ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.11.2016
Avatar crismis
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2016
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Aegina (Eghina)

Fața spirituală a Aeginei

TIPĂREȘTE URM de aici

Azi o să vă povestesc despre dimensiunea spirituală a vizitei noastre în Aegina. De câteva zile mă tot gândesc cum să procedez ca să nu doară prea tare... Mă rog, n-am ce face, culturalizarea nu se petrece râzând cu gura până la urechi, trebuie un pic de transpirație și de seriozitate...

În a treia zi șederii noastre pe insulă, ne luăm în primire mașinuța închiriată și, echipați cu harta achiziționată cu o seară înainte, pornim la drum în direcția est. După doar 6-7 km, zărim deja profilându-se la orizont silueta măreață a Catedralei Sf. Nectarie, atât de cunoscută din multitudinea de fotografii pe care le-am văzut pe parcursul documentării.

Cu siguranță nu e creștin ortodox să nu fi auzit despre acest edificiu și despre cel mai recent canonizat sfânt al Bisericii Grecești. Din România se organizează în permanență pelerinaje în acest loc, mii de credincioși vin zilnic să se roage la moaștele sfântului despre care se spune că ar avea puterea să vindece bolile grave și să îndeplinească o sumedenie de minuni. Așa că nu e de mirare că, imediat ce coborâm din mașină în parcarea spațioasă de lângă catedrală, ne și simțim urechile gâdilate de dulcele grai mioritic; două autocare cu pelerini tocmai au sosit și ele.

La capătul parcării e un nene care vinde la o tarabă tot felul de chestii bisericești și - evident - nelipsitele pungi cu fistic; o doamnă ce coboară de la mânăstire sfătuiește noii-veniți să nu cumpere de aici, că „dincolo e mai ieftin”. Noi oricum n-avem niciun gând să cumpărăm, suntem deja sătui de ronțăit fistic...

Biserica e mare și frumoasă, construită din cărămidă rozulie și ornamente albe din piatră pe la jumătatea secolului trecut pentru a adăposti moaștele Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul. Acesta s-a născut la 1 oct 1846 și și-a trăit copilăria plină de lipsuri într-un sat de la malul Mării Marmara. La 14 ani a plecat la Constantinopol să învețe și să muncească, iar peste doar 6 ani debarca pe insula Chios, ca tânăr învățător. Chemarea sa către cele sfânte învinge și curând devine călugăr la Mânăstirea Nea Moni de pe insulă, unde este remarcat de frații săi, dar și de enoriași, astfel că unul din aceștia mai cu dare de mână îl ajută să-și termine studiile bisericești la Atena.

Este trimis ca preot la biserica Sf. Nicolae din Cairo, apoi este numit episcop de Pentapole (Libia superioară), dar după doar un an, în 1890, va fi alungat din Egipt în urma intrigilor unor „colegi”. Trăiește o viață simplă și săracă la Atena, purtându-și însă credința neștirbită în suflet, reușește până la urmă să ajungă director de școală teologică. Puritatea inimii sale și minunile săvârșite în numele Domnului ajung încet-încet la urechile măicuțelor ce visau mânăstire nouă în inima Aeginei, acolo unde vechiul lăcaș de cult bizantin ajunsese doar o ruină, așa că îl cheamă să le ajute, iar el acceptă. În 1904 începe clădirea noii mânăstiri, purtând hramul „Sf. Treimi”. Preafericitul muncește cot la cot cu meșterii și cu maicile și timp de 6 ani ridică mândră mânăstire nouă, cu biserică și tot ce trebuie.

Despre numele său se vorbește numai de bine. Era cucernic și umil, blând și iertător, obișnuia să meargă printre oamenii de rând și avea un cuvânt bun pentru fiecare. Seria minunilor a continuat și, după plecarea sa la cer, în data de 8 nov 1920, pe patul unui spital din Atena, Biserica Greacă a trebuit să recunoască sfântul din om și să-l așeze pentru totdeauna în calendarul creștinilor ortodocși de pretutindeni; în curând, pe 9 nov, vom avea așadar prilejul să vărsăm o lacrimă și să ne gândim cu duioasă recunoștință la Sf. Nectarie din Aegina...

Interiorul bisericii îl găsim plin de schele, care nu ne împiedică totuși să admirăm culorile proaspete ale icoanelor (chiar la intrare, pe stânga se găsește icoana sfântului, împodobită cu flori), frumusețea rece a coloanelor de marmură, dantelăria în lemn a iconostasului. Cel mai mult mi-a plăcut podeaua în mozaic din fața altarului: acvila cu două capete într-un chenar octogonal desenat cu viță-de-vie și păsări; Grecia stilizată, cu tot cu Mediterana, Creta și Aegina...

Ieșim din biserică și observăm că oamenii vin de undeva de sus, de pe o alee ascunsă de flori cerate de buganvillia. Hai și noi pe acolo! Urcând, lăsăm în urmă priveliști demne de inima Paradisului, căci valea în care se găsește catedrala ni se dezvăluie în toată splendoarea ei, cu miile de flori și chiparoși împrejmuiți de dealurile aride din jur!

Pătrundem printr-o arcadă decorată cu flori sângerii, lăsăm în dreapta pangarul bisericesc, apoi pătrundem în incinta vechii mânăstiri. Chiar în față e un aghiazmar unde enoriașii stau la coadă să se aprovizioneze cu apă sfințită, în dreapta bisericuța de jucărie ce adăpostește mormântul cel nou al sfântului (puhoi de lume; vom avea norocul să nu găsim pe nimeni la întoarcere), și tot în dreapta, dar ceva mai în față, o biserică ciudată, cu două intrări simetrice, fără turlă, zidită în dungi galbene și cărămizii; înăuntru nimerim în plină slujbă, oamenii se roagă emoționați la moaștele sfântului, iar o călugăriță mă mustră din priviri după ce trag prima (și ultima) poză.

Ne mai plimbăm puțin prin incinta mânăstirii, admirăm clădirile îngrijite, florile cățărătoare, fântânile răcoroase, ne lăsăm cuprinși de pacea locului (mi se pare ciudat să o simt, cu toată marea de oameni care mă înconjoară, dar sfântul de-aia e sfânt, să picure în sufletul păcătosului liniștea de care are nevoie), apoi ne întoarcem. Și, iarăși în mod ciudat, îl scap pe Tati în pangar și când îl recuperez - ce să vezi?! - ține strâns la sân o punguță cu câteva iconițe! „Suveniruri, Mami, suveniruri... ”

Din nou pe șosea și - „Tati, ai grijă, mergi încet, că pe-aici, pe undeva, trebuie să se facă un drum în dreapta spre Mânăstirea Panagia Hrisoleontissa! ”. Și, într-adevăr, se face. Și urcă... Și urcă... Știți genul acela de drum grecesc, fără parapeți și pe care nu încap 2 mașini care trec în același timp una pe lângă alta... De ce te-ai duce pe un asemenea drum?! Păi de-aia, că dacă te uiți în urmă, rămâi mut de uimire, așa frumusețe de tablou ți se pictează în fața ochilor! Și pentru că la capăt te așteaptă ceva - de asemenea - nemaipomenit! Asta e Grecia, fraților, cei care au căpătat „microbul” știu despre ce vorbesc!

Drumul urcă în serpentine largi și privirea baleiază între țărmul vestic al Aeginei, pe care tocmai l-am părăsit și cel estic, pe care încă nu l-am cunoscut. În plus, rămâne mică, în vale, Mânăstirea Sf. Nectarie, ca o jucărie frumoasă... Și în plus, troițe pe marginea drumului, bisericuțe albe pe culmile învecinate... Facem mai multe pauze de admirare și de pozare, nu ne mai vine să ne desprindem din acest decor de vis!

Mânăstirea Panagia Hrisoleontissa s-a ridicat inițial undeva, pe coastă, dar, sâcâită de raidurile repetate ale piraților, a fost nevoită să se strămute pe locul actual, în inima munților (de jucărie) ai Aeginei. La capătul drumului șerpuitor avem să găsim o parcare destul de spațioasă, semn că locașul e pregătit pentru mulți vizitatori și parcăm odată cu scuterul unui cuplu de francezi între două vârste, cu care ne salutăm zâmbind. Poarta ce întretaie zidul alb și nu prea înalt e însă închisă și pustietatea locului ne face s-o încercăm cu oarece reținere. Deschis!... Înăuntru găsim o curte largă, chiar în față țarcuri cu rațe, gâște și alte asemenea, dincolo de ele alt zid alb, al clădirii rectangulare ce adăpostește chiliile, iar dincolo de ea, turla albastră a bisericii... În stânga, la oarece distanță, o bisericuță de piatră cu cupolă cărămizie; mă întrec cu franțuzoaica în a-i surprinde frumusețea. Părea închisă, dar nici acum nu știu de ce nu m-am dus până la ușa ei, să verific...

Pătrundem prin ușa boltită în micuța curte interioară pietruită, plină de plante exotice, ca o grădină botanică. Chiliile se întind de jur împrejur, pe cele două niveluri, iar catul de sus e mărginit de balcoane decorate cu ghivece de flori. Biserica e chiar în fața noastră, străjuită de turnul crenelat (construit în 1601); pridvor pictat cu stele aurii pe un „cer” albastru, 3 uși, dintre care doar cea din mijloc e deschisă. Înăuntru e întuneric și mă sperii groaznic când o voce îmi spune cu asprime din spate: „No foto! ” Apoi continuă să mă certe, în limba ei... Uit cu totul că trebuie să caut icoana placată cu argint a Fecioarei, nu știu cum să plec mai repede... Franțuzoaica, aflată doar la un pas în urma mea, salută și ea stingheră și face stânga-mprejur. Nu, n-a fost Fecioara, doar o măicuță supărată... Chiar m-am întrebat dacă Fecioara sau alt sfânt de prin icoane ar fi țipat la mine într-o atari situație...

Una peste alta, drumul până acolo merită, măcar pentru peisajele care ți se aștern în fața ochilor!

Ne întoarcem pe unde am venit, din nou la șes, revenim pe drumul principal, dar nu pentru multă vreme. Un indicator ne îndrumă în stânga, către Paleochora. În traducere liberă „Orașul vechi”, Paleochora a fost vreme de aproximativ un mileniu capitala insulei, mai precis de prin sec. 9 până la începutul sec. 19. Rămășițele lui se văd și astăzi aruncate ca într-un amfiteatru pe panta sud-vestică a dealului de vis a vis de Mânăstirea Sf. Nectarie. Orașul a fost așezat strategic, invizibil de pe mare, ferit de privirile rău-făcătorilor străini, cel puțin pentru vreo 500 de ani. Se spune că număra peste 800 de locuințe și 365 de biserici, câte una pentru fiecare zi a anului. Pirații sarazini l-au dibuit totuși și valuri de atacuri și de distrugeri au început să vină peste mândra capitală, care abia avea timp să-și scuture praful și să-și lingă rănile de la o incursiune la alta. Temutul Barbarossa a trecut și el pe aici și a lăsat prăpăd în urmă; de aceea toate bisericile care au mai rămas, întregi sau în ruine (38 la număr), datează după jumătatea sec. al 16-lea. Peste vreo sută de ani au venit și venețienii, care au trecut și ei prin foc și spadă orașul, dar au construit și un castru pe vârful dealului, ale căror urme se mai pot vedea încă.

Fascinați de imaginea dealului cu biserici pe care o avem mereu în colțul ochiului drept, nu mergem mult, doar cât să ne apropiem, neștiind exact unde se află locul de unde pornește traseul. Cumva îl intuim, căci parcăm chiar peste drum de o bisericuță albă, cu hramul Sf. Cruci, în spatele căreia descoperim un panou cu informații despre sit și cărarea ce începe să urce printre pini. Intrarea e liberă, nu se plătește nimic, dar ar fi ideal să fiți încălțați potrivit pentru o ascensiune și să purtați pantaloni lungi, sunt o sumedenie de plante uscate pe parcurs care zgârie precum mâțele! În fine, chiar și așa neechipați corespunzător, tot am reușit să facem o bună parte din traseu (și acum regret că nu pe tot!).

Prima întâlnită în cale (de fapt, trebuie să mă abat și să mă cocoț un pic până la ea) este o biserică în ruină, fără acoperiș și fără ferestre; n-are plăcuță de identificare, așa că nu știu cum o cheamă. Pe urmă, puțin în dreapta, agățată deasupra hăului, micuța biserică Sf. Ștefan; interiorul pare proaspăt zugrăvit (doar o frescă pe jumătate ștearsă ne ridică semne de întrebare), iar pereții sunt decorați cu icoane, altarul e cât se poate de simplu, o nișă cu o cruce pe creștet. Sunt și câteva vase cu flori, dovadă că cineva se îngrijește îndeaproape de primenirea locului.

Câteva trepte urcă apoi în stânga spre biserica lungă, cu contraforți, într-o singură navă, numită Metamorfozis. Pe aceasta o găsim închisă, n-o putem vizita, am citit că înăuntru s-ar afla niște fresce extrem de frumoase, bine conservate. Aruncăm din când în când și câte o privire spre valea care se adâncește în dreapta noastră; Mânăstirea Sf. Nectarie, precum și vecina sa estică Sf. Ecaterina, par niște machete alb-cărămizii aruncate între dealurile semi-aride. Tot în dreapta, pe panta care coboară, descoperim alte și alte biserici, dar nu îndrăznim s-o luăm „prin boscheți” în ținuta în care ne aflăm; doar le fotografiem.

Vechea biserică a Sf. Gheorghe ne surprinde încă de la intrare, cu frumosul ancadrament de piatră de deasupra ușii (de parcă ne-ar încuraja să continuăm să înaintăm pe culmea dealului: „Vedeți?! Suntem din ce în ce mai frumoase! ”). Altarul e la fel ca la cealaltă, simplu, zidit în piatră, împodobit cu icoane. Pe pereții laterali se păstrează însă fresce încă inteligibile, în culori atinse de vreme. Încerc același sentiment pe care l-am avut în Capadocia când am vizitat bisericile primilor creștini din Valea Ilharei: de mulțumire pentru privilegiul pe care îl am de a vedea aceste minunății, de regret că nu știu câte din generațiile ce vor urma le vor mai putea admira...

Tati nu mai urcă până la următoarea biserică, zice că „a înțeles ideea”. Pe mine ceva mă atrage într-acolo și când ajung, înțeleg ce: e biserica Sf. Dimitrie, numele tatălui meu, de care mi-e așa de dor... Înăuntru, pentru câteva clipe, suntem din nou doar noi doi...

”Hai și la asta și gata! ” decretează Tati. Și nu regretăm. Biserica Sf. Nicolae ne răsfață cu fresce minunate și cu minunata priveliște a văii.

Ajunși la mașină, avem de ales dacă să continuăm pe drumul înainte (care ne-ar duce în curând undeva, pe țărmul nordic al insulei, în dreptul localității Souvala, apoi am coti-o dreapta spre Agia Marina) sau să ne întoarcem cei 5-600 de metri până în drumul principal și să mergem direct la Agia Marina. Ne decidem pentru a doua variantă, la întoarcere oricum vom trece prin Souvala.

Trecem pe lângă Mânăstirea Sf. Ecaterina, unde se păstrează moaște ale sfintei, dar nu oprim decât pentru 2-3 poze și pentru a ne reumple sticla cu apă proaspătă de la izvorul din fața mânăstirii. Continuăm vreo 3-4 km pe drumul șerpuit spre țărmul estic și în curând ne taie calea un alt indicator turistic, cel către Templul zeiței Afaia. Nu durează mult până ajungem în mica parcare de vis a vis de sit. E cald și simțim nevoia de o refreșare-ceva, așa că nu știu ce ne atrage mai tare: templul sau mica terasă umbroasă de alături? Conștiincioși cum suntem, lăsăm terasa la final.

Templul este împrejmuit cu un gard de sârmă și se vede foarte bine de aici, de la intrare, chiar glumim că nu știm dacă merită să plătim să-l vedem mai de aproape. Plătim totuși (4 euro de persoană; ore de vizitare: 8-19 vara, 9-16 iarna; ultima intrare cu 15 minute înainte de ora închiderii; nu se vizitează lunea) și intrăm în incinta umbrită de pini falnici. Chiar așa: dintr-o dată, parcă totul e mai verde și mai proaspăt, contrastul cu centrul arid al insulei, deși aflat la doar câțiva km, este evident.

Templul se înalță mândru și strălucitor în razele soarelui, aici, la aproximativ 160 m deasupra mării, de peste 2 milenii și jumătate. De fapt, au fost descoperite urme ale locuirii zonei încă din Neolitic, dar se consideră că templul a fost construit și reconstruit în mai multe etape. Pe la 600 î. C. a fost ridicat primul templu, dar numai o mică parte a fundației sale a supraviețuit. Din al doilea, s-a păstrat doar altarul, iar forma finală, cu superbe coloane construite în stil doric, provine din anii 500 î. C. Templul este făcut din calcar alb de Aegina, dar la baza lui arheologii germani au săpat și au găsit zeci de statui din marmură adusă din Paros și, pe principiul „ce-am găsit al meu să fie”, acestea pot fi admirate azi în Glypthotek-ul din Munchen. Printre ele, și statuia Atenei, de aceea s-a crezut inițial că ea a fost cea căreia i-a fost închinat templul din Aegina. Abia la săpături ulterioare s-a descoperit o inscripție mai veche care făcea referire la Afaia, zeiță adulată aproape exclusiv aici, în Aegina.

În mitologia greacă, Afaia este asimilată cretanei Britomartis, fiică a lui Zeus (normal!) și soră vitregă cu Artemis, care o iubea foarte mult și o lua la vânătoare cu ea. Britomartis fiind extrem de frumoasă, însuși regele Minos s-a îndrăgostit de ea. Ca să scape, fata s-a aruncat în mare, a înotat cât a înotat, dar a obosit și era cât pe ce să se înece, dacă n-o salvau pescarii din Aegina (a înotat oleacă!). Ghinioanele ei nu s-au terminat aici, căci a luat-o la ochi un localnic, iar fata s-a gândit să scape tot cu fuga (se vede treaba că era bună și la atletism, doar era semizeiță!). Gata-gata să fie prinsă, dar s-a sesizat sora ei, care era zeiță adevărată și putea face vrăji de-alea adevărate, deci a făcut-o nevăzută pe Britomartis. Afanis înseamnă tocmai asta, invizibilă, iar în greaca vreme veche se pronunța Afaia.

Templul e împrejmuit, nu poți să te apropii prea mult, ceea ce-mi crează puțină frustrare. Îi dăm totuși ocol, admirându-l din toate unghiurile, chiar e frumos. Situl e destul de întins, cuprinzând ruine ale locuințelor preoților, ale băilor și ale altor clădiri. Cel mai tare mă încântă însă priveliștile minunate asupra golfului Agiei Marina, ce se întrevede în spatele pădurilor de pini. Și mirosul... Doamne, parcă-l simt încă; ce parfum au pinii mediteraneeni!

La terasa de peste drum, cu mese și scaune de piatră, din același film, ne regalăm cu cea mai bună înghețată de fistic pe care am mâncat-o vreodată, având ca decor verdele crud al pinilor, casele albe din golf, albastrul mării care ne așteaptă...

Citește și CONTINUAREA aici

---
Trimis de crismis in 05.11.16 22:27:18
Validat / Publicat: 06.11.16 09:01:18
VIZUALIZĂRI: 5323INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 67000 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

elviramvio [06.11.16 12:39:08] »

@crismis:

Cum spuneam, multumesc de invitatie. Pozele mai tarziu dar căteva tot am vazut, inclusiv P01 cu autocarul rosu, banuiesc romanasii nostri.

crismis [06.11.16 12:52:18] »

@elviramvio: Da, ambele autocare veneau don Romania. La Manastirea Sf. Nectarie, cred ca peste jumatate din vizitatori erau romani, peste tot auzeam vorbindu-se graiul nostru.

Sa te uiti un pic si la poze; nu ca-s ale mele, dar sunt cateva chiar faine! 😊

elviramvio [06.11.16 14:05:55] »

@crismis:

Le am in vedere caci am in plan o vizita acolo, insa trebuie sa le vad cu incetinitoru'.

mishu [07.11.16 11:51:14] »

@crismis: Foarte frumos articolul iar pozele si mai frumoase. Unele dintre ele sunt chiar superbe.

Felicitari, citit si votat cu mare placere.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, elviramvio, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată

Website Security Test
pagină generată în 0.106570005417 sec
ecranul dvs: 1 x 1