”Acasă”, la Oslo

TIPĂREȘTE

Pe măsură ce te apropii de Oslo, apar şi primele orăşele cu căsuţe vopsite în alb, cu acoperişuri negre sau roşii, având drept blazon câte o cârmă de corabie vikingă. Ajungem, în sfârşit, în Gara Centrală din Oslo, unde, la fel ca la ieşirea de la bordul unui avion, pasagerii îi mulţumesc doamnei conductor pentru siguranţa şi confortul voiajului.

Mă aflu, la un început de august, pe fiordul gheţarului Oslo ce adăposteşte de patru decenii capitala cu acelaşi nume a Regatului Norvegiei. Atunci, un rege danez pe nume Cristian al 4-lea a pus bazele oraşului şi l-a botezat Cristiana, în ideea că danezii nu vor mai pleca de acolo. De-abia prin 1814, capitala îşi capătă numele de astăzi, odată cu anul cuceririi independenţei. Undeva, în partea de nord a oraşului, pe o colină greu de ajuns şi cu un mijloc de transport, fortăreaţa Akershus, construită de regele Hakon Magnusson şi necucerită din 1300 î. e. n., anul construirii sale, veghează de la înălţime toată istoria poporului norvegian.

Încă din primele clipe mă preocupă părerea pe care mulţi prieteni mi-o împărtăşiseră despre Oslo, cum că ar fi de-a dreptul şocant faţă de restul Europei. La rândul meu, mă intrigă faptul că Norvegia refuză constant graţiile Comunităţii Europene. Răspunsurile aveau să vină pe rând.

Mai întâi, atunci când treci prin Finlanda şi Suedia, Norvegia, o ţară plină de farmec, nu te mai poate lua prin surprindere. Dacă aş avea talentul unui virtuoz, aş interpreta partitura finlandeză in alegretto, pe cea suedeză in alegro forte, iar pe cea norvegiană in andante…

De la hotelul meu aproape de gară, primul contact cu viaţa din Oslo îl faci pe Strada Karl Johans, care poartă numele unui alt rege - de data asta german - venit să-i supună pe norvegieni, o stradă pietonală, în care clădirile sobre, în stil neoclasic german, concurează cu barocul francez sau rusesc, mult mai atrăgător privirii. Ajung repede într-un fost şantier naval, Aker Brygge, o adevărată perlă a centrului capitalei norvegiene, unde clădirile istorice alternează cu cele moderne, iar viaţa pulsează zgomotos din cafenele, restaurante şi terase în aer liber. De aici vezi cum Aker Brygge, împreună cu impunătorul Palat al Primăriei şi cu faimoasa Fortăreaţă Akershus, încadrează perfect partea portuară a capitalei.

Rar colţ din Oslo unde să nu auzi ritmurile unei muzici care să te facă să tresalţi fie şi de mirare. ”Nimeni nu iubeşte viaţa aşa cum ştiu să o facă norvegienii! ”, îmi spunea cândva un coleg norvegian în Marea Britanie. După o capitală sobră, plină de pompă şi bogăţie, cum este Stockholm, nu ai cum să nu te bucuri de perspectiva unei şederi mai vesele la Oslo.

Furat de peisaj şi de grija primelor poze din Norvegia, nu bag în seamă cuvintele româneşti pe care le aud în jurul meu. Este o senzaţie care te amăgeşte în timpul călătoriilor de lungă durată, un fel de dorinţă neîmplinită a călătorului chinuit de singurătate. Până la urmă, câteva vorbe clare se leagă într-o conversaţie bizară de coloratură rromă. Mă întorc din drum şi dau cu ochii de două pâlcuri mici de rromi veniţi în căutarea aurului tocmai aici, la marginea Europei. Când te identifică drept co-naţional, te copleşesc cu detalii despre peripeţiile pelerinajului şi cu viaţa lor de năpăstuiţi ai sorţii. Cam toate discuţiile conchid în acelaşi ton: “Boierule, dacă tot ai venit până aici, la Oslo, dă şi matale măcar un euro… ”.

După legendele nordice, Oslo a fost pentru prima oară descoperit de către regele Harold Hardrade, dar mormintele creştine din jurul oraşului datează de peste 2.000 de ani. Din 1299, anul venirii lui Hakon al 5-lea, care a fost considerat primul rege ce avea o reşedinţă permanentă în această aşezare, Oslo este neoficial considerat capitala Norvegiei. După numai 100 de ani, Norvegia a fost unită cu Danemarca şi considerată o co-provincie administrativă a Imperiului Danez.

Oraşul avea să fie distrus în mai multe rânduri de incendii devastatoare şi doar după al 14-lea cataclism de acest fel, în secolul al 17-lea, regele danez Christian al 4-lea dă ordin să se reconstruiască fortăreaţa Akershus. De asemenea, el schimbă numele oraşului în Cristiana şi pune bazele unui adevărat centru comercial şi cultural. După dizolvarea uniunii cu Danemarca, în 1814, apar şi primele instituţii considerate pietre de hotar ale istoriei norvegiene: Palatul Regal, Parlamentul, Universitatea Naţională din Oslo şi Bursa.

Din acele timpuri şi până astăzi, Oslo este obiectul unei dispute seculare dintre provincie şi centru, dispută ce a estompat, în mare parte, dezvoltarea urbanistică a capitalei norvegiene. Mărul discordiei îl constituie aglomeraţia forţată a capitalei în detrimentul zonelor rurale aproape nepopulate.

Centrele uriaşe de cumpărături din jurul Operei - o clădire neprietenoasă ochiului, în forme cubice, Complexul Muzeistic Gustav Vigeland, cu cele 650 de statui ce ilustrează experienţa umană de la naştere până la moarte şi zona de afaceri Vika, fac legătura dintre vechi şi nou în frumoasa capitală a Norvegiei, un oraş în care dimineaţa plouă de regulă până la 10.00.

Ca mai în toată Peninsula Scandinavică, ţinuta străzii nu are nimic comun cu cea din Paris sau Viena. Oamenii dau mai puţină importanţă vestimentaţiei decât unui regim de viaţă echilibrat, bazat pe o alimentaţie preponderent vegetariană, multă mişcare şi saună.

După ora 10.00 se deschid şi magazinele, iar primii pietoni care animă străzile sunt turiştii. Auzi simultan mai multe limbi, dintre care distingi exclamaţiile de mirare ale italienilor şi ritmul sacadat al japonezilor sau al arabilor…

Dacă mâncarea se menţine la un preţ rezonabil, îmbrăcămintea, chiriile, întreţinerea şi serviciile turistice sunt cam de trei ori mai mari decât în bătrâna noastră Europă. Prin magazine şi pe străzi, se vede cu ochiul liber că turistul avizat porneşte către o ţară scumpă, cum este considerată Norvegia, cu un buget bine întocmit şi cu conştiinţa că imaginile pe care ţi le oferă un muzeu, un palat regal, o clădire monumentală de epocă sau strada - o adevărată oglindă a vieţii - valorează mai mult decât o goană nesfârşită după un shopping memorabil. Chiar şi atunci când vor să cumpere un mic suvenir pentru cei de acasă, acesta este întors pe toate feţele. Urmează apoi o scurtă conversaţie documentară cu vânzătorul care, de obicei, dă impresia unui iniţiat în materie. Cumperi sau nu, ţi se mulţumeşte politicos pentru interesul acordat produselor. Cel puţin când vine vorba de preţuri, în niciun oraş din lume nu se potriveşte mai bine proverbul norvegian “Iubeşte-mă puţin, dar multă vreme”.

---

VIZUALIZĂRI: 889 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI