ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.08.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUN-2017
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

O plimbare de jumătate de zi prin Varna

TIPĂREȘTE URM de aici

Încă de când am stabilit petrecerea concediului de vară la HVD Viva Club din Nisipurile de Aur (vezi impresii) ne-am propus să facem o incursiune de câteva ore în orașul maritim Varna, important port bulgăresc la Marea Neagră. Am navigat pe hărți, am citit pe Internet diverse articole, am căutat informații despre obiectivele importante și tarifele de acces. Am reușit astfel să îmi schițez un traseu de parcurs și atracțiile de văzut din domeniul meu de interes, chiar am printat două hărți amănunțite ale zonelor vizate.

Pentru a scăpa de grija parcării autoturismului am hotărât să utilizăm transportul „preorășenesc” pus la dispoziție de autoritățile locale din Varna. Între aeroportul din Varna și stațiunile „Sf. Constantin și Elena” și Nisipurile de Aur circulă o linie de transport în comun interurbană cu indicativul 9. Prețul unui bilet între capătul din stațiune și parcul Primoski este de 3 leva/persoană (un taximetrist care ne-a văzut în stație ne cerea 20 leva până în oraș). De altfel, în funcție de distanța parcursă prețul biletelor varia – tarifele erau afișate în autobuz; biletele le procurați de la un angajat care se află în fiecare autovehicul. Păstrați biletele pentru control, la întoarcere am avut parte de un supracontrol care a verificat tichetele și seria acestora. Programul de circulație al acestor autobuze era afișat și la recepția hotelului – bravo lor! Și încă o informație privitoare la transportul în comun din Varna: informații privind traseele și orele de sosire în stații le puteți obține în timp real accesând adresa web: varnatraffic.com/en (adresă semnalată pe AFA de userul @ razvanmarius2k5).

Am pornit dimineață, după micul dejun, către Varna, stația autobuzului 9 fiind la câțiva pași de hotel. Am ales să coborâm după Delfinariu, cred că a doua stație: Academia/B-dul Cneaz Boris I, după ce am depășit parcul Primorski. Pornim pe jos pe marginea parcului, după care vom pătrunde în această mare oază de verdeață a orașului amenajată chiar pe malul mării: Parcul Primorski (amenajat în 1878). Acest parc găzduiește o parte din principalele atracții ale orașului: Delfinariul, Grădina Zoo, Aquarium-ul, Planetarium-ul, Muzeul de Științe Naturale, un teatru în aer liber. Am admirat aleile umbroase și florile plantate în spații special amenajate, spații de joacă pentru copii, fântâni arteziene. Ne-am oprit în vreo două locuri/esplanade de unde am putut admira Marea Neagră și intrarea în portul Varna.

Treptat am coborât la nivelul plajei orașului unde se aflau suficient de multe persoane. Plaja nu e foarte lată, pe nisipul fin fiind amenajate și câteva zone cu șezlonguri. Mai multe terase și restaurante drăguțe se află poziționate la limita plajei cu parcul. Ne-am oprit și am admirat exponatele exterioare ale Muzeului Naval: vase de luptă, tunuri, balize.

Ne îndreptăm spre port pe b-dul Primorski și găsim o fântână cu apă minerală caldă – frumoasă statuia cu dragoni ce străjuie izvorul. În zare observăm turnul cu ceas al Gării din Varna (datat 1929), turn ce l-am observat din mai multe puncte ale orașului. Admirăm ruinele Termelor lui Odessos – termele mici de după gardul de sârmă. Situl arheologic e mic, dar bine întreținut; în interior sunt plăcuțe explicative în multe puncte, se mai văd urme ale hypocaustului, coloane și ziduri de piatră și cărămidă. Este amenajată și o scenă pentru desfășurarea de evenimente culturale. Lângă ruine se află Muzeul de Istorie al orașului Varna.

Pe stradă, întâlnim în multe locuri săgeți indicatoare către principalele puncte de atracție și distanța la care se află situate. Trecem pe lângă o altă clădire impozantă: Administrația Navală. De aici facem dreapta și urcăm pe str. Preslav, arteră flancată de clădiri vechi. De altfel, de aici pătrundem pe un labirint de străduțe cu case vechi, un fel de centru vechi al orașului Varna, unele clădiri sunt restaurate, altele în stare proastă. În multe locuri sunt amplasate frumoase terase, cafenele și restaurante.

La un moment dat ne trezim în Piața Nezavisimost. Privim clădirea roșie a Operei și Teatrului Dramatic „Stoyan Bachvarov”, superbă construcție în stil neobaroc. O fântână arteziană răcorește aerul cald al zilei, jetul central de apă urcă câțiva zeci de metri; mai mulți turiști se plimbă pe pietonal căutând obiectivele orașului. Coborâm pe o străduță, traversăm un mic parc, urcăm pe altă „uliță” – în peregrinare vedem Muzeul Renașterii Bulgare și Muzeul Etnografic. Ajunși din nou lângă Teatru ne continuăm drumul pe pietonal spre Centrul de Informare Turistică. În interior primim o hartă a orașului, o broșură cu evenimentele culturale ale lunii ce se desfășoară în oraș, ne alegem câteva pliante și ne conversăm în limba engleză cu domnișoara din spatele pupitrului. Astfel află o informație importantă pentru noi: autobuzul 9 oprește lângă Catedrală, ceea ce ne scutește de 30-40 de minute de mers pe jos către Parcul Primorski de unde doream să îl luăm spre Nisipurile de Aur.

Lângă Centrul de informare turistică se află Grădina Orașului, un parc umbros, dar și Turnul cu ceas (construit în 1890 pe locul altui turn mai vechi; avea rol de foișor de supraveghere pentru pompieri) și o sală de teatru și spectacole (Union). Vis-a-vis se află Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, construită între 1880-1885, important monument ortodox din Varna.

Aceasta a fost plimbarea noastră prin „capitala maritimă a Bulgariei” – Varna. Interesant, instructiv, recreativ – sunt cuvinte care pot descrie pe scurt vizita în acest oraș. Informații actualizate în limba română găsiți pe site-ul: visit.varna.bg/ro/index.html.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 10.08.17 09:33:13
Validat / Publicat: 10.08.17 12:25:00
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 4292 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Plaja din Varna privită de la înălțimea Parcului Primorski.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31250 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster
[10.08.17 13:47:28]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

doinafil
[11.08.17 22:15:42]
»

@tata123: Frumoase poze, frumos articol!

Clădiri frumoase, chiar și cea în paragina. Clădirea Operei și a teatrului, deosebita. Despre catedrala ce sa mai spun, (?!), arhitectura ei spune tot.

Citit, placut, văzut poze, votat cu drag!

Felicitări!!!

mishu
[16.08.17 20:34:07]
»

@tata123: Varna a fost si in intentia noastra anul trecut insa a fost o zi caniculara ziua propusa astfel incat am renuntat pe moment, dar cu urmatoarea ocazie nu voi rata asa ceva.

Felicitari, votat cu mare placere.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Varna și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059896945953369 sec
    ecranul dvs: 1 x 1