Cartierul constitutiv ce a prefatat Lisabona - Alfama

TIPĂREȘTE

Centrul cultural, politic si administrativ al tarii este amplasat pe coasta vestica a tarii, intre sapte coline, acolo unde raul Tejo se varsa in ocean, fundal ce alcatuieste atractii de admirat, un pitoresc ce imbiba tot orasul cu amintiri vii inca din perioada Marilor Descoperiri.

Calatorul poate sa urmeze momente din viata lusitana, ce cuprinde istoria si cultura, create in cursul mileniilor, marcate de evenimente relevante, cum ar fi devastatorul cutremur din anul 1755, cand o serie de trei astfel de calamitati, urmate de un tsunami nimicitor, au provocat capitalei o adevarata urgie. Potrivit documentelor istorice, 85% din cladiri au fost daramate sau au suferite pagube majore, urmate de pierderea numeroasa de vieti omenesti, incendii si epidemii! Cu toate acestea, acest popor si-a pastrat valorile in centre medievale admirand urmele romanilor, celtilor, cartaginezilor sau maurilor, palate construite in stil gotic cu dantelarie manuelina care, datorita importantei lor, au intrat sub egida patrimoniului Unesco.

Oricare ar fi concordanta existentei acestui oras, care aproape sfideaza marile tehnologii, trebuie respectat strabatandu-l la pas, admirandu-i si adulmecandu-i cu toate simturile existenta bogata in istorie, care te atrage indeajuns sa-ti implementeze dorinta reintalnirii.

Toate aceste elemente provocatoare, nu sunt concentrate doar in centrul vechi al Lisabonei, diversitatea remarcabila a monumentelor sunt situate in toata comunitatea urbanistica. Te legi de oras fara sa vrei, dar cartierul care schimba planurile tuturor este, Alfama.

Alfama detine un peisaj aproape nemodificat de secole, cu constructii ce au supravietuit pana-n prezent, fiind nucleul culturii locale populatia concluzionand, de ce sa modifice ceva ce functioneaza bine si astazi? ...

In secolul al VIII- lea, acest cartier reprezenta tot orasul, cu un labirint de strazi abrupte si inguste ce coborau spre docurile portului. Si-n zilele noastre avem sansa unei plimbari care inca mai pastreaza acest iz medieval, intemeiat de romani, datorita descoperirilor izvoarelor termale din zona. Decorul timpuriu a fost completat in mare masura de dominatia maura, a mai bine de 400 de ani, Al-Hamma transformandu-se la scara mai mare, dupa Marea Purificare (Reconquesta). Cutremurul din 1755, pe care seismologii il estimeaza de 9 grade magnitudine, a avut efect de distrugere partiala, datorita solului stancos in care temeliile caselor si-au gasit ancorarea.

Se ajunge din orice colt al Lisabonei, cu ajutorul liniei albastre a metroului, coborand in statia Terreiro do Paco, langa Praca do Commercio sau la capatul liniei, Santa Apolonia situata pe Avenida Infante Dom Henrique, in apropiere de Muzeul Militar.

Probabil a fost o plimbare emotionanta, deoarece am reusit sa devin o parte integranta a peisajului, incepand inca de la ,,hotarele '' acestui district pe Rua dos Bacalhoeiros.

Casa dos Bicos:

... sau ,,Casa cu tepi " se afla pe strada mai sus amintita, langa Ministerul de Finante, declarata una dintre casele istorice din Lisabona.

Poarta acest nume datorita fatadei impodobite integral cu pietre ascutite, ce se aseamana izbitor cu poarta principala a Palatului La Pena, din Sintra (vezi impresii).

Reprezinta unul dintre cele mai importante puncte de atractie ale vizitatorilor inca de la inceputul secolului al XVI-lea, cand a fost construita din ordinul lui Bras de Albuquerque, fiul lui Alfonso de Albuquerque (primul guvernator in India).

Din punct de vedere architectural, edificiul uimeste prin fatada sa cu cele peste 1000 de pietre ale sale slefuite sub forma unui diamant, combinand simultan caracteristici tipice stilului manuelin (ferestre si portaluri).

Prima piatra de temelie asezata in anul 1521, a supravietuit spre deosebire de alte edificii istorice din Lisabona dezastruosului cutremur si sa ramana in stare relativ buna. Cea mai mare parte a fatadei, precum si cele doua etaje superioare au fost afectate insa dupa 1980, cand casa a devenit depozit de peste (bacalhau), in proprietatea municipalitatii Lisabona. A fost restaurata, urmand cu fidelitate proiectul initial.

b[]Igreja de Santa Maria Maior (Se de Lisboa) - orar: de marti pana vineri 9-19, sambata si duminica 9-17

Construita in stil gotic, lacasul de cult s-a inaltat pe locul unei moschei maure, la jumatatea secolului al XII-lea si a suferit multiple modificari de-a lungul timpului.

In 1286, calugarul Domingos Anes Jardo initiaza primul colegiu de teologie, numit Sfantii Paul, Eloi si Clemente, papalitatea bonificandu-l ca fiind primul episcop al Lisabonei in 1393.

Regele Dinis (1261-1325) a impus stilul gotic, formand noua capele semicirculare destinate altarului, fiind urmat in reconsolidari de urmasul sau Don Afonso al IV-lea.

Anul 1411 il gaseste pe Joao de Azambuja cunoscut drept, primul cardinal al Portugaliei.

In anul 1649, i-a fost adaugata o noua sacristie destinata obiectelor de cult ale abatiei. Dupa 1755, biserica a fost remodelata dupa modelul originar, gratie prim-ministrului vremii Marchizul de Pombal, considerat pana astazi cel mai prolific om de stat din Portugalia.

Dupa aparitiile Fecioarei Maria de la Fatima din 1917, se separa de Patriarhie, iar in anul 1982 si 1991 primeste vizita Papei Paul al II-lea.

Picturile celor noua capele: Santo Bartolomeu (secolul XIV), Santo Cosme, Santo Damiao, Nossa Senhora da Conseicao, Santa Maria Maior, Santa Ana, Nossa Senhora da Penha de Franca si capela Santissima Trindade sunt executate de artistii Cristovao de Figueiredo si Garcia Fernandes (1537), sculpturile i se datoreaza maestrului Machado de Castro (1766).

De remarcat, placarile in azulejos din secolul al XVII-lea, indeosebi in camera baptiseriu (acolo unde se afla cristelnita) creatie a lui Antonius Orbem, simbolizand scene biblice din perioada Mantuitorului.

Am coborat lin pe Cruzes la Se (in potugheza cuvantul ,,se'' inseamna catedrala) pana la biserica Santo Antonio.

Igreja Santo Antonio:

Situata pe Rua Pedras Negras la numarul 1, biserica poarta numele acestui sfant, nascut dintr-o familie de nobili. A devenit calugar franciscan, iar faima sa de vindecator si facator de minuni a uimit clericii, acestia canonizandu-l in anul 1232, prin interventia papala a lui Gregorie al IX-lea.

Considerat patronul spiritual al orasului, venerat de toata crestinatatea, in fiecare an pe data de 13 iulie se celebreaza aceasta proclamatie de sanctifiere. Si-a gasit odihna vesnica in Padua, in anul 1231.

A fost botezat in acest sanctuar in anul 1195, biserica fiind constuita cu cinci ani mai devreme pe locul unei capele simple din secolul al XV-lea, in perioada lui Dom Joao al II-lea.

Reconsolidata in anul 1767, pastreaza in mod substantial arhitectura originara.

Din pacate, n-am avut privilegiul s-o vizitez, datorita unor lucrari de restaurare, dar imi aminteste de primul impact avut cu o minoritate... mioritica, blamata in toata Europa!

Auzind ca vorbim in frumoasa noastra limba, trei personaje bronzate de briza atlantica cu palarii specifice acestei etnii, au venit cu mana intinsa cersind o paine. Nu stiu cum, intr-unul din buzunarul portofelului pastram banii neaosi si am scos o bancnota de 1 ron, deoarece atat costa o paine in spatiul danubiano-pontic, nu? Inchipuiti-va expresia data de figura lor!

Cutezator am urmat traseul Rua de Sao Mamede ce se intersecteaza la un moment dat cu Rua da Saudade, spre colina cea mai inalta a capitalei, ce poate fi vazut din aproape orice colt al Lisabonei si unde intalnim atractia principala a orasului vechi.

Castelo de Sao Jorge (Castelul Sfantul Gheorghe)

Localizat pe Rua de Santa Cruz do Castelo, va asteapta dincolo de ziduri, vestigii inca din secolul al VI-lea, cand a fost fortificat de romani, vizigoti si in cele din urma de mauri.

Afonso Henriques l-a cucerit in anul 1147 cu ajutorul cruciatilor in drumul spre pamantul sfant, ulterior fiind atribuit patronului spiritual englez Sfantul George, atunci cand s-a comemorat pactul portughezo-englez din anu' 1371.

Fosta resedinta regala cu 18 turnuri medievale, gazduieste mai multe gradini cu fauna specifica unui castel: pauni, rate, porumbei - o atmosfera care-ti da o stare de echilibru, iar dincolo de ziduri iti ofera o panorama cu promenada portului si cele mai frumoase privelisti ale Lisabonei, pe care fotografii le poate imortaliza ca fiind... ,,carti postale ''.

Nu ratati Turnul lui Ulise unde se afla Camera Escura, evident fara ferestre, in care pe o masa rotunda cu ajutorul unui instrument optic, vi se infatiseaza ,,pe viu'', atractiile din acesta urbe, sau aveti posibilitatea unei vizionari multi-media cu istoria citadelei.

Toate aceste puncte majore ale cartierului, le puteti parcurge cu nostalgicul tramvai numarul 28!

Tramvaiul 28

Considerat ,,tramvaiul galben fara cai'' este optiunea recomandata a unui tur turistic, linia ,,galbena'' fiind considerata simbol al urbei de mai bine de 100 de ani. Are cel mai lung traseu, plecand din Placa Martim Moniz (statie de metrou - linia verde) spre Graca si Biserica Sao Vicente de Fora, punctul terminus fiind Castelul Sao Jorge. O plimbare cu acest tramvai de epoca construit din lemn, trece prin Rua Sao Tome, Largo de Santa Luzia, Carreira si Rua Limoeiro, deplasandu-va pe drumuri cu incarcatura emotionala pana in cartierul Baixa, Rua de Conceicao si urca spre colina Chiado.

Am inceput sa urc pe Rua Limoeiro, imortalizandu-ma langa un arbore secular, lund-o perpedes spre gradina Julio de Castilho. La mai putin de o suta de metri, pe Rua Norberto de Araujo, se afla o terasa amenajata special pentru turisti, unde iti poti bucura ochii cu panorama orasului vechi, mangaiat de talazurile raului Tejo, cel mai mare din Peninsula Iberica, ce se scurge in oceanul Atlantic, intr-o armonie perfecta cu populatia relaxata.

Privelistea uimitoare iti ofera un spectru larg ce-ti deschide privelisti exceptionale catre cartierul cu locuinte, nu mai inalte de 2-3 etaje, acoperite cu tigla si fatade vopsite in alb. Acestea sunt insirate de-a lungul stradutelor acoperite cu piatra in alb si negru, simbol al acestei tari, care serpuiesc alene spre portul Doca da Marinha, ce gazduieste nave destinate comertului.

Vederea panoramica iti sugereaza oportunitati de vizita, precum: Convento da Graca, liceul Gil Vicente, Panteonul National, Muzeul de azulejos, Muzeul Fado, Muzeul Militar si Muzeul Artelor Decorative.

Dupa o sedinta foto, am luat-o spre Largo de Santa Luzia, unde am intalnit statuia celui mai mare autor de piese de teatru al natiunii.

Gil Vicente (1465-1536) reprezinta cel mai mare dramaturg al tarii, teatrul ajungand la apogeu in perioada sa creativa. A lasat mostenire piese pretioase precum: Auto da Festa, Monólogo do Vaqueiro (Monologul vacarului), Velho da Horta (Bătrânul din gradina cu plante), Floresta de Enganos (Padurea greselilor), documente folclorice ce apartin limbajului neaos, dar si satire ironice la adresa nobililor (Comedia de Rubena). A fost caricaturist si poet (Auto da Alma), influentand ,,vicentin'' cultura portugheza.

In cele din urma, cobor in ritm domol spre Rua Arco Grande de Cima, acolo unde se afla Parohia Sao Vicente de Fora, target-ul meu fiind o vizita fulger la templul national.

Panteonul National (orar: 10-17; pret 3 euro/pers.):

Strada Campo de Santa Clara gazduieste parcul Botto Machado si templul national in care se depun ramasitele pamantesti ale ilustrilor din aceasta tara. Se ajunge cu ajutorul autobuzelor 734 si 712, edificiul observandu-se de departe.

Mausoleul este o copie a Panteonului Sfantul Petru din Roma si este cunoscut de localnicii mai in varsta ca fiind numita, Igreja de Santa Engracia.

Construita pe locul unei biserici incepand din anul 1758, a cunoscut de-a lungul timpului multiple modificari, forma actuala fiind concretizata in anul 1966, cand i s-a adaugat cupola cu o vedere de 360 de grade asupra orasului.

