Istoria și frumusețea pot încăpea și pe o insula mică. Büyükada

TIPĂREȘTE

De la turismul gen city break la cel tip all inclusive, Turcia rămâne locul în care te-ai întoarce te asigur, oricând! Dacă situația destul de neclară din ultima perioadă s-ar rezolva, orice gen de vacanță ai alege, sigur te-ar satisface pe deplin: papilele gustative s-ar plimba fără rețineri prin rai, ochii și-a lua porția de istorie pentru un an întreg, iar corpul ar radia pe o plajă rătăcită undeva prin Turcia lui Mustafa.

Turcia lui Mustafa, devenit Kemal pentru că profu’ de mate a vazut în el un tip inteligent și l-a poreclit Kemal - în traducere “cel perfect”, și ulterior Ataturk -„Părintele turcilor” pentru că în 1934 a stabilit prin decret adoptarea numelor de familie chestie specifică vestului, este (încă) statul modern conectat la secolul XX în ziua de 29 octombrie 1923.

“Vinovat” pentru ceea ce este astăzi Republica Turcia este chiar Mustafa Kemal Ataturk. Desființarea școlilor religioase, abolirea califatului, interzicerea poligamiei, drept de vot pentru femei sau trecerea de la scrierea arabă la cea latină, au transformat Turcia și au facut din Mustafa Kemal Ataturk liderul suprem al acestei națiuni.

Inclusiv Palatul Dolmabahce fascinant prin splendoare și monumental prin măreție, situat pe malul Bosforului în Istanbul, este un loc special pentru turci, și pentru că aici Kemal Ataturk și-a petrecut ultima parte a vieții.

Portretul lui Ataturk prezent peste tot de la bancnote la instituții publice, cafenele, universităti etc demonstrează că este înca un simbol al statului, chiar dacă turcii încep să accepte devieri din ce în ce mai mari de la modelul propus de fondatorul statului modern.

Am aterizat pe aeroportul Ataturk (cum altfel?) din Istanbul la sfârșitul lunii august. Ce m-a surprins la prima cunostință cu fostul Imperiu Otoman? Căldura. Și aglomerația. Aglomerația de peste tot: din aeroport, din autobuz, din tramvai, de pe stradă, din moschei, din biserici, de la toneta de înghețată, de la patiseria din colț. Oraşul apare înscris pe lista patrimoniului mondial al UNESCO începând cu anul 1985 și centrul istoric este vizitat de aprox 7 milioane de turiști pe an. Dacă la numărul de turiști adăugam și cei aprox. 20 de milioane de locuitori …. normal că este aglomerat peste tot!

Ei bine, în nebunia asta specifică orientului, o oază de liniște am găsit cam la o oră de mers cu ferryboat. ul. Mă și vedeam întinsă pe nisip ca o broască țestoasă, privind soarele din când în când printre gene și bălacindu-mă în Marmara :) până la ultima cursă de ferryboat. Doar că uneori socoteala de la hotel, nu se potrivește cu cea din târg…

Cu toate cele necesare adunate în rucsacul meu călător verde ca prazul, ne îmbarcăm pe un ferry luat de la stația Kabatas. Biletul costă 4 TL și primești la schimb imagini de ansamblu foarte faine: a Stambulului si a celor 9 insule din arhipelagul Adalar ce răsar din Marea Marmara verzi, ca un convoi de țestoase. Ferryboat. ul oprește doar în patru dintre ele. Noi am ales

Büyükada

care respiră istorie prin străzile pietruite, cladirile vechi (unele abandonate) sau prin detaliile decorațiunilor din lemn cu care sunt împodobite casele lăsate mărturie nouă din secole de mult apuse. Primul contact cu istoria secolelor trecute este cel cu sala de pasageri construită în 1914 unde acostează ferryboat. ul, si unde ajung cei ce vin din sufocantul Istanbul.

Pentru că insula este conservată în întregime, accesul mașinilor este acceptat doar în câteva cazuri: mașina de aprovizionare, eventual salvarea și pompierii. Noi am ales să ne plimbăm la pas, deși am fi putut sa ne închiriem biciclete sau chiar o trăsurică :)

Bogăția arhitecturală, multitudinea de biserici, moschei, chiar și o sinagogă sunt semne lăsate de minorităţile etnice care au trecut pe aici de-a lungul anilor: armeni, greci și evrei. Plimbându-ne pe străzile cu mimoze atârnate de structurile de lemn din sec XIX, aflăm că mănăstirile de exemplu, au fost transformate în închisori pentru cei căzuți în dizgrație pe continent. Pe lista celor exilați îl găsim pe unul din liderii Revoluției Ruse din 1917 - Lev Troțki, dar și cadâne rămase fară job după desființarea haremului.

Ghidul turistic pe care îl răsfoim în timp ce ne plimbăm hai-hui pe jos, ne mai spune că Splendid Palace Hotel a fost un spital pentru soldații răniți în războiul cu Crimeea. Îi admirăm obloanele roșii păstrate din vechi vremuri, cupolele metalice și ne continuăm plimbarea.

Masa de prânz, aici pe insulă, poate să coste cu câteva lire mai mult decât în Istanbul. Dar, ești pe insula care le-a fost masă și casă prinţilor bizantini sau prinţeselor răzvrătite! Deci, ai o scuză :).

Pe o masă în aer liber putem avea nelipsitul Kebab Iskender făcut domol în ceva grăsime, cu câteva fire de pătrunjel, carne de oaie alunecând printre feliile de roșii prospete, iaurt de capră, vinete la grătar, salată de fasole și dacă mai este un loc'șor undeva pe un colț de masă, îl ocupăm cu niște triunghiuri umplute cu brânză. A, și un pumn de măsline. De băut poate un Efes și o cafea la nisip. Mmm, inconfundabilă aroma turcească! Atenție, nu calculăm calorii și nu luăm în seamă kilogramele care se adaugă în plus! Cele 2 frunze de salată și un pahar de apă plată le putem consuma și după ce revenim acasă :)

Cu papilele gustative satisfăcute pe deplin, pornim spre partea puțin mai sălbatică a insulei, unde personal visam să stau până seara târziu cu burta la soare. Visam doar, pentru că locul în care am ajuns era plin de localnici. Era un fel de plajă publică, cu stânci ce păreau că se prăvălesc în mare și cu copii ce se bălăceau în apa limpede de-i vedeai pietrele din adânc. Aici, mamele aleg să-i supravegheze de pe malul stâncos sau chiar din apă, nu în costume de baie așa cum am crezut, ci îmbrăcate și cu capul acoperit de cunoscutul voal islamic. Da, eram într-o zonă rurală a Turciei unde visul de odinioară a lui Mustafa Kemal Ataturk de a moderniza orice colțișor al țării nu părea să-i fi afectat pe cei ce proveneau din familii religioase.

Stilul vestimentar tradițional pe care l-am văzut atât la femei cât și la bărbați, mi-au înfrânt pornirile vestice. Am rămas sub un măslin, îmbrăcată, deși afară erau nu mai puțin de 32°C. M-am mulțumit să fotografiez tot ce îmi atrăgea atenția, inclusiv (știu, nu trebuia) ritualul de rugaciune de dupa-amiază (conform poziției soarelui pe cer) și m-am întrebat pentru a "n" oară dacă fanatismul religios este un simbol al înapoierii și eventuala descoperire a capului o eliberare a minții.

semnat: fetecalatoare

---

VIZUALIZĂRI: 1653 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI