ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.01.2010
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
    DIN: Brașov
    ÎNSCRIS: 22.07.09
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    AUG-2009
    DURATA: 1 zile
    cuplu fara copii

    GRAD SATISFACȚIE
    PLAJA şi MAREA:
    NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    37.50%
    Mai degraba nemulțumit

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    37.50%

    AUTORUL NU ar recomanda
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 3 MIN

    Entorsa la un canion superb dar, din pacate, neingrijit

    TIPĂREȘTE

    16 august 2009, o zi fatidica pentru mine. Fiind duminica, alegem, ca de obicei, un traseu prin “padurici”, un pic mai usor pentru ca unii isi incercasera deja puterile prin copacii din Parcul Aventura, despre care am scris deja. Ne gandim la cascada Tamina, fiind aproape de Brasov si cunoscand drumul.

    La 1-2 km cum se iese din Timisul de Sus spre Brasov este o mica parcare pe dreapta, iar putin mai incolo incepe un drum forestier la inceputul caruia exista o bariera care impiedica accesul autovehiculelor. Traseul este usor, se face in jur de o ora, o ora si jumatate, exista si scurtaturi prin padure, dar urcusul este putin mai greu.

    Drumul este putin umblat si nimic nu tulbura linistea padurii. Sorbim cu nesat aerul tare, de munte. Urcam in tacere, bucurandu-ne de fiecare clipa. Preferam, de data aceasta, sa urmam drumul forestier. Traseul nu este greu, simtim insa cum urcam si din cand in cand mai facem cate un scurt popas sa ne tragem sufletul pe cate un bustean cazut la pamant.

    La un moment dat, auzim apa curgand si in dreapta si in stanga noastra. Ne dam seama ca am ajuns aproape de canion dar poteca continua in ambele directii. Nu mai fusesem de ceva timp si ezitam putin. Hotaram sa coboram, convinsi fiind ca daca am continua sa mergem in stanga am ajunge pe platou pe Piatra Mare. Drumul este destul de abrupt, aici este mai multa agitatie, ne intalnim cu mai multi turisti care coboara si ei spre cascada. Nu exista puncte de sprijin solide, trebuie sa iti mentii echilibrul cu grija pana ajungi pe langa un copac.

    Poteca se stricase mult de cand nu mai fusesem pe aici. Puntea care traverseaza paraiasul de la baza canionului se intrerupe la un moment dat si suntem nevoiti sa sarim de pe o piatra pe alta pentru a ajunge la cascada. Surpriza cea mare vine insa de-abia aici. Scara metalica pe care, inainte, puteai urca printre peretii stancosi este deteriorata, lipsesc trepte astfel incat, la un moment dat trebuie sa intri prin apa rece ca gheata daca vrei sa urci prin canion. Un tanar se descalta si se aventureaza mai departe cu papucii in mana... Noi decidem sa facem calea intoarsa, evident tot sarind pe pietre ceea ce, de data asta, s-a dovedit a-mi fi fatal. Intr-un moment de neatentie imi aluneca piciorul drept de pe piatra in apa. Nu acord atentie si reusesc sa ajung pe uscat. Simt insa ca ceva nu este in regula, parca ma si doare putin piciorul.

    Reusesc sa urc, cu chiu cu vai, poteca abrupta pana la drumul forestier. Facem o pauza de masa dar cand dau sa ma ridic, o durere puternica imi sageata piciorul. Intre timp incepuse sa se si umfle putin. Incerc sa imi sprijin mai mult greutatea pe piciorul stang si, cu ajutorul unui "toiag", reusesc in cele din urma sa ajung la masina. La urgente la Brasov aflu ca am o entorsa de toata frumusetea. Urmeaza, deci, o perioada prelungita de repaus, spre marea mea tristete. Imi iau adio de la munte in gand in speranta ca ma voi recupera repede. Din pacate m-am chinuit mai mult decat am crezut, timp de 2 luni puteam merge doar pe distante scurte si in ritm de melc...

    Am insistat mai mult asupra acestui incident din dorinta de a trage un semnal de alarma asupra acestor locuri de o frumusete rara care sunt pur si simplu abandonate, fara sa se faca nimic pentru conservarea/intretinerea lor. Si uite-asa, preferam sa batem mii de kilometri pe taramuri straine si sa ne bucuram de frumusetile altora, doar pentru ca la noi nu ai cum ajunge la ele... Pacat!

    ## end review sc

    [fb]
    ---
    Trimis de krondia* in 31.01.10 21:13:13
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 5434 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krondia*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P10 La intrarea in canion
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 3800 PMA (din 7 voturi)

    ECOURI la acest articol

    12 ecouri scrise, până acum

    krondia*AUTOR REVIEW
    [31.01.10 22:09:20]
    »

    Va rog sa insotiti textul de videoclipul de mai jos. Multumesc

    http://www.youtube.com/watch?v=2FvxlFx0CAU

    webmasterXY*
    [31.01.10 23:07:12]
    »

    Atasat videoclipul ales de krondia pentru a calauzi pe carari de munte.

    Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [01.02.10 11:55:36]
    »

    "pacat..."?! NU!!! asta e NOROC! abia ajung mai putini manelisti pe-acolo...

    ionescunic
    [22.04.10 21:10:20]
    »

    Ai scris frumos, dar prea scurt Diana, locul asta e prea frumos si mult prea necomercial fata de 7 scari , unde am vazut chiar sute si sute de oameni vara, poate mii care isi faceau veacul pe acolo, aici La Tamina e mult mai liniste, putina lume stie pe unde trebuie sa o iei ca sa ajungi la cascada.

    Defapt e tot un canion ceva mai mic si la care se coboara pe scari spre deosebire de 7 scari unde se urca. Si aici se poate ocoli 5 minute prin dreapta si se ajunge la baza canionului sau a cascadei.

    Pe mine m-a socat panoul pus sus unde scria mare ca locul asta din cauza numarului mare de ursi din zona se mai numeste: "ursarie"... brrrrr

    Am fost si noi de cateva ori la Tamina, ca drum de duminica, usurel, de mentinere. Imi aduc aminte ca odata la intoarcere eram toti sub impresia cuvantului ursarie si mergand pe drumul forestier spre masini, o pasare s-a miscat dand puternic din aripi intr-un brad pitic pe langa noi si deja fetele sarisera in bratele noastre de frica.

    De la canion se vad foarte bine Cioplea si hotelul Belvedere si chiar si Clabucet Plecare.

    Am sa pun si eu cateva poze cu canionul in apropiere.

    Am vrut sa te votez... dar se pare ca am mai facut-o odata...

    krondia*AUTOR REVIEW
    [22.04.10 21:55:35]
    »

    Am scris putin pentru ca eram "incepatoare" pe atunci, nu stiam cum aveau sa fie primite impresiile mele despre munte dar, intre timp, am prins curaj si pentru asta iti multumesc si tie.Tare mult mi-a placut.

    Am vrut sa te votez... dar se pare ca am mai facut-o odata...

    Traseul la Tamina l-am facut de mai multe ori. Acum cativa ani am plecat pe jos din Brasov pana la Sapte Scari de unde am urcat pe platoul de la Piatra Mare si apoi am coborat pe la Tamina in Timis si apoi pe sosea, tot pe jos, pana aproape de Dambul Morii unde ne-a luat o masina. Tot traseul l-am parcurs intr-o zi. M-as bucura sa vad si pozele tale. Pe atunci nu aveam aparat foto digital iar in vara am ramas doar cu cele pe care le-am facut inainte sa imi luxez piciorul...

    motanu_rau*
    [24.04.10 18:58:59]
    »

    Nu am mai fost de vreo 7 ani la Tamina, insa impresia a ramas. Zona frumoasa, insa foarte deteriorata in ultima vreme de taierile de arbori - se vad si din soseaua DN1. Am intrebat si cica sunt lucrari de intretinere - pentru indepartarea "doboraturilor de vant".

    Cel mai frumos (si lung) drum pentru a ajunge la Tamina este pe la Dambu Morii (Brasov iesirea spre Buc.), 7 Scari, sus pe platoul Pietrei Mari, la "observator", apoi se coboara destul de abrupt catre Tamina.

    Drum de 1 zi, de dimineata pana seara, doar daca este vreme frumoasa.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    krondia*AUTOR REVIEW
    [24.04.10 19:02:19]
    »

    Ai dreptate, acesta este traseul pe care l-am descris in ecoul de mai sus. Si atunci nu mi-am rupt nimic...

    cupcake*
    [31.08.10 21:46:28]
    »

    imi puteti spune.orientativ ce distanta este de la gara din timisu de sus pana la drumul forestier(bariera)?

    intreb pentru ca vin din bucuresti cu bicicleta si trebuie sa tin cont de distante.

    multumesc

    krondia*AUTOR REVIEW
    [31.08.10 21:59:48]
    »

    Nu este mult, cam 1 km.

    cupcake*
    [31.08.10 22:02:21]
    »

    am inteles,multumesc

    dananecula CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [05.09.10 22:26:50]
    »

    Abia acum am descoperit review-ul tau... Trist dar adevarat (... dar niste peisaje de neuitat...

    Tu, o impatimita a muntelui sa ramai cu o asa amintire... Dar bine ca a trecut si acum muntele e din nou prietenul tau.

    De fapt, tu esti o mare curajoasa si cred ca ai dat uitarii acest incident neplacut, care te-a cam tinut departe de ascensiuni si o fire ambitioasa de capricoarna cum esti, nu a putut sa te tina departe de frumusetea muntelui, de natura si frumos.

    click aici

    Bravo si un vot cu intarziere !

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Dan&Ema
    [21.09.19 19:42:14]
    »

    @krondia:

    Mai sunt si accidente / incidente pe munte. Din pacate. Se poate intampla oricui. Important este sa incercam sa luam masurile preventive si echipamentul adecvat, dar riscurile trebuie asumate.

    Sambata viitoare mergem si noi la Tamina daca e vremea buna.

    Sunt curios cum arata canionul acum si daca il vom putea traversa de data asta.

    Numai de bine! ⛰☀️

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    cupcake*, Dan&Ema, dananecula, Dragoș_MD, ionescunic, krondia*, motanu_rau*
    Alte impresii din această RUBRICĂCascada Tamina [Timişul de Sus]:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.07486891746521 sec
    ecranul dvs: 1 x 1