Drumul spre Larnaca

TIPĂREȘTE

Astazi va prezint doar copertile unei carti. Pe prima coperta scrie „Drumul spre Larnaca” iar pe a doua, „Drumul spre casa”. Intre ele, zace cartea propriu zisa, pe care am sa v-o povestesc saptamana viitoare.

La drum!

"Plec de-acasa de Pasti si ma-ntorc la Craciun". E-o vorba ce se poarta acum. E iarna de-a binelea. Brrr! Ce frig e-n tara noastra! Cod portocaliu. Dar nu peste tot e asa prin lumea asta mare. La doua ore si ceva de noi, (de zbor) printre palmieri, leandrii si cactusi, se poate face plaja.

Din Tg. Mures si pana-n Cluj am ajuns in doua ore si jumatate, un bilet de autobuz costa 25 de lei. Clujul e imbracat in haine de sarbatoare. E cald, in centrul orasului sunt standuri cu oua rosii. Mai am cateva ore bune pana imi pleaca avionul, incep sa bat strazile si sa-mi caut amintirile din studentie. In centrul orasului, numar 5 biserici si 3 agentii turistice. Una dintre ele, in constructie, e mare, mare, ceva in genul Catedralei Neamului din Bucuresti. Ce-a costat multi, multi bani. Bani cu care, gurile rele de la TV, zic, ca s-ar fi terminat autostrada aia turistica ce leaga vestul tarii de Marea Neagra, ca sa vina si Europa de Nord si Centrala, adica nemtii, austriecii, cehii, slovacii si scandinavii, la balaceala la Mamaia, ca pe vremuri, nu sa se-opreasca cu totii la Balaton si la Hajduszoboszlo, in pusta maghiara.

Cam de o jumatate de an, aeroportul din Tg. Mures e nefunctional. Plus ca din urbea mea, nu sunt destinatii spre tari ceva mai calde, in care, in extrasezon, poti sa-ti mai dregi oasele reumatice timp de o saptamana sau doua sau sa pleci doar asa, ca sa-ti prelungesti vara.

Cipru e insula in care se zice ca exista cele mai multe pisici si cei mai ospitalieri oameni din UE. Dupa romanii nostri, bine-nteles. Asa sa fie? Ia sa vedem! Intru intr-una din agentiile de turism din centrul urbei, ca de mult ma tot roade intrebarea „Ce curse charter mai aveti din Cluj spre insulele din Grecia? ”. In prima agentie, doua fete din trei sunt deja la lucru, agentia e deschisa de-o jumatate de ora. „Buna ziua! ” zic eu Nimic. Mai astept. Una dintre fete, cu o privire rastignita si pierduta pe undeva prin Antile, Machu Picchu sau Zanzibar, vorbeste intr-una cu cineva intr-un „hands-free”. Nu ma vede, nu m-aude. A doua, nici ea nu ma vede, discuta aprins, cu o clienta. Astept in picioare. Scaune nu sunt. Ma invart apoi cateva minute prin agentie si rasfoiesc niste prospecte turistice. Apare in sfarsit si a treia dom'soara. Molfaie o chifla. Micul dejun. Se-aseaza pe scaun. „Buna ziua”, indraznesc eu, sa bangui din nou. Nimic. Fata mesteca de zor si tace, e explicabil, nu e civilizat sa vorbesti cu gura plina. Isi scoate pixul si telefonul mobil din poseta. Indraznesc sa schitez o urma de miscare spre masa ei. Ei, atata mi-a trebuit. Fata sare ca arsa si-mi spune ceva neinteligibil dar semnificativ. „Domfle, dumfnemfoastra nfu mfvedeti mfca mfinca mfananfc? ... (si-aici inghite, in fine, si-ncep si eu sa-nteleg ce zice) „Nu vedeti ca mananc si n-am intrat inca in tura? Va rog sa mai asteptati! ”. Plec. Motivul? Chifla era prea apetisanta, mi se facuse foame si mie. Apoi mai intru si-n celelalte doua agentii din centru. Ei, aici, alta viata. Toate fetele sunt amabile. „Avem avion spre Zakynthos, Rhodos, Creta. In ce luna doriti? Sa va printam preturile? ”.

E ora pranzului. Servesc o ciorba cu unul din baietii mei, cu 6 lei, pe terasa unui restaurant (Abbey Road) de langa primarie. Cand esti grabit si n-ai prea mult timp la dispozitie, e locul ideal ca sa-ti potolesti foamea. Ciorba vine aproape instant.

Apoi, iau un taxi (25 de lei), pana la aeroportul „Avram Iancu”. „Domnu', va las aici in fata aeroportului, imi zice soferul, nu mai intru dincolo de bariera, ca ne taxeaza astia cam scump”. Privesc tabela cu tarifele de parcare. Daca vreti sa va lasati masina aici pana va intoarceti din voiaj, e posibil, desi e cam scump, dar macar aveti siguranta ca masina va e bine pazita.

In aeroportul din Cluj, nu vad nici o schimbare, decat faptul ca in sala de asteptare a „plecarilor” (departures), nu mai exista scaune, spatiile destinate lor, au fost inlocuite cu spatii expozitionale si cu o agentie de turism. Vad pe tabela electronica ca exista chiar doua zboruri „Bluair” spre Larnaca pe zi.

Cheking-ul incepe cu doua ore inainte de zbor. Am doar bagaj de mana, sub 10 Kg. Lichide n-ai voie sa duci decat 100 ml. Daca doriti sa duceti palinca, spre exemplu, in cantitate mai mare, o puteti transporta direct in stomac, incape mai multa. Chiar si un litru. Va garantez. Am totusi emotii. Anul trecut, la zborul de Santorini, am trecut prin „cheking”, o juma' de roata de cascaval, o tabla de slanina si cateva senviciuri cu zacusca, bine ambalate. Anul asta am auzit ca controalele sunt mai severe. Cred ca nu va trece decat slanina. Dar, ce poate fi mai savuros, cand ajungi la destinatie, decat sa-ti asterni pe masa o „ciuguleala” cu slanina ardeleneasca si rosii grecesti, dulci si fara chimicale (de-alea de care importam noi acum, masiv)? Si-apoi, sa stiti ca mai e ceva... mi-am auzit si vorbe. De genul: ” Auzi @dorgo, te rugam frumos sa ne zici si noua de-acum incolo din timp (in sistem „early”), cand mai ai de gand sa mergi prin Ciclade, ca am ajuns si noi pe-acolo, la 3 saptamani dupa tine si inca mai mirosea a zacusca prin toate insulele. ”

Avionul e plin doar pe jumatate. Trec la geam. Survolam Marea Neagra, Marea Marmara, Antalya, Mediterana. Apare si coasta sudica a Ciprului. E-o zi senina. Se distinge si peninsula Akrotiri. Si un „resort” de lux. In avion sunt 4 stewardese. Trei sunt tinere si dragute, a patra e sefa. Ne servesc cu bautura si mancare. O cafea instant costa 1 euro sau 4,5 lei. Acuma, eu care ador la TV emisiunea „Dezastre in aer”, m-asteptam la ceva deosebit de la acest zbor, ca sa colorez si eu cu ceva inedit review-ul acesta. Cu o ciocnire cu un stol de pasari, cu o superturbulenta sau macar cu oprirea unui motor. Dar, nimic! Zborul a decurs normal pana la destinatie. Aterizarea a fost impecabila. Ajung la Larnaca pe la ora 19. E inca lumina. Ies din aeroport ca sa gasesc un mijloc de transport. Aeroportul e pe doua nivele. La cel superior apare cursa locala cu nr. 425, cam din jumatate in jumatate de ora (pret 1,50 euro) iar la etajul inferior, e-o coada lunga de taxiuri si navete. Negociez cu-un grec transportul pana la hotel, 15 euro. Daca vrei s-ajungi pana in Agia Napa sau Paralimni-Protaras, te costa mai mult (40-50 de euro-sunt 45-60 de Km pana acolo). Pana in Larnaca, sa tot fie vreo 5-6 km. Ma cazez in cateva minute. Hotelul meu (Cactus Hotel) e cam gol. Si cam asa avea sa ramana toata saptamana. Aflu ca grosul turistilor, in special rusi, vor veni doar dupa Pasti.

Drumul de intoarcere

Dupa o saptamana de soare (din 7 zile, doar in prima zi a plouat), ma intorc la aeroport, de data asta cu autobuzul local, 425. Pe care-l iau din „Bus Station”, aflata chiar in centrul orasului Larnaca, la mijlocul aleii cu palmieri (Palm Avenue), vis-a-vis de Esco Bar, KFC sau Mc Donalds. Usor de retinut. Odata ajuns la aeroport, la etajul superior, la „Departure”, vei intra intr-un fel de pestera a lui Aladin sau a lui Ali-Baba. Lunga, lunga de aproape o jumatate de kilometru. Aeroportul a fost renovat in urma cu un deceniu. Prin licitatie internationala, castigata de cateva firme locale dar si internationale, mai ales frantuzesti. E-o bijuterie in domeniu, ce depaseste ca si servicii, forma, culoare si confort, multe aeroporturi din mari capitale europene. Intre zona de „cheking” si „poarta” (gate) ce te poatra spre Cluj, e-un lung „free-shop”, pe care degeaba incerc sa-l descriu, fotografiez sau sa-l filmez. El trebuie savurat, mirosit, adulmecat, gustat, strabatut „live”, de cat mai multe ori. Gasesti acolo cam tot ce ti-ai dori. Cam tot ceea ce gasesti intr-un mega-mall. E o ultima placere ce ti-o ofera Larnaca, inainte de „bye, bye”. Nu stiu cum or fi paradi$urile astea fi$cale, precum e Ciprul, in care taxele si impozitele bancare sunt inexistente, or fi bune, or fi rele? Dar rezultatul se vede. Peste tot. Ciprul, ca suprafata, nu e mai mare decat judetul Timis, sau, hai sa zicem, cat Tinutul Secuiesc (Harghita si Covasna), dar, e infinit mai bogat. Se pare ca aici s-a rasturnat intreg sacul cu bani ai Europei si nu numai al ei.

In avion, urmarim traseul ce-l survolam. Larnaca-Antalya-Istambul-Varna-Marea Neagra-Cluj. Viteza de zbor-850 de Km/ora, altitudinea-12.200 metri, temperatura aerului din exterior, minus 51-57 de grade Celsius. Timpul de zbor intre Larnaca si Cluj, ar fi trebuit sa fie de 2 ore si 40 de minute dar echipajul baga viteza si ajungem cu 35 de minute mai devreme. Avionul, e tot pe jumatate gol, asa ca fiecare se aseaza langa geam, ca sa surprinda un apus feeric de soare. Apoi, se lasa intunericul. Deasupra Bulgariei, viteza avionului scade de la 850 Km/ora la 720 Km/ora dar asta nu ma mira deloc. Ii cunosc pe bulgari, ei pun restrictii de circulatie peste tot. Si pe pamant si-n aer. Ultima data cand am fost la Nisipuri, mergeam cu 40 Km/ora (si cu 10 euro pregatiti in buzunar), de teama ca sa nu-mi sara vreun politist din vreo tufa si sa ma amendeze pentru exces de viteza. Apoi, survolam „cel mai bun vecin al tarii noastre”, Marea Neagra si... ”home again”, simtim cateva turbulente dar ce mai conta, eram din nou acasa, in siguranta!

La ora 22 sunt in Cluj, cateva taxiuri de noapte asteapta afara. Acum, tariful pana-n centrul orasului sau cartierele lui, e ceva mai mare, 35 sau 40 de lei. Aici e frig, sunt 6 grade iar a doua zi avea sa ninga.

Brr! Vreau inapoi, la mare, la soare...

(va urma)

@Web, te rog clipul, mersi! youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2940 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI