Pentru câteva ore am fost în Paradis

TIPĂREȘTE

La Gura Portiței am ajuns cu o șalupă rapidă. Gazda noastră de la Lake House ne pusese în legătură vineri seara, deci l-am sunat mintenaș pe Căpitan. El a stabilit prețul, noi ora de plecare pentru a doua zi dimineață (9 sau 9:30, nu mai știu sigur), urmând ca pe cea de întoarcere s-o agreem ulterior. În principiu, n-aveam alte gânduri prin zonă, eram dispuși să ne petrecem toată ziua la Gura Portiței, mai ales că niciunul dintre noi nu mai fusese vreodată pe acolo.

În cazul, puțin probabil, că e cineva care n-a auzit de Gura Portiței, spun doar că-i vorba despre o fâșie subțire de nisip ce se întinde pe câțiva kilometri între complexul de lacuri Sinoe-Golovița-Razelm și Marea Neagră. Geografic, aparține Rezervației Naturale Delta Dunării, fiind zonă protejată, dovadă singurul sat de vacanță ce ființează în acest loc, începând cu anul 1998 (don’t ask!). Cândva doar o minusculă comunitate de pescari, Gura Portiței este azi unul dintre cele mai extravagante destinații turistice, dar și printre cel mai greu accesibile (fizic, dar nu numai), singura cale de acces fiind traversarea lacurilor, de obicei cu pornire din Jurilovca.

Ar mai fi una, mult, mult mai aventuroasă – cu bicicleta, peste Grindul Chituc, dinspre Vadu, pe o cărăruie nisipoasă ce urmează linia țărmului...

Gura Portiței se adresează astfel iubitorilor de natură, de simplitate, de liniște, de romantism. Fix noi 4 – eu, Tati și finii Mihaela și Andrei! :)

La ora stabilită ne prezentăm în micul port al Jurilovcăi, echipați cu costume de baie, șepcuțe, prosoape, cremă contra arsurilor solare, ceva apă de băut și cărți de citit și ne îmbarcăm pe șalupa acoperită, împreună cu încă o familie (4 persoane). Traversarea lacului, la viteză mare, oferă ceva adrenalină celor neinițiați (Mihaela), dar mai ales stropi de apă, vânt în plete și bucuria că, în sfârșit, ajungem într-un loc în care ne-am dorit de mult să fim. Ceea ce se petrece după doar 15-20 de minute, când șalupa noastră își reduce substanțial viteza și se direcționează, plutind lin, pe canalul mărginit de sălcii în dreapta și de șirul de căsuțe alb-albastre, susținute de piloni, în stânga. Gata, am ajuns în Paradis! Acostăm la debarcaderul complexului, sărim din barcă și pornim în explorare.

Digul pe care suntem e umbros, acoperit cu stuf, pe jos călcăm pe un strat subțire de nisip alburiu. În față se văd clădirile administrative, în stânga se desfășoară insula verde, cu căsuțe. Am citit că satul de vacanță oferă mai multe tipuri de cazări, în căsuțele de pe insulă (dotate cu baie proprie și aer condiționat, unele au și ponton peste canal, unde poți pescui), în câteva vilișoare răspândite prin complex, precum și în căsuțele de pe plajă, cele mai rustice – doar câte un pat de-o parte și de alta intrării înguste.

Printre primele obiective ale zilei, stabiliserăm să luăm micul dejun la restaurantul de aici, dar decidem să facem mai întâi o plimbare pe insulă. Traversăm podețul ce o leagă de uscat, ne lansăm apoi pe aleile înguste, admirăm spațiile verzi frumos îngrijite, pergolele pe care se cațără trandafiri, căsuțele văruite în alb, cu ferestre și uși albastre și cu acoperișuri triunghiulare de stuf. Nu par prea multe ocupate, am citit impresii controversate despre ele, mulți zic că prețul e cam mare pentru condițiile oferite; nu am nicio părere, îmi plac așa cum se prezintă din exterior, îmi place liniștea locului, verdeața și florile mă relaxează întotdeauna. Nu știu dacă vreau să stau cândva câteva nopți aici, poate o să-mi tune la un moment dat...

Insula e înconjurată de canale, într-o parte e cel pe care sosesc bărcile în complex, în cealaltă altul, pe care se zăresc aliniate hidrobiciclete (ulterior aveam să constatăm că acestea sunt destinate numai turiștilor ce se cazează în sat). Ne facem poze la căruța cu flori și la celălalt aranjament cu flori, apoi părăsim insulița.

Adăstăm un pic și în fața recepției, căscăm gurile pe la anunțurile lipite pe geamuri, unele sunt de interes comun, altele se adresează mai ales celor ce vin pentru mai multe zile – cum e cu pensiunea completă, care sunt facilitățile incluse etc. Ne îndreptăm spre restaurant, foamea nu ne mai păsuiește. Găsim o masă liberă pe terasa acoperită cu stuf și după câteva minute primim meniuri (servirea avea să se dovedească destul de greoaie, dar nu din vina angajaților, pur și simplu erau foarte mulți turiști; am avut răbdare și până la urmă a fost ok). Alegem câte o omletă (10-11 ron), împărțim 2 salate de roșii cu ceapă (9 ron fiecare), Tati plusează și cu un iaurt (5 ron). Cafelele le luăm de la micul bar de pe terasă, 8 ron bucata (o să atașez poze cu câteva pagini din meniu, să vă faceți o idee despre prețuri; mie mi s-au părut normale pentru un loc aflat la capătul lumii).

Cât timp ceilalți au așteptat omletele, pe mine m-a zgândărit curiozitatea și am făcut câțiva pași prin împrejurimi. Acum pot să le fiu ghid! :) Iată, trecem de zona grătarului, vis a vis mai e o mică terasă, tot de mâncătorie aparține, dar cam ocolită de turiști, căci mesele sunt plasate în plin soare, umbrele sunt strânse (probabil vor fi deschise mai târziu, când soarele va mușca mai cu foc). Dacă o ținem tot înainte, ajungem pe plajă. Și în dreapta dacă o luăm, pe lângă vila asta albă, cu 2 etaje (wow, pe unul din balcoanele de sus chiar mi-ar plăcea să lâncezesc, cu ochii în depărtările albastre!...), tot pe plajă ajungem. Marea face aici două golfulețe, încadrate de mici diguri, iar plaja e destul de lată (100-200 m); o parte e liberă, alta e organizată cu șezlonguri dispuse sub niște copertine comune sau sub umbrele de stuf. Decidem că ne place tuturor atmosfera rustică, simplă, libertatea pe care o simțim pășind pe nisipul fin, albicios, atrași de vălurelele ce susură îmbietor.

Golful din dreapta pare mai puțin primitor, zărim ceva pietre și alge în apă, așa că îl alegem pe celălalt. Și alții par să aibă aceeași opinie. E destul de devreme, nu-i prea multă lume pe plajă, doar câteva șezlonguri sunt ocupate. Noi suntem genul „la prosop”, pe cât se poate, îmi place să simt aproape căldura și mirosul nisipului, să mi-l prefir printre degete. Așa că ne găsim niște locuri bune, la 4-5 metri de mare (ah, ce frumos cântă!), cam în dreptul barului de pe plajă. Îi las pe ai mei să se instaleze și continui explorarea.

Urc pe micul dig din dreapta, dincolo de aglomerarea de stabilopozi se zărește plaja sălbatică, ce știu că ține mulți kilometri spre sud, până la Vadu și mai departe. Zăresc câteva corturi instalate, sunt un pic invidioasă, dar îmi revine în gând problema... toaletei în aer liber și-mi trece. Mi-ar plăcea să venim cu cortul sau cu rulota în astfel de locuri de început de lume, dar în condiții decente (vestea bună e că se poate, deja studiem aspectul, hi-hi!).

În fine, mă întorc pe aleea din spatele plajei, mă atrag căsuțele de pitici de pe plajă. Ei, bine, nu m-aș vedea dormind nicicum într-una din ele, fără budă și fără duș la îndemână, dar trebuie să recunosc că din afară oferă o priveliște foarte romantică! Sunt construite din lemn, vopsite în alb, doar ușa, cercevelele unicei ferstruici și streșinile – în albastru; acoperișul țuguiat este îmbrăcat într-un strat consistent de stuf. Unele sunt dispuse în plin soare, altele la umbra unui pâlc de copaci. Din loc în loc sunt amplasate coșuri de gunoi. Destul de aproape se află grupul sanitar, cu toalete și cabine de duș. Zăresc și un punct de prim-ajutor, un teren sportiv și un loc de joacă pentru copii, amplasat direct pe plajă.

Stăm întinși la soare, ne bălăcim de mai multe ori, apa e caldă și curată, țărmul coboară lin în mare, ne bucurăm ca niște copii de această zi splendidă de final de vară! Umbră găsim mai apoi sub copertina uriașă de la bar; găsim și ceva răcoritoare, fiecare după doleanță (bere Ciuc la halbă, 400 ml = 8 ron, apă 500 ml = 6 ron, limonadă 250 ml = 15 ron). Alături de bar e o piscină măricică, pentru folosință comună; arată curată, pe o latură sunt șezlonguri, la intrare dușuri, să dai nisipul și apa de mare jos de pe tine. Dinspre bar răzbate muzică la un volum rezonabil; dealtfel, peste tot sunt înscrisuri care pledează pentru păstrarea unui climat curat, pașnic și plăcut pentru toată lumea; apreciez mult acest lucru.

Când ne săturăm (oarecum) de mare și soare, ne retragem din nou pe terasa umbroasă a restaurantului, pentru masa de prânz. Servirea merge încetișor, dar sigur, iar noi nu ne grăbim defel. Cam știm ce să comandăm – pește, pește și iar pește. Oferta cuprinde și alte feluri de proteine, dar de-alea mâncăm și acasă. Luăm câte o ciorbiță, fie storceag de sturion, fie borș de pește, apoi câte un fel principal: plachie de crap, crap prăjit, zărgan sau calcan. Fiecare porție vine însoțită de mămăligă caldă și, unde e cazul, și de un sos de smântână cu usturoi și/sau lămâie. Totul e delicios, savurăm și ne lingem degetele! Mihaela e singura care la final mai duce desert (slăbănoagele astea!...), plăcintă cu brânză; eu, una, nu mai pot nici să gust măcar, dar fina se declară încântată și nu m-ar minți ea pe mine! :)...

Ne reîntoarcem pe plajă, până la ora de plecare stabilită mai avem ceva-ceva. Soarele bate altfel, marea are acum alte culori, mai profunde, vălărelele au căpătat gulere de spumă albă. E atât de frumos, că tare greu ne desprindem din acest decor!...

Ne prezentăm la debarcader din timp, așteptăm, dar Căpitanul nostru nu apare. Ne preia altul, spune că a vorbit cu el și s-au înțeles în acest sens, așa că urcăm pe barca străină, laolaltă cu mulți (cam mulți!) alți pasageri. Unii protestează împotriva posturii de „sardeluțe”, alții se distrează („e ca-n bancul cu cămila: te urci gratis, dar te costă 100 de dolari să cobori”????), drumul e scurt însă și debarcăm teferi pe pontonul din Jurilovca, unde ne așteaptă Căpitanul, căruia îi plătim cursa dus-întors (s-o înțelege el cu celălalt, treaba lor!)...

Gura Portiței a rămas printre amintirile cele mai însorite și colorate ale verii trecute, pentru noi. Ne aducem mereu aminte cu drag și ne dorim să revenim. Poate pentru mai multe zile; în fond, cât de rea poate fi cazarea în satul de vacanță?! Pentru noi, o toaletă, un duș cu apă caldă și curățenie cât de cât – sunt suficiente. Cu mâncarea ne-am lămurit, cu... povestea – nu mai zic! Rămâne stabilit, așadar.

---

VIZUALIZĂRI: 5718 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI