Solicitare CMR / GRECIAîncărcată de pe telefon!

Recomandari insula Creta

Trimisă în 28.05.18 00:44
autor AdelinaaaSV [Craiova]
» VIZUALIZĂRI: 5913

Buna, am si eu cateva nelămurire. Ne-am hotarat sa mergem in creta un această vară.

Suntem cazați în Hersonissos întrebarea mea este de aici de unde avem cazarea cum ne vom deplasa către cele mai importante plaje ale stațiunii cum ar fii Balos, Phalasarna, Vai, Elafonissi, Preveni etc.

Dacă nu închiriem masina cu ce ne putem deplasa si cam cat costa?

Cam ce putem vizita pe insulă? Cum este stațiunea Hersonissos? Cat costa excursiile opționale?

Plus alte detalii, as vrea sa fac un calcul cam cati bani ar trebui să avem la noi.

Multumesc, astept parerile voastre. ????????



Răspunsuri

laura mihaelaSR1r[28.05.18 09:31]

Buna ziua! Agentia de la care ati rezervat sejurul ar trebui sa se ocupe si de excursiile optionale! Pretul fiecarei excursii il aflati atunci, intre 25-50 E de persoana, depinde de distanta! Daca nu inchiriati masina, atunci aveti autocar pus la dispozitie de agentia dvs care opereaza acolo!

De asemenea si la hotelul unde sunteti ar trebui sa gasiti oferte! Daca sunteti interesati intrebati la receptie sau vin ei la dvs, pt ca e in interesul lor!

Dar cel mai bine acceptati ofertele ghizilor romani de la agentia dvs pentru ca pe traseu va bucurati de explicatii in lb.romana!

Concediu placut!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

marykaAU1r[28.05.18 10:00]

Despre Creta, se vor spune multe, pentru că este una din cele mai frumoase insule, dar și una din cele mai ofertante din punct de vedere turistic. De aici încolo depinde doar de voi, ce anume vă doriți să vedeți, ceva istorie, plaje, arhitectură venețiană, munte.

Plajele despre care ați întrebat sunt în direcții diferite, la distanțe mari una de alta, dar și de Hersonissos. Plaja Vai este în est, dacă veți închiria o mașină, opțiune bună, durează cca 2-3 ore, în funcție de opriri. Pentru că pe traseu veți întâlni locuri frumoase, Agios Nikolaos, golful Elounda, Sitia. Plajele Elafonisi, Falasarna, Balos sunt exact în partea opusă, în vest, Balos în nord, Elafonisi în sud. Dar puteți lua o barcă, din Kissamos, mai la vest de Chania, să vă ducă la Balos. In rest, sigur puteți lua transportul în comun, sau diferite excursii opționale de la agenții, spre Knossos, Insula Leproșilor Gramvoussa, sau de ce nu, spre Defileul Samaria, despre care eu am povestit.

Hersonissos, este una din cele mai „vii” stațiuni, am scris și despre ea, dar după o plimbare frumoasă, pe jos, de o jumătate de oră, spre munte, veți descoperi farmecul a trei sate cretane autentice, despre care am povestit și eu.

Prețul excursiilor variază, sigur de la agențiile locale sunt mai mici decât cele ale noastre, asta dacă vă convine ghid în limba engleză sau franceză. Pentru mai multe detalii, lecturează tot ce am scris despre Creta. A, nu în ultimul rând, recomand cu drag și sudul Cretei, Loutro, plaja Matala, Agia Galini, Ierapetra.

Vă doresc o vacanță frumoasă, despre care sper să auzim și noi!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 4900 PMA (7 voturi)

romanticmassJR[28.05.18 10:27]

@Adelinaaa: Bună ziua! Distantele sunt destul de mari pentru a acoperii toată insula într-un sejur și a atinge obiectivele principale ale insulei.

Fără mașina și fără excursii locale sau organizate de agenție se poate folosii transportul în comun care costa câțiva euro.

Ex. Pentru a vizita Balos se poate lua ???? spre Chania-Kissamos (3ore min) și se cumpără o excursie cu vaporul (30euro/p) spre Gramvousa-Balos. Elafonisi e în capătul celalalt la vre-o 5-6ore de mers cu ????.

Plaja Vai e mai aproape dar ???? nu stiu dacă merge mai departe de Sitia.

Din zona voastră se poate ușor vizita o zi Heraklion-Knossos-Lassithi plăteau, o zi Chrissi din Ierapetra și o alta vizitând Elounda-Spinalonga-Angios Nikolaos.

Costuri totale de vizitare 200-300 de euro de doua persoane + dacă se face și excursia spre Santorini (170 * 2 sau 120 * 2 cu agenție din tara sau locala)

Insula e superba dacă va place simplitatea și frumusețea naturala.

O harta detaliata și spirit de aventura pentru călători e musthave. Vacanta faina!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

krisstinnaAU1r[28.05.18 11:01]

@Adelinaaa: Cât timp stați acolo? O săptămână? Aveți cazare cu sau fără masă?

Acestea sunt detalii foarte importante, contează la alcătuirea unui buget.

Mie nu îmi place sa dau sfaturi, in genere mă feresc pentru că nu știu dacă ce îmi place mie îi place și altui turist, poate nu suntem compatibili. Așa ca nu îți voi da sfaturi, îți voi spune ce aș face eu in situația ta, neclara fiindu-mi perioada și cazarea.

Întâi aș lua o hartă a Cretei, m-aș uita unde am cazarea și aș constata că sunt in estul insulei, o insulă foarte, foarte mare și extrem de scumpă!!!

Eu aș vizita Malia, plaja Vai, Elouda, Ag Nicolaos, Ierapetra, platoul Lasithi, Matala și Heraklion, Spinalonga.

Tot ce e dincolo de Heraklion și Matala, e altă poveste, un alt sejur, drumul e lung, obositor, epuizant de unde ești tu cazată.

Aș cauta firme mici, locale, pentru a închiria auto, aș tine cont că in Creta TOTUL e mai scump decât in “celelalte Grecii”. Aceste firme micuțe, locale, organizează excursii pe apa și pe uscat, mașini cu șofer, au prețuri mai mici decât agenția cu care ai venit sau decât firmele mari.

Bugetul meu ar fi 100 euro pe zi, in funcție de ceea ce îmi oferă cazarea achiziționata.

La asta mai adaug câteva sute, in funcție de mijlocul de transport folosit dar și de numărul obiectivelor de pe listă.

Ce fel de turist ești? Poate scrii un articol pentru a înțelege dacă ești pretențioasă sau nu, dacă preferi un MD in cameră și un sandvis la pachet intr-o excursie...

Nu aș pleca nici in ruptul capul sa văd Balos, Gramvousa, Elafonissi dacă aș avea cazare in Hersonissos.

Caută o harta pe net, harta Cretei, eu mi-am ales cazarea in funcție de ceea ce am dorit sa vizitez, nu invers. Nu-i bai nici așa, dar trebuie sa vezi realitatea distanțelor, mergi in vacanță, nu la maraton, părerea mea.

Succes!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 3850 PMA (6 voturi)

killtoxPM[28.05.18 15:07]

foarte vagi nelamuririle dumneavoastra...

daca nu aveti masina inchiriata, totul va deveni cu mult mai greu dar nu imposibil.

Insula fiind mare e greu de gasit o ruta de bus de la A la D, le veti gasi de la A la B la o anumita ora si apoi de la B la C sau D la alta ora, mare atentie la orar si conexiuni, nu sunt prea dese pe distante lungi.

Cum spunea si cineva mai sus, uitati de vestul insulei daca aveti cazare in Hersonissos si insistati pe zona Heraklion si tot estul ramas... verificati lungimea insulei pe wiki si imi veti da dreptate... iar Ballos si Elafonissi sunt in in marinea extrema opusa zonei dv.

Hersonissos e frumos, nu va faceti griji si tot estul va ofera destul cat pentru a acoperi 7,8 zile de concediu... dar inchiriati o masina, totusi, ca sa intelegeti ceva din sejur, altfel totul va fi o foiala pe autobuze. verificati programul autobuzelor pe pagina si analizati ktelherlas.gr/en

cu placere...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

AdelinaaaSVAUTOR SOL1r[28.05.18 20:15]

@krisstinna: bună, multumesc mult pentru ponturi. Vom sta 7 nopti avem cazare cu demipensiune.

La fel ne.am gândit si noi la 100-150 de euro pe zi, nu sunt pretențioasă doar ca imi doresc sa ajung pe cele mai frumoase plaje.

Stiu ca sunt ft departe ???? dar imi doresc tare mult sa ajung pe ele.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

AdelinaaaSVAUTOR SOL1r[28.05.18 20:20]

@killtox: multumesc mult, imi recomandați o firmă anume de unde sa închiriem masina? Sa închiriem direct de acolo?

Cam cat costa o mașină de închiriat sau cat costa motorina/benzina cei care ati fost acolo?

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

AdelinaaaSVAUTOR SOL1r[28.05.18 20:27]

@romanticmass: multumesc mult. În Hersonissos stiti cumva daca sunt mai multe plaje sau este doar una? Si daca este frumoasa? ????


AdelinaaaSVAUTOR SOL1r[28.05.18 20:30]

@maryka: Plajele sunt ptr mine locul 1, vreau cat mai multe plaje frumoase ????


krisstinnaAU1r[28.05.18 20:40]

@Adelinaaa: Bun, așa deci, bugetul e Ok, zile cam putine dar asta e, demipensiunea te scutește de bani cheltuiți in plus.

Fii atentă, dacă ai răbdare te rog sa citești articolele mele despre Creta, am scris multe detalii, am pus și poze, începe de aici, sunt câteva din excursiile făcute de noi pe apă și pe uscat, prețuri, ce mi-a plăcut și ce nu, ce recomand și ce nu recomand.

Mă intrebi acolo, la fiecare review in parte, dacă nu ai înțeles ceva anume și îți răspund cu drag.

Să nu uitați șoșonii de apă, pălăriile de soare, apă, ceva de ronțăit, 150 de euro pe zi vă ajung.

Închiriază mașina, neaparat.

Sa nu uiți de Falassarna, e superbă!!!

E greu, toate sunt departe, dar nimic nu e imposibil.

Succes!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

AndoxPACONSILIER ONORIFIC AFA / GRECIA[28.05.18 20:41]

Plajele din Hersonissos nu sunt deloc spectaculoase si in general cu pietre/pietris. Sunt insa si cateva cu nisip.

Plajele spectaculoase Elafonissi, Falassarna, Balos Lagoon, Stavros (unde s-a filmat Zorba Grecul), etc. sunt la peste 200 km, destul de dificil de ajuns. Pentru plajele din vestul insulei este de recomandat o cazare in zona Rethymno sau Chania.

Plaja buna cu nisip dar nu spectaculoasa gasesti in apropiere la Gouves.

Masina, cauta sa inchiriezi de la firme locale, nu de la cele renumite. Nu o sa-ti ceara nici card, insa ai grija sa fie asigurare full (Full insurance without excess).

N.B.: Andox este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

AdelinaaaSVAUTOR SOL1r[28.05.18 20:58]

@krisstinna: Multumesc din suflet pentru raspuns!! ????


adirauleaGD[30.05.18 15:44]

@Adelinaaa: pai din Hersonissos pana in Balos e drum de minim 3 ore cu masina dar grija mare fiindca in majoritatea contractelor de inchiriere auto e specificat ca nu mergi off road cu masina iar ei te prind fiindca au gps montat si apoi iti cer bani suplimentar. cel mai bine e sa imtrebati inainte pe unde puteti merge si pe unde nu. eu am inchiriat masina de la un bulgar care vorbea f bine romaneste si el mi-a spus ca sunt unii neseriosi care ulterior iti cer bani suplimentar inventand tot felul de motive cum ar fi ca ai zgaraiat masina sau ai mers cu ea pe drum neasfaltat. eu am platit 220 eur pt 4 zile pe un fiat mic cu asigurare cu risc zero. norocul meu a fost ca sa stricat masina dupa 15 min si am primit un peugeot cabrio la schimb fara sa mai platesc nimic. sfatul meu e sa luati masina cateva zile si sa vedeti cat mai mult chiar merita insula e uriasa si frumoasa toata. cea mai frumoasa plaja a fost cea din Chrissi island se fac excursii organizate acolo e cam 40 eur de pers dar merita pe urma Vai beach e super frumos pe urma Sissi are plaje super frumoase dar nu prea sunt promovate. in Hersonissos nu prea mi-a placut fiindca e forfota mare sunt multe restaurante si toti trag de tine sa iei masa la ei si sunt f insistenti lucru ce cam deranjeaza. per total ce sa zic... Creta e mai scumpa decat alte insule grecesti o masa la restaurant minim 20 eur de pers o bere 4-5 eur o apa 3 eur o prajitura chiar 7 eur... noi am cheltuit 2800 eur 8 nopt din care 700 a fost cazarea si avionul 200 eur mici suveniruri si restul pe masina inchiriata sau atv pe restaurante pe sezlong sau mai stiu eu ce. Distractie plăcută!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

marykaAU1r[30.05.18 21:13]

@Adelinaaa:

Păi dacă vrei multe plaje frumoase, nu exclude Matala. Din Hersonissos, noi am făcut cca o oră, sunt aproximativ 100km și poți petrece o zi frumoasă acolo, e preferată de tineri, dar nu numai, iar dacă vă cățărați pe câteva stânci, în dreapta, la mormintele romane, veți avea marea la picioare, albastră și caldă, pentru că da, în sudul Cretei, marea Libiei este mai caldă. Noi așa am prins-o și mai liniștită! Și desigur Vai, este accesibilă din Hersonissos, iar dacă plecați dimineață puteți prinde o zi destul de plină și acolo, combinația de nisip, palmieri și mare albastră n-a făcut rău nimănui! Despre cele din vest, le-aș tăia anul acesta de pe listă, lăsându-le pentru o altă dată, cu o cazare pe lângă Chania. Chiar dacă plecați foarte devreme, veți ajunge pe la prânz, când nu mai sunt multe locuri, umbrele sau șezlonguri! cel puțin noi așa ne-am planificat!

Eu vă doresc o bună organizare, ca să reușiți să faceți cât mai multe din ce vă propuneți. Vacanță frumoasă!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

AdelinaaaSVAUTOR SOL1r[03.06.18 09:31]

Încă o nelămurire as mai avea, este adevarat ca la închiriatul unei mașini este necesar un card unde ei iti vor opri suma de 700 euro depozit pana la returnarea mașinii în caz de furt, accident etc. ?!?

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

krisstinnaAU1r[03.06.18 09:48]

@Adelinaaa: Depinde de unde închiriezi mașina, depinde de firmă. Eu caut firme mici, locale, sunt foarte multe, nu închiriez din aeroport niciodată tocmai pentru a evita blocarea vreunei sume pe card.

Plătesc întotdeauna cash, plătesc și asigurarea și niciodată nu am avut probleme sau îndoieli.

Vei vedea acolo, la fața locului, sunt firmele care închiriază atv-uri, scutere, biciclete, excursii, mașini cu sau fără șofer.

Ocolește firmele mari, cu renume, cu sedii pompoase, nu închiria din aeroport.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

AdelinaaaSVAUTOR SOL1r[03.06.18 09:59]

@krisstinna: Imi poti spune te rog tu cum ai platit, ce cat si cum? Iti trebuie o garanție ceva? Plătești si asigurare? Cat de multa benzina se consuma sau daca este de scump sa alimentezi? ????????

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

krisstinnaAU1r[03.06.18 12:04]

@Adelinaaa: Eu am căutat și negociat cu mai multe firme mici, intr-un final am ales o firmă care avea sediul vis-a-vis de hotel, cei cu care am fost și in excursia de la Balos și Gramvousa.

In funcție de clasă, motor, combustibil, numărul de zile pentru care vrei mașina, acestea aveau un preț destul de mare față de alte zone din Grecia.

Astfel că o mașină din clasa A, adică mică gen Kia Picanto, costa 55 de euro/ zi cu toate taxele incluse, cu asigurare full.

Abia am obținut un preț de 87 de euro pentru două zile, dacă închiriam pentru mai multe zile puteam obține o reducere mai mare. Oricum, Creta e o destinație scumpă din toate punctele de vedere.

Nu am plătit garanție, nu sunt de acord cu acest lucru. Ne-a întrebat unde suntem cazați, a făcut copie după C. I. a soțului meu. Întotdeauna aleg o firmă din apropierea hotelului in care suntem cazați.

Normal că plătești si asigurare, de obicei e inclusă in prețul de închiriere, de fapt așa e și oferta.

Țin minte ca benzina și motorina erau mai scumpe ca in Zakynthos, in jur de 1,35 euro un l de benzină.

Consumul? Cam mare din spusele soțului, sunt drumuri de munte și mașini frecate la greu de turiști.

Am verificat prețurile la combustibil pe anul acesta, pentru Grecia, ar fi 1,41 euro benzina și 1,64 euro motorina, prețuri luate de pe net, fuel-prices-europe.info, prețuri acutualizate.

Nu am primit mașina cu rezervorul plin, avea ceva combustibil când ne-a adus-o. Nu a fost nevoie sa ne stresăm, să o înapoiem cu același Nr de litri de benzină, asta depinde de firmă, de contractul încheiat cu ei.

Cred că îți faci prea multe griji, te vei descurca oricum.

Uite, in Cipru, când am fost prima dată, aveau la receptie o mulțime de pliante cu firme care închiriau mașini. Am studiat oferta, am ales o firmă locală, recepționera a chemat un reprezentant și ne-a fost foarte ușor așa, am negociat și semnat acolo actele, mașina am primit-o la hotel.

Deci, sunt cazuri și cazuri, te orientezi acolo.

Succes!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

AdelinaaaSVAUTOR SOL1r[03.06.18 13:16]

@krisstinna: Multumesc mult de tot!!! Scuze de stres ???????????? toate sfaturile imi sunt utile


killtoxPM[05.06.18 10:53]

@Adelinaaa: cu asta nu te pot ajuta, am mers cu auto propriu, dar cauta pe google si cel mai sigur acolo.


  • [20] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10221886634827 sec
    ecranul dvs: 1 x 1