A fost un proiect ambitios, cladirea avand forma arhaica a unei cruci cu laturi egale (crucea greaceasca), in care astazi isi gasesc odihna vesnica presedinti si conetabili portughezi, personalitati artistice si celebra cantareata de muzica fado, Amalia Rodriguez.

Muzeul fado:

Cladirea de culoare roz, se gaseste pe Largo do Chafuriz de Dentro, si depinde de un orar intre orele 10-18.

Pe langa spectacole se fac cursuri de chitara, iar turistului ii este expusa istoria acestui stil creat anume pentru acest popor.

In mod discutabil, originile par mult mai timpurii, alunecand spre Evul Mediu, atunci cand la nuntile printilor si printeselor, regii aduceau trubaduri si menestreli, adunati de pe alte meleaguri, de cavalerii din acele timpuri.

Nu trebuie neaparat sa intelegi limba portugheza pentru a fi invaluit de sentimente profunde, inspirate din aceasta muzica cu versuri coplesitoare de dragoste si tristete, care a ajuns o consecinta complexa in cultura populara a acestei tari.

Pentru o transpunere emotionala, te poti deplasa cu autobuzele 728,735,759si 794 sau metroul (statia Santa Apolonia) de pe Avenida Infante Dom Henrique.

Muzeul militar:

La mai putin de 200 de metri de muzeul acestei muzici, se afla o cladire a carei istorie incepe din perioada regelui Manuel I (1495-1521).

A functionat inca de atunci ca fiind fabrica de armament, acestea modificandu-se conform cerintelor vremii. Astfel ca, in 1640 aceasta acorda atentie armelor de foc cu praf de pusca, se toarna echipamente de calibru mic pentru artilerie -toate aceste cunoscand modificari esentiale pana in timpul domniei lui Joao al V-lea (1716-1732).

Sub conducerea lui Bartolomeu da Costa, in anul 1802, fabrica a ajuns la 23 de ateliere si cu peste 2000 de prelucratori.

In anul 1890, i-a fost alipit o galerie exterioara cu o intrare proiectata si sculptata de Teixeira Lopes, care ofera pana in prezent acces la piata Cailor Ferate.

Din 1905 devine cel mai mare muzeu militar din Portugalia, cu exponate in uniforme, documente militare istorice si evident, cu evolutia armelor din aceasta tara.

Muzeul Aqua:

In apropiere de biserica Madre de Deus, cladirea galbena de pe Rua Alviela, adaposteste echipamente, statii de pompare cu aburi si schite complexe de natura istorica in distributia apei.

Muzeul Azulejos (orar 10-18; pret 5 euro/pers.):

Adresa: Rua Madre de Deus, 4

Azulejos este o arta a faiantei pictata in alb/albastru, culori obtinute in urma procesului de ardere a semintelor de in si putin lut, ce au devenit simbol al acestei tari, de mai bine de 5 secole. Termenul este de origine araba (al zulay), elementul de aplicare fiind raspandit in toata Portugalia, incepand cu edificiile importante, pana la numerotarea locurilor publice. Tehnica decorativa a acestei ceramice, a avut o perioada apogeotica in secolele XVII- XVIII, ajungand o productie in masa, lucrarile devenind tot mai ample si opulente, cu tematica artistica.

Cea mai mare colectie din lume cu acest produs ceramic, se afla la Muzeul National de Azulejos din Lisabona, piesa de rezistenta fiind panorama acestui oras, transpus in aceste piese autentice.

Instalat intr-un lacas de cult intemeiat in anul 1509, cunoscuta ca Manastirea Maicii Domnului, a devenit expresia artistica de cultura portugheza, intre anii 1670-1690, atunci cand iconograful Bento Coelho da Silveira, a trecut la pictarea plafonului acestei biserici.

Frei Agostinho a modificat-o in stil baroc in 1707, impodobind cu bogatie ornamentala asezamantul.

Domnia regelui Joao al V-lea, gaseste biserica intr-o campanie noua de restaurare, perioada in care i se alatura Corul Mare cu picturi murale din viata Sfantului Anton, creatie atribuita maestrului Andre Goncalves.

Edificiul devine azil in anul 1896, iar la aproape o suta de ani, dupa o perioada de acumulari in azulejos nu doar cu motive florale si geometrice, dar si cu complicate scene istorice sau mitologice, acesta devine muzeu.

Dupa tot acest periplu cultural, m-am indreptat spre cel mai geometric cvartal al Lisabonei, Baixa.

Dar asta e alta poveste!...

---

VIZUALIZĂRI: 5167 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI