Mărturii dincolo de mormânt, iadul nazist Auschwitz

TIPĂREȘTE

Probabil că toţi acei care au vizitat acest loc al durerii, complexul de lagăre de concentrare şi exterminare al Germaniei naziste Auschwitz-Birkenau, si-au pus întrebarea: Cum de a îngăduit Dumnezeu asemenea orori? Cum a fost posibil ca reprezentanţi de frunte ai unui popor harnic şi civilizat să comită asemenea atrocităţi. Din ce raţiuni întunecate au fost ucişi aici peste un million de oameni, majoritatea (90 %) fiind evrei? Şi de ce oameni nevinovaţi? Şi mai ales de ce atâtea femei şi copii?

Au existat voci şi mai sunt și astăzi care neagă realitatea holocaustului. Cum poţi să spui aşa ceva după atâtea mărturii scrise şi verbale, dar mai ales după dovezile palpabile existente în barăcile de la Auschwitz? Numai nişte minţi bolnave, numai nişte apărători ai întunericului pot face astfel de afirmaţii.

Personal am citit foarte multe materiale documentare despre acest lagăr al morţii, dar niciodată nu mi-am închipuit că o să vină un timp, în care o să văd realitatea la faţa locului. Prima carte pe care am citit-o, după ce am învăţat alfabetul, şi care mi-a rămas adânc întipărită in minte, se intitula Fabrica morţii.

Deşi au trecut de atunci peste cinzeci de ani, îmi amintesc foarte bine de o carte cu coperţi negre, scrisă pe hârtie proastă de ziar şi multe, foarte multe poze alb-negru. Am revăzut multe din pozele din acea carte pe pereţii barăcilor din incinta lagărului, poze care mi-au întărit convingerea că tot ce citisem a fost conform cu realitatea.

Programul vizitei noastre la Auschwitz trebuia să înceapă la primele ore ale zilei pentru a evita aglomeraţia de la intrare( care se face cam după orele 10:00). Trebuia, pentru că din lipsă de PLN (zloţi polonezi) nu am putut scoate maşina din parcare. Cum casele de schimb se deschid în Cracovia după orele 9:30, programul nostru a fost întârziat şi am ajuns la Auschwitz exact în timpul, când de obicei aglomeraţia la casa de bilete este maximă.

Complexul Auschwitz-Birkenau (Oswiecim în poloneză) are trei foste lagăre principale şi anume:

Auschwitz I , lagărul initial şi centrul administrativ al complexului, locul unde au fost executaţi peste 70000 de oameni, majoritatea prizonieri de război polonezi şi sovietici. Aici se află şi muzeul principal, unde în câteva din cele 28 barăci ale lagărului sunt depozitate mărturii ale genocidului practicat de Germania nazistă.

Auschwitz II (Birkenau), lagăr de concentrare şi exterminare, unde au fost ucişi 75000 de polonezi, 19000 de ţigani şi peste 1,1 milioane de evrei, conform documentelor aflate în muzeul principal. Aici era şi centrul de triere al victimelor, aici s-au construit multe linii de cale ferată pentru trenurile care nu mai conteneau să sosească din toate părţile Europei. Ca şi Auschwitz I, acest lagăr este amenajat ca muzeu şi se poate vizita de către turişti, cu menţiunea că spre deosebire de primul, unde se plăteşte, aici intrarea este liberă.

Auschwitz III ( Monowitz), lagăr de muncă forţată pentru uzinele şi fabricile Germaniei naziste. Acest lagăr nu este accesibil publicului.

Din cauză de ratare intersecţie am ajuns în vizita noastră mai întâi la Auschwitz II, aflat la o distanţă de 3 km faţă de primul. Aproape de intrarea în lagăr există o parcare free, numai pentru autoturisme şi motociclete. Pentru autocare există mai în faţă o parcare specială.

Intrarea în lagăr se face printr-o poartă, (Poarta morţii), a unui turn de pază, străjuită de câteva clădiri, toate construite din cărămidă roşie. În clădirea din stânga turnului se află un centru de informare şi un mic magazin de suveniruri, cărţi, pliante etc.

Chiar la intrare în perimetrul lagărului, observăm şinele de cale ferată pe unde veneau trenurile cu viitoarele victime şi celebrul vagonet, cu care unii deţinuţi scoteau cadavrele din camerele de gazare şi le transportau la crematorii.

Cu toate că lagărul nu mai este ca în perioada administraţiei naziste, nu mi-a fost greu să găsesc detaliile din cartea citită în copilărie. Am indentificat peronul unde deţinuţii erau scoşi din vagoane şi triaţi, crematoriile şi camerele de gazare.

Aproape de barăcile inumane în care locuiau deţinuţii am întâlnit un grup de la Oradea însoţiţ de un ghid. Ne-am alăturat grupului şi am ascultat un pic din explicaţiile ghidului, însă am constatat, că tot ce povestea erau lucruri cunoscute. Eu voiam altceva, voiam noutăţi, dovezi, amănunte, aşa că am preferat, să parcurg pe cont propriu imensul teritoriu al lagărului.

De la Auschwitz II am plecat să vizităm principalul obiectiv al memorialului, Auschwitz I. Din faţa lagărului vizitat am urmat pe strada Legionow vreo 3 km, am trecut pe un pod Piastowski şi după câteva sute de metri am ajuns la celălalt lagăr, Auschwitz I. Nici nu ai cum să treci mai departe, pentru că de la distanţă nişte tineri îţi fac semne disperate, părând să spună…. ”opriţi, nu treceţi mai departe “.

Am parcat şi ne-am aşezat la un rând de aproximativ 200 de persoane majoritatea adulţi. Am lăsat-o pe doamna mea la rând şi m-am dus la intrare să văd ce şi cum. Înainte de casa de bilete un gardian făcea ordine şi introducea în interior câte un grup format din 20 de persoane.

Cei care aveau bilete, luate prin agenţii sau online, intrau prin faţă. Alături de casa de bilete se află o casă de schimb valutar (schimb total dezavantajos), un bufet cu preparare de-ale gurii, iar la subsol o toaletă gratis.

După ce am cumpărat biletele de intrare (în jur de 20 euro), am trecut la următorul ghişeu, unde am primit câte o pereche de căşti cu microfon şi am fost întrebaţi în ce limbă dorim să avem explicaţiile ghidului.

Cum de limba română nu se punea problema, am ales un grup cu ghid în limba italiană. Mare greşeală, pentru că am întâlnit un “italian”cu o logoree verbală ieşită din comun, încât după vreo trei ore de vizită, am parasit grupul şi am preferat să continuăm pe cont proriu.

Am intrat în lagăr prin poarta cu sloganul infam şi mincinos, Arbeit Match Frei (”Munca te eliberează”) şi imediat pe dreapta am întâlnit un panou cu o fotografie a orchestrei lagărului. La intrarea în lagăr deţinuţii erau întâmpinaţi cu muzică de fanfară şi obligaţi să bată pas de defilare pentru a putea fi număraţi mai uşor.

Vizitarea lagărului constă în prezentarea onor expoziţii şi dovezi despre multiplele activităţi organizate în interiorul barăcilor. Din cele 28 de barăci (foste clădiri ale unei cazărmi poloneze), numai câteva pot fi vizitate, 4,5, 6,7, 11 şi una de vis-avis de baraca nr. 10 căreia nu i-am reţinut numărul. Baraca cu numărul 10, locul unde dr. Mengele a făcut acele îngrozitoare experimente pe deţinuţii din lagăr, este închisă definitiv.

Prima baracă (block) vizitată a fost cea cu numărul 4, Zaglada Exterminaţion, o expoziţie de fotografii luate în perioada 1940-1945, dar şi planurile de amplasare, organizare şi funcţionare a acestui lagăr de exterminare.

O hartă intersantă arată oraşele principale din care au fost aduşi deţinuţii. De la Riga la Paris, de la Haga la Roma şi aproape din toată Europa erau aduşi aici evrei, ţigani sau alte naţionalităţi. În vitrina unei nişe acoperită cu sticlă, sute de cutii goale de Ziklon B stau mărturie atrocităţilor, care s-au comis în acest lagăr. Este cumplit să-ţi imaginezi, cum oamenii erau dezbrăcaţi pentru baie, iar acest gaz pe bază de cianură aducea moartea prin ţevile duşului.

Într-o încăpere mare erau depozitate mii de perechi de încălţăminte ce au aparţinut deţinuţilor, dar şi alte încăperi cu mărturii de nezdruncinat, despre soarta deţinuţilor încarceraţi aici.

Două din aceste încăperi ne-au impresionat până la lacrimi. În prima erau depozitate sute de perechi de încălţăminte pentru copii, iar în alta sute de kg de de păr uman, care era folosit în industria textilă şi la fabricile de păpuşi. Chiar dacă nu mi-a interzis nimeni, din respect pentru cei ucişi aici, nu am făcut poze în această baracă. Am considerat că aceste poze nu trebuie făcute publice, ci fiecare vizitator să-şi întipărescă în memorie şi să-şi facă propria părere, despre cele văzute aici.

Într-o altă baracă erau depozitate în diferite vitrine obiecte diverse ca: vase de bucătărie, ochelari de vedere, periuţe de dinţi, proteze sau obiecte de cosmetică. O vitrină aparte era cea cu valize, unele din ele având inscripţionate numele şi adresa, semn că aceşti deţinuţi au trecut pe aici, iar majoritatea dintre ei au dispărut pe coşurile de fum ale crematoriilor din lagăr.

Sunt mărturii dureroase, care spun totul despre crimele naziste. Ar fi fost şi mai multe, dacă SS-tii în demenţa lor nu ar fi dat foc la arhivă şi depozitul Canada II, loc unde se aflau obiectele confiscate de la deţinuţi. Pentru a ascunde urmele, la Birkenau au dinamitat atât camerele de gazare cât şi crematoriile.

O altă baracă vizitată a fost cea cu nr. 11, puşcăria lagărului, unde erau întemniţaţi şi încarceraţi deţinuţii politici, condamnaţi la moarte, în care predominau cei polonezi. În subsolul acestei clădiri s-a folosit experimental pentru prima oară Ziklon B asupra prizonierilor sovietici, iar în curtea alăturată de lângă baraca cu nr. 10 condamnaţii erau executaţi prin împuşcare în cap sau în ceafă.

În capătul rândului de barăci vizitate şi vis-a vis de nr 10, mai este o baracă căreia nu i-am reţinut numărul şi pe care toate grupurile o ocoleau. Poate că şi noi făceam la fel, dacă nu vedeam pe cineva ieşind şi de curioşi am intrat şi noi. Ce am găsit aici, a fost foarte interesant şi nu am înţeles de ce în programul ghizilor, nu figura şi această baracă.

La parter pe pereţii unei săli imense se proiectau imagini cu diferite aspecte din viaţa popoarelor Europei înainte de război. Erau imagini vesele, oamenii se bucurau de viaţă, iubeau, mergeau la spectacole, dansau şi cântau, fără să se gândească că peste nu mult timp un dement avea să aducă atâta jale şi durere în întreaga lume.

Urcaţi la etajul I am avut parte de nişte imagini în contrast cu cele vesele de la parter. Aici pe un ecran uriaş am urmărit discursurile paranoice ale lui Hitler şi acoliţii săi, Himmler, Goring, Ribbentrop, intercalate cu imagini de război apocaliptice.

Trişti şi un pic obosiţi, după aproximativ 4 ore de preumblare prin aceste locuri sinistre, ne-am îndreptat spre ieşire, am predat căstile şi după ce am plătit cei 3 euro pentru parcare am plecat spre Cracovia.

În încheiere aş vrea să adaug la citatul lui George Santayana, amintit de colegul Cristi_an3000 aici ”Cei care uită istoria sunt condamnaţi să o repete”, un altul care aparţine lui Nicolae Iorga, ”Cine uită, nu merită! ”

---

VIZUALIZĂRI: 7221 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI