GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Norwich? Parcă îmi spune ceva numele acesta! - partea I
Am avut ocazia, după mai bine de 5 ani, să revin în acest oraș. L-am regăsit la fel de frumos, calm, liniștit, așa cum l-am văzut prima oară. Am regăsit aceiași oameni zâmbitori și amabili, cel puțin la contactul cu străinii, aceleași imagini și locuri aproape neschimbate. Atâta doar că atunci era iarnă, iar acum început de iulie. Parcă doar prețurile au mai crescut un pic, pe ici pe colo. Și eu m-am schimbat: între timp am devenit membru AmFostAcolo. Asta presupune să împart și cu alții impresiile mele de călătorie.
Norwich? Mai multe detalii.
Unul din orașele importante ale Marii Britanii, cu un trecut impresionant, la un moment dat, al doilea mare oraș după Londra, Norwich este capitala regiunii administrative (similară județelor noastre) numită Norfolk. Se află, în linie dreaptă, la circa 160 km nord-est centrul Londrei și numără, conform recensământului din 2011, ceva peste 132500 locuitori. Împreună cu zonele înconjurătoare, conform aceluiași recensământ, depășește 213000 locuitori. Marea Nordului este la circa 30 km atât spre est, cât și spre nord.
Istoria locului se pierde în negura timpurilor. La circa 8 km sud de actualul oraș au fost identificate urme ale unei localități romane, care prin anul 60 era noastră, cunoscută sub numele de Venta Icenorum. Invazia romanilor, în anul 43 înainte de Hristos a găsit aici un trib celtic, cunoscut sub numele Icenii. Inițial aliații cu romanii, aceștia au reușit să-și păstreze independența, cu condiția ca la decesul Regelui Prasutag, moștenitorul tronului să fie împăratul roman. Ceea ce s-a întâmplat în anul 60, cu toată împotrivirea soției fostului rege, Boudica, cea care a condus o revoltă, în final înfrântă de romani. În acel moment ”Venta Icenorum” a devenit capitala regiunii ce ulterior s-a numit East Anglia (nume în limba engleză). Dezvoltată ulterior, după retragerea romanilor, ca un regat local, zona este cucerită de vikingi prin anul 850. Eliberată, apoi, de armatele londoneze prin anul 950, zona pierde numele de Anglia, fiind integrată în Kingdom of England. Numele de Anglia se mai regăsește, totuși, și azi, acum fiind purtat, printre altele, de Universitate și de un centru comercial din Norwich. Din datele culese, am rămas cu impresia că orașul începe să se dezvolte accentuat după cucerirea normandă din 1066.
Orașul medieval era înconjurat de un solid zid de apărare, ale cărui urme se întâlnesc încă în multe locuri din oraș. Astăzi, zona locuită depășește cu mult vechea împrejmuire.
Orașul actual este amplasat pe un număr, neidentificat de mine, de coline. Ca urmare, o mare parte a străzilor sunt în pantă, mai mult sau mai puțin accentuată. Cred că este o bucurie teribilă pentru bicicliștii din oraș, care nu sunt chiar puțini. Foarte multe străzi sunt înguste si este de mirare cum au loc două sensuri de circulație. Iar când vezi două autobuze cu etaj, trecând unul pe lângă altul, mirarea e și mai mare. În zona centrală sunt câteva străzi rezervate pietonilor.
Orașul este străbătut de Râul Wensum, cu multe meandre printre colinele pe care trebuie să le ocolească. Imediat după ieșirea din oraș, acesta se varsă în Râul Yare. O porțiune din oraș, inclusiv râurile, sunt la cote de nivel apropiate de cota apei în Marea Nordului, deși aceasta este la o distanță destul de mare. Ca urmare, aceste zone sunt considerate inundabile, existând o hartă a lor, interesantă în special pentru cei ce vor să cumpere o locuință.
Clădirile din oraș rareori depășesc două etaje înălțime, iar fațadele, în general, sunt placate cu cărămidă roșie sau crem, sau piatră. Mai înalte, și mai noi, sunt clădirile de birouri sau instituții. Majoritatea locuințelor au o vechime respectabilă, se vând și se cumpără clădiri chiar și de 250 ani. Această situație creează, însă, unele probleme locatarilor, care nu au voie să facă nici un fel de lucrări interioare sau exterioare, fără o permisiune prealabilă.
Cum se poate ajunge?
Norwich dispune de un aeroport internațional. Ca urmare, s-ar putea ajunge direct, cu avionul. Dar, singura companie care operează și în România și aici este KLM. Aceasta presupune o escală la Amsterdam, și legăturile sunt la intervale de timp acceptabile. În plus, costurile pentru mine sunt prohibitive. Nu cred că am întâlnit vreodată un preț mai ic de 300 euro.
Cel mai apropiat aeroport londonez este Aeroportul Stansted, din nord – estul capitalei. Pe vremuri opera aici Blue Air, care însă de câțiva ani s-a mutat la Luton. Acum se pot folosi cursele directe ale Ryanair, sau, uneori, cursele cu escală la Koln ale GermanWings. Este bine de făcut un studiu comparativ între variantele posibile, inclusiv cu luarea în considerare a transportului până în Norwich. De la Stansted se poate lua fie un autocar (National Express), fie trenul, care, deși necesită o schimbare, de regulă este mai rapid.
Două companii „low – cost” din România operează pe Aeroportul Luton. De aici la Norwich transportul se poate face tot cu autocarul sau cu trenul, dar distanța este mai mare decât cea de la Stansted. În plus, la transportul cu trenul sunt necesare mai multe schimbări și transbordări.
Prinzând o ofertă destul de bună, eu am aterizat la Aeroportul Heathrow – Terminalul 4. Întrucât drumul la Norwich era numai cu circa jumătate de oră mai lung, dar mult mai ieftin, am preferat transportul cu autocarul. Și la autocar, ca și la avion, este recomandabilă cumpărarea on-line a biletului, cu cât mai din timp, cu atât mai bine. Altfel, prețul crește odată cu trecerea timpului. Drumul, măsurând cu puțin sub 250 km, dar având și 9 stații intermediare (inclusiv aeroportul Stansted), a durat aproape 5 ore. Interesant că punctualitatea nu a fost apanajul englezilor la îmbarcarea în autocar, dar orarul acestuia a ținut cont de blocajele de pe autostrada M25, drumul până la Stansted fiind în intervalul de timp din orar. Totuși, deși am plecat cu aproape un sfert de oră întârziere, am ajuns în Norwich cu aproape 10 minute mai devreme. Drumul parcurge o parte din autostrada de centură M25 a Londrei, urmează apoi autostrada M11 până la Cambridge și apoi șoseaua A11 până în Norwich. Au fost câteva abateri de la acest traseu, pentru stațiile intermediare. Peisajul este, de regulă, monoton, Am parcurs o câmpie perfect plată, foarte bogată în pâlcuri de copaci, iar între acestea, culturi. Seamănă perfect cu „Marea Câmpie Poloneză” străbătută în excursia spre nord de acum câțiva ani. Mi s-a părut extrem de curios că, după acest teren plat pe sute de kilometrii, relieful din Norwich este atât de accidentat. Principala localitate întâlnită pe traseu este Cambridge. Nu pot spune că am reținut ceva de aici, dar aceasta, ca și celelalte localități străbătute, m-au pregătit ca imagine pentru întâlnirea cu Norwich.
Obiective turistice – Norwich 12.
Norwich 12 este o inițiativă a autorităților locale (Norwich Heritage Economic and Regeneration Trust) de promovare a zonei prin scoaterea în evidență a unora din cele mai importante construcții din ultima 1000 de ani. Nu am idee de criteriile care au stabilit această listă și de ce s-au limitat la 12. După părerea mea. sunt mult mai multe obiective de evidențiat. Lista lor, în ordinea vechimii, este următoarea:
1. Norwich Castle (1067-1075)
2. Norwich Cathedral (1096-1145)
3. The Great Hospital (1249)
4. The Halls - St Andrew's and Blackfriars' (1307-1470)
5. The Guildhall (1407-1424)
6. Dragon Hall (1427-1430)
7. The Assembly House (1754-1755)
8. St James Mill (1836-1839)
9. The Cathedral of St John the Baptist (1884-1910)
10. Surrey House (1900-1912)
11. City Hall (1936-1938)
12. The Forum (1999-2001)
Consider că este bine a le păstra în acest articol denumirea în limba engleză, pentru ca o eventuală dublă traducere să nu inducă confuzii pentru cei care le vor căuta ulterior. Despre cele pe care le-am vizitat, sau pe lângă care numai am trecut, voi scrie un articol separat.
Obiective turistice – mai sunt și altele.
Da, mai sunt și altele, și încă destul de multe. O serie din ele am avut ocazia să le vizitez, la altele este posibilă numai o trecere pe lângă ele. Într-o ordine aleatorie, menționând că, de asemenea, prefer să le păstrez denumirea în limba engleză, pot să enumer:
The Railway Station. Poate, în gândirea edililor locali, nu este cea mai interesantă și reprezentativă clădire a orașului. Dar, după părerea mea, arhitectura și aportul economic la bugetul local, puteau conduce la includerea ei pe lista obiectivelor de interes. Construită în forma actuală în 1880, ceva mai la nord de o primă stație construită în 1843 – 1844, a depășit în ultima perioadă 4 milioane de călători pe an. Stația este practic capăt de linie pentru principalele destinații ale regiunii, începând cu London Liverpool Street și terminând cu Cambridge, Sheringham, Great Yarmouth și Lowestoft. Stația dispune de 6 peroane parțial acoperite, fiecare având, de regulă, destinația lui. Construcția gării, care mie îmi reține atenția, este perfect simetrică față de un turn central cu ceas, în fața căruia este o frumoasă copertină, destinată, probabil, trăsurilor de pe vremuri.
Pull’s Ferry. Amplasată pe malul drept al râului Wensum, cu circa 300 m amonte de podul din dreptul gării, este o altă construcție care, după părerea mea, merita includerea în lista celor 12. Refăcută în 1948 – 1949, clădirea actuală reproduce o construcție din secolul al XV-lea. Clădirea este denumită astfel după John Pull, conducător de ferry-boat pe râul Wensum din 1796 până la 1841. Ceea ce o scoate în evidență este bolta în corpul construcției care, la data execuției, permitea trecerea unui canal cu oglindă de apă, pe care, plute trase de călugări, puteau transporta materiale de construcții pentru unele din lucrările la catedrala aflată undeva în spate. Materialele respective, aduse din Franța, puteau fi transportate pe râul Yare, râul Wensum, și apoi pe acest canal. În urmă cu 5 ani, pe timp de iarnă, aici era unul din locurile unde se practica sportul național de hrănire a păsărilor de apă.
La circa 250 m amonte de Pull’s Ferry, râul este traversat de Bishop Bridge. Aflat în prelungirea străzii Bishopgate, acesta este cel mai vechi pod de piatră din Norwich. Construit în 1340, este încă în uz, este drept că numai pietonal, fiind unul din cele mai vechi poduri active din Marea Britanie. Podul a fost, o perioadă de timp, în administrarea călugărilor de la Catedrala Norwich. În 1343, pe capătul vestic, i s-a amplasat o fortificație de apărare și control al trecerilor, ce permitea călugărilor să încaseze taxe de trecere. Dar în 1393 podul trece în administrarea municipalității. De numele podului este legată și Revolta lui Kett (1549) , acesta fiind locul pe unde răsculații au intrat în oraș. În timpul asediului, turnul și podul au fost avariate, dar refăcute ulterior. Turnul a mai rezistat până în 1790, când a fost demolat definitiv, deoarece gabaritul porții, de numai circa 2,3 m nu permitea trecerea unor vehicule mai mari.
Răscoala lui Kett a fost motivată de aspecte atât religioase cât și economice. În fond, revolta a fost o reacție la ritmul lent al progresului protestantismului în estul Angliei. A fost un sentiment puternic că autoritățile nu erau suficient de active pentru a avansa reforma. Rebelii au mai cerut clerului, printre altele, o educație mai serioasă. După ce au cucerit orașul și au câștigat și o primă bătălie cu autoritățile, în 27 august au fost, totuși, înfrânți. Kett și majoritatea rebelilor capturați au fost spânzurați în Castelul Norwich. Dar, la 400 de ani de la execuție, în 1949, cetățenii orașului plantează o placă comemorativă în peretele castelului, lângă intrare, pentru reabilitarea onoarei acestui lider, ce pare a fi acum erou local, dacă nu cumva chiar național.
Cow Tower. Amplasat la încă circa 200 m în amonte, pe același mal cu Pull’s Ferry, turnul este unul din bastioanele de apărare ale orașului medieval, rămas încă în picioare. Probabil că numele i se trage de la faptul că este amplasat pe o fostă pășune pentru erbivorele crescute în oraș în acea perioadă. Turnul a fost construit în perioada 1398 – 1399, cu scopul de a adăposti o baterie de artilerie. Astăzi mai sunt în picioare numai pereții exteriori, cu un diametru de circa 11 m și o înălțime de circa 15 m. Din cele 3 nivele existente inițial nu s-au păstrat decât urmele încastrării în pereți a planșeelor și a scărilor de acces. Locul, împreună cu întreaga faleză a râului între Fye Bridge și Bishop Bridge este preferat pentru practicarea joggingului și găsirea unor locuri de picnic. De altfel, orice fel de spațiu verde din oraș, parcuri, faleza râului, părculețe la intersecția de străzi, și chiar curți de catedrale sau biserici, în momente de week-end sau sărbătoare sunt folosite ca loc de picnic. Cu mențiunea că totalitatea produselor sunt aduse de acasă, nu se pregătește nimic la fața locului, cel mult se cumpără de la eventuala tonetă din vecinătate.
Ceva mai în amonte de Cow Tower (circa 450m), nu chiar pe malul râului, ci la intersecția străzilor ”Bishopgate” cu ”St. Martin-at-Palace” se găsește Adam and Eve, cel mai vechi pub din oraș. Prima atestare documentară datează din 1249, când aparținea de călugării benedictini ai catedralei. Actuala clădire, construcție de cărămidă, datează din secolul al XVII-lea. Prețurile sunt similare cu cele din restul orașului. Există în Norwich două feluri de bere: mărcile internaționale, în general cunoscute și la noi, și berea locală, fabricată, uneori, chiar în pub-urile respective, cunoscută sub numele Ale. Aceasta, cu o concentrație alcoolică de 4 – 4.4%, se vinde la o halbă cu unitatea de măsură ”Pinta (568 ml) ”. Pentru cei mai „responsabili”, se vinde și la jumătate de pintă. Pentru mine pare cam parfumată și mai puțin acidulată decât berea cu care sunt obișnuit. În plus, se servește la temperatura camerei. Prețul, în funcție de sortiment și de local, variază între 3 și 5 lire pe pintă. Pentru comparație, în magazine prețul berii începe de la circa 2 lire pe litru.
Strangers’ Hall este o altă clădire care poate ar merita includerea în lista construcțiilor de referință ale orașului. Amplasată pe strada Charing Cross nr. 4, istoria clădirii începe în secolul al XIV-lea, când s-au construit primele încăperi. După o dezvoltare substanțială în secolele următoare, în secolul al XVI-lea, primarul timpului, Thomas Sotherton, o donează unor străini de origine daneză, valonă și flamandă, pentru a-i convinge să se stabilească în Norwich și să ajute comunitatea locală să revigoreze industria textilă ce începuse să decadă. De acolo i-a rămas numele, chiar dacă următorii locatari nu au mai fost chiar străini. Din contră, majoritatea acestora au fost personalități de vază ale orașului, negustori, amirali, judecători, primari, care, până în secolul al XIX-lea au tot remodelat și extins clădirea. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, clădirea intră în paragină, și este în pericol de a fi demolată. Dar, în 1899, Leonard Bolingbroke o cumpără, o reabilitează și o echipează pe cheltuiala proprie, pentru ca în 1900 să o deschidă pentru public, ca muzeu. În 1922 donează muzeul autorităților locale. Din stradă se intră într-o curte interioară, de unde o scară ne conduce la un fel de etajul 1. În realitate, în partea din spate a clădirii, acest etaj este la nivelul terenului natural. În clădire se intră direct în ”Great Hall”, să-i zicem „Holul Principal”, datând din secolul al XV-lea. În centrul acesteia, o masă festivă este permanent plină cu bucate adaptate momentului vizitei. Acum nu ieșea prea mult în evidență, dar la vizita anterioară, în preajma Crăciunului, îți cam lăsa gura apă.
Vizita începe urcând la nivelul superior, în care sala principală se continuă pe înălțime, existând aici o serie de cinci camere vizitabile pe mai bine de două laturi ale acesteia. Zona aceasta era cea care, de regulă, oferea intimitate locuitorilor casei. Camerele sunt denumite în general după destinația sau caracteristicile importante ale acestora. În fiecare cameră, la intrare, un rastel pune la dispoziția vizitatorilor 3 palete de lemn, cu explicații. Pe prima este prezentată istoria camerei, cine și când a adăugat-o construcției, destinația acesteia, caracteristici și elemente specifice. A doua prezintă principalele personaje, locuitori ai casei care au beneficiat de respectiva încăpere, iar a treia paletă detaliază elementele de mobilier și obiectele care decorează camera. Se trece astfel pe rând prin Walnut Room, Lady Paine’s Chamber, Little Bed Chamber, Great Chamber, și Georgian Dining Room. Interesant este că destinația inițială a încăperii cunoscută sub numele de ”Little Bed Chamber” nu este certă, existând supoziții mergând de la toaletă, la camera servitorilor. În ”Great Chamber” mi-a atras atenția copia unui manuscris al domnului Paine, cel mai distins locatar al camerei, prin care își prezenta sprijinul pentru reinstaurarea regalității în 1660, cu Charles al II-lea. Ca urmare, timp de mai mulți ani, domnul Paine a fost numit primar al orașului. Tot aici există un șemineu, datat 1659, care păstrează urmele picturii inițiale. Sunt 3 asemenea șemineuri în toată clădirea, primul fiind în ”Lady Paine’s Chamber”. Ferestrele acestei încăperi oferă un unghi favorabil pentru a admira grădina din spatele casei.
Revenind la nivelul Holului Principal, aici sunt ceva mai multe încăperi, dar ceva mai mici. Asta nu înseamnă că celelalte excelează prin mărime. Se trece pe rând prin Regency Music Room, cu o serie de instrumente muzicale aferente perioadei, The Parlour, încăpere de genul sufrageriilor noastre, cu un alt șemineu păstrat intact, Morning Room, cameră destinată părții feminine a familiei, Toy Room, cu o colecție impresionantă de jucării, jocuri și cărți pentru copii, dintre care unele extrem de rare, care nu se mai regăsesc și în altă parte, Victorian Sitting Room, probabil locul de întâlnire a întregii familii, The Nursery, pe care am interpretat-o ca fiind camera copiilor. La același nivel, dar într-o aripă a clădirii paralelă cu strada, există o serie de încăperi în care se dorește, probabil, a se exemplifica structura zidăriei și finisajele secolului al XVIII-lea, în care sunt expuse o serie de panouri cu evidența dezvoltării clădirii din secolul al XIV-lea până în prezent.
La nivelul inferior Holului Principal, care raportat la stradă, poate fi considerat parter, sunt numai trei încăperi mai interesante. Prima este Sotherton Room (nu am idee cum se traduce). Se știe că în perioada dinastiei Tudor-ilor spațiul era folosit ca birou. Astăzi este echipat să arate ca o bucătărie, ceea ce nu a fost niciodată. Dotarea și masa cu preparate sunt însă convingătoare. În imediata vecinătate, alte două încăperi, care nu sunt denumite, despre care se menționează că au fost zone de depozitare, adăpostesc un, să-i zicem, garaj. Câteva trăsuri evidențiază modul de locomoție al proprietarilor în diverse perioade de timp.
Revenind în Holul Principal, din acesta, în spatele clădirii, se poate ieși în grădină. Prima imagine întâlnită este a două uși monumentale, recuperate de la demolarea unor clădiri din oraș, și expuse, acum, aici. Cu o dimensiune de circa 15 x 30 m, grădina atrage atenția prin aspectul foarte îngrijit, și prin faptul că o serie de plante au etichete cu denumirile lor. Grădina a fost înființată în secolul al XVII-lea, circa o treime din suprafață fiind cu arbuști aranjați și tunși după motive geometrice, iar restul, pajiște cu mese și bănci pentru relaxare. Se pare că intenția inițială a fost aceea de a crea o imagine frumoasă de la ferestrele casei. Mie mi-a atras atenția un ceas solar, dar din motive de nori, nu mi-am dat seama dacă era setat pe ora de vară.
X X
X
Experiența de până acum îmi spune că un articol foarte lung plictisește până să ajungi la final. Ca urmare, deși nu am ajuns, încă, la jumătatea capitolului Obiective turistice – mai sunt și altele, cred că este mai bine să mă opresc aici. Voi reveni cu continuarea cât de curând.
Mulțumesc pentru atenție.
Late edit!
Cu scuze pentru eroarea de încărcare, vă rog să priviți ultima fotografie pe poziția 20.
Trimis de msnd in 10.08.15 15:11:43
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAREA BRITANIE.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (msnd); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
===
Mutat în rubrica "Descoperă Norwich, Norwich" (nou-creată pe sait)
@msnd - Superbonus for Good old England traveler's impressions! Keep up the good work mister M!
@webmaster - Mulțumesc mult. Sper să reușesc și continuările la același nivel.
O seară bună.
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2018 Un loc despre care nici englezii nu prea știu - Blickling Estate — scris în 01.03.18 de doinafil din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Ne-am jucat ca „ăia micii” pe plajă, la Marea Nordului — scris în 28.05.20 de doinafil din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Casa străinilor - un habitat de neuitat! — scris în 27.04.17 de doinafil din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Prin Marea Britanie, după ”BREXIT” – Partea II-a — scris în 22.09.16 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Prin Marea Britanie, după ”BREXIT” – Partea I — scris în 27.08.16 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Norwich? Parcă îmi spune ceva numele acesta! Partea V-a. ”Norwich 12” - episodul 2 — scris în 09.11.15 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Norwich? Parcă îmi spune ceva numele acesta! - partea V-a. ”Norwich 12” - episodul 1 — scris în 30.10.15 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