Norwich? Parcă îmi spune ceva numele acesta! - partea a IV-a, sau ce putem face în afara orașului

TIPĂREȘTE

Apelez la îngăduința cititorilor pentru că, din dorința de a furniza un volum mai mare de informații, mi-am propus ca, în prezentul episod, să combin amintirile din ultima excursie cu cele din excursia anterioară. Asta nu înseamnă că voi epuiza acest domeniu. Mai sunt încă multe alte locuri, mai aproape, sau mai departe de oraș, care pot constitui obiective turistice. Pentru moment mă limitez la Marea Nordului.

Cu mențiunea că în ambele ocazii am vizitat două amplasamente la nord de oraș, și două la vest, voi începe cu amintirile mai recente.

Cromer este un orășel și stațiune turistică, exact la nord de Norwich, la circa 30 km distanță, bineînțeles pe malul Mării Nordului. Se poate ajunge aici cu trenul, sau cu mașina. Noi am mers cu trenul circa 40 de minute. Chiar dacă Cromer pare a fi gara – capăt de linie, trenul face aici o întoarcere ca la Ploiești, destinația finală a acestuia fiind la Sheringham, circa 7 – 8 km mai spre nord - vest. Este de menționat că în Cromer nu există practic o gară, aici fiind numai două peroane. Ca urmare, este recomandabil cumpărarea biletelor în regim dus – întors. Este de precizat că un asemenea mod de cumpărare este și mult mai avantajos decât cumpărarea fiecărui bilet în parte.

Cromer este cel mai important oraș din partea de nord a Norfolk-ului, și numără, conform recensământului din 2001, mai puțin de 8000 de locuitori. Nu am idee care este situația în sezonul estival, când statutul de stațiune ar trebui să intre în acțiune. Dar întrucât așa cum știam eu, vara acolo „urma să fie într-o joi”, nu era încă foarte mare agitație.

Este de menționat că drumul de la gară, la malul mării, necesită circa 15 minute de mers pe jos. Aleea de pe faleză este undeva mai sus cu vreo 10 – 15 m față de nivelul mării. Această alee încearcă să creeze condițiile unui loc plăcut de promenadă, cu mici spații verzi și părculețe amenajate ornamental. Lângă ea sunt, probabil, și cele mai luxoase hoteluri ale stațiunii. Tot aici sunt și câteva restaurante, loc ideal de servit masa cu priveliște la mare. Fiind totuși o stațiune, prețurile sunt binișor mai mari decât în Norvich. Eu, personal, am cerut o salată de crab. Aceasta a constat într-o cochilie de crab, mărișoară de altfel, umplută cu carne de crab, și însoțită de o oarecare salată. A costat 11.50 lire. Aceiași cochilie cu carne, fără salată, într-un magazin din Norwich, a costat 4 lire.

Față de centrul stațiunii, spre nord – vest, la început plaja este destul de îngustă, apoi se mai lățește. Spre sud – est este o plajă destul de lată. Totuși, la data vizitei noastre, amatorii de plajă și baie erau mai puțini decât degetele de la o mână. Am aflat cu această ocazie de existența unei alte reguli pe acest litoral : intrarea în apă se poate face numai în intervalul delimitat de două steaguri înfipte în nisipul plajei. Cele două persoane care s-au avântat în apă sub ochii mei, au respectat această regulă. Încerc să presupun că se datorează unui studiu privind curenții marini.

Dar, numai la doi pași de cei ce făceau baie, o întreagă echipa făcea antrenamente într-un sport care nu îmi era cunoscut. După numai câteva zile aveam să văd că acest sport se învață și se practică și pe plaja de la 2 Mai, și se numește Stand Up Paddling. Este vorba de a sta în picioare pe o placă asemănătoare celei de surf, ajutându-te în deplasare de o vâslă gen pagaia de la canoe. Am încercat de mai multe ori să fotografiez momentul când, unul sau mai mulți învățăcei cădeau în apă. Nu am reușit. Asta nu înseamnă că nu s-a întâmplat.

Cel mai interesant loc de pe plajă este construcția care, în centrul stațiunii, pătrunde mult în larg. Nu am mai fost de mulți ani la Mamaia, dar, pe vremuri, aici era în dreptul ”Cazinoului” o pasarelă din beton ce avansa spre larg. Nu mai știu care este exact situația acesteia, dar la Cromer pasarela este realizată integral din lemn și are peste 200 m lungime. Totodată, lățimea, de peste 10 m, permite o plimbare agreabilă turiștilor veniți în stațiune. Ultima treime a pasarelei este cea mai interesantă. O lățire substanțială a acesteia permite amplasarea aici a unei săli de teatru. Nu am date suplimentare despre aceasta, dar, la momentul vizitei noastre, se juca o piesă pentru copii, iar reacția celor mici se auzea până afară.

Interesant în zonă este și concursul de pescuit crabi, ce se desfășoară ad – hoc la marginea pasarelei. Recolta nu pare foarte bogată, și fiecare captură stârnește admirația. Înțeleg, însă, că toate capturile, la sfârșitul concursului, vor fi eliberate în mare.

Pasarela continuă câțiva metrii și dincolo de sala de teatru, închizându-se într-un amplasament al The Royal National Lifeboat Insitution. Acesta, care mie îmi sună ca fiind un fel de Paza de coastă, are rolul de a interveni în ajutorul vaselor și persoanelor aflate pe mare într-o situație de necesitate. În afara faptului că este un fel de dană”la uscat” a uneia din navele de intervenție, locul este și un mic muzeu. Organizația are 237 de sucursale pe tot conturul insulelor britanice, inclusiv Irlanda, inclusiv pe Tamisa, în Londra. Cele mai multe posturi sunt deservite de voluntari. Muzeul scoate în evidență intervențiile făcute de echipa din Cromer în decursul anilor. precizând și numele persoanelor participante. Rezultă de aici că Marea Nordului, cel puțin pe timp de iarnă, nu este unul din locurile cele mai sigure. Vasul ce așteaptă aici plecarea într-o intervenție, arată, după părerea mea, destul de spectaculos, și rămân cu impresia unei imagini desprinse dintr-un film de acțiune.

Unul din obiectivele noastre în acest oraș era și o vizită la Corner Museum. Acesta ilustrează aspecte ale vieții acestei localități în perioada reginei Victoria, insistând pe principala ocupație a locuitorilor, pescuitul. Din nefericire, ajungem la muzeu cu 5 minute înainte de închidere, adică la ora 15.55. Mi se pare cel puțin curios un asemenea program de funcționare, mai ales într-o stațiune turistică. Este drept că, la această latitudine, iarna se întunecă mai repede, dar noi nu eram chiar în miez de iarnă.

Nu ne rămâne decât o vizită la biserica din localitate. Aceasta are renumele celui mai înalt turn dintre toate bisericile (se exclud catedralele) din Norfolk. Într-adevăr, are 50 m înălțime, și pentru a urca în turn trebuie parcurse 172 de trepte. Dar treptele sunt inegale, cele din partea superioară având peste 50 cm înălțime. Nu mă întrebați ce febră musculară am avut zilele următoare! Închinată Sfinților Petru și Pavel, biserica a fost construită între 1377 și 1437. Construcția se degradează în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, astfel că este nevoie de o restaurare importantă între 1863 și 1889. Aceasta însă păstrează foarte multe din elementele de construcție inițiale. Imaginea ce se vede de sus, din turn, este deosebit de spectaculoasă. Mai ales atunci când se apropie un front de ploaie. Păcat că imaginea fotografică nu poate cuprinde cu exactitate apăsarea psihică a apropierii norilor.

Pentru cei ce se întorc la Norwich cu trenul, din cauza efectului de capăt de linie la Cromer, trenul venind de la Sheringham, pot să le recomand să se așeze pe latura opusă a vagonului față de venire, pentru a surprinde și imaginile de pe partea cealaltă a drumului.

O a doua posibilitate de distracție în împrejurimile orașului este de a face plajă la Horsey Corner. Acesta este un amplasament pe malul Mării Nordului, ușor nord-est față de Norwich, la circa 50 km distanță, în lungul șoselei, față de acesta. Nu se poate ajunge aici decât cu mașina. Că veni vorba de mașină, nu am idee dacă este o situație specială pentru Norwich, sau se aplică și în altă parte, dar aici există un club al automobiliștilor, ce ține cumva de primărie. Acesta dispune de un număr de mașini, parcate în anume locuri rezervate pe teritoriul orașului. La înțelegere, sau conform unei planificări, membrii clubului pot avea acces la una din mașini. Condiția este ca la întoarcere să o parcheze pe locul de unde a preluat-o. Fiecare membru dispune de un card care îi deschide mașina, cheia de contact fiind în torpedou. Există un program de cuantificare a kilometrilor parcurși, respectiv consumurile unui anume utilizator al mașinii. Nu am reținut când anume acesta trebuie să plătească cheltuielile aferente, dar presupun că lunar.

Plaja la Horsey Corner este un loc relativ pustiu în luna iulie. Departe de o așezare umană, dispune numai de o parcare bine dimensionată, în care, dacă ai noroc, poți găsi o tonetă rulantă, cu diverse gustări. Din parcare trebuie parcurși circa 150 m printr-un nisip afânat, urcând întâi vreo doi metrii, pentru a coborî apoi la nivelul plajei. Ce-mi atrage atenția de la început este o, să-i zic faraonică, lucrare de apărare de mal. O grindă sparge – val de peste 3 m înălțime, sprijinită la bază pe un imens masiv de beton, ținut la rândul lui de un ecran de palplanșe, se întinde pe mai mulți kilometrii lungime. Noi ajungem la plajă în jurul orei 11.00, ora maximului reflux. În acest moment, plaja este foarte lată, apa fiind la peste 100 m depărtare de lucrarea de apărare.

Speram, printre altele, să vedem o colonie de foci, despre care se știe că există în zonă. Nu am avut noroc, cred că erau plecate într-o vizită. Totuși, două dintre ele rămăseseră de pază, dar stăteau numai în apă, lăsând numai capul la vedere. Nu am reușit să le prind într-o fotografie ca lumea din cauza unui fenomen ciudat pentru mine. Deși cerul era mai mult înnorat, soarele arătându-se cu zgârcenie, în aer era o luminozitate foarte intensă, care nu numai colora la maxim ochelarii mei heliomați, dar nu îmi permitea să văd ceva pe ecranul aparatului de fotografiat.

În plimbarea de căutare a coloniei de foci, remarc la un moment dat, un fel de tuburi care ies din nisip. Când mă aplec, îmi dau seama că sunt cochiliile unor scoici de formă foarte alungită. Situația mă împinge în a încălca ”Legea pietricelelor” despre care vorbeam în episodul anterior.

În lipsa focilor, nu ne rămâne decât să ne dedicăm activităților curente de plajă: stat la puținul soare care se arată din când în când, baie în mare, jocuri de plajă sau construirea de castele de nisip. Deosebit de amuzant este cățelul unei familii din grup, care 20% din timp aleargă normal, iar restul timpului aleargă în trei picioare. Explicația proprietarilor este că nu vrea să se ude pe labe.

Preocupați de toate aceste activități intense nu dăm atenție fluxului care trimite apa mării peste noi. Asta până când trebuie să ne mutăm urgent lucrurile cu câteva zeci de metrii spre lucrarea de apărare de mal. Apoi, studiind cu atenție cum castelul de nisip este înghițit de apele mării, nu dăm atenție unui nor teribil de negru. Acesta se răzbună pe noi și, brusc, o adevărată cascadă se prăvale asupra noastră. Nu mai e timp de strâns nimic, se ia pe sus tot calabalâcul și, cu viteza maximă posibilă, fuga la mașină. Deși nu sunt decât circa 300 m până la aceasta, cei circa 150 m de urcuș și coborâș prin nisip afânat, lungesc drumul, cel puțin la dublu. Și, când ajungem la mașină, ploaia se oprește. Totuși, nu îmi aduc aminte să fi fost atât de udat de ploaie vreodată. Nu mai povestesc cât am stat de incomod pe bancheta mașinii, până acasă.

Excursiile în afara orașului, făcute în timpul vizitei mele anterioare la Norwich, s-au derulat în sens invers din punct de vedere geografic. Am început întâi spre vest, și apoi am mers spre nord.

Great Yarmouth este amplasat pe malul Mării Nordului, exact est față de Norwich, la circa 30 km distanță față de acesta. Se poate ajunge aici atât cu trenul, cât și cu mașina. Noi am ales trenul, al cărui parcurs durează mai puțin de 40 minute. Orașul este considerat cea mai importantă stațiune helio-marină din Norfolk, cu o populație stabilă de peste 47000 de locuitori. Întrucât vizita aici a fost pe timp de iarnă, aspectul mării a fost mai puțin interesant. Trebuie să remarc însă plaja cu nisip, care se întinde pe mai mulți kilometrii, și care are o lățime remarcabilă. Recunosc însă că nu aveam date privind momentul refluxului când am fost acolo. Spre deosebire de Cromer, aleea de promenadă este la nivelul plajei. În rest, tot hoteluri luxoase, restaurante, dar și mai multe puncte de fast-food, săli de jocuri și joacă, precum și muzee. Din nefericire, înțeleg că muzeul care a constituit motivul principal al vizitei noastre aici, ”Yesterday’s World”, o oglindă a vieții în Marea Britanie în timpul reginei Victoria, a fost, între timp, desființat.

Totuși, stațiunea, cel puțin pe timp de vară, merită vizitată. Cele două pontoane din stațiune (în engleză cunoscute sub numele de ”pier” = dig), respectiv ”Britannia Pier” și ”Wellington Pier”, construite din lemn, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, par a fi puncte turistice interesante. Mai sunt semnalate ruinele unui fort datând din secolul al XIII-lea, precum și una dintre cele mai mari piețe din Anglia, și ea datând din secolul al XIII-lea. În zilele cu atmosferă senină, în largul mării, poate fi admirat un imens câmp de eoliene.

Trebuie să recunosc însă că, având în vedere data vizitei noastre, în preajma Crăciunului, cel mai mult m-au impresionat decorațiile și luminile de sezon ce împânzeau orașul.

O a doua vizită în aceiași perioadă a fost la Colonia de foci de la Blakeney Point. Aceasta este la nord de Norwich, și nu se poate ajunge la ea decât cu mașina, după un drum de circa 45 km. Pe acest drum se ajunge până în satul Morston. Acesta este amplasat într-o zonă de canale de diverse dimensiuni, ce se tot intersectează, creând o imagine oarecum asemănătoare deltei noastre, însă fără nici un fel de vegetație.

Când spun sat, referitor la o localitate din Marea Britanie, mă refer la o localitate care se deosebește de cele mari, numai prin numărul din locuitori. Altfel, casele arată ca vilele de la noi, și dispun de toate utilitățile necesare, inclusiv telefonie publică. Chiar dacă aceasta a mai dispărut cam de peste tot, înlocuită de telefonia mobilă.

Pe unul din canalele principale de lângă sat este amenajat un adevărat port, cu mai multe cheuri de acostare a unor ambarcațiuni turistice. Se pare că sunt mai multe firme care lucrează în comun, sau la concurență. Având biletele cumpărate în avans, on-line, identificăm debarcaderul vaporașului nostru și, având în vedere ora programată pe bilet, ne îmbarcăm. Aproape imediat, ne ia în primire comandantul vasului, care ne face instructajul de rigoare, asemănător celor de la decolarea avioanelor. Apoi ne prezintă traseul și obiectivele excursiei. Parcurgem canalul din dreptul satului și ieșim, în continuare, într-o zonă mai largă. Dacă am avut un moment senzația că am ajuns la mare, m-am înșelat. Suntem, încă, într-un fel de golf, unde o limbă de nisip ne desparte de restul Mării Nordului. În schimb, o grămadă de capcane pentru scoici ne însoțesc drumul. În final, după ce trecem și de o colonie de păsări, ajungând la capătul promontoriului ce bloca pe dreapta accesul la Marea Nordului, ajungem și la colonia de foci.

Se pare că luna decembrie este luna în care se nasc puii de focă. Nu am remarcat foarte mulți pui, însă numărul de foci adulte întâlnite întrece toate așteptările. Cele mai multe lenevesc pe nisip, tratându-ne cu indiferență, deși suntem la mai puțin de 10 m de ele. Mai sunt și câteva în apă, care par a se juca cu noi. Când să le faci o poză, atunci se afundă în apă. Pare însă a se stresa puțin în momentul în care două ambarcațiuni de turiști ajung în zonă simultan, și dispar din peisaj. Conform programului, sau nu, pornim pe drumul de întoarcere. Mă șochează efectele refluxului, foarte vizibile, și care au impus modificarea esențială a sistemului de debarcare, pe niște pasarele suplimentare.

Pe drumul de întoarcere la Norwich, un mic ocol ne-a condus la ”Baconsthorpe Castle”. Există parcare disponibilă în zonă, iar accesul este liber. Castelul, în prezent în ruină, a fost construit în secolul al XV-lea de către o bogată familie de crescători de oi. Castelul a fost locuit până în 1920. Zona turnului de la intrare, este și cea mai bine conservată, care a fost și cea locuită până în ultimul moment. În rest, s-a mai păstrat o curte imensă, și zidul înconjurător. Cea mai plăcută imagine, însă, în miez de iarnă, este cea creată de lebedele care plutesc pe lacul jumătate înghețat din vecinătate.

Precizez încă odată că cele prezentate nu sunt singurele obiective turistice din zona Norwich. În măsura în care voi mai avea posibilitatea de a mai ajunge în zonă, voi extinde subiectul.

---

VIZUALIZĂRI: 2396 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI