descriere la fel de amplă ca Mausoleul Mărășești. Mă voi limita însă la o scurtă prezentare exterioară a munomentului, deoarece la momentul vizitei noastre la acest obiectiv aveau loc ample lucrări de consolidare (preconizate a se finaliza pe parcursul anului 2013, după informațiile oferite de un panou din apropiere).

Mausoleul este construit în localitatea Mărăști, comuna Răcoasa, județul Vrancea. Din DN 2L pe direcția Soveja se desprinde către dreapta, în localitatea Răcoasa, DJ 205 K (pe acest drum se parcurg 7-8 kilometri până la Mărăști). Localitatea Mărăști este situată pe culmea unui deal, zonă unde au avut loc bătălii înverșunate în vara anului 1917. La intrarea în localitatea Mărăști am trecut pe sub un portal asemănător unui mic arc de triumf, cu inscripția: ”Câmpul Istoric Mărăști (1916 - 1919) ”. Mausoleul se află în partea cealaltă a localității.

În fața mausoleului este amenajat un părculeț cu arbuști ornamentali, iar în apropierea obiectivului se află bustul mareșalului Alexandru Averescu. Accesul în mausoleu se poate face pe două intrări, ambele având uși masive din fier. Partea exterioară centrală are două basoreliefuri în lateral, iar în centru am văzut o placă din marmură pe care erau trecute numele câtorva dintre bravii ostași îngropați aici.

Din informațiile de pe una dintre broșurile achiziționate la Mausoleul Mărășești, am selectat următoarele date: ”Piatra fundamentală pentru Mausoleul de la Mărăști a fost pusă la 10 iunie 1928; subsolul adăpostește sarcofagele mareșalului Alexandru Averescu, generalilor Arthur Văitoianu, Alexandru Mărgineanu și Nicolae Arghirescu”.

Am plecat de la Mărăști, însă ne-am propus să venim încă o dată aici, în momentul în care vom afla că lucrările de reabilitare se vor încheia iar Mausoleul Mărăști se va redeschide pentru public.

3. Mausoleul de la Soveja – a fost următorul obiectiv vizitat. Este un monument istoric situat în localitatea Soveja, ridicat în memoria ostașilor care și-au pierdut viața luptând pe aceste meleaguri în primul război mondial pe care, din păcate, nu l-am putut admira decât din exterior. La fel ca și în cazul Mausoleului din Mărăști, și aici au loc lucrări de reabilitare a acestui monument istoric. Mausoleul este ridicat pe vârful unei coline, fiind înconjurat de brazi, iar accesul din strada principală se face pe o alee cu trepte din piatră. Pe ambele laturi ale aleii se află amplasat câte un tun folosit în bătăliile din primul război mondial. Am făcut așadar câteva fotografii, am citit niște informații afișate pe un panou și apoi am plecat. Acest mausoleu a fost ridicat între anii 1923 – 1928 după planurile arhitectului George Cristinel și a fost inaugurat în anul 1929. Osuarul din interior adăpostește osemintele a 2000 de ostași neidentificați, iar criptele 800 de ostași identificați.

4. Cimitirul ostașilor români și germani (1916 - 1918) din localitatea Bordești – este ultimul obiectiv pe care l-am vizitat duminică după-amiază, pe drumul de întoarcere către casă. La acest obiectiv am ajuns pe DN2-E85, iar din localitatea Dumbrăveni (situată la jumătatea drumului dintre Focșani și Râmnicu Sărat), am virat către dreapta (pe direcția de mers Focșani – Râmnicu Sărat), intrând pe DN 2N. Conform indicatorului, aveam de parcurs 7 kilometri pentru a ajunge la obiectivul propus. Însă deși pare accesibil, obiectivul s-a dovedit dificil de atins datorită asfaltului de pe DN 2N care arăta ”ca după război”. Craterele mari și mici din asfalt au pus la grea încercare mașina noastră și doar distanța scurtă până la obiectiv ne-a făcut să nu ne întoarcem.

Cimitirul este situat la ieșirea din localitatea Bordești, pe partea stângă. Este împrejmuit de un gard din ciment, iar accesul se face pe o poartă metalică, încadrată de doi stâlpi masivi, pe care sunt gravate câteva date - am aflat astfel că locația a fost amenajată de Societatea Cultul Eroilor din București și cuprinde morminte ale soldaților români și germani căzuți în bătăliile de pe aceste meleaguri în primul război mondial. Cimitirul cuprinde numeroase cruci din piatră, pe care sunt menționate numele celor îngropați aici. În partea centrală a cimitirului se ridică o cruce din ciment, înaltă de câțiva metri, pe care este gravată inscripția: Pro-Patria. Cimitirul se sfârșește brusc, iar dincolo de gardul din ciment se ivește o frumoasă vale subcarpatică. La întoarcere am oprit câteva momente la intersecția dintre DN 2N și DN2-E85 pentru a realiza niște fotografii la statuia care îl înfățișează pe generalul rus Alexandr Suvorov. Armata condusă de acest general rus a obținut două victorii importante împotriva turcilor la Focșani și Râmnicu Sărat în anul 1788.

Voi încheia aici prezentul review referitor la obiectivele istorice din Vrancea și voi atașa câteva dintre fotografiile realizate de noi cu ocazia vizitării acestor locuri, martori ai sângeroaselor bătălii care au avut loc pe meleagurile vrâncene în timpul primului război mondial...


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 19.06.13 18:52:10
Validat / Publicat: 19.06.13 19:58:06
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PANCIU & MĂRĂȘEȘTI.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3533 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P50 La plecare am trecut pe lângă statuia care îl înfățișează pe generalul rus Alexandr Suvorov.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17750 PMA (din 19 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster
[19.06.13 19:15:36]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

ariciu
[20.06.13 12:40:03]
»

La Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti am fost făcută pionier. Mi-a făcut mare plăcere să citesc despre un loc plin de amintiri frumoase pentru mine. Felicitări pentru review şi fotografii.

Floryn81AUTOR REVIEW
[20.06.13 13:51:06]
»

@ariciu: Mulțumesc frumos!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ariciu, Floryn81
Alte impresii din această RUBRICĂMausoleul de la Mărășești:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068777084350586 sec
    ecranul dvs: 1 x 1