Bazilica San Pietro – inima mereu vie a Vaticanului

TIPĂREȘTE

După cum spuneam într-un review anterior, ziua dedicată Vaticanului s-a sfârșit în mod fericit și fără exagerare apoteotic, prin vizita la Bazilica San Pietro, cea mai mare biserică romano-catolică din lume. Este fără îndoială o capodoperă a creației umane, prin bogăția, originalitatea și unicitatea lucrărilor de arhitectură și artă religioasă etalate, dar și o comoară uriașă și inestimabilă de relicve sfinte și monumente, care oferă sacralitate întregului complex de edificii papale din Vatican.

Pentru a pătrunde în bazilică, de cele mai multe ori răbdarea este costul ”biletului” de acces: nu, nu se eliberează cu adevărat bilete, intrarea este liberă, dar așteptarea la coadă este de regulă prețul plătit pentru a accede în interior. Orarul de intrare este însă cât se poate de generos (ora 7,30-18 sau 18,30, corespunzător sezonului de iarnă, respectiv vară), astfel încât o vizită mai târzie vă poate scuti de statul la coadă.

Pentru grupul nostru însă, așteptarea a fost impusă de programul strict pe care ni-l rezervase ghida. Timpul petrecut în așteptare a fost cu folos dedicat... informării și cunoașterii istoriei locului, o istorie ce s-a derulat numai în ceea ce privește construcția propriu-zisă a sanctuarului Sfântului Petru, pe parcursul a nu mai puțin de 1300 ani. Am primit explicații și informații despre:

- scuarul din fața bazilicii, o piață imensă proiectată în ultimă versiune de Bernini, alcătuită din două secțiuni: una trapezoidală aflată chiar în fața bisericii, loc dedicat ceremoniilor rituale, și în continuarea acesteia, una ovală, îmbrățișată simetric de două colonade duble, având în centru un grațios obelisc adus din Egipt, înalt de 40 metri, (cunoscut sub denumirea de ”Martorul”, cel în vecinătatea căruia, se spune, a fost crucificat Sfântul Petru) și două havuzuri laterale, opere ale lui Bernini și Maderno;

-despre grupurile celor 162 de statui și sfinți amplasate pe colonade și a celor 11 apostoli (mai puțin Sf. Petru, a cărui statuie este amplasată la nivelul pieței), plus Sf. Ioan Botezătorul, ce-L însoțesc pe Hristos la nivelul superior al fațadei bazilicii;

- apartamentele papale aflate la etajul superior al Palatului Apostolic, clădire zărită imediat în spatele colonadei de pe partea dreaptă;

- fațada cu nouă balcoane, (dintre care cel central, Loggia Binecuvântărilor, este balconul de la care papa binecuvintează mulțimile de credincioși) și cinci intrări, străjuite de uriașe coloane corintiene de marmură albă;

- pleiada de artiști - arhitecți, sculptori și pictori - care cu măiestrie desăvârșită au croit și au făurit acestă capodoperă de cult și adorare divină: Bramante, Raphael, Peruzzi, Sangallo, Maderno, Giotto, Filarete, Canova, della Porta, Bernini, Michelangelo și încă mulți alții.

Pe scurt, istoria Sfântului Lăcaș de la Vatican închinat Sfântului Petru, dar și alte informații utile și pline de sensibilitate legate de acest loc, vă sunt disponibile vizionând un minunat filmuleț pe care vi-l recomand cu deosebită căldură: clic aici video.crestinortodox.ro/a ... u_din_Roma.html

Din fericire, coada deja formată de-a lungul colonadei drepte, la care ne-am atașat și noi, înainta în ritm destul de alert, așa încât după numai o jumătate de oră de așteptare ne aflam în fața intrării din partea dreaptă privind spre edificiu. Înainte de a urca treptele și a depăși cele două statui alegorice înfățițând Biserica și Speranța, la îndemnul ghidei am aruncat o privire spre dreapta, acolo unde se aflau liftul spre acoperișul bazilicii și aleea de acces spre Grotele papale (zona de morminte și relicve), secțiune pe care urma să o accesăm spre finalul vizitei noastre. Cine dorește, poate începe vizita chiar de aici, alegând să vadă mai întâi panorama bazilicii de la înălțimea cupolei și Grotele vaticane, din subsolul clădirii.

Noi însă, după ce am depășit fără emoții zona scanerului de securitate (sunt valabile aceleași interdicții menționate în review-ul despre Muzeele Vaticanului), ne-am oprit în Atrium (Portico) , un culoar lung cu rol de pronaos al bazilicii, mărginit la capete de două vestibule ce găzduiesc: la dreapta, statuia ecvestră a lui Constantin (opera lui Bernini), primul împărat creștin, la stânga, statuia ecvestră a lui Carol cel Mare-Charlemagne (opera lui Cornacchini), primul împărat încoronat în Bazilica San Pietro. La momentul vizitei noastre accesul spre cele două vestibule era restricționat, unul de interdicția Gărzilor elvețiene, celălalt de un grilaj metalic, așa încât nu ne-am permis să admirăm statuile din imediată vecinătate. În schimb, ne-am delectat cu celelalte ornamente arhitectonice și puncte de interes pentru vizitatorul sosit aici nu numai ca pelerin, ci și ca iubitor de cultură:

-pavajul strălucitor, încastrând în desenul său trei cartușe conținând însemne papale;

-plafonul decorat între altele cu celebrul mozaic al lui Giotto, ”Navicella”, consacrat jubileului anului 1300. Este înfățișat momentul salvării de către Iisus a micii ambarcațiuni de pescar a Sfântului Petru, care-i purta pe Apostoli printr-o distrugătoare furtună.

-pe peretele dinspre piață, lista semnatarilor (canonici de rit catolic) care au recunoscut Dogma Adormirii Maicii Domnului în anul 1950.

-pe peretele bazilicii, cele cinci masive uși de acces în interior, fiecare decorată cu basoreliefuri desenate cu multă imaginație. Între uși se pot citi patru inscripții, consfințind anumite evenimente memorabile din istoria papalității. De la stânga, la dreapta, ne sunt prezentate cele cinci uși grandioase:

1. Ușa morților (a deceselor) – folosită numai pentru procesiuni funerare. Cu prilejul jubileului din 1950, Giacomo Manzu, cunoscut sculptor italian al secolului 20, a decorat ușa cu două frumoase panouri: Răstignirea și Buna Vestire. Celelalte panouri creionează subiecte funebre din istoria Vechiului Testament.

2. Ușa Binelui (reprezentat în panoul din dreapta) și a Răului (panoul din stânga) – panourile au fost dăruite papei Paul al IV-lea în 1977 cu ocazia împlinirii vârstei de 80 ani, de către sculptorul Luciano Minguzzi.

3. Ușa centrală – este cea mai veche (anul 1445) și a fost decorată cu șase panouri sculptate în bronz de Antonio Averlino (cunoscut sub numele de Filarete): sus, Hristos și Fecioara Maria, la mijloc Sf. Petru cu cheile Raiului și Sf. Pavel, purtătorul sabiei cu două tăișuri (Cuvântul și Legea lui Dumnezeu), jos, martiriul Sfântului Petru (răstignirea cu capul în jos) și a Sfântului Pavel (decapitarea).

4. Ușa Sfintelor Taine – este ușa folosită în mod uzual pentru intrarea/ieșirea în/din biserică. Este decorată cu opt panouri înfățișând cele șapte Sfinte Taine (Botezul, Miruirea și Spovedania - în stânga, Euharistia, Căsătoria, Preoția, și Sfântul Maslu sau Ungerea bolnavilor-în dreapta). În stânga jos, e înfățișată Predica.

5. Ușa Sfântă (Porta Sancta) -este împodobită cu 16 panouri din bronz. Este deschisă doar în anii jubiliari (din 25 în 25 ani). Ultimul astfel de eveniment s-a petrecut în anul 2000. În cadrul ceremoniei, Papa lovește poarta cu un ciocănel de argint și o deschide pentru credincioși. Se spune că trecerea prin Ușa Sfântă are darul de a purifica sufletele și de a le spăla de păcate, prin invocarea cu ardoare de către Papă și de pelerini a Harului Sfântului Duh, la fel cum la Ierusalim se invocă Lumina Sfântă (Sfânta Flacără) de Învierea Domnului.

În sfârșit, pășim cu emoție în interiorul bazilicii. Naosul mă copleșește și mă înfioară din nou prin imensitate, căci oamenii par atât de mici aici! Am mai văzut o dată bazilica, dar e ca și cum acum aș fi văzut-o prima dată: lumina molcomă scaldă blând contururile zidurilor, ale monumentelor și ale vizitatorilor care străbat spațiile în toate direcțiile, într-o mișcare lentă, reținută și parcă redată cu încetinitorul. Pe mijlocul naosului, o fâșie lată de patru-cinci metri, dar lungă până spre baldachin, este izolată și interzisă accesului. Înțelegem că este pregătită astfel pentru procesiuni și ritualuri liturgice. În plan îndepărtat, ne atrage atenția fenomenul atât de spectaculos al luminii crepusculare care trimite prin ferestrele absidei centrale mănunchiuri de raze aurii, încununând altarul cu un minunat spectru solar, ca și cum Dumnezeu Însuși ar trimite oamenilor o mostră din neapropiata Lumină Lină Divină. A fost ca un dar pentru mine, căci ziua debutase prin ploaie, vânt și nori întunecați, iar acum mă puteam bucura de căldura și lumina soarelui dătător de viață.

Facem un scurt popas lângă ușa de acces, acolo unde o mare lespede de porfir însemnează în podea locul unde Carol cel Mare și alți împărați romani urmași ai săi au îngenunchiat pentru a fi încoronați de papă. Tot acolo aflăm de la ghidă câteva detalii despre planul arhitectural al bisericii: nava este o construcție în formă de cruce latină, proiectată de Maderno în jurul anului 1600, cu două transepturi așezate pe direcția nord-sud, trei abside mari în partea de vest, patru piloni centrali amplasați în jurul baldachinului și altarului papal, având rolul de a suporta greutatea cupolei centrale, așa cum a fost ea proiectată de Michelangelo, șase pilaștri de dimensiuni mai mici (câte trei de fiecare parte a navei inferioare), șase capele mari și 39 de nișe adăpostind statui de sfinți fondatori de ordine religioase. La întretăierea transeptelor cu nava centrală, sub minunata cupolă construită de Michelangelo, se află Altarul Papal, acoperit de impresionantul baldachin de bronz imaginat de Bernini, sub care odihnesc pentru eternitate rămășițele pământești ale Sfântului Apostol Petru.

Începem vizita noastră în interiorul Bazilicii San Pietro, alegând să parcurgem traseul de la dreapta navei spre altar și înapoi spre ieșire pe partea stângă.

Primul popas: Capela Pieta, cea care adăpostește celebra statuie a lui Michelangelor ”Pieta”, dăltuită de artist în 1499, pe când avea doar 24 ani și singura operă semnată vreodată de autor. Grupul statuar înfățisând-o pe Fecioara Maria ținând în brațe trupul fără viață al Fiului Ei, îndurerată, dar parcă împăcată, odihnește suav luminată sub pavăza unui geam securizat: o măsură de protecție pentru a preîntâmpina eventualele încercări de distrugere a capodoperei, așa cum a fost cea din 1972, când un psihopat australian de origine maghiară a mutilat sculptura cu 15 lovituri de ciocan. Se pare că însuși Dumnezeu a iubit mult această transpunere în marmură a supremei jertfe, astfel încât, recuperându-se mai mult de 50 de fragmente de marmură, dintre care trei de la cei care le luaseră ca ”amintire”, a fost posibilă, prin strădania lui Giacomo Manzu, reconstituirea și reexpunerea celebrului grup statuar.

Părăsim Capela Pieta și mergând în continuare spre altar pe partea dreaptă, depășim Monumentul Papei Leo al XII-lea, Monumentul Cristinei a Suediei (monarha care a renunțat la tron pentru a se călugări), și Monumentul Papei Pius al XI-lea.

Trecem pe lângă Capela Sfântului Sebastian, sub altarul căreia se află moaștele Fericitului Inochentie al XI-lea, apoi trecem în revistă Monumentul funerar al Papei Pius al XII-lea și cel al Papei Inochentie al XII-lea. Ne oprim câteva momente în fața Monumentului funerar al Matildei de Canossa, susținătoare a papalității în timpul domniei lui Henric al IV-lea, întrucât și acesta este rodul imaginației și muncii lui Bernini.

Ajungem la Capela Binecuvântatului Sacrament. Nu este un loc de vizitare, aici pot intra doar cei ce doresc să se roage, așa încât ne oprim în fața intrării, aruncăm o privire printre uși în timp ce o persoană sau alta binevoiește să intre sau să iasă, surprindem ecoul unei cântări lirurgice și aflăm de la ghidă că interiorul este o broderie complicată de stuc aurit și decorațiuni strălucitoare sub semnătura unei întregi pleiade de artiști renumiți, între care nu putea lipsi... Bernini!

În fine, mergând mai departe, trecem pe lângă Monumentul lui Grigorie al XIII-lea, proclamatorul calendarului gregorian în sec. al XIII-lea, prin decalarea vechiului calendar cu 11 zile.

Monumentul Papei Grigorie al XIV-lea ne surprinde prin simplitatea sa, afișată așa la dorința defunctului pontif.

Depășim Monumentul lui Grigorie al XVI-lea, de data aceasta o construcție impozantă, flancată de statuile Înțelepciunii și Prudenței, care n-are cum să treacă neobservată. La baza ei, o ușă duce la Capela Preasfântului Sacrament.

Facem un scurt popas la Capela Gregoriană, comandată și finanțată sub aspectul construcției de Papa Grigorie al XIII-lea. Ea adăpostește mormintele Papei Benedict al XVI-lea și pe cel al Papei Grigorie al XIV-lea. Este considerată ca fiind una din cele mai elegante și mai frumoase capele din lume. A fost înzestrată cu multe odoare de preț, iar pe peretele de fundal strălucește Altarul Fecioarei de Siccour, dedicat Preasfintei Fecioare Maria – veșnic ajutătoare. Altarul este dominat de Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei, împodobită din belșug cu alabastru, ametist și alte pietre semiprețioase. Aici se păstrează moaștele Sfântului Grigorie de Nazianz, unul dintre Părinții Capadochiei, teoretician al conceptului unității Sfintei Treimi.

Pornim mai departe: depășim pe stânga Altarul Sfântului Jeronim și pe cel al Sfântului Vasile cel Mare și ne oprim în dreptul primului pilon de susținere a cupolei : admirăm pe peretele din dreapta Monumentul lui Benedict al XV-lea, flancat de figurile alegorice ale Înțelepciunii și Lăsării în voia Domnului (Lipsei de griji); dăm ocol primului pilon contemplând statuia Sfântului Longinus (cel ce l-a străpuns pe Iisus cu sulița și apoi a mărturisit credința în Hristos, motiv pentru care a fost martirizat), apoi trecem în revistă statuia de bronz aurit a Sfântului Petru, încoronat și șezând pe tron, cu degetele picioarelor lustruite de atingerile atâtor mii de pelerini care au trecut pe acolo cu speranța reîntoarcerii și împlinirii dorințelor lor.

În sfârșit, iată-ne în dreptul minunatului baldachin cu patru coloane spiralate de bronz, sub care doar papa oficiază slujbele la Altarul Papal și în subsolul căruia este adăpostit mormântul Sfântului Petru. Accesul la acesta se poate face prin Confesio, o nișă (numită Exedra) aflată în fața Altarului Papal, spre care ne conduce o rampă de scări simetrice de-o parte și de alta. Spațiul este discret iluminat de aproape 100 de candele de aur cu flăcări niciodată stinse. Cripta mormântului este vizitabilă doar în tururi organizate, dar monumentul funerar poate fi văzut și de la nivelul Grotelor subterane. Iată de ce, până a ajunge acolo, ne concentrăm atenția asupra măiestriei cu care a fost conceput și decorat baldachinul, prefigurând prin plantele agățătoare și gâzele ce ornamentează coloanele sale până sus spre copertină, acolo unde sunt întâmpinate de îngeri, aspirația noastră, a tuturor, de a ne înălța și a accede la Paradisul Dumnezeiesc. Se spune că admirabila operă a lui Bernini a fost finalizată în decursul a nouă ani!

Intrăm în aripa dreaptă a crucii latine – transeptul nordic. Aflăm că este o zonă accesibilă de regulă doar celor care au primit Sfântul Sacrament (s-au împărtășit după ritualul catolic). Profitând de faptul că locul e aproape pustiu, de la depărtarea panourilor de delimitare și interdicție, ghida ne prezintă pe scurt cele trei altare din zona transeptului nordic:

-Altarul Sfântului Wenceslas (rege al Boemiei, ocrotitor al catolicismului, martirizat la sfârșitul sec. I, omorât fiind chiar de fratele său)

-Altarul Sfinților Processus și Martinian, gardienii închisorii unde a fost întemnițat Sf. Petru. Ei s-au convertit la creștinism după ce au asistat la minunea eliberării Sfîntului Petru și au fost botezați chiar de acesta. Au fost martirizați (decapitați), pentru că au refuzat să renunțe la credința lor. Fragmente din moaștele acestora se află sub altar.

-Altarul Sfântului Erasmus, alt martir al creștinismului, adăpostește de asemenea moaștele sfântului.

Ne întoarcem la al doilea pilon de pe partea dreaptă a naosului. Depășim Monumentul lui Clement al XIII-lea, o frumoasă lucrare în marmură albă a lui Canova, iar în dreptul lui, pe partea nordică a pilonului doi, admirăm o altă versiune a Navicellei, un mozaic de altar, creație a lui Paolo Cristofari, înfățișându-L pe Iisus mergând pe ape și pe Sf. Petru afundându-se în valuri pentru că era prea slabă credința lui.

Continuăm traseul mergând spre absida dreaptă, acolo unde se află Altarul Sfântului Arhanghel Mihail și în continuare Altarul Sfintei Petronella, fiica legendară a Sfântului Petru, cea care a refuzat să-și sacrifice virginitatea prin căsătorie. Presupusele ei moaște sunt păstrate tot aici.

Admirăm apoi Monumentul lui Clement al X-lea, cu un basorelief înfățișând deschiderea Sfintei Uși, cu ocazia jubileului din 1675, eveniment marcat de același papă. În fața monumentului, sub pietre funerare simple, încastrate în podea, sunt înmormântați Papa Sixt al IV-lea și Papa Iuluis al II-lea. Față în față cu acest monument, pe peretele vestic al pilonului doi, se află Altarul Sfântului Petru înviind-o pe Tabita, o evreică din Jaffa. Înconjurăm pilonul doi și descoperim statuia din porfir a Sfintei Elena, mama împăratului Constantin și cea care a descoperit Sfânta Cruce de la Ierusalim. Fragmente din aceasta și din cuiele crucificării sunt păstrate, ni se spune, în cripta Sfântului Petru, într-un relicvariu de aur și lapislazuli.

Ne întoarcem la absida centrală din spatele baldachinului. Fundalul ei este dominat de Altarul Catedrei Sfântului Petru – Tribuna principală, sau mai cunoscut, Tronul Sfântului Petru! Este și el opera lui Bernini, care a construit un tron din bronz aurit, așezat pe un postament de fildeș, bogat ornamentat cu basoreliefuri, în care a încorporat vechiul tron din lemn de stejar pe care se spune că ar fi stat cu adevărat Sfântul Petru. Tronul este străjuit de patru statui gigantice ale Doctorilor Bisericii (Ambrozie, Atanasius, Ioan Gură de Aur și Augustin). Sus, într-o fereastră de alabastru aurit, este reprezentat Duhul Sfânt, ca un porumbel în zbor.

Pe pilonul trei, primul din partea stângă pe traseul de întoarcere, față în față cu statuia Sfintei Elena se află Statuia Sfintei Veronica, femeia care a șters fața însângerată a lui Iisus pe drumul spre Golgota. În Relicvariu se păstrează fragmente de material, considerate a fi rămășițe aduse de la Ierusalim ale vălului Veronicăi. Pe același pilon, cu fața spre Altarul Tronului Sfântului Petru se află Altarul Sfântului Petru –vindecătorul ologului din Ierusalim, iar față în față cu acesta, Monumentul Papei Alexandru al VIII-lea. El ne atrage atenția cu marea varietate a tipurilor de marmură folosite la construcție, deși statuia papei este din bronz.

Ne continuăm drumul pe partea stângă a catedralei, întorcându-ne spre ieșire. Primul popas necesar este cel din absida stângă a bisericii. Ea găzduiește:

-Altarul Sfântului Leon cel Mare, primul papă îngropat în interiorul bazilicii. Este același papă care l-a convins pe Attila să cruțe Roma și să abandoneze cucerirea capitalei romane, motiv pentru care și basorelieful altarului evocă acest eveniment.

-Altarul Sfintei Fecioare din Coloană – este dedicat chipului Fecioarei Maria reprodus în mozaic pe o coloană din vechea bazilică San Pietro din Vatican, chip considerat ca făcător de minuni. Consiliul Vatican a onorat chipul Fecioarei cu titlul de ”Eclesiae Mater”, iar Papa Ioan Paul al II-lea a comandat o reproducere a acestui mozaic pe peretele exterior dinspre piață al Palatului Apostolic. El poate fi contemplat și noaptea, căci este iluminat special.

Ieșind din spațiul absidei ne oprim câteva momente în dreptul Monumentului lui Alexandru al VII-lea, pentru că este opera lui Bernini la venerabila vârstă de 80 ani. Alexandru al VII-lea este cel care i-a comandat lui Bernini refacerea arhitecturii Pieței San Pietro. El a murit la 66 ani de insuficiență renală. Boala însă l-a chinuit mulți ani, motiv pentru care pontiful era obsedat de iminenta sa moarte: dormea alături de sicriul său și de un craniu sculptat de Bernini la cererea sa și și-a comandat cu multă vreme înaintea sfârșitului pământesc, monumentul funerar care să-l reprezinte. N-a avut satisfacția de a-l vedea realizat pe de-a-ntregul, căci a fost finalizat abia la câțiva ani după moartea sa.

Pe partea pilonului trei, față în față cu Monumentul lui Alexandru al VII-lea, se află Altarul Inimii Sacre - altar în mozaic dedicat Sfintei Maria Alacoque, canonizată în 1923, cea care mărturisea viziunile întâlnirii lui Hristos.

Pătrundem în transeptul sudic (stânga bazilicii) . Acesta pare o capelă de mari dimensiuni, cu aspect similar transeptului drept, dar de data aceasta, o capelă deschisă, cu acces neîngrădit pentru reculegere și rugăciune. Există trei altare, la care permanent se săvârșește căte un ceremonial religios:

-central: Altarul Sfântului Iosif (soțul Mariei, Născătoarea de Dumnezeu) adăpostește relicve ale Sfinților Apostoli Simon și Iuda și ale Sfântului Tadeu.

-dreapta: Altarul Sfântului Toma (Necredinciosul) este lăcașul moaștelor Sfântului Papă Bonifaciu al IV-lea, cel care a consacrat Pantheonul cultului creștin.

-stânga: Altarul Răstignirii Sfântului Apostol Petru, aflat se spune chiar pe locul martiriului, reproduce în pictură momentul răstignirii lui Petru cu capul în jos, la cererea sa, ca semn de umilință față de martiriul lui Hristos.

Revenim la pilonul patru de susținere a cupolei și dându-i ocol, trecem în revistă monumentele ce-l decorează:

-pe partea spre baldachin, statuia Sfântului Andrei, fratele Sfântului Petru și primul discipol ce l-a urmat pe Hristos. A fost răstignit pe crucea în formă de X, așa cum apare și-n reproducerea în piatră. De-o parte și de alta a statuii sunt patru nișe uriașe, destinate inițial să adăpostească așa-numitele ”logii ale moaștelor”, fiecare dintre ele fiind străjuită de către o statuie a păzitorului sfintelor relicve ale Patimilor Domnului (fragmente din cruce, piroane și lancea lui Longinus). Între timp, acestea au fost transferate în Relicvariul din Grote, către care duce o ușă plasată chiar la baza pilonului.

-pe partea de răsărit, Altarul Schimbării la Față reproduce în mozaic o cunoscută pictură a lui Raphael din 1520.

- pe partea de sud (spre peretele stâng al bisericii), Altarul Lie, cu un mozaic înfățișând pedepsirea cuplului Anania-Saphira, cei care după ce au vândut o proprietate a comunității, au reținut pentru ei o parte din suma obținută și doar restul l-au depus în folosul obștii, fiind pedepsiți cu moartea de Dumnezeu, pentru minciuna și frauda lor.

Față în față cu Altarul Lie, dar pe peretele stâng al bisericii se află Monumentul lui Pius al VIII-lea, cel care a fost închis și torturat pentru că a refuzat să depună jurământ de credință lui Napoleon. Sub monument, o ușă duce la Sacristie și la Muzeul Trezoreriei. Pasajul de trecere conține printre altele lista tuturor papilor îngropați în bazilica Sfântul Petru și o frumoasă statuie din marmură policromă a Sfântului Andrei. Trezoreria poate fi vizitată, contra unui bilet de intrare. Nefiind în posesia acestuia, grupul nostru s-a reîntors în naos. Eu însă am avut privilegiul de a vizita Muzeul Trezoreriei cu ocazia precedentei vizite la bazilică și pot spune că merită să dai 4 euro ca să admiri exponatele unice din cele nouă camere-muzeu: colecții de veșminte, bijuterii votive, diverse obiecte sacre, sarcofage, relicve sfinte, vase de preț, codice și alte tipărituri rare, Vaticana Crux (Crucea Vaticanului) -o adevărată macrobijuterie, cele mai multe acoperite cu aur, argint și pietre prețioase.

Ne continuăm așadar drumul pe stânga navei, mergând spre ieșire și pătrundem în Capela Clementine, denumită așa după numele papei Clement al VII-lea, cel care a comandat-o cu ocazia jubileului anului 1600. Capela cuprinde:

- Altarul Sfântului Grigorie cel Mare - prezintă un mozaic înfățisând miracolul Sfântului Grigorie: curgerea sângelui din relicve sfinte. Sfântul Grigorie cel Mare este considerat Doctor (Părinte) al Bisericii, fiind primul papă care și-a asumat titlul de ”slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu”.

- Monumentul lui Pius al VII-lea - este închinat pontifului care a exemplificat cel mai convingător conceptul de iertare și dragoste pentru aproapele său, căci în ciuda persecuțiilor îndurate din partea lui Napoleon (l-a închis și exilat din Vatican), el l-a ajutat cel mai mult pe împăratul detronat și pe familia lui.

Depășim în trecere Monumentul lui Inochentie al XI-lea, pus în valoare de basorelieful reprezentând victoria creștinilor asupra turcilor la Viena-1683. Corpul papei, aflat într-o excelentă stare de conservare, este expus și vizibil sub altarul Sfântului Sebastian, de pe partea opusă a bisericii.

Aruncăm câteva priviri și asupra Monumentului din marmură albă al lui Leo al XI-lea și ajungem în fața intrării în Capela Corului, locul unde se celebrează de regulă Liturghia orelor. Așteptăm câteva momente până ce ghida noastră se informează dacă e posibil să intrăm. Avem noroc, în interior nu se desfășoară nicio slujbă, așa că accesul este liber. Pătrundem în capelă și poposim preț de câteva minute în fața Altarului Neprihănitei Zămisliri, ilustrat cu un splendid mozaic dedicat proclamării dogmei Neprihănitei Zămisliri. Chipul Fecioarei închipuit acolo este împodobit de o diademă cu nouă pietre prețioase strălucitoare. Sub altar se găsesc fragmente din moaștele Sfinților Ioan Gură de Aur, Francisc și Anton.

Revenim în naos, trecând pe lângă Monumentul Papei Inocențiu al VIII-lea , cel mai vechi de acest fel din biserică (sfârșitul sec. 15) și pe lângă Monumentul lui Pius al X-lea, un papă recunoscut ca fiind de o sfințenie rară. Trupul său, purtând mască de argint, poate fi văzut câțiva pasi mai departe, într-un sicriu de cristal așezat sub altarul Capelei de prezentare. Mozaicul altarului înfățișează momentul aducerii Fecioarei Maria la templu, de către părinții ei, care o consacraseră încă de la naștere slujirii lui Dumnezeu.

Am obosit deja după atâtea vizionări și avalanșa de informații primite, încât nu-i de mirare că trecem fără interes pe lângă modestul Monument al lui Benedict al XV-lea și pe lângă Monumentul dinastiei Stuart, deși acesta din urmă este opera lui Canova și loc de veșnică odihnă pentru trei membri regali ai cunoscutei dinastii britanice (James al III-lea și cei doi fii ai săi, Charlie și Henry). Nu mai avem răbdare să aflăm ce merite deosebite a avut soția lui James al III-lea, Maria Clementina Sobieski, titulara monumentului omonim din apropiere, dar reținem că este una din cele doar trei femei necanonizate onorate cu un monument în incinta Bazilicii San Pietro. Sub monument se află una din ușile de acces pe scări spre acoperiș și cupolă.

Baptiseriul este ultima capelă de pe partea stângă a navei și, firește, ultima pe care o vizităm. Este dedicată Tainei botezului și aici chiar se săvârșește ritualul de botez creștin, motiv pentru care în centrul încăperii este așezat un bazin de porfir roșu, cunoscut sub numele de ”Izvorul botezului”, iar mozaicul altarului înfățișează botezul lui Iisus.

Aruncând o ultimă privire atotcuprinzătoare către interiorul bazilicii, ne strecurăm afară și ne îndreptăm spre stânga clădirii privind spre piață, acolo unde se află liftul spre cupolă și intrarea în Grote. Suntem în criză de timp, așa încât niciunul dintre noi nu se încumetă să plătească 5 euro (costul biletului la urcarea cu liftul) pentru doar ....cinci minute de vizionare. Preferăm să vedem mormintele din Grote și mai ales, mormântul contemporanului nostru papă, mult iubitul Ioan Paul al II-lea. Dorință care ne este parțial satisfăcută, căci după ce ne plimbăm printre mulțimea mormintelor foștilor pontifi, ajungem în zona mormântului lui Ioan Paul al II-lea într-un moment nu tocmai potrivit vizitării: se desfășura acolo o slujbă cu preoți și mulți credincioși, așa încât nu ni s-a permis să trecem prin imediata vecinătate și nici să fotografiem măcar de la depărtare. Oricum, acum nici nu mai am ce să regret, căci între timp, acel mormânt nici nu mai există: în aprilie 2011 cele trei sicrie ale papei, introduse unul într-altul, au fost scoase din mormânt în vederea ceremoniilor de beatificare. Ulterior, lespedea mormântului a fost dăruită Cracoviei pentru a fi expusă într-o biserică nouă cu hramul Sfântului Ioan Paul al II-lea, iar sicriul cu rămășițele sale pământești a fost așezat sub altarul Capelei Sf. Sebastian din Bazilica San Pietro. Nici cu mormântul Sfântului Petru nu am avut mai mult noroc: deschiderea spre Confesio și spre camera funerară era obturată de un perete glisabil de cristal securizat, dincolo de care în acel moment nu se putea trece.

Am ieșit din Grote pe ieșirea din partea stângă a edificiului, privindu-l din față. Câteva minute bune ne-au mai răpit fotografiile cu... câțiva membri ai Gărzilor elvețiene, în straiele lor colorate și stridente în peisajul altfel sobru, raita pe la toaletă și pe la magazinele cu suveniruri vaticane din zona colonadei stângi.

Lăsând în urmă piața și bazilica San Pietro și îndreptându-ne pe Via delle Concilliazione spre Castelul Sant Angelo, ultima imagine rămasă în memoria afectivă, dar și în cea electronică, a fost minunata lumină a amurgului, care colora cerul, piața, bazilica și edificiile din jurul lor într-o frumoasă nuanță arămie, pătată pe ici-colo de violetul câtorva nori somnoroși.

Raportându-mă la propria percepție, pot spune că pentru vizitatorul de rând, monumentalitatea desăvârșită a Bazilicii San Pietro are darul pe de-o parte, de a estompa, a dilua, uneori până la disoluție, trăirea și emoția religioasă, iar pe de altă parte, de a amplifica senzația micimii de sine, sentimentul că ești un detaliu fără însemnătate în decor și că nu valorezi mare lucru. Poate că așa și trebuie, ca să ne putem aduce aminte de smerenia și umilința pe care I-o datorăm Creatorului și spre a-I mulțumi pentru toate minunățiile pe care le-a îngăduit aici, pe Pământ.

O vizită virtuală în interiorul Bazilicii San Pietro poate și merită a fi făcută aici: vatican.va/various/basili ... r/index-it.html Alegeți destinația dorită și bucurați-vă în voie de perspectiva la 360⁰!

Cu mulțumirile de rigoare, rog ilustrarea muzicală de pe adresa: http://www.youtube.com/watch? v=y9E2spiM0BM&feature=related VIENI SANTO SPIRITO

---

VIZUALIZĂRI: 13090 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI