Povestea Ceaunului

TIPĂREȘTE

Povestea Ceaunului s-a aciuat în Vama Veche de câțiva ani, nu prea mulți, cred că maxim trei.

N-a apucat să facă istorie.

Și-a găsit un loc bun, pe lângă Bolo, pe faleză, central, vedere la mare... de astea...

E pe lângă o unitate de cazare care nici ea nu-i de ani mulți în Vamă, e, așa, mai comercială...

Vine vremea prânzului și parc-am mânca ceva sau chiar dacă nu suntem singuri dacă vrem să mâncăm, ar cam fi ora și poate nu știm pe ce lume suntem da' dacă-i ora prânzului, poate ar fi indicat...

Sezonu-i pe terminate și clasicii s-au cam retras, au cam mirosit ei cum bate vântu-n Vamă și când merită să te consumi și când nu... Acum nu.

Are cine da de mâncare întârziaților, nostalgicilor, plimbăreților de week-end, turiștilor haotici – cum suntem noi...

Mda, are, mai găsim... Lyana a plecat, cu mitocanu cu tot, Frontiera a închis, Sanyi a cam tras obloanele, Barbă Neagră e-n stand by deși cred că mi-ar fi plăcut să mănânc pe terasa lui de la etaju' unu care-i de fapt interioru' clădirii, fără perete – eh, cel mai fain design din câte am văzut (eu) și - eh, chiar și barurile nu prea-și mai bat capul...

Dar Povestea Ceaunului încă e pe baricade... încă se luptă...

Hm, sâmbătă după-amiază... încă un sprint, un ultim efort că de mâine nu mai are cin-să mai vină la prânz, luni dimineața – gata – pustiu și de marți încolo... ce să mai spunem? Până săptămâna viitoare cred că se închide și ce a mai rămas, mai găsești deschis doar pe la localnici că ei oricum locuiesc acolo...

Astfel că Povestea Ceaunului funcționează pe avarie... personal puțin și-o fi și deja plictisit, însuși administratorul face eforturi să mulțumească ultimul val de plimbăreți... le gătește cu mâinile lui, aflu asta chiar din gura sa, apare la o masă de alături și se conversează cu lumea...

Mă uit pe meniu – haios, interesant – se vede în poze... alegem Tigaia bunicuței că-mi pare interesantă și poate fi pe gustul minorilor – cartofi și vreo specie de carne din cele ce sunt acolo, au de unde alege, legume pentru mine, smântână prin tigaie – pe gustul meu dar nu și al lor... ne ajunge una că suntem cam apatici – chiar nici măcar pe aia nu am dovedit-o decât cu greu și cu ceva insistențe... nah, la bucătărie – 80% - carnea n-apucase să se pătrundă pe alocuri – erau gătite pe loc și specialități de astea ce includ și ciolan au nevoie de timp mai lung ca să fie bine făcute, amu – ce să faci? Să fie și mâncarea pătrunsă și oaspetele să aștepte puțin... echilibru greu...

Marea-i tot acolo, ne face cu ochiul, o vedem, luminoasă, printre umbreluțe, pe după șezlonguri, mângâind eșarfe colorate... am nimerit o zi superbă, cu soare mult...

Dacă mă gândesc mai bine aici era acum ceva ani o cherhana elegantă, un restaurant cu pește și cu multe parâme și plase pescărești atârnate ca decor în loc de pereți...

N-a rezistat mult acel restaurant, nici nu mai știu cum îi zicea... dar e de înțeles, erau cam rigizi în atitudine, se uitau speriați la tine când mergeai să mănânci și Vama chiar nu-i loc de așa ceva...

Ceaunul pare relaxat, pare că nu-și bate capul, vorbește cu lumea ca prietenul și se-nțelege cu ei – oaspeții – ăsta-i spiritu' locului, cam așa merge treaba aici...

Până și Miss a înțeles asta prea bine că după ce-a plecat gazda de la masa de alături s-a dus și ea acolo, s-a instalat și greu am mai putut-o scoate dar n-a fost bai c-au început fetele să-mi povestească despre fiicele lor care-s deja adolescente și (probabil) ocupate-n altă parte că la masă nu erau...

De-asta-mi plac mie locurile astea... în altă parte puteam avea belea de-mi făcea Miss așa... aici nu!

De-aia iubesc eu Vama și cred că și Ceaunul – tot de-aia...

---

VIZUALIZĂRI: 6365 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI