Pensiunea Class, Săliștea Sibiului

TIPĂREȘTE

Căutarea

Am vrut să ne cazăm în Săliștea Sibiului. Mai ales că nu mai fusesem niciodată acolo. Așa că am început căutarea... Sunt mai multe pensiuni în zonă. Unele, prea la autostradă – numai bune pentru tranzit. Altele, prea departe de centrul localității – nu că aveam vreo vagă idee cam cât de departe este centrul de orice punct periferic... Așadar am ales pensiunea Class. A fost și o formație, Class, acum ceva timp...

Pe booking, pensiunea avea comentarii benevolente, o notă bună, iar harta o avantaja, față de altele, concurente. Adică era la doi pași de centru. Bine, acum, acest centru avea să fie o poveste...

Am făcut rezervarea, fără plata vreunui avans și am purces la drum, în ziua dedicată drumului. Adică în minivacanța Zilei Naționale.

Despre drumul propriuzis am povestit.

Pe înserat, am intrat în Săliște, am ajuns în centru, la sensul giratoriu și am cotit-o pe a doua ieșire. Am apucat să avansăm pe o stradă din ce în ce mai lipsită de asfalt, până când am intrat la bănuieli. Adică, pe harta cu pricina, pensiunea era foarte aproape de sensul giratoriu... Am oprit și am întrebat o localnică. Într-adevăr, nu trebuia să o facem pe a doua ieșire, ci chiar pe prima, din giratoriu. Ok, ne-am întors și, după ce am revenit pe drumul cel bun, am regăsit curtea pensiunii, chiar la o aruncătură de băț de centru. Era întuneric deplin.

Pensiunea Class

Poarta curții era deschisă, iar curtea, relativ goală. Câteva mașini, un maldăr de zăpadă strânsă (era prima zăpadă pe care o vedeam în această iarnă), un balansoar funcțional, într-un capăt de curte.

Clădirea – de fapt, clădirile – se întindeau sub forma unui cârlig (un U dreptunghiular cu un braț prelungit, spre intrare). În interiorului acelui U se deschidea o scară, către o terasă la nivelul întâi. Terasă cu masă și fotolii, care dădea spre intrarea în pensiune. Acolo, lângă bucătăria dotată cu de toate – inclusiv cu o ieșire spre o altă terasă și curte interioară – de la capătul holului, undeva, pe la jumătatea lui, am fost cazați în cameră. Dar ce cameră! Nu am văzut, până acum, în România, o suprafață atât de mare pentru o singură cameră, într-o pensiune. De fapt, patul se afla într-o firidă, între geam și peretele băii; restul fiind umplut de o masă, niște fotolii, un ditai dulapul și un televizor plat, cu diagonala mare. De altfel, de la distanța la care se găsea patul, nici nu puteai să te uiți la un altfel de ecran, decât cu binoclu, ca la teatru. La rândul ei, baia era uriașă...

Iar căldura... Deși am prins un weekend de-a dreptul geros, nu puteai respira fără sa întredeschizi fereastra.

Acum, pereții dinspre hol și ușa nu izolează fonic perfect; adică se aud pașii sau vocile de pe hol, în noapte, dar asta e o chestiune comună pensiunilor, din țară sau aiurea și, până la urmă, ține mai degrabă de bunul simț al vecinilor.

Poate un minus – singurul – este acela că pensiunea nu oferă nici un regim de masă, deși există sală de mese. Asta, poate pentru că nu pare să existe un personal dedicat (poate să fie așa doar în extrasezon, nu știu), în afara celor doi tineri care se ocupă efectiv, pe post de gazde (și patroni?), de bunăstarea turiștilor.

Pentru că despre cei doi, numai cuvinte de laudă. Cel puțin asta a fost impresia, în acel weekend...

Săliștea Sibiului

Ehe, aici este o altă poveste...

Dintotdeauna am avut o părere deosebită despre această locație, ca despre ceva mitic (cu sensul de legendar, nu caragialesc!). Și asta, din poveștile altora...

De fapt, Săliștea, în acest final de 2015, mi s-a părut un sat pustiit, cu un târg de sfârșit de săptămână, cu câteva magazinașe de-a lungul centrului, cu nici un restaurant unde să poți lua o masă decentă – în afara celor de la cele două pensiuni de la marginea autostrăzii...

Poate greșesc, poate era extrasezon...

---

VIZUALIZĂRI: 2844 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI