ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.10.2015
DE msnd
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 05.07.13
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 7 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Plimbări prin zona Ohrid – Partea I

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Într-adevăr! Cele șapte zile petrecute la hotelul Izgrev (vezi impresii) au fost total insuficiente pentru a ajunge la toate obiectivele din zonă. În plus, după obositorul drum de la București, nu am dorit să supun stăpâna volanului la eforturi suplimentare. În aceste condiții, cele vizitate de mine în zonă nu au fost numeroase, și nici nu s-au dus prea departe de hotel.

Cum a fost normal, am început cu Mănăstirea Kalista (sau Kalistha, cum apare pe unele site-uri), aflată în imediata vecinătate a hotelului. Amplasamentul acesteia este pe malul lacului, la mai puțin de 250 m nord față de capătul aleii ce duce de la hotel la plajă. Mănăstirea are numele de la satul Kalista, aflat imediat la nord de ea, și este, de fapt, un complex monahal ce cuprinde patru biserici, plus construcțiile anexe de rigoare. Trei dintre biserici, plus ceea ce mai presupune ca spații administrative o mănăstire, sunt în amplasamentul aflat la nord de hotelul Izgrev, o a patra biserică, complet izolată, este la sud de hotel.

Intrarea în mănăstire se face prin un portal cu imaginea Fecioarei Cu Pruncul deasupra, iar mai sus o turlă. La început ai impresia că intri într-o biserică, dar imediat ajungi într-o curte complet și frumos pavată, ce dă un aer foarte modern zonei. În stânga este o clădire cu două etaje, ce arată foarte bine, și despre care presupun că ar fi casa parohială, sau cine știe ce alte spații administrative ale mănăstirii. Interesantă, aveam să o aflu ulterior, pe internet, este forma clădirii, al cărui acoperiș, privit de sus, seamănă cu unul din avioanele de hârtie ale copilăriei.

În dreapta intrării în mănăstire este o foarte mică biserică, închinată Sfinților Petru și Pavel. De sub biserică iese la lumină un izvor, despre care unele surse susțin că este tămăduitor de boli și de vrăji. Alăturat, sub zidul bisericii, o icoană a celor doi sfinți păzește izvorul.

Mergând în continuare prin curte spre nord, rămânând cu imaginea unei stânci ce pare să se prăvale peste construcțiile din curte, ajungem la un moment dat în dreptul principalei biserici a Mănăstirii. Aceasta este închinată Nașterii Maicii Domnului și este construită relativ recent, în 1977, pe locul unei biserici mai vechi, din secolul al XVII-lea. Ceea ce scoate în evidență această biserică este prezența în interiorul ei a unei icoane a Maicii Domnului, împreună cu Pruncul, amândoi de culoare neagră. Știu că mai sunt alte câteva sute de icoane cu ”Madona Neagră”. Eu personal am văzut alte două. Dar cred că asta este singura într-o biserică ortodoxă.

Nu am avut ocazia până acum, dar sper, cât de curând, să stau de vorbă cu un preot despre semnificația acestei culori. Oricum, este impresionantă. Despre această icoană circulă și o poveste. Se zice că, în cel de-al doilea război mondial, pentru a fi protejată, icoana a fost ascunsă de mai multe ori în apele lacului. Dar, de fiecare dată a revenit singură la locul ei, demonstrând că Dumnezeu are grijă ca acel loc să fie în siguranță.

Probabil că datorită faptului că am cumpărat câteva lumânări, pentru a le aprinde pentru morții și vii noștri, cel ce avea grijă de biserică mi-a permis să fac o fotografie în interior. Aleg să fotografiez catapeteasma, despre care aveam să aflu, ulterior, că este considerată un unicat. Să mă ierte Dumnezeu, dar eu, profitor de orice ocazie, am fotografiat și icoana cea neagră.

Urmează apoi o vizită la magazinul de suveniruri, exact peste drum de intrarea în biserica cea mare. Cumpărăm de aici amintiri de o sumă ce probabil depășește așteptările aceleiași persoane care ne-a condus în biserică. Ca urmare, cu toate că nu ne prea înțelegem în engleză, ne ia de mână și ne conduce în clădirea peste care pare a se prăvăli stânca ce mi-a atras atenția mai devreme.

Aici ne îndeamnă să urcăm pe o scară de lemn construită lângă peretele de stâncă, cu indicația că vom coborî prin altă parte. Recunosc că nu am fost pregătit pentru această etapă. Scara este destul de îngustă și abruptă, dar suficient de solidă. După vreo 10 – 12 trepte, pe partea stângă, apare un spațiu ceva, mai larg. Apoi, ceva mai sus încă unul. Abia la al treilea, ce are o inscripție, este drept, cu litere chirilice, dar traductibilă, lămurim misterul. Este vorba de foste chilii monahale, folosite de călugării locului cu secole în urmă.

Surpriza cea mare vine în capătul scării, unde, după trecerea printr-o ușă joasă, nu pot să-mi opresc o exclamație de uimire. Intrasem într-o biserică, nu foarte mare, săpată în stâncă, complet pictată. Este a doua biserică a mănăstirii închinată Nașterii Maicii Domnului. Cel mai probabil, biserica a fost locul de închinare și rugăciune a călugărilor din chiliile menționate anterior. Se pare că este un obiectiv unic în acest sens din Macedonia. Ulterior, biserica a fost integrată ansamblului mănăstiresc de astăzi. Biserica este în prezent în folosință, existând în interior câteva din cele necesare slujbelor. Picturile, deși se vede că au o vechime respectabilă, au culorile foarte vii.

O documentare ulterioară scoate în evidență că sunt picturi originale, din secolul al XIV-lea, care nu au suferit nici o restaurare. Este incredibil cât de bine arată. Aceiași documentare menționează și pe cei care sunt prezentați în aceste picturi. Ne având o pregătire prealabilă pentru acest obiectiv, pot numai să reproduc informațiile obținute astfel, fără a la putea identifica prin fotografii. Cel mai important sfânt reprodus este Sf. Chiril, cel ce a introdus alfabetul ce îi poartă numele, prezentat împreună cu discipolul său, Sf. Clement din Ohrid. Se pare că imaginea celor doi, împreună, este un unicat pentru întreaga iconografie balcanică. Un alt sfânt important, pe care îl vom mai întâlni în Ohrid, este Sf. Pantelimon, pictat pe peretele de sud, împreună cu profesorul său, Sf. Hermolaus, cel care l-a convertit la religia creștină, și împreună cu care a sfârșit sub tortură în 27 iulie 304. Deasupra intrării, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril au rol de păzitori ai sfântului lăcaș.

Conform aceleiași documentări, peretele estic este realizat din zidărie de piatră, care închide practic peștera – biserică de exterior. În aceiași zidărie este realizată și absida altarului, precum și o a doua ieșire. La ieșirea din biserică, o placă informativă bilingvă ne confirmă vechimea bisericii. Această ieșire este în aceiași clădire modernă prin care am intrat, dar la etajul al doilea al acesteia. De menționat că, zidul de piatră, de închidere a peșterii, este evidențiat în exterior, deasupra clădirii moderne, sugerând existența bisericii acolo.

După ieșirea din acest adevărat monument istoric și monahal, o plimbare prin curtea mănăstirii nu face decât să scoată în evidență modernismul celorlalte construcții. Dar aceasta nu este o exprimare peiorativă. Din contră, sunt de admirat pavajul din dale de beton ce acoperă toată suprafața curții și modul cum este amenajat malul lacului, care dau o senzație de curat, modern, frumos.

Îmi atrag atenția câțiva pomi, cred că din familia coniferelor, probabil tuia, care au câteva crengi de culoare roșie, foarte contrastantă cu restul verde al pomului. Nu am o explicație pentru aceasta. Documentarea de care vorbeam mai devreme menționează în mijlocul curții prezența unui arțar secular. Am în minte imaginea lui, dar, spre rușinea mea, nu i-am făcut nici o fotografie. Vârsta lui este estimată pe la 650 de ani, și este considerat a data de la începuturile monahismului în această zonă.

Înainte de a ieși din mănăstire, ne oprim la izvorul tămăduitor de la biserica Sfinților Petru și Pavel. Probabil, în circuitul de supraveghere video al incintei, cel ce ne-a îndrumat și anterior ne vede și revine la noi. Ne îndeamnă să bem din apa izvorului, să ne spălăm cu ea la ochi și la tâmple. Mai mult, ne aduce o sticlă, și ne îndeamnă să luăm cu noi apă și la hotel. Nu pot să mă exprim asupra proprietăților tămăduitoare ale acestei ape, dar este foarte rece și cu un gust bun. Vom reveni de câteva ori aici pentru a reface provizia de apă. Și cred că nu suntem singurii, pentru că, de fiecare dată, sub icoana sfinților, sau în cursul de apă, se aflau bancnote sau monede.

Cu această ocazie, omul mănăstirii descuie și intrarea în biserica Sfinților Petru și Pavel. Aceasta este o biserică foarte mică și foarte nouă. Este construită în 1990. Izvorul cu apă tămăduitoare este amenajat în 1991. Biserica este bogat împodobită cu picturi, care acoperă complet pereții, bolțile și cupola. Se vede că sunt picturi recente, și nu știu de ce, la o scară mult mai mică, îmi aduce aminte de picturile din Mănăstirea Caraiman din Bușteni. Ca un ordin de mărime a bisericii, este de menționat că, în fața altarului, catapeteasma, în afara „porților împărătești” nu are decât câte două icoane de o parte și de alta.

Apoi, omul mănăstirii ne îndrumă către cea de-a patra biserică aparținătoare, cea despre a cărei existență aveam ceva idee încă de la venire, biserica săpată în stâncă, închinată Sfântului Antonie cel Mare. Aceasta este amplasată la circa 500 m sud de mănăstire, în partea cealaltă față de hotel.

Biserica este săpată într-un versant de stâncă, aproape vertical, din vecinătatea lacului, la circa 15 m peste oglinda apei acestuia. O parte a bisericii, partea estică a acesteia, spre lac, este realizată din zidărie de piatră. Aceasta închide partea săpată în stâncă a bisericii. Biserica este datată în secolul al XIII-lea. Accesul astăzi este foarte ușor, pe o scară cu trepte de piatră, de o dată relativ recentă. Intrarea în biserică se face printr-o ușă metalică, a cărui singur sistem de închidere este un băț de lemn. Dar odată intrat în biserică am același sentiment ca la intrarea în biserica din stâncă din incinta mănăstirii. Dar, picturile nu mai au aceleași culori aprinse, iar majoritatea imaginilor sunt deteriorate. În special fețele sfinților, de parcă cineva, cândva în decursul veacurilor, ar fi vrut intenționat să le distrugă.

Prima mea senzație este că sunt într-un loc părăsit, mult prea departe de mănăstire, de care nu are nimeni grijă. Totuși nu cred să fie așa, cu atât mai mult cu cât, pe catapeteasmă cineva a lăsat niște bani. Pentru că a venit vorba de catapeteasmă, aceasta este din lemn sculptat, foarte bogat ornamentată, și pare relativ nouă. În plus, ea permite și vizionarea picturilor din altar. Pentru a-mi completa informațiile, la întoarcerea acasă simt nevoia unei documentări suplimentare. Aflu astfel că pictura este datată în secolul al XIV-lea, contemporană cu cea a bisericii din stâncă, din incinta mănăstirii. Aceasta rezultă dintr-o inscripție aflată deasupra intrării, care menționează anul 1360.

Personal, nu am remarcat-o. Conform aceleiași documentări, pictura a fost recondiționată în secolul al XIX-lea. Însă, în 1964, retușurile din secolul anterior au fost eliminate, astfel că azi avem, din nou, în față picturile originale. Acestea reprezintă o serie de scene biblice, precum Buna Vestire, Nașterea lui Isus, Răstignirea, și altele, precum și imaginea unor sfinți locali sau unanimi recunoscuți. La sfârșitul vizitei am un ușor sentiment de dezamăgire. Un loc de maximă importanță istorică și religioasă pare a fi lăsat în paragină, fără îngrijire și supraveghere permanentă. Sper să nu fie așa.

Este de menționat că în afară de cele două biserici din peșteri menționate anterior, în zonă mai sunt alte două biserici în stâncă. Acestea sunt Biserica Sfântului Arhanghel Mihail din satul Radozda, și Biserica Înălțării Domnului în satul Vishni. Nu am ajuns la nici una din ele.

Un alt obiectiv din vecinătate, recomandat de Admin în anunțul mini-întâlnirii, a fost satul cu 14 izvoare — Vevchani. Satul este relativ aproape de hotelul Izgrev, la circa 18 km. Dar recomand să se meargă pe drumul principal, cel spre Albania, și nu pe drumul mai scurt, pe malul lacului, cel prin Struga. Pe drumul prin oraș, se ajunge la un moment dat, la un sens unic, pe care GPS-ul (iGO) nu îl cunoaște. Rezultă o învârtire continuă în cerc. Pe drumul principal, la sensul giratoriu se ia la stânga, și apoi, după circa 4 km, din nou la stânga. Pentru noi, ultimii kilometrii, în special după satul Oktisi, drumul a fost suficient de stresant. Destul de sinuos și în pantă, dar, mai ales, foarte îngust, a creat o permanentă teamă. Ce facem dacă vine o altă mașină din față? Ca urmare, după intrarea în sat, nu mai mergem până în centru și, în primul spațiu mai larg, întoarcem și oprim.

Ajungem astfel până la o altitudine de circa 850 m, în timp ce principalele izvoare apar la cote peste 1200 m. Nici nu se punea însă problema să ajungem până acolo. În schimb, zona în care am oprit este deosebit de frumoasă. Mai multe vile elegante sunt înșirate în lungul unui pârâu care, probabil, strânge izvoarele de mai sus. Câteva punți foarte decorative traversează pârâul, iar o alee pietonală, probabil loc de promenadă, însoțește pârâul în ambele direcții. Dar, probabil că noi ne-am oprit într-o zonă de case de vacanță, deoarece nu vedem nici țipenie de om.

Totuși, conform informațiilor culese înainte de plecarea în excursie, satul merită o atenție turistică deosebită, poate chiar un sejur de mai multe zile, și predispoziția la ceva ascensiuni. În afară de cele 14 izvoare majore, ce se întind între 1200 și 2000 m altitudine, mai sunt și o serie de lacuri glaciare. Toate acestea au făcut ca zona să fie declarată ”Monument al naturii” în 1999. Alte obiective turistice în sat ar fi 19 biserici, mănăstiri sau capele, precum și 8 restaurante.

Povestea interesantă a acestui sat începe în 26 mai 1987, când cei circa 2500 de locuitori ai acestuia se revoltă contra regimului comunist și a hotărârii acestuia de a capta izvoarele ce asigurau renumele satului în folosul unor localități din aval. Chiar dacă mișcarea este reprimată de autorități, aceasta este reluată 7 august 1987, și din nou reprimată. Totuși, izvoarele au fost salvate.

Aceasta a insuflat un „elan revoluționar” localnicilor, care, după căderea comunismului, în scopul impulsionării turismului în zonă, au votat înființarea unei unități teritoriale independente, ”Republica Vevchani”. Mai mult, această republică a emis și o monedă proprie, "Ličnici", cu valori de la 1,5, 10, până la 1000. Aceasta se vinde ca amintire turiștilor interesați. Trebuie să recunosc, cu părere de rău, că nu am intrat în contact cu nici unul din aceste aspecte.

În episodul următor voi încerca să prezint impresiile mele din partea veche a orașului Ohrid. Până atunci, numai urări de bine tuturor.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de msnd in 26.10.15 10:32:44
Validat / Publicat: 26.10.15 13:27:42
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MACEDONIA de NORD.

VIZUALIZĂRI: 4491 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (msnd); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 1. Intrare în mănăstirea Kalista, poarta din spre hotel.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 66550 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

calatorul
[26.10.15 14:05:58]
»

INteresante locuri, captivant review si frumoase poze, inca nu am ajuns pe acolo dar acum am un ghid bun aici, pastrat pentru documentare in vacanta cu pricina. Multumim pentru informatii si impresiile impartasite.

msndAUTOR REVIEW
[26.10.15 14:17:29]
»

@calatorul50 - Mulțumesc pentru aprecieri și promit să încerc să completez ghidul, astfel ca excursia până acolo să devină o necesitate.

webmaster
[26.10.15 19:26:30]
»

Împreună cu continuarea sau continuările sale, Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

msndAUTOR REVIEW
[26.10.15 20:14:59]
»

@webmaster - Mulțumesc mult.

Încerc să fiu și în continuare la înălțimea aprecierilor.

webmaster13
[27.10.15 10:30:20]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

msndAUTOR REVIEW
[27.10.15 11:32:15]
»

@webmaster13 - Se potrivește exact atmosferei articolului. Mulțumesc mult.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, msnd
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Ohrid:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057642936706543 sec
    ecranul dvs: 1 x 1