Miracolul icoanelor pe sticlă de la Sibiel

TIPĂREȘTE

Veneam din direcţia Sebeş spre Sibiu şi la un moment dat în comuna Sălişte un indicator arăta că la 5 km, în Sibiel pe DJ106E se află Muzeul icoanelor pe sticlă. Nu auzisem de el dar fiind vorba de o distanţă atât de mică am zis că n-ar fi rău să-l vizităm.

Încă de la intrarea în localitate m-a mirat numărul mare de pensiuni dar mi-am explicat văzând inscripţionat pe un panou ˝sat turistic˝. Nu prea m-am lăsat convinsă pentru că faţă de alte localităţi în care peisajele frumoase te îndeamnă să nu mai pleci, aici nu erau cine ştie ce frumuseţi.

Am ajuns în faţa unei biserici înconjurată de un cimitir. Dealungul drumului erau parcate câteva maşini străine. Măi să fie! Îngrijitoarea bisericii ne-a spus că˝intraţi în clădirea nouă cu etaj, acolo sunt icoanele˝ dar că nu putem vizita biserica pentrucă se fac reparaţii şi cheia este la băieţi.

Biserica albă de piatră cu turlă înaltă având hramul Sfântei Treimi a fost construită în 1765 şi pictată în frescă. În ea au fost adăpostite primele icoane pe sticlă. Pictura pe sticlă este cunoscută din antichitate dar a luat avânt în Transilvania în sec. XVIII în urma unei minuni întâmplate la mănăstirea Nicula de lângă Cluj. La 15 februarie 1694 icoana Fecioara cu Pruncul a lăcrimat timp de 26 zile. Vestea s-a răspândit până departe si credincioşii au venit cu miile să vadă miracolul, mulţi dintre ei dorind să ducă acasă o amintire a acestei minuni. Localnicii au început să picteze pentru aceştia icoane pe sticlă cu chipul Fecioarei şi al Pruncului şi astfel în regiune a apărut acest meştesug practicat în timpul liber al ţăranilor.

Termenul german este Hinterglasmalerei adică pictură sub sticlă, nu pe sticlă. Pictura se realiza pe spatele sticlei, în oglindă, cu trăsături inverse, astfel că privind din faţă, imaginea să fie corectă. Iniţial se desena conturul cu o pensulă înmuiată în vopsea din cărbune apoi se umpleau spaţiile libere şi fondul cu culori. Uneori se lipea foiţă de aur sau de argint. Peste desen se aplica un lac protector de răşină de brad spre a fi ferită de umiditate şi un suport de placaj pentru rezistenţă. Culorile erau vegetale din ierburi, frunze, pământ- ocrul, iar ca lianţi se foloseau gălbenuşul de ou şi uleiul de in numit firnis. Cu timpul au apărut şi alte motive religioase înafara Fecioarei cu Pruncul iar arta picturii icoanelor pe sticlă s-a răspândit şi în multe arii ale Transilvaniei. Apar astfel icoane pictate la Scheii Braşovului, pe valea Mureşului, valea Sebeşului, Marginimea Sibiului dar şi în regiuni mai depărtate cum ar fi Banatul sau Bucovina. Fiind vorba de un meşteşug popular şi nu o şcoală cu canoane artistice stricte, fiecare zonă geografică şi-a pus amprenta proprie.

Iniţiativa realizării muzeului din Sibiel a aparţinut preotului paroh Zosim Oancea. După nouă ani de puşcărie comunistă în care l-a avut alături numai pe Dumnezeu, după alţi cinci de domiciliu forţat, în 1964 i s-a dat să slujească la o biserică dintr-un sătuc din judeţul Sibiu, în Sibiel. Părintele nu şi-a irosit zilele pe care le mai avea, ci şi-a dat un nou sens vieţii. Mai întâi a restaurat biserica din cimitir care era un monument istoric din sec. XVIII, apoi văzând că in casele oamenilor sunt nenumărate icoane pe sticlă i-a sfătuit şi îndemnat să le doneze ca să încropească un mic muzeu. Ca spaţiu era disponibilă o magazie veche din spatele bisericii.

Atunci s-a întâmplat un miracol. Graţie puterii de convingere, evlaviei şi umilinţei preotului, oamenii s-au despărţit de icoanele pe care le aveau poate de două sute de ani în casă şi le-au adus la muzeu. În scurt timp s-au adunat 200 de icoane.

Vestea înfiinţării acestei colecţii unice a ajuns la urechile specialiştilor din ţară şi din străinătate. În 1976, Consiliul Ecumenic de la Geneva a hotărât alocarea unort fonduri pentru realizarea unei clădiri care să adăpostească colecţia unicat (unii spun că e singura din Europa). Este din nou meritul părintelui Oancea care sub motivaţia unei acţiuni culturalea a obţinut aprobările necesare de la autorităţile statului ateu. În 1983 colecţia a fost instalată în actuala clădire cu două etaje.

Astăzi muzeul conţine peste 600 de icoane pe sticlă. Înafară de icoane pe sticlă, muzeul mai conţine costume naţionale, unelte, ţesături de casă, ceramică aşezate in camere decorate în stil popular. De mare valoare sunt câteva scrieri vechi printre care un exemplar din Biblia lui Serban Cantacuzino, o scriere slavonă din sec. XIV şi alte exponate de mare valoare. Părintele Zosima Oancea (1911-2005) se odihneşte în cimitirul din faţa muzeului.

Am scris la începutul reviewului că eu, ca româncă, nu ştiam de existenţa acestui muzeu dar la poarta lui erau câteva maşini străine. E mare păcat că nu ne cunoaştem ţara care aşa amărâtă cum e, cu puţini kilometri de autostrazi şi cu o promovare turistică absolut insuficientă, ascunde frumuseti de spirit şi cultură pentru care alţii stăbat mii de kilometri să vină să le vadă. În cursul timpului a fost vizitat de prelaţi ortodoxi, catolici şi protestanţi care au considerat, mai ales sub papa Ioan Paul al II-lea Sibielul drept centrul ecumenic de Est. Anual 15000 de vizitatori ii trec pragul. Dintre personalităţi a fost vizitat de prinţul Eduard Duce de Kent.

Programul de vizitare este de la 8 la 19 cu pauză de ½ oră la ora 13.30 iar tariful 4 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari. Coordonate GPS: N 45.797212, E 23.887167

---

VIZUALIZĂRI: 2041 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI