Jurnal de bord – Alba Iulia, martie 2018

TIPĂREȘTE

Asta este numele care mi-a venit prima data in minte, apoi am stat si m-am gandit la ce o sa ziceti voi: “ Oare Mishu a luat ceva la bordul personal sau al avionului, ca asa tare ce s-a indragostit de avion ca i-au trebuit doua zile sa plece? ”, nu, chiar am fost foarte cuminte, atat de cuminte ca ma gandesc cu groaza acum ca imi aduc aminte.

Dar sa revenim putin la ianuarie 2018, pentru mine s-a pus problema daca voi veni la intalnire sau nu, inca nu stiam unde va fi apoi am aflat perioada (l-am sunat pe Cornel ca sa stiu clar cand va fi) si am luat biletele de avion. Cu cine vorbeam insa spuneam ca inca nu stiu daca voi veni, asa ca sa tin lumea in suspans.

Apoi am asteptat cu nerabdare anuntarea hotelului si iata ca am primit un mesaj de la o pasarica asa incat nici n-am mai clipit si repede de pe telefon m-am inregistrat dupa care mi-am luat laptopul in brate si am coborat la receptie (era una din zilele nefericite cand nu aveam net in camera) ca sa citesc despre ce este vorba.

Si a urmat asteptarea si planificarea (binenteles intr-o perioada iarasi usor nefericita cand tocmai ma mutasem asa ca nu aveam net deloc).

Dar ce planuri im faceam, sa vezi ca anul acesta o sa vorbesc cu toata lumea, o sa topai cat toate cele, o sa fac aia, sau ailalta si tot asa. I-am spus sotului ca la 7 dimineata vreau sa fim deja iesiti din oras (a fost 7.15) iar la 11.30 eram la Alba Iulia, iar aici s-a rupt filmul.

Nici nu mai stiu exact care a fost prima persoana care m-a imbratisat, poate ca a fost @roth pe care am simtit-o calda si plina de bunatate ca intotdeauna, dar al doilea (scuze ca te dau in vileag) a fost @pepsi70ro. M-a imbratisat la fel de cald incat mi-a venit sa plang si am realizat inca o data ce as fi pierdut daca nu as fi venit la intalnire. Aici va am zilnic alaturi de inima mea si chiar daca nu raspund tuturor, ma bucur din tot sufletul de aceasta mare familie. A urmat si revederea cu Cornel, alte imbratasari, exact ca atunci cand te intalnesti cu cei dragi dupa multa vreme.

Dar vad ca o dau in melodrama desi incepusem frumos, dar stiti ce, imi amintesc putin cam greu ce a urmat, a fost ca un vis frumos din care inca nu vreau sa ma trezesc.

Vineri seara… Doamne ce nebunie, zonele s-au intrecut pe ele, am gustat de la fiecare masa pentru ca toti meritau (si am si onorat fiecare zona), sotul meu, deh, neamul, s-a cam protapit in Moldova, ce-i drept si mie mi-a placut aici vinul (busuioaca de Bohotin), Bucurestiul unde tin minte briosele lui @roth si sarailiile lui @adrianbogdan, Ardealul si bucatile de sorici sau carnati impletiti, Banatul si placintele deosebite din acre am gustat pentru prima data, dar ca sa fiu cinstita, cei care m-au lovit cel mai tare in suflet au fost cei din Muntenia si acum inghit in sec cu gandul la carnatii de Plescoi si pastrama cu mamaliguta (chiar scrisesem undeva ca mi-e gandul la o pastrama cu mamaliguta). Cine a adus podusele astea sa-i dea Dumnezeu multa sanatate ca mare bine mi-a facut (sa-i dau si adresa sa-mi trimita un colet? , mamaliguta o fac eu).

Propun ca anul viitor sa fie cate o zona in fiecare zi, sa ne putem ospata in voie ????, stati, nu dati cu parul, am zis si eu.

Si am avut si tombola, plina de emotii ca intotdeauna, cadouri frumoase, care mai de care mai frumoase si mai inedite (din pacate eu le-am lasat acasa pe ale mele – am vorbit si in numele sotului), ca sa fiu cinstita unul stiu ca l-am primit de la Ghisor celalalt parca s-a rupt filmul, nu imi mai aduc aminte de la cine, si iar, sa nu radeti de mine, dar nu cred ca sticla din pachet mi-a luat mintile, dar de abia astept sa o deschid cand voi ajunge din nou acasa, pare a fi ceva interesant, am pus insa poza asa ca rog frumos cine stia ca mi-a daruit acest cadou sa imi spuna, vreau sa stiu (rubrica pentru cei mici- daca va aduceti aminte ????).

Si dupa atata lupta cu zonele geografice ale tarii ne-am retras la culcare cu tot cu receptionera dupa noi (normal, am trimis-o acasa dupa ce ne-a deschis usa).

Dimineata, mic dejun la ora 7 sa plecam mai departe, program frumos, Drumul vinului, povestit atat de frumos si ca sa fiu cinstita l-as repeta drumul chiar daca am revenit la hotel putin obositi (de durata, nu din alte cauze) si dupa un relax mic de 15 minute am inceput sa ne pregatim de intalnirea de seara.

Am ajuns in sala de festivitati (m-am bucurat ca am avut si eu o ie, multumesc Zozo ca ai avut grija de mine) si asa dintr-o data a inceput festivitatea.

Acum, fara sa fiu lipsita de modestie, stiam ca voi fi chemata la scena deschisa prima si ca-mi voi primi trofeul de Number one, il iau, ma pup cu Cornel, stau la poza, spun cateva (mai multe, sorry dragi colegi), dau sa plec, dar Cornel nu, stai ca mai ai de primit si uite asa am plecat cu 5 trofee (Number one, Destinatii inedite, 9 ani alaturi de AFA, 250+ articole scrise, L’expert Gourmand AFA). Va spun cinstit ca am fost surprinsa, asa de surprinsa ca nu am facut si eu poza cu ceilalti colegi (asa cum facusem anul trecut), dar acum ma gandesc ca asta ma si oblige, anul trecut am luat 3 trofee, anul asta 5, anul viitor trebuie sa muncesc pentru 7 ????.

Au urmat multe premieri si in afara celor care se stiau ca vor fi premiati (chiar daca si pentru ei au fost nelele surprize), cel mai mult mi-a placut de cei care au fost surprinsi de premiere.

Au fost si premii emotionante si nu am sa revin asupra lor, le stiti foarte bine, au fost momente de maxima intensitate, si poate cel mai mult am simtit asta cand l-am imbratisat pe Marinus la plecare. Am sa-i spun Marinus in continuare pentru ca asa ii spunea Maria si cand rostesc numele lui parca o aud pe ea.

A urmat petrecerea de sambata seara, cu oameni veseli, cu concursuri frumoase in care concurentii au pus suflet, cu instrumentisti de valoare, momentul de concert a fost unul deosebit si care m-a uns pe suflet.

Din pacate gandul la drumul de a doua zi m-a facut sa plec devreme la culcare (chiar imi pare rau dar parca eram lovita in freza, uitasem si de final), iar dimineata am ratat si poza de grup ca sa ajung la timp la aeroport Iar finalul il stiti, am ajuns de abia luni aproape de miezul noptii la Munchen).

A fost o radiografie pe scurt facuta unui eveniment de o asemenea amploare si valoare. Am incercat sa fiu glumeata, insa nu prea mi-a iesit, parca anul trecut am fost mai putin melancolica si stiti de ce? Voi aveti majoritatea pe cineva langa voi zilnic (fizic vorbind) pe cand pentru mine de cand sunt aici famila si cea de-a doua familie (adica voi) sunteti cei care imi sunteti alaturi si atunci am incercat sa sorb (de la distanta) fiecare imagine a voastra si sa va aduc in sufletul meu, aici, langa mine.

Insa cum nu vreau un final de taiat venele, inchei astfel:

LE - Stiu ca nu o sa aveti rabdare sa vedeti toate pozele, dar va rog sa va uitati la poza P50, eu de cate ori ma uit la ea ma apuca rasul.

Zile frumoase sa aveti si calatorii placute.

---

VIZUALIZĂRI: 902 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI