MiniGhiduri AFA #TURISM MONTAN [pg.5/25]

Despre traseul dintre Sâmbăta de Sus și Cabana Valea Sâmbetei sau, mai sus, spre creasta Făgărașilor până in Fereastra Mare, am mai scris. Dar muntele este altfel, nu numai in fiecare anotimp, ci chiar de la o lună la alta. Toate drumețiile pe care le-am făcut in Făgăraș au fost făcute vara, in luna august sau la inceputul toamnei, in septembrie. Acum insă am fost la inceputul verii, in luna iunie, atunci când, datorită florilor de munte și a inverzirii pășunilor, văile [...]citește review
- scris de Mika în 30 Jun 2020 în rubrica Redescoperă masivul Făgăraș [ 36 voturi, 31950 PMA, 374 viz.]
Munții Bucegi, deși par accesibili datorită șoselei Transbucegi și a transportului pe cablu din zona Sinaia și Bușteni, ascund incă multe locuri puțin știute, locuri la care, de cele mai multe ori, se ajunge cu puțin efort și chiar cu puțin curaj. Printre aceste locuri se numără Cascadele Vânturiș, despre care am scris recent (vezi impresii) și Canionul Horoabei, pe care l-am parcurs la doar două zile după cascade, incheind astfel o săptămână plină de stânci, [...]citește review
- scris de Mika în 23 Jun 2020 în rubrica Descoperă zona Padina [şi împrejurimile] [ 36 voturi, 32400 PMA, 2772 viz.]
Perioada de relaxare și de circulație liberă de după starea de urgență generată de pandemia de coronavirus a condus în weekendul prelungit de Rusalii către un aflux important de călători către toate zonele turistice importante ale țării. După cum am văzut pe canalele media coloane interminabile de autoturisme au șerpuit pe autostrăzi și drumuri naționale către Litoral, Valea Prahovei, Transalpina și Transfăgărășan, Sibiu și multe alte destinații. Dorința de a [...]citește review
- scris de tata123 🔱 în 09 Jun 2020 în rubrica Descoperă zona Sătic (Săticu de Jos, Săticu de Sus) [ 47 voturi, 61100 PMA, 2706 viz.]
Anul 2020 nu a început tocmai cum ne așteptam în materie de vacanțe și excursii, dar în ultimii ani am descoperit muntele și am decis că odată cu încheierea stării de urgență, cu prima ocazie să facem o drumeție în Munții Rodnei. Zona Ineu era de ceva timp pe lista noastră, am mai explorat Munții Rodnei, dar partea dinspre Borșa, Cascada Cailor, Lacul Stiol –în 2019. Așa că odată cu “relaxarea măsurilor”, nu ne-am putut [...]citește review
- scris de cata2106 în 03 Jun 2020 în rubrica La pas prin Munţii Rodnei [ 21 voturi, 18900 PMA, 6213 viz.]
Au trecut aproape două luni de când un virus venit nu se știe de unde ne-a inchis in case ținându-ne departe de cei dragi, interzicându-ne să mai călătorim, să mergem pe munte, să vedem marea sau pur și simplu să ne plimbăm prin parc. Ultima mea drumeție pe munte a fost pe data de 8 martie. Mai aveam câteva drumeții programate, trasee pa care abia așteptam să merg, dar, nu a fost să fie, m-am resemnat. Când mi se face foarte dor de munte mă mai [...]citește review
- scris de Mika în 02 May 2020 în rubrica La pas prin Munții Ciucaș [ 41 voturi, 36900 PMA, 1990 viz.]
Răsfoim prin amintiri, privim fotografii, ultimele vacanțe ni se par atât de îndepărtate, primăvara și razele soarelui ne îndeamnă să ieșim la aer, dar noi trebuie să #stămacasă pentru binele nostru și al celorlalți. Îmi aduc aminte cu plăcere întreagul concediu petrecut în zona Apusenilor, o premieră turistică pentru mine (vezi impresii). În rândurile de mai jos vă recomand un traseu pitoresc, circular, de-a lungul unui drum județean modernizat, pretabil pentru o zi [...]citește review
- scris de tata123 🔱 în 06 Apr 2020 în rubrica Drumeții în Apuseni [ 42 voturi, 37800 PMA, 2534 viz.]
Munții Buzăului sunt o componentă de bază a Carpaților de Curbură, un areal destul de sălbatic, însă cu numeroase obiective naturale care merită vizitate. Munții Buzăului sunt formați din cinci grupe montane: Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru și Ivănețu. Fiecare dintre aceste masive are câte un vârf care te îmbie să îl cucerești, iar ”acoperișul Buzăului” este vârful Penteleu (1772 de metri altitudine) din masivul cu același nume. Săptămâna trecută am [...]citește review
- scris de Floryn81 în 19 Mar 2020 în rubrica Drumeții prin munţii Buzăului [ 36 voturi, 31950 PMA, 2741 viz.]
A nins ca in povești o zi și o noapte, incontinuu. Sezonul de schi era programat să se deschidă in ultima zi a anului, până atunci administratorii domeniului schiabil sperând să se adune destulă zăpadă ca să poată amenaja pârtiile. A fost primul an in care nu am putut schia pe data de 28 decembrie. Dar, ne-am bucurat că totuși vremea s-a răcit și a inceput să ningă. Și a nins de pe data de 28 decembrie până in dimineața de 30 decembrie, adunându-se peste jumătate de [...]citește review
- scris de Mika în 05 Jan 2020 în rubrica Drumeţii în Masivul Postăvaru [ 39 voturi, 50700 PMA, 692 viz.]
(continuare) Scriam în articolul despre cazarea la Pensiunea Poieni din satul Ceahlău vezi impresii, că am ales acestă cazare pentru că este la 2 km. de localitatea Durău, de unde intenționam să urcăm pe Vf. Toaca și la cascada Duruitoarea. Din păcate, nu am ajuns la cascadă, pentru că atunci drumul era blocat și traseul închis, datorită surpărilor survenite în urma ploilor și se lucra la acesta. Am vorbit și la Salvamont și ne-au spus că nu ne recomandă să mergem la [...]citește review
- scris de Dana2008 în 26 Dec 2019 în rubrica Drumeții în Masivul Ceahlău [ 39 voturi, 35100 PMA, 3289 viz.]
Cuvant inainte Luna Septembrie. Anul 2019, e. n. Ora 9 dimineata. Se-anunta un week-end insorit. Suna telefonul: ”Mneata baiatu’, hai, sus, scoala, ca-i tarziu! ”. “Ahaaa, tu erai, ce mai faci, pe unde mai esti? Prin Ploiesti? Prin Bucuresti? ”. “Sunt jos, in fata blocului tau, vroiam sa-ti fac o surpriza! Stii tu ca mi-ai promis odata, mai demult, ca mergem in Cheile Banitei? Hai scoala, ca trece vara! ” “Bmmdaaa, am promis eu asa ceva? Aaaa, da! Desigur! E-adevarat! Mergem. [...]citește review
- scris de dorgo în 24 Nov 2019 în rubrica Cheile Băniței & Peștera Bolii [Bănița-Peștera, HD] [ 37 voturi, 47400 PMA, 3799 viz.]
Afișate [4150] MG în dest. #TURISM MONTAN // din total 245
    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre
  • AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

  • [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.079379081726074 sec