ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.10.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Timişoara
ÎNSCRIS: 15.10.15
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
OCT-2015
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Punta Cana — paradis si nu prea (I)

TIPĂREȘTE

Visul multor turişti-Punta Cana- a devenit realitate şi pentru noi. Însă ca orice destinaţie turistică, nici măcar Punta Cana nu este paradisul perfect. Fireşte, toate aceste impresii trec prin filtrul subiectivismului, gusturile fiind diferite în funcţie de percepţia fiecăruia. Astfel, după ce am citit numeroase impresii pe ”Am fost acolo”, am decis să plecăm în Punta Cana. Impresiile celorlalţi turişti români ne-au fost de bun augur, ajutându-ne să ne descurcăm în acest peisaj exotic.

Sejurul a fost cumpărat, cu câteva luni înainte, de la o agenţie din România care efectuează frecvent excursii exotice, preferând astfel să alegem o agenţie ”în domeniu” decât una mai ieftină de apartament, cu risc de ţeapă. Sejurul a fost alcătuit din 9 zile/7 nopţi cazare+1 noapte de zbor în perioada 3-10 octombrie 2015 şi a costat 1430 de euro/persoană. Paradoxal o astfel de perioadă era cotată de turiştii care şi-au mărturisit impresiile ca fiind una a uraganelor. Acest aspect ne-a speriat şi îngrijorat puţin, cu atât mai mult cu cât în săptămâna aleasă am constatat, evident de pe site-urile de meteo, că vremea va fi nefavorabilă, înnorată şi cu ploaie.

Ulterior aveam să înţelegem că lucrurile nu sunt chiar atât de rele, în sensul că timp de 7 zile a plouat de două ori, o dată noaptea, iar a doua oară pe plajă. Ploaia de pe plajă a durat câteva minute, după care, la scurt timp, nimic nu mai amintea de stropii de ploaie, vremea fiind extraordinar de frumoasă şi oceanul foarte cald. Cât despre uragane, n-are rost să vorbim, fiind probabil o sperietoare pentru turişti care să-i determine să-şi aleagă sejurul în full sezon şi nu în extra-sezon, cum am fost noi. Fireşte, în luna octombrie preţurile au fost la mai puţin de jumătate dacă acelaşi sejur ar fi avut loc în lunile decembrie-ianuarie când, din punct de vedere meteorologic, eşti ferit de uragane. Totuşi fiecare alege după buget, fiind o realitate că sunt mii de oameni care aleg Punta Cana şi-n ”sezonul uraganelor”.

Zbor turbulent

Călătoria a avut loc cu Air France, plecarea fiind din Bucureşti cu destinaţia Punta Cana, preferând o variantă în care conexiunile aeriene să fie făcute de agenţie. Astfel, am decolat din Bucureşti la ora 07:05, aterizând la Paris după 3:15 ore de zbor. La ora locală 12:30 ne-am îmbarcat în avionul transoceanic cu destinaţia Punta Cana ce avea să ajungă în Republica Dominicană puţin după ora 17:00, ora locală, evident după un zbor de 9 ore. Iniţial, am avut impresia că avionul va zbura mai mult gol. Puţin mai târziu însă în Airbus 777 (cred) au urcat vreo 300 de persoane, prezenţa ruşilor fiind evidentă. La întoarcere, călătoria va dura puţin mai mult, în sensul că se pleacă din Punta Cana şi după circa o oră se aterizează în Santo Domingo pentru a se alimenta avionul, aspect ce a stârnit nemulţumirea multor pasageri. Aici se pierde vremea câteva ore, după care se decolează spre Paris, zborul per total din Punta Cana-Paris fiind de peste 11 ore.

Din fericire, pe cursele trans-oceanice, avioanele pun la dispoziţia pasagerilor monitoare LCD unde pot fi vizionate filmele momentului sau altele care au făcut istorie, pasagerii se pot juca, pot asculta muzică de toate genurile, ori pot urmări zborul avionului. Din nefericire însă locurile sunt destul de strâmte şi neconfortabile, spre deosebire de clasa business unde cei care-şi permit au monitoare LCD de dimensiuni mai mari şi loc de întins picioarele, scaunele fiind aidoma unor canapele. Cât despre zbor, aşetptaţi-vă să fiţi un pic zdruncinaţi, turbulenţele nelipsind pe această cursă. Legat de bagaje, în cazul în care aveţi zbor direct, alegeţi varianta de a le ridica la destinaţie şi aţi scăpat de griji.

Viza-10 dolari

LeSă nu uităm de moneda necesară deplasării, astfel că puteţi schimba câteva zeci de euro doar pentru a bea o cafea în Paris sau alte cumpărături, fiind acceptaţi aici însă şi dolarii. Cât priveşte Punta Cana, dolarul este rege, moneda americană fiind mult mai preţuită decât pesosul dominican (cursul fiind de circa 44 pesos pentru 1 dolar). Aşadar, blindiaţi-vă cu dolari înainte de a pleca la drum şi luaţi vreo câteva zeci doar în bancnote de 1 dolar.

În avion, angajaţii Air France ne-au pus la dispoziţie documentele necesare intrării în Republica Dominicană pentru a fi deja completate încă din timpul zborului. Documentele constau în două hârtii unde trebuie menţionate detalii legate de nume şi prenume, zbor, naţionalitate, număr de paşaport, modalitatea de transport, suma de bani deţinută în cazul în care depăşeşte 10.000 de dolari, tipul de monedă aflat asupra voastră, etc. Aceste documente se predau angajaţilor de la Vamă, nefiind însă citite de niciunul dintre ei, turistul trebuind totuşi să stea la coadă pentru a plăti 10 dolari şi a primi viza de intrare.

Prima senzaţie, aşa cum spuneau mai toţi turiştii, este aceea de cădură insuportabilă şi de transpiraţie instant. Din fericire, aeroportul nu mai este ceea ce era odată, dominicanii investind în aerul condiţionat, oferind astfel condiţii decente pasagerilor. După obţinerea vizei, ajungi la ieşirea din aeroport unde mai multe persoane stau la dispoziţia turiştilor, în funcţie de agenţia care le-a rezervat sejurul pentru a-i transfera la hotelul unde vor fi cazaţi.

Despre cazare, plaja magnifică, impresii locale, corupţie în floare şi... se poate şi mai rău ca-n România, în următorul reviw...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iriss in 15.10.15 11:04:27
Validat / Publicat: 15.10.15 13:14:21
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CARAIBE.

VIZUALIZĂRI: 8542 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iriss); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Câteva detalii despre zbor: având în vedere temperatura de-afară, indicat ar fi să nu deschidem geamul în timpul zborului (mai şi glumim)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21800 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmaster70
[15.10.15 12:43:49]
»

@iriss: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare

liviup76
[15.10.15 14:00:16]
»

Nu contesta nimeni faptul ca ati avut parte de vreme buna, dar asta nu inseamna ca este garantat in perioada respectiva

Exact pe 3 Octombrie uraganul Joaquin era prin zona... probabil de aceea ati avut si turbulente. Noi am fost de 4 ori in Dominicana (prima data tot in Octombrie) si nu am avut niciodata turbulente.

Ca sa va dau un alt exemplu, este uraganul Gabrielle din Septembrie 2013 (wunderground.com/hurrican ... -Gabrielle?MR=1), care a ajuns si in Dominicana.

Perioada uraganelor este o perioada dovedita atat stiintific cat si statistic, si nu este o pacaleala pentru "prosti" ca sa-si cumpere sejururi in full sezon, si "desteptii" sa beneficieze de preturi reduse.

Toata lumea trebuie sa stie si ce riscuri trebuie sa-si asume atunci cand pleaca in vacanta, oricat de mici ar fi ele.

Numai bine

irissAUTOR REVIEW
[15.10.15 14:11:14]
»

@liviup76 - De acord cu ceea ce spui liviup76, doar ca, privind lucrurile prin prisma impresiilor celor care au ajuns in R. D., au fost rarisime situatiile in care turistii au avut parte de uragan.

Nu neg si nu contest existenta stiintifica a uraganelor, dar in asa-zisa perioada a acestora a fost vreme excelenta, bineinteles asta fara a exclude in viitor un astfel de fenomen meteo.

Ma inclin in fata opiniei tale, cu atat mai mult cu cat esti deja ”navetist” pe ruta ce duce catre Republica Dominicana.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
adrian68*
[15.10.15 15:24:20]
»

@iriss: In primul rand felicitari ptr. sejur. Planuiesc un sejur in Dominicana ptr. 2016 tot in Octombrie. Daca se poate sa-mi spui si mie hotelul unde ai stat. Pretul platit mi se pare acceptabil. Hotelurile alese, de mine se incadreaza in acest pret, unele din ele. Si daca poti sa-mi spui daca adaptorul ptr. 110 volti l-ai cumparat din tara sau de acolo.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
irissAUTOR REVIEW
[15.10.15 15:31:07]
»

@adrian68: multumesc. Promit ca pana la 12.00 noaptea incerc sa incarc partea a doua a impresiilor unde vei gasi raspunsuri la toate intrebarile tale, in speranta ca iti vor fi utile asa cum mi-au fost si mie impresiile colegilor de pe "Am fost acolo". Partea interesanta abia acum va urma deoarece am impartit impresiile in "calatorie" si "cazare" asa cum se recomanda utilizatorilor "amfostacolo".

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
adrian68*
[15.10.15 15:35:36]
»

@iriss: Multumesc mult. In general tin cont de parerile celor care au fost in locurile pe care doresc sa le vizitez.

AliceB
[15.10.15 16:59:57]
»

@iriss: astept si eu cu interes urmatoarele impresii. Intentionez la anul sa merg si eu in luna septembrie.

nicole33
[15.10.15 20:51:56]
»

@liviup76 -

Perioada uraganelor este o perioada dovedita atat stiintific cat si statistic, si nu este o pacaleala pentru "prosti" ca sa-si cumpere sejururi in full sezon, si "desteptii" sa beneficieze de preturi reduse.

Toata lumea trebuie sa stie si ce riscuri trebuie sa-si asume atunci cand pleaca in vacanta, oricat de mici ar fi ele.

Perfect adevărat. Cei care aleg sejururile vizibil mai ieftine din extrasezon își asumă concomitent și toate aceste riscuri. Că aceste riscuri sunt mari sau mici, este o altă discuție. Nu întâmplător în hotelurile din Dominicană pe ușile camerelor sunt instrucțiuni cu cele de făcut nu doar în caz de incendiu, ci și în caz de uragan, tsunami sau cutremur.

Am fost de două ori în extrasezon și vremea a fost perfectă, nu am simțit influențele uraganului Joaquin, deoarece eram deja acolo. În schimb, anul trecut, la sfârșit de mai, am avut parte de un cutremur de 5.9 grade Richter care ne-a zgâlțâit destul de serios, însă fără nici un fel de consecințe, iar acesta nu avea nicio legătură cu extrasezonul.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicole33
[15.10.15 22:22:30]
»

@iriss -

Superbonus pentru un articol puțin diferit de majoritatea, dar realist, despre o destinație de vis.

La întoarcere, călătoria va dura puţin mai mult, în sensul că se pleacă din Punta Cana şi după circa o oră se aterizează în Santo Domingo pentru a se alimenta avionul, aspect ce a stârnit nemulţumirea multor pasageri. Aici se pierde vremea câteva ore, după care se decolează spre Paris, zborul per total din Punta Cana-Paris fiind de peste 11 ore.

Combinația făcută cu ocazia zborului de întoarcere mi se pare cel puțin ciudată, absurdă chiar la o simplă privire pe harta acestei insule, nemaivorbind de timpul pierdut fără rost. Nici eu nu mă pot lăuda că am avut un zbor perfect, dar măcar am știut de la momentul acceptării ofertei că voi ateriza pe Punta Cana și voi decola de pe Santo Domingo, însă fără a mă plimba cu avionul între ele.

Cât despre zbor, aşetptaţi-vă să fiţi un pic zdruncinaţi, turbulenţele nelipsind pe această cursă.

Nu este deloc obligatoriu să prinzi turbulențe. Ține, cred, tot de norocul fiecăruia ca și șansele de ploaie sau de a prinde vreun uragan.

Legat de bagaje, în cazul în care aveţi zbor direct, alegeţi varianta de a le ridica la destinaţie şi aţi scăpat de griji.

Hai să fim serioși: tu nu ai avut zbor DIRECT București Punta Cana, din simplul motiv că nu există așa ceva. Avantajul transferării bagajelor în cazul zborului cu escală îl are oricine cumpără ambele zboruri la pachet cu aceeași companie aviatică.

La ce hotel ai avut cazarea?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
adri-nico
[16.10.15 09:29:48]
»

Imi place cum scrii. Corect si usor de citit. Am intirziat un pic cu citirea articolului deoarece am fost plecata. Dar le-am trecut pe toate pe lista de "must do", pentru atunci cind voi reveni acasa.

Eu am fost fix in 3-10 oct dar cu citiva anisori in urma si am avut parte doar de citeva pploicele despre care am scris. Si banuiesc ca ti-ai insusit cite ceva si din articolele mele.

Toata lumea te-a intrebat despre cazare, preturi, etc dar nu si despre excursii. Sper ca nu sari peste acest capitol.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
irissAUTOR REVIEW
[16.10.15 10:25:46]
»

@adri-nico - multumesc de apreciere. In fapt, multumesc tuturora si-mi cer scuze ca am fost atat de idiot incat am pus continuarea in alta parte, crezand ca o pun tot aici. Atasez linkul in speranta ca veti afla si lucruri ce poate va intereseaza. Inca o data multumiri tuturora si sejur placut celor care vor merge in Punta Cana. In ciuda impresiilor subiective, Punta Cana ramane o destinatie exotica in care trebuie sa ajungi, chiar daca acolo ai putea sa fii usor dezamagit...

vezi impresii

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
irissAUTOR REVIEW
[16.10.15 10:47:45]
»

webmaster70- multumesc webmaster70 pentru continuarea adaugata la finalul primei parti. In a doua parte am incercat sa spun acele lucruri pe care mi-ar fi placut sa le citesc si eu inainte de a pleca. In cazul in care am omis altele, cu mare placere vin cu roaba de precizari...

CarlaRoxana
[19.12.15 13:27:00]
»

Ce parere aveti despre luna August in Republica Dominicana? Sa inteleg ca atunci e extrasezon? Sunt ploi mai multe sau ce insemna extrasezon la ei? Multumesc frumos si Craciun Fericit tuturor

irissAUTOR REVIEW
[19.12.15 22:00:34]
»

Salve CarlaRoxana. Nu stiu ce sa spun pe viu despre luna august dar din ce am citit vremea e buna si atunci iar preturile mai mici. Important este ca tu sa te simti bine alaturi de persoana iubita iar sejurul iti va parea de vis indiferent de luna in care alegi sa mergi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, adrian68*, AliceB, CarlaRoxana, iriss, liviup76, nicole33
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Punta Cana:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046871900558472 sec
    ecranul dvs: 1 x 1