ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.05.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 03.01.13
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Istoria și frumusețea pot încăpea și pe o insula mică. Büyükada

TIPĂREȘTE

De la turismul gen city break la cel tip all inclusive, Turcia rămâne locul în care te-ai întoarce te asigur, oricând! Dacă situația destul de neclară din ultima perioadă s-ar rezolva, orice gen de vacanță ai alege, sigur te-ar satisface pe deplin: papilele gustative s-ar plimba fără rețineri prin rai, ochii și-a lua porția de istorie pentru un an întreg, iar corpul ar radia pe o plajă rătăcită undeva prin Turcia lui Mustafa.

Turcia lui Mustafa, devenit Kemal pentru că profu’ de mate a vazut în el un tip inteligent și l-a poreclit Kemal - în traducere “cel perfect”, și ulterior Ataturk -„Părintele turcilor” pentru că în 1934 a stabilit prin decret adoptarea numelor de familie chestie specifică vestului, este (încă) statul modern conectat la secolul XX în ziua de 29 octombrie 1923.

“Vinovat” pentru ceea ce este astăzi Republica Turcia este chiar Mustafa Kemal Ataturk. Desființarea școlilor religioase, abolirea califatului, interzicerea poligamiei, drept de vot pentru femei sau trecerea de la scrierea arabă la cea latină, au transformat Turcia și au facut din Mustafa Kemal Ataturk liderul suprem al acestei națiuni.

Inclusiv Palatul Dolmabahce fascinant prin splendoare și monumental prin măreție, situat pe malul Bosforului în Istanbul, este un loc special pentru turci, și pentru că aici Kemal Ataturk și-a petrecut ultima parte a vieții.

Portretul lui Ataturk prezent peste tot de la bancnote la instituții publice, cafenele, universităti etc demonstrează că este înca un simbol al statului, chiar dacă turcii încep să accepte devieri din ce în ce mai mari de la modelul propus de fondatorul statului modern.

Am aterizat pe aeroportul Ataturk (cum altfel?) din Istanbul la sfârșitul lunii august. Ce m-a surprins la prima cunostință cu fostul Imperiu Otoman? Căldura. Și aglomerația. Aglomerația de peste tot: din aeroport, din autobuz, din tramvai, de pe stradă, din moschei, din biserici, de la toneta de înghețată, de la patiseria din colț. Oraşul apare înscris pe lista patrimoniului mondial al UNESCO începând cu anul 1985 și centrul istoric este vizitat de aprox 7 milioane de turiști pe an. Dacă la numărul de turiști adăugam și cei aprox. 20 de milioane de locuitori …. normal că este aglomerat peste tot!

Ei bine, în nebunia asta specifică orientului, o oază de liniște am găsit cam la o oră de mers cu ferryboat. ul. Mă și vedeam întinsă pe nisip ca o broască țestoasă, privind soarele din când în când printre gene și bălacindu-mă în Marmara :) până la ultima cursă de ferryboat. Doar că uneori socoteala de la hotel, nu se potrivește cu cea din târg…

Cu toate cele necesare adunate în rucsacul meu călător verde ca prazul, ne îmbarcăm pe un ferry luat de la stația Kabatas. Biletul costă 4 TL și primești la schimb imagini de ansamblu foarte faine: a Stambulului si a celor 9 insule din arhipelagul Adalar ce răsar din Marea Marmara verzi, ca un convoi de țestoase. Ferryboat. ul oprește doar în patru dintre ele. Noi am ales

Büyükada

care respiră istorie prin străzile pietruite, cladirile vechi (unele abandonate) sau prin detaliile decorațiunilor din lemn cu care sunt împodobite casele lăsate mărturie nouă din secole de mult apuse. Primul contact cu istoria secolelor trecute este cel cu sala de pasageri construită în 1914 unde acostează ferryboat. ul, si unde ajung cei ce vin din sufocantul Istanbul.

Pentru că insula este conservată în întregime, accesul mașinilor este acceptat doar în câteva cazuri: mașina de aprovizionare, eventual salvarea și pompierii. Noi am ales să ne plimbăm la pas, deși am fi putut sa ne închiriem biciclete sau chiar o trăsurică :)

Bogăția arhitecturală, multitudinea de biserici, moschei, chiar și o sinagogă sunt semne lăsate de minorităţile etnice care au trecut pe aici de-a lungul anilor: armeni, greci și evrei. Plimbându-ne pe străzile cu mimoze atârnate de structurile de lemn din sec XIX, aflăm că mănăstirile de exemplu, au fost transformate în închisori pentru cei căzuți în dizgrație pe continent. Pe lista celor exilați îl găsim pe unul din liderii Revoluției Ruse din 1917 - Lev Troțki, dar și cadâne rămase fară job după desființarea haremului.

Ghidul turistic pe care îl răsfoim în timp ce ne plimbăm hai-hui pe jos, ne mai spune că Splendid Palace Hotel a fost un spital pentru soldații răniți în războiul cu Crimeea. Îi admirăm obloanele roșii păstrate din vechi vremuri, cupolele metalice și ne continuăm plimbarea.

Masa de prânz, aici pe insulă, poate să coste cu câteva lire mai mult decât în Istanbul. Dar, ești pe insula care le-a fost masă și casă prinţilor bizantini sau prinţeselor răzvrătite! Deci, ai o scuză :).

Pe o masă în aer liber putem avea nelipsitul Kebab Iskender făcut domol în ceva grăsime, cu câteva fire de pătrunjel, carne de oaie alunecând printre feliile de roșii prospete, iaurt de capră, vinete la grătar, salată de fasole și dacă mai este un loc'șor undeva pe un colț de masă, îl ocupăm cu niște triunghiuri umplute cu brânză. A, și un pumn de măsline. De băut poate un Efes și o cafea la nisip. Mmm, inconfundabilă aroma turcească! Atenție, nu calculăm calorii și nu luăm în seamă kilogramele care se adaugă în plus! Cele 2 frunze de salată și un pahar de apă plată le putem consuma și după ce revenim acasă :)

Cu papilele gustative satisfăcute pe deplin, pornim spre partea puțin mai sălbatică a insulei, unde personal visam să stau până seara târziu cu burta la soare. Visam doar, pentru că locul în care am ajuns era plin de localnici. Era un fel de plajă publică, cu stânci ce păreau că se prăvălesc în mare și cu copii ce se bălăceau în apa limpede de-i vedeai pietrele din adânc. Aici, mamele aleg să-i supravegheze de pe malul stâncos sau chiar din apă, nu în costume de baie așa cum am crezut, ci îmbrăcate și cu capul acoperit de cunoscutul voal islamic. Da, eram într-o zonă rurală a Turciei unde visul de odinioară a lui Mustafa Kemal Ataturk de a moderniza orice colțișor al țării nu părea să-i fi afectat pe cei ce proveneau din familii religioase.

Stilul vestimentar tradițional pe care l-am văzut atât la femei cât și la bărbați, mi-au înfrânt pornirile vestice. Am rămas sub un măslin, îmbrăcată, deși afară erau nu mai puțin de 32°C. M-am mulțumit să fotografiez tot ce îmi atrăgea atenția, inclusiv (știu, nu trebuia) ritualul de rugaciune de dupa-amiază (conform poziției soarelui pe cer) și m-am întrebat pentru a "n" oară dacă fanatismul religios este un simbol al înapoierii și eventuala descoperire a capului o eliberare a minții.

semnat: fetecalatoare

## end review sc

[fb]
---
Trimis de crysttine in 25.05.17 11:30:01
Validat / Publicat: 25.05.17 13:19:03
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 1653 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crysttine); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Minaret
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 19 PMA (din 19 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[25.05.17 13:18:49]
»

Conform regulamentului (1.A.13),

începând cu al treilea articol republicat de pe blogul personal pe AFA - în aceeaşi săptămână - se retrage PMA standard (votul saitului).

webmaster
[25.05.17 18:51:18]
»

@crysttine: am primit o sesizare referitoare la acest articol, care spune că ”niciuna din pozele atașate articolului nu este din obiectivul descris” (insula Buyukada).

Ai putea comenta această sesizare?

-

Mă folosesc de ocazie pentru a reitera invitația / recomandarea făcută fiecărui autor: aceea de a adăuga un text descriptiv (măcar minimal) la poze - în mod ideal la toate. CONTEAZĂ. Mult. În plus, într-un fel este un semn de respect - atât pentru cititori cât și pentru autor!

crysttineAUTOR REVIEW
[25.05.17 19:04:01]
»

@webmaster: O sa intru pe fiecare fotografie si o sa atasez cate o explicatie.

maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[25.05.17 19:15:38]
»

@crysttine: una este! Dedde Balik Ekmek... Buyukada!

Restul insă sunt de pe Bosfor, clar, drumul spre... culmea una din Istanbul/Statia Laleli???????? ori or fi bagat cei de pe insula transport in comun?!!

Oricum ar fi, articolul l-am votat din prima, ca să zic asa! Imi place tot ceea ce inseamna Turcia, turcesc, istanbulez sau nu, articole, poze, tăieturi din ziare, zău!!! I love Buyukada!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
calatorul
[07.08.17 20:17:15]
»

@crysttine: Multumim pentru informatiile oferite si impresiile impartasite, ca si pentru pozele lamuritoare.

crysttineAUTOR REVIEW
[07.08.17 20:19:35]
»

Multumesc.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, crysttine, maria55
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Insulele prinților - Buyukada, Heybeliada etc:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05446195602417 sec
    ecranul dvs: 1 x 1