ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.11.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
OCT-2015
DURATA: 1 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Trier - poarta neagră uitată de romani

TIPĂREȘTE

Am fost la Luxemburg, cu treburi, de mai multe ori în ultimii ani. Auzeam mereu pe colegii mei că au profitat măcar odată să dea o fugă de acolo până la Trier.

Anul ăsta mi-am propus să nu mai ratez ocazia - deja nu prea am mai găsit lucruri noi de văzut în capitala marelui ducat (nu pentru că nu ar fi, dar timpul limitat mă cam mână pe aceleași trasee; voi reveni totuși și cu ultimele „noutăți” de acolo). Zis și făcut. Ultima zi a deplasării eram liber de la ora 12:30 încolo, așa că am decis să dau fuga la hotel să arunc laptopul pe birou, să-mi iau bidonul cu apă și ciocolata din frigider și să trec strada la gară, să apuc trenul de unu jumate spre Trier.

Iată-mă deci în gară, cu biletul în mână, pe peronul care trebuie, cu vreo cinci minute înaintea orei de plecare a trenului. Acum, după o experiență oarecum amuzantă (dacă atunci nu era mai degrabă tristă), petrecută în urmă cu vreo zece ani, când m-am urcat fără să citesc plăcuțele într-un tren care era la peronul potrivit, tot cu vreo cinci minute înaintea orei de plecare a trenului pe care doream să-l luăm și am constatat cu uimire că ăsta a plecat cu fix trei minute înainte de grafic (de fapt, la timp pentru graficul SĂU!) și apoi am văzut că o ia în direcție aiurea fiind nevoiți să coborâm la prima stație, să luăm alt tren înapoi și după vreo oră și ceva am putut pleca spre Bruxelles (că acolo mergeam atunci) - faptul acesta nu m-a mai mirat prea tare. Iar când am văzut că pe panoul de afișare de deasupra peronului apare și întârziere… am zis că deja oamenii ăștia au început în sfârșit să învețe câte ceva de la noi. Nu lucrurile bune, din păcate… :(

În fine, hai să nu mai lungim vorba; am pornit cu vreo juma’ de oră întârziere - timp ce mi-ar fi fost util la destinație, ziua fiind acum scurtă, dar mna! calu’ de dar…

Drumul durează cam o oră (chiar a reușit să recupereze vreo cinci minute din întârziere), trenul trecând prin vreo patru gări până la destinație. Peisajul e frumos, mai ales după ce intră paralel cu Moselle, pe lângă dealurile cu vii cu frunzele arămii de toamnă târzie, cu păduri ce aruncă un pastel de culori sub cenușiul cerului.

Nu e nevoie de vreun titlu de călătorie cu transportul în comun prin centrul istoric și turistic al vechiului oraș teuton - mersul pe jos e suficient (și cică face și piciorul frumos, da’ la mine nu e cazul). Din gară o iei drept înainte și după vreo cinci sute de metri dai cu nasul drept în Porta Nigra. Sau poarta neagră, una dintre cele patru porți de intrare în oraș de pe vremea romanilor (cea nordică). Din celelalte trei s-a ales praful - asemenea altor vestigii romane de acolo și de aiurea (inclusiv de la noi) furnizând destul material de construcție urmașilor pentru continuarea vieții urbei respective de-a lungul veacurilor.

Dar asta a rămas, cum spuneam, și a ajuns să fie una dintre emblemele actuale ale orașului. A avut o evoluție oarecum ciudată de-a lungul vremii - fiind transformată în biserică prin secolul al XII-lea (parcă), iar după cucerirea orașului de către Napoleon, la finele secolului XIX a fost transformată la loc în felul cum arăta pe vremea romanilor (deși se spune că Împăratul ar fi vrut inițial s-o radă de pe fața pământului - existând acum două povești asupra modului cum s-a reușit convingerea „măritului conducător” că nu e totuși o idee bună). După cum vedeți - nimic nou sub soare…

Trier-ul e de fapt mult mai vechi decât orașul roman, el fiind întemeiat zice-se de către celți, acum vreo două mii patru sute de ani, strămoșii noștri comuni cucerindu-l abia prin secolul I după Cristos (așadar, cam odată cu Dacia). De la romani au rămas majoritatea obiectivelor ce merită vizitate în oraș: Porta Nigra, Termele (chiar trei - ale Forumului, cele Imperiale [Kaiserthermen] și cele numite Barbara), podul roman (cel mai vechi pod din Germania! încă în folosință), Amfiteatrul și Aula Palatină (sau Bazilica lui Constantin - camera tronului a împăratului roman). Voi descrie mai jos doar pe cele pe care în mare fugă le-am vizitat.

Pornind de la poarta neagră spre sud, ajungem după o scurtă deplasare în piața mare (Hauptmarkt) unde în afara clădirilor superbe seculare, putem admira stâlpul ce comemorează mutarea pieței de pe malul Mosellei în locul actual prin sec. IX, în urma invaziei vikingilor, fântâna Sf. Petru (patronul orașului), intrarea spre biserica Sf. Gangolf dar și singurul muzeu pe care nu am putut să-l ratez din orășel (la fel cum nici în Augsburg nu am reușit să ocolesc altul asemănător) - muzeul Jucăriilor!

Nu e nici jumate față de cel mai sus amintit, dar e suficient cât să trezească copilul din noi (sau să bucure pruncii dacă îl vizitați cu familia). Mi-a plăcut, și ca să nu plec de acolo cu mâna goală, am luat ca amintire o „Isetta” în miniatură (nu că aia mai mare, care m-a ademenit de altfel să vizitez muzeul, parcată chiar în ușa lui ar fi mult mai mare).

Chiar lângă acest muzeu se află două case „vestite”: die Staipe (clădire cu funcții oficiale a consilierilor și demnitarilor municipali) și Casa Roșie (Rote Haus - pe fațada căreia putem citi: „ANTE ROMAM TREVIRIS STETIT ANNIS MILLE TRECENTIS” adică „Trier-ul e mai bățrân ca Roma cu o mie trei sute de ani” - fiind casa ghildei brutarilor). De aici, la doi pași e cartierul evreiesc dar și casa unde s-a născut Karl Marx.

Pe mine însă m-au dus pașii spre biserica Sf. Gangolf (sec. X); după dom, cea mai veche biserică din oraș. Complet înconjurată de case, interiorul însă e frumos, cu două nave paralele, cu o orgă maiestuasă - mi-ar fi plăcut să o și aud - dar foarte întunecată la ora aceea. N-am prea putut face poze, erau câteva măicuțe care se rugau și le-am respectat liniștea.

De aici am pornit spre dom, sau Biserica Sf. Petru din Trier - cea mai veche catedrală din Germania (prima „ediție” datând din sec. IV) și biserica alăturată - cea a Maicii Domnului (LiebFrauenKirche). La dom există păstrat veșmântul lui Isus din momentul crucificării, precum și unul dintre piroanele folosite pentru acest supliciu. Aceste relicve sunt însă rareori expuse publicului, nu ca la noi…

Păcat că și aici domnea aceeași penumbră, dar sper că am reușit să surprind câteva poze care să arate măreția lor.

Cum, în ciuda vârstei lor venerabile, aceste monumente nu au multe de oferit privirii ci mai mult sufletului - am pornit mai departe, să văd ce surprize îmi mai oferă vechiul oraș. Și nu m-a dezamăgit, ajungând imediat lângă Bazilica lui Constantin - cea mai mare bazilică (încă funcțională) construită de romani. Și chiar e mare, priviți numai pozele. Și pe deasupra, arhitecții care au proiectat-o au prevăzut și niște artificii care înșală privirea să creadă că e chiar și mai mare, creând o falsă perspectivă prin alternarea dimensiunii ferestrelor de-a lungul navei. (din păcate, fațada sudică nu e vizibilă, fiind acoperită de protecția unor lucrări de restaurare).

Iar „lipit” aproape de ea se află Palatul Electorilor (Das Kurfürstliche Palais), zice-se unul dintre cele mai frumoase palate rococo din lume. Mă rog… chestie de gusturi; da’ de ce l-or fi vopsit așa roz-bombon - n-am priceput. Am putut să admir în voie grădina palatului (Palastgarten) - un exemplu de grădină bine pusă la punct, frumos ornată atât cu flori, arbori și statui cât și cu culorile pastelate ale toamnei.

De aici, la mică distanță, chiar la capătul grădinii, se ajunge la termele imperiale, iar de la acestea se poate trece peste Moselle pe un pod clădit pe picioarele unui pod roman (arcele și tablierul actual datând parcă din sec. XVIII). Eu am vrut însă să ajung la Amfiteatru. Dar cum se înserase deja și, pe deasupra, am reușit să mă (puțin) rătăcesc, am renunțat până la urmă la planul ăsta și am intrat și eu prin câteva magazine, că doar nu era să revin acasă la fetele mele cu mâna goală, nu? Oricum, în restul săptămânii nu prea avusesem timp, scăpam prea târziu de la cursuri.

Și cam asta fu scurta excursie la Trier.

Ce ar mai fi de văzut? Păi cum ziceam: casa lui Marx (Karl, nu Grucho, din păcate), muzeele (municipal - Simeonstift, de arheologie, de istorie a transporturilor publice - Verkehrsmuseum), portul și malurile Mosellei…

Vacanțe plăcute!

================================

Pentru mai multe detalii, consultați:

en.wikipedia.org/wiki/Trier

trier-info.de/english/sights-in-trier

whc.unesco.org/en/list/367

en.wikipedia.org/wiki/Porta_Nigra

en.wikipedia.org/wiki/Karl_Marx_House

dominformation.de

en.wikipedia.org/wiki/Cathedral_of_Trier

en.wikipedia.org/wiki/Lie ... enkirche,_Trier

en.wikipedia.org/wiki/Aula_Palatina

crestinortodox.ro/biseric ... ina-123390.html

spielzeugmuseum-trier.de/ ... in.html?src=%2F (vizită virtuală)

ekkt.ekir.de/trier/index.php?id=2490

de.wikipedia.org/wiki/St. ... Gangolf_(Trier)


[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 07.11.15 18:26:05
Validat / Publicat: 08.11.15 00:33:30
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.

VIZUALIZĂRI: 3479 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Trier - Porta Nigra, vedere dinspre Sud
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 41600 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmaster
[07.11.15 18:46:52]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dan&Ema
[08.11.15 08:05:57]
»

E fain sa exploatezi la maxim putinul timp personal pe care il ai intr-o delegatie. Dar atentie la directia in care iei mijloacele de transport! ????????????

Un articol complet si util care mi-a placut si care prezinta locuri in care nu am ajuns vreodata.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Trier:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051017045974731 sec
    ecranul dvs: 1 x 1