Golful Kotor, Muntenegru – de la agonie la extaz, (partea a-II-a)

TIPĂREȘTE

A patra zi in Kotor ne-am propus sa cucerim cetatea (Stari Grad Kotor), principala atractie a orasului, construita pe vremea romanilor, cu influiente vizibile si astazi de la toate popoarele cuceritoare: otomani, venetieni, unguri. Sistemul de fortificatii care inconjoara cetatea, un zid impresionant de peste 4 km lungime si 20 de m inaltime este foarte bine conservat desi a trecut prin mai multe cutremure, unele destul de puternice. Orasul Kotor are 17 fortificatii, 14 biserici si manastiri, 9 palate dar si 17 institutii publice care functioneaza in cladiri foarte vechi. N-as vrea sa fac o insiruire a celor pe langa care am trecut sau am zabovit cateva minute, nu sunt nume sonore si probabil ca v-as plictisi. Sunt foarte multe cladiri vechi de sute de ani care atrag privirile si pentru ca cetatea nu este foarte mare o sa treceti pe langa ele de suficiente ori si cu o harta in mana o sa le descoperiti, cu siguranta.

Ai acces in cetate prin cele 3 porti de intrare, Poarta de Nord (North Gate), de Sud (South Gate) si de Vest sau Poarta Marii (Sea Gate), strajuite de raul Skurda in apele caruia se vad o multime de pesti. O sa mai amestec engleza cu romana si muntenegreana pentru ca, din pacate, Muntenegru sta prost la descrierea obiectivelor. La nici un obiectiv nu gasesti o placuta, ceva ca sa-ti dai seama unde esti sau sa citesti o poveste asa cum suntem obisnuiti. Te orientezi doar dupa harta lor cu obiectivele numerotate si trebuie sa le identifici pe masura ce ajungi la ele. Pe placute gasesti doar numere, 5,17,24… si apoi pe harta sau in carti gasesti si descrierea. La fel am gasit si la muzee.

Dupa ce treci de zidurile cetatii intri intr-un orasel medieval cu strazi inguste, magazine mici si piete pline de restaurante si terase. Tineam neaparat sa vedem in cetate Catedrala Sfantul Trifon (Sveti Tripun), Biserica Ortodoxa, Sfantul Nicolae, dar si un Muzeu al Pisicilor (Cats Museum), noi fiind detinatori de mata, dar astazi eram acolo pentru a urca in varful dealului la poalele caruia se intinde cetatea, pe un drum de piatra care se vede serpuind in zig-zag de jos pana la Cetatea Sf Ioan (Sveti Ivan), cota 260 m.

La 9 dimineata eram in cetatea care nu se trezise inca, dar eram convinsi ca trebuie sa facem asta cat mai devreme pentru ca nu ne vedeam bine printre pietrele acelea, in plin soare. Si bine am facut. Ne-am intors de sus pe o caldura infernala, erau foarte putini care se mai incumetau sa urce la ora aia si n-as fi vrut sa fiu in pielea lor. Pentru 3 EUR acces am inceput urcusul catre varf. Ne-am pierdut prietenii la baza traseului pentru ca li s-a parut greu si am inceput ascensiunea celor 1351 de trepte.

Traseul pana sus are 3 grade de dificultate pe harta lor, albastru care inseamna accesibil tuturor, galben asa si asa si rosu cu grad de risc ridicat. Eu nu am observat absolut nici o diferenta pe cele 3 segmente asa ca nu va faceti griji din pricina asta ci doar din cauza urcusului, daca nu va stiti chiar rezistenti. Drumul presupune ceva efort iar daca mai este si cald afara, asa cum a fost in august este cu atat mai greu. Si mai este un dezavantaj: fiecare scara din cele 1351 sunt de o treapta si jumatate. Cat sa pui ori un pas mare ori 2 mai mici, ceea ce nu este prea comod. Pentru mine a fost o placere. Imi place sa merg pe jos, sa urc, sa descopar potecute, sa ajung in locurile cele mai greu accesibile si o fac cu usurinta. Inca.

Daca ati uitat sa luati apa si sa stiti ca aveti mare nevoie, gasiti pe drum. La baza traseului cu 1 EUR, mai sus cu 1.50. Sunt oameni cu lazi frigorifice din loc in loc, care iti ofera apa, racoritoare sau bere.

Cum am spus drumul serpuieste pana sus pe o poteca cu trepte de piatra si ne-am oprit la fiecare cativa metri ca sa admiram golful, peisaj care devine din ce in ce mai frumos pe masura ce urci. Pe traseu am intalnit bastioane, un fort mic, cam pe la jumatatea drumului am intalnit Biserica Our Lady of Remedy din sec 16 care se vede foarte bine si de jos, pe o raza destul de mare.

Aproape de varf am vazut printr-o fereastra facuta in munte o poteca care ducea catre o capela si ne-am propus sa mergem acolo la intoarcere.

Dupa multe opriri si poze nenumarate, asa cum nu mi se intampla sa fac de obicei in concedii, am ajuns sus la ruinele fortaretei Sveti Ivan unde este arborat si steagul muntenegrean. De aici, din varful bastionului ai o panorama care te face sa uiti de tot efortul depus si va recomand din suflet sa va bucurati de aceasta priveliste.

La intoarcere am trecut prin acea fereastra si pe o potecuta am ajuns la bisericuta din piatra, foarte veche dupa cum se vedea, strajuita de niste smochini care cred ca aveau sute de ani.

In zona asta am vazut un indicator care ne spunea ca la 80 de metri gasim suc de rodii, branza de casa si carnati. Imi plac la nebunie chestiile astea si intotdeauna imi satisfac curiozitatea. Vazusem noi de sus ceva dar am crezut ca este o stana. Cam asa ceva era, o proprietate privata, ceva foarte rustic dar cu o vedere nemaipomenita spre golf, parca si mai frumos. Ne-a primit o femeie muntenegreana get-beget care nu intelegea o iota din ce spuneam noi, dar nici noi ce spunea ea si prin semne ne-a condus in terasa unde ne-a intampinat o fetita de 10-12 ani care stia engleza chiar foarte bine dupa cum s-a prezentat. Oamenii incropisera acolo un fel de terasa cu mese si scaune de lemn si o vitrina frigorifica unde vedeai produsele de care ziceam si bauturi racoritoare dar si bere, doar ca branza de capra pe care am gustat-o era buna dar scumpa tare, (un triunghi de 200 de grame era 6 EUR). Ne-am rezumat pana la urma la un suc de rodii si o bere la cutie si cat am stat acolo i-am luat interviu fetitei si am admirat peisajul spre golf. Ne-am intors printr-o zona plina de dafin si va recomand sa beti un suc de rodii in acest loc, daca ajungeti in zona.

Cand am revenit pe drumul principal, intr-un bastion, era un concert de cicade. Le-am urmarit si am gasit una pe un copac (nu mai vazusem cicade ci doar le auzisem prin Grecia). Am filmat-o, am pozat-o si cred ca ne-a simtit prea aproape ca a tacut. Apoi sotul meu a incercat sa vorbeasca cu ea aproape pe limba ei si ea a raspuns. Am crezut ca este o intamplare si a mai incercat o data. Ea a raspuns si mai abitir, mai suparata ca i-am invadat teritoriul probabil. Dar nu pleca de pe copac, am putut s-o urmarim si s-o auzim tot timpul. A “vorbit” cu sotul meu o gramada, cu intonatie, din ce in ce mai suparata. Au venit si alti turisti, au filmat si pozat si ei. Sper sa ma pricep sa incarc un filmulet, este destul de scurt dar haios. Trebuie sa dati sunetul tare ca sa distingeti cum ne certa cicada.

Am coborat spre cetate si putin dupa pranz eram din nou jos. Ne-am dus iar la punctul de info din fata cetatii sa vedem daca a mai aparut ceva nou sub soare in legatura cu croaziera noastra. Acolo, alta domnisoara. I-am spus si ei dorinta noastra si ea ne-a facut alta propunere. “Da’ de ce sa va inghesuiti dvs intr-o barca cu 15 oameni ca pentru aceeasi bani am eu un prieten care va duce doar pe voi 4. Imediat vorbesc cu el” si a si pus mana pe telefon, noua neplacandu-ne de loc practica asta, pentru ca suntem satui de smecherii nostri.

Am trecut prin piata din fata cetatii plina de fructe, legume si alte bunatati, deschisa zilnic pana putin dupa pranz, dar destul de scumpa, am luat si noi struguri si cateva smochine si ne-am dus acasa sa ne recuperam prietenii pentru o plimbare spre Perast, in primul rand cu gandul ca poate vom afla acolo vesti despre o croaziera. Era ultima noastra speranta pentru ca la nr. de telefon de pe pliantul pe care il aveam din Tivat nu ne raspundea nimeni.

Pana acolo, trecand prin Dobrota am vazut Biserica Sf Matija (Sf Matei) ridicata in sec XVI si ne-am oprit la Biserica Eustahije la care ne-am uitat pe geam pentru ca era inchisa ca mai toate bisericile din golf in anumite intervale orare. Dar ce am vazut pe geam ne-a placut.

Aici, in curtea bisericii am intalnit niste romani care fusesera la Manastirea Ostrog si ne-a spus ca este asezata pe o stanca aproape verticala a muntelui Ostrog. Erau foarte impresionati de ce vazusera si ne-au recomandat-o si noua, dar din pacate nu a mai avut loc. Dar, asa cum mai spuneam, este bine sa lasi intotdeauna ceva nefacut ca sa te poti intoarce.

Pentru Perast am lasat masina in parcarea cu bariera de la intrarea in localitate contra a 2 EUR, (si la iesire tot cu bariera). Spre disperarea noastra aici nu am gasit punct info si atunci cu cine sa vorbesti despre o croaziera? Am gasit doar o harta a orasului in fata Bisericii Sf Nicolae pe care am vizitat-o si noi si unde am urcat in turn pentru 1 EUR de unde am avut o priveliste cu care eram de acum obisnuiti dar de care nu ne mai saturam. Perast se remarca in primul rand prin frumusetea peisajului dar nu stii sa spui care localitate din golf nu rivalizeaza cu asta.

Nu aveam cu cine sa vorbim despre croaziera dar am vazut un vas care a avut oprire aici, o idee mai maricel decat cele 2 barcute din Kotor. Si l-am gasit pe ghidul de pe vas, care ne-a spus foarte sigur pe el ca este un singur vapor mai mare asa cum dorim noi care pleaca din Tivat, o singura data pe zi dar ca nu stie ora exacta, de unde luam bilete, sau alte amanunte... Si ca ar mai fi o plecare din Herceg Nevi, localitatea de la inceputul golfului dar cu vase mai mici. Bun!

Am bantuit pret de vreo 3 ore prin Perast, am admirat cele 2 insule din dreptul lui la care speram sa ajungem totusi si pentru ca ni s-a facut foame am plecat in directia binecunoscuta Muo-Prcanj, acolo unde ne ramasese inima.

La intoarcere am vazut un centru medical destul de mare in Dobrota, foarte aproape de Kotor, informatie destul de utila pentru vacantele noastre.

Am ajuns in Prcanj si am mancat la terasa Marius, de data asta. Mai elegant, alte servicii si alte preturi binenteles, dar a meritat. Sotul meu a mancat calamari umpluti cu branza si sunca rulouri plus o iarba gen spanac si cartofi, portie indestulatoare si buna iar eu un platou Marius cu mix de fructe de mare, ambele la acelasi pret, 15 EUR.

Seara, tarziu, am intrat in supermarketul Franka de langa noi unde am mai cascat gura si de unde am mai cumparat una-alta. Ne-am retras catre casa cu gandul la croaziera noastra si cum nu mai aveam nici o idee, am hotarat sa mergem cu noaptea in cap in port la Tivat, ultima noastra speranta.

Asa am facut. Ne-am sculat devreme, am ales tunelul Vrmac ca sa ajungem mai repede, am parcat masina in parcarea portului din Tivat, foarte mare, cu bariera si ne-am dus glont in port. Acolo era acostat un vapor maricel, spre care se indrepta lume, vedeam de la distanta ca se numeste Vespa V si cand am ajuns in fata lui, la ora 8.55, am aflat ca se pregatea sa plece intr-o croaziera cu program 9-18, cu 5 opriri, avea 400 de locuri si costa 15 EUR/persoana (acelasi pret ca la barcutele din Kotor care te plimbau doar 2.5 ore). Ce mai, doar ca n-am chiuit de bucurie, era exact ce cautasem toate zilele.

Ne-am suit pe vas unde am fost primiti cu fanta, vin si rachie in functie de preferinte si am plecat cu intarziere de o ora pentru ca a asteptat un autobuz cu turisti de la Budva (cel cu care ar fi trebuit sa venim si noi daca rezervam de acolo). Prin urmare in loc de 18 am ajuns inapoi la 19, dupa o zi extraordinara.

Ghida noastra avea o engleza cam nasoala si cu greu ne-am concentrat sa o intelegem.

Prima oprire din cele 5 o aveam la Herceg Nevi, localitatea de la intrarea in Boka Kotorska, nu departe de granita cu Croatia, dar pana acolo ne-am intalnit din nou cu delfinii iar acum i-am vazut mult mai aproape.

Prima informatie pe care am primit-o de la ghida de cum am plecat a fost ca in curand se va da in folosinta cel mai mare resort din Muntenegru, construit de o firma din Azerbaijan chiar pe malul apei. O sa revin in Golful Kotor. Cred ca acestia sunt ani in care au loc tot felul de schimbari d. p. d. v. turistic si sunt curioasa sa vad cum vor evolua lucrurile. Sper doar ca toate cladirile istorice si satele traditionale sa ramana la fel.

Ne-a spus apoi de gaurile dese pe care le vedeam in munte, ca niste intrari de tuneluri lungi de 60 de m, care au fost facute de partizanii iugoslavi pentru a-si adaposti acolo armele aduse din Italia in timpul celui de-al II-lea razboi mondial.

Ne-am oprit Ia Herceg Nevi si am avut la dispozitie 1.15’ sa vedem cat putem din oras. Din port am luat-o pe scari in sus si am urcat de la plaja spre Stari Grad. Urcus destul de solicitant dar ne-am mai tras sufletul pe la jumatatea distantei si am trecut prin Piata Sf Stefan cu Biserica Arhanghelul Mihail, de fapt o capela, iar sus de tot am intrat pentru 1 EUR in Kanli Kula (turnul Kanli), fortareata cu ziduri inalte, cu ferestre spre exterior, arena de spectacole si locuri de view.

A 2-a oprire a fost la plaja Zamjice iar pana acolo am trecut pe langa cele 3 fortarete care controlau iesirea la “marea cea mare”, 2 ale MNE si una a Croatiei, cate una in capatul cate unui golf iar una situata pe o insula intre celelalte 2, aproximativ la jumatatea distantei.

Dintre toate se remarca Insula (fortareata) Mamula pe care se facea plaja si care a fost inchisoare in timpul celui de-al 2-lea razboi mondial.

Vis-a-vis de Mamula este Grota Albastra unde puteam veni pentru 3 EUR cu o barca, pentru baie. Am ramas la plaja Zamjice ca sa profitam de timpul pe care il aveam la dispozitie pentru ca am trecut foarte aproape de grota si am vazut-o, iar inghesuiala mare din barcile care mergeau acolo si faptul ca la grota puteai sa faci doar aruncari pentru ca nu era si o plaja nu ne-a dat ghes.

Ne-am bucurat de o ora si jumatate de baie, plaja si o cafea cu rom bauta la una din cochetele terase de acolo. O atmosfera de vacanta extraordinara in acest loc.

Inapoi pe vas catre urmatoarea oprire, insula Gospa od Skrpjela (Maica Domnului de pe stanca).

Am fost anuntati inca de la urcare pe vas ca se poate manca de pranz si ai de ales intre porc sau peste la orele 12.30 si 14.30 cu comanda de la urcare. Noi am ales peste cu cartofi la 14.30 foarte buna mancarea si preturi bune in general pe vas. Portia de mancare 9 EUR, dar si berea, cappucino sau cafeaua (buna, buna) aveau preturi mai mici decat la terasele din orase.

Pe vas am impartit masa cu un cuplu, el irlandez, casatorit cu o sarboaica care locuiau de 15 ani la Londra dar aveau o proprietate, (mostenirea sarboaicei) in golf, unde veneau in fiecare vara o luna. Ne-au aratat o proprietate pe care au vrut sa o cumpere cu 10 ani in urma cu 14.000 de EUR care acum era aproape 200.000. Spuneau ca Michael Douglas cu Caterina Zeta ar avea o proprietate in golful Kotor si ne-au mai spus ca cea mai buna luna in care ne recomanda sa vizitam Londra ar fi septembrie. Cum avem Londra pe lista a fost o informatie pretioasa.

Am vazut cele 2 insule din dreptul Perastului aproape tot timpul cat am umblat prin golf dar tare ne-am dorit sa ajungem pe ele. Insula Gospa od Skrpjela (Maica Domnului de pe stanca) este o insula artificiala. Initial a fost o stanca mica pe care marinarii au carat de-a lungul vremii pietre aduse de la mal cu barca sau au depozitat acolo ambarcatiunile vechi. Prin secolul al 15-lea niste marinari au descoperit icoana Sfintei Fecioare Maria si tot de atunci insula a inceput sa se mareasca. A ramas un obicei ca ori de cate ori un marinar se intoarce din cursa sa arunce o piatra in apa, acelasi lucru se intampla si astazi, pe 22 iulie cand este sarbatoarea insulei. Am vazut manastirea de pe insula iar ghida ne-a spus povestea ei, ca a fost pictata de “Michelangelo al nostru” (dar nu mai imi amintesc numele pictorului) si ca pentru ei reprezinta Capela lor Sixtina. In zona altarului sunt o multime de cadouri oferite de marinari. Pentru 1 EUR am intrat in Muzeul bisericii cu icoane deosebite dintre care se distinge o icoana facuta din par timp de 20 de ani. Legenda spune ca nevasta unui capitan si-a impletit parul cu fir de argint in timp ce si-a asteptat sotul sa se intoarca dupa mare timp de 20 de ani. La sfarsit ghida ne-a spus ca nu se stie daca capitanul s-a intors sau ca este adevarat dar legenda a ramas. Am auzit atatea legende despre care la sfarsit ni se spunea ca nu se stie daca au vreun sambure de adevar, incat am ajuns la concluzia ca au fost inventate niste povesti pentru scopuri turistice.

Cealalta insula, Sveti Djordje (Sfantul Gheorghe) , este foarte aproape (aprox. 100 de metri), mai micuta, se vede o biserica pe ea dar nu se viziteaza. Arata insa foarte frumos privita de la distanta, se spune ca a fost cimitir pentru nobilii din Perast si de asemenea ca cele doua insule simbolizeaza barbatul si femeia.

Ne-am oprit apoi acasa la noi, in Kotor. Eram atat de aproape de casa dar aveam masina in Tivat. Oricum de dimineata eram cu gandul la drumul de intoarcere prin Lepetane-Stoliv-Prcanj-Muo, cel de care noi nu ne-am lipsit nici macar o zi, asa ca abia asteptam sa-l mai facem o data.

Cand am plecat din Kotor catre Tivat am remarcat Hotelul Fjord, punct de reper pentru Kotor, acum o ruina, dar extraordinar pozitionat, pacat ca a fost lasat in paragina. Am inteles ca a facut obiectul unei afaceri dubioase si ca se ancheteaza asta de ani de zile.

Am ajuns inapoi la Tivat la ora 19, asa cum fusese prevazut. Am admirat Porto Montenegro din Tivat, foarte mare, modern, cu yahturi mai multe si mai luxoase decat in Kotor si o faleza frumoasa plina de terase, marginita de palmieri mari, o placere pentru ochi.

Noi nu ne-am oprit pentru ca ne astepta pentru ultima data drumul indragit Lepetane-Stoliv (la delfini) -Prcanj-Muo. Ne-am oprit la Bokeski Gusti la care mai mancasem, nu ne-a mai placut la fel de mult prin comparatie cu Marius si am ajuns a mia oara la concluzia ca preturile sunt intotdeauna justificate de ceva.

Ne-am culcat un pic mai devreme pentru ca a doua zi era una lunga cand plecam din Muntenegru spre casa. Ne-am sculat la 7 iar la 8.30 eram in cetate pentru ca chiar daca trecusem de multe ori pe langa toate cladirile nu intrasem in cele care ne interesau.

Am fost primii vizitatori din ziua aceea ai Catedralei Sf Trifon construita in 809 de un nobil local care a gasit moastele Sf Trifon in ruinele unei biserici mai vechi. Acolo este si sarcofagul nobilului si al sotiei lui. Intrarea a fost 2.5 EUR inclusiv Muzeul Catedralei cu multe moaste si obiecte valoroase. Foarte mult argint in biserica si cateva urme de picturi, pentru ca acum biserica nu mai este pictata. Nici aici n-am gasit vreo placuta ca sa-ti dai seama ce vedeai ci doar niste numere. Am intrebat la intrare daca exista o harta cu descrierea numerelor dar ne-a spus ca alea erau numere de inventar. Despre ce am vazut gaseam intr-o carte, ditamai cartea, pe care trebuia sa o cumparam de la intrare. Ne-am multumit sa stim cine a fost Trifon si cum a fost construita biserica.

Am intrat apoi in Biserica Sf Nicolae, ortodoxa, cu cele 4 picturi mari, ale celor 4 apostoli Matei, Marcu, Luca si Ioan care au fost daruite bisericii in 1998 de Inalt Prea Fericitul Alexei al II-lea, patriarhul Moscovei si al intregii Rusii.

Nu am putut intra la Cats Museum, unde voiam neaparat din cauza matei noastre, pentru ca era inchis.

Am luat pentru drum un ultim burek de la pekara noastra (nu le vedeti expuse la brutarii, se aduc din cuptoarele din spate, mereu calde), am predat cheia proprietarului si gata, spre casa.

Nu o sa scriu un articol separat cu drumul pana la ultimul tranzit din Serbia asa ca o sa va spun cateva cuvinte aici.

Catre casa alesesem drumul prin Podgorica si aveam 2 variante:

- pe un drum mai scurt catre Cetinje-Podgorica dar prin masivul Lovcen pe unde mai fusesem sau

- catre Budva (prin tunel) si apoi Sveti Stefan si de acolo ori Petrovac - Podgorica ori Cetinje Podgorica

Cu toate ca ne-a innebunit drumul catre mausoleul lui Njegos am ales drumul un pic mai lung ca sa vedem Sveti Stefan pentru ca aveam putini km pana la ultimul tranzit (in Serbia) si aveam in fata o zi de semi concediu.

Sveti Stefan mai mult ne-a enervat decat ne-a placut. Insula este privata si nu ai acces pe ea decat cand sunt sarbatori religioase si se poate vizita manastirea de pe insula. Am mers printr-un parc mare si frumos prin care ai acces catre plaja si insula si am avut o priveliste de sus care a meritat drumul. Sveti Stefan este o locatie mai de fite iar bariera aceea de la intrarea pe insula ne-a taiat orice chef de a mai ramane in zona. Am vazut ca un sezlong pe plaja din fata insulei se inchiriaza cu 70 de EUR si ca plaja era plina, dar asta nu a fost semnificativ pentru noi, sa fie la ei acolo.

Ne-am suit in masina si la putin peste 20 de km am intrat in Rezervatia Naturala Skadar Lake un drum si peisaje frumoase dar nu asa spectaculos cum vazusem in golf. Zona intinsa cu smochini unde ne-am oprit si noi de cateva ori si am mancat.

Dupa coada lacului, inainte de podul care traverseaza lacul ne-am oprit la o carciuma rustica cu priveliste spre lac pentru o cafea dar ne-am intins si la o ciorba de peste la care sotul meu a poftit si care i-a placut mult. Pe lac am vazut plimbandu-se niste barcute rustice cu acoperis din rogojina. Preturile aici dintre cele mai mici pe care le-am intalnit in Muntenegru. Dupa pod, in capatul celalalt, alta carciuma, cu alte stele, dar noi am fost multumiti de popasul pe care l-am facut si de obicei ii incurajam si pe cei mai mici.

Zona este o Rezervatie in care traiesc pelicani, peste tot erau indicatoare cu asta iar lacul era plin de nuferi in aceasta zona.

Dupa Podgorica am intrat in Canionul Moraca, cu multe tuneluri mai lungi sau mai scurte, neventilate, neiluminate, neaerisite, iar pe portiuni peisajul a fost absolut demential. Cu toate ca gasesti greu un loc de oprire in canion am gasit o bancuta exact unde drumul era foarte ingust, inainte de intrarea intr-un tunel, ne-am scos burek-ul si am facut un popas ca sa-l mancam.

Dupa partea stancoasa a canionului intr-o zona verde ne-a aparut in fata o manastire. Habar nu aveam ca Manastirea Moraca era in drumul nostru. Manastire de calugari cu o gospodarie mare, pasari, stupi, gradina, curte frumoasa cu bolta de kiwi, struguri si dovleci lungi. Prin exteriorul ei trece un rau rece cu viteza, la capatul caruia era o hidrocentrala de 12 V iar minirestaurantul de acolo avea bauturile puse la racit in el. La 4 dupa amiaza noi eram inca la Mrea Moraca si nu facusem nici jumatate din drum.

Am continuat sa urcam si soseaua a fost numai pe varful muntelui iar peisajele cat sa ne intarzie si mai mult. La cota 1060 am gasit 2 restaurante unul langa altul si ne-am oprit iar pentru un view.

Am ajuns la Tara si am traversat podul catre localitatae Kolasin pentru ca suciti cum suntem voiam sa verificam pe unde ar fi mai bine sa o luam: peste munti (1765 m) sau de-a lungul Tarei drum mai lung cu vreo 50 de km dar mai pe la vale. Turist info era deschis doar in week-end iar la un magazin de suveniruri o doamna ne-a spus categoric ca pe la vale. Am dat astfel, absolut intamplator, si de Kolasin, o statiune de munte frumoasa, dar poate ca era foarte sus sau sunt alti curenti acolo... cert este ca la ora 16 la Mrea Moraca erau 35 de grade iar peste o ora la Kolasin erau 18 grade si un vant puternic.

Am hotarat sa mergem pe la vale de-a lungul Tarei cu care am mai mers doar cativa km. Foarte aproape incepea Parcul National Biogranska Gora iar la 1-2 km incepea Canionul Tara.

Noi am continuat drumul spre Serbia, pe sosele tot prin munti, cu multe tuneluri, cu case dichisite, fara garduri, cu mult verde si mai ales curat, curat peste tot. Ba urcam, ba coboram. Am plecat la 10.30 din Kotor, ne-am oprit la Sveti Stefan, apoi pe drum pentru view de nu stiu cate ori, la smochine, in Canionul Moraca, la Mrea Moraca, la Kolasin, apoi in munti, astfel incat am intarziat foarte mult.

Aproape de 8 seara ieseam din vama MNE-Serbia dar mai aveam ceva de mers si se facuse intuneric afara. Prin Serbia am mers tot prin munti si la fel de frumos, doar ca zona era mai mult de musulmani, cu multe minarete.

Aveam de ajuns in statiunea Kopaonik despre care habar nu aveam inainte de acest concediu, dar o sa va povestesc despre ea in articolul dedicat, care este ultimul de cazare din aceasta vacanta.

Ce sa zic de Golful Kotor? Puneti-l pe lista inainte ca preturile sa explodeze si sa devina greu accesibil, pentru ca eu cred ca asta se va intampla. Pe noi ne-a terminat peisajul, localitatile medievale, cladirile vechi, drumul ingust pe langa apa, de la Lepetane la Kotor (sau invers), burek-ul si mancarea deosebit de buna. Sa mergi prin golf de la un capat la altul este, d.p.m.d.v. o experienta de neratat.

---

VIZUALIZĂRI: 7080 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI