CosmoCaixa - un muzeu extrem de interesant (II)

TIPĂREȘTE

În ultima parte a review-ului dedicat muzeului de ştiinţă CosmoCaixa din Barcelona, vă povestesc alte experimente pe care le puteţi vedea dacă ajungeţi la acest muzeu. Şi vă recomand din suflet să ajungeţi pentru că este un loc extrem de interesant şi educativ, pentru toate vârstele.

Continuăm cu informaţii legate de faptul că tot ce vibrează scoate sunete. Experimentul arăta cum, prin modificarea vitezei cu care se roteşte o platformă, se poate varia frecvenţa la care coarda vibrează. Pentru anumite frecvenţe, apare o undă şi jumătate sau chiar două. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de armonice care formează valuri verticale pe coardă. Valoarea lor depinde numai de lungimea şi tensiunea corzii. Calitatea sunetului depinde de ton care este o combinaţie particulară de armonice asociată cu frecvenţa notei fundamentale. Din acest motiv, aceeaşi notă poate suna diferit atunci când este cântată cu instrumente diferite. Interesant, nu?

Giroscopul – un alt experiment extrem de interesant. Un disc metalic cu două mânere în lateral era plasat vertical într-un suport. Trebuia să învârţi discul în poziţie verticală, apoi să îl iei în mână, ţinând de mânere şi să îl întorci în poziţie orizontală. Toate acestea în timp ce stăteai pe un scăunel. În momentul în care ţineai discul orizontale (ce se învârtea) şi ridicai picioarele de pe pământ, scaunul pe care stăteai începea să se învârtă şi el dar în direcţie opusă. Aici mi-a fost cam greu să fac copilul să înţeleagă de ce se întâmplă acest lucru, cu conservarea impulsului unghiular, dar i-a fost suficient să se mulţumească cu ideea că se învârte cu scaunul…

Conservarea impulsului unghiular era explicată şi mai departe, la un alt experiment. Această constantă depinde de distrubuţia materialului în jurul axei de rotaţie şi de viteza de rotaţie. Dacă se reduce distanţa la axele de rotaţie, creşte viteza unghiulară. Şi viceversa. Acest efect este realizat de patinatori şi dansatori atunci când îşi întind braţele sau le strâng pentru a mări sau a micşora viteza de rotaţie. Această explicaţie mi s-a părut mai potrivită pentru un copil, deşi cu siguranţă ideea de bază nu a fost înţeleasă în totalitate.

Spectrul electromagnetic a fost următoarea oprire, atraşi de întrebarea “ce au în comun lumina, undele radio şi razele X? ” Par diferite dar toate sunt unde electromagnetice. Diferenţa dintre ele constă în lungimea de undă, care este distanţa dintre vârfurile pulsurilor consecutive. Era o listă cu unde electromagnetice ordonate după lungimea de undă: unde radio şi TV, microunde, radiaţii infraroşu, lumina vizibilă, radiaţii ultraviolete, raze X şi gamma. Frumos era explicat acolo cum că această clasificare a undelor poartă numele de spectru electromagnetic.

Prisma optică demonstra şi îi făcea pe cei mici să înţeleagă că lumina albă reprezintă de fapt un amestec al culorilor curcubeului: roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet. Nu ştiu dacă au înţeles şi ce înseamnă dispersia luminii, dar faptul că pot vedea cum este descompusă lumina este un lucru foarte interesant pentru cei mici.

Lentilele, de diferite feluri, sunt cele care au urmat atenţiei noastre. Ele se bazează pe fenomenul de refracţie a luminii, adică schimbarea direcţiei de propagare a acesteia la trecerea dintr-un mediu transparent în altul. După modul în care acţionează asupra razelor de lumină, lentilele pot fi convergente sau divergente. Clasificarea era făcută şi după formă, erau toate expuse pe un perete şi se putea vedea cum arată şi cum acţionează fiecarea asupra razelor care intrau în ele. Foarte interesant, am învăţat aceste lucruri la şcoală dar abia acum am putut să mă “joc” în voie cu ele şi chiar să îi explic piticei cum stau lucrurile.

Am ajuns mai departe la razele cosmice care sunt particule subatomice, cu cea mai mare energie întâlnită în natură, care vin din spaţiu şi bombardează constant pământul. Originea lor nu este deloc clară, fiind una din întrebările la care specialiştii mai caută răspunsuri. O teorie constă în faptul că ele provin din explozia supernovelor. Razele cosmice sunt extrem de importante pentru viaţă, ele produc mutaţii spontane, fiind una dintre principalele cauze ale evoluţiei biologice.

Al treilea principiu al dinamicii, cel al acţiunii şi reacţiunii, era şi el clar explicat şi exemplificat acolo. După ce am încercat să îi explic şi fetiţei mele ce anume înseamnă, că dacă un corp acţionează cu o forţă asupra altui corp, acesta din urmă acţionează la rândul său asupra primului corp cu o forţă egală şi de sens opus, eram destul de convinsă că mare lucru nu a înţeles din ce i-am spus. Mare mi-a fost mirarea când m-a întrebat la final „e ca atunci când te loveşti cu capul de perete, nu? Pe tine te doare, dar şi pe perete îl doare la fel de mult, nu? ” Asta a înţeles ea şi eu am fost mulţumită pentru moment.

La un moment dat am ajuns la un bloc de gheaţă foarte mare, pe care puteai pune mâna şi în care erau găurele făcute de degetele celor care au rezistat să ţină mâna pe el timp îndelungat. Era explicat că în el se află toate cele trei stări posibile ale apei: solidă, lichidă şi gazoază. Umiditatea in aer este îngheţată de congelatorul din interiorul blocului, formând astfel gheaţa. Căldura mâinilor noastre şi cea din cameră transformă gheaţa în aburi sau în apă. Acolo era o temperatură optimă la care toate cele trei stări pot să coexiste. Temperatura este numită „punctul triplu al apei” (0.01 grade Celsius) şi nu este cu mult diferită de temperatura medie a pământului, dată de distanţa sa până la soare. Datorită ei, un procent suficient de apă de pe planeta noastră este în formă lichidă, o condiţie importantă pentru apariţia şi păstrarea vieţii. Stările apei le învăţase pitica mea şi la şcoală, astfel că informaţiile aflate acum au fost clar înţelese şi de ea.

Lăsăm apa şi gheaţa şi mergem mai departe la vânt. Trecerea unui meteorit prin atmosfera pământului este un eveniment turbulent. Experimentul prezentat acolo avea ca scop reproducerea a ceea ce se întâmplă în cazul meteoriţilor de mare viteză. Turbulenţa produsă de frecarea cu aerul îi creşte temperatura peste punctul de fierbere. Acele cavităţi rotunjite şi alungite, numite „regmaglypts” se formează prin volatilizarea şi spargerea fragmentelor.

Tot ce v-am prezentat până acum sunt doar o parte din experimentele şi lucrurile care pot fi văzute în muzeul CosmoCaixa. Mai sunt o mulţime de alte lucruri extrem de interesante de aflat şi de văzut dar, aşa cum v-am spus, cele 7 ore petrecute acolo nu au fost suficiente pentru a explora în detaliu chiar tot.

Mai sunt de văzut: mişcarea browniană, a doua lege a termodinaticii, balonul cu aer cald, vortexul, cum zboară avioanele, efectul Venturi, evoluţia sistemului nervos, neuronii, reţelele neuronale, inteligenţa adaptivă cu abilitatea de control a instinctelor, inţeligenţa flexibilă, gravitaţia, capacitatea creierului uman de a elimina anumiţi stimuli, fractalii, fotosinteza, cum a apărut alfabetul şi multe multe altele. Trebuie să ajungeţi acolo să le vedeţi cu ochii voştri şi să le experimentaţi.

Câteva cuvinte despre celebra pădure amazoniană găzduită de acest muzeu, motivul principal pentru care am fost acolo, pentru că despre celelalte lucruri mu am găsit informaţii prea multe. În muzeu este un perete enorm din sticlă, în spatele căruia se află această pădure: plante specifice, cu rădăcinile în apă, unde se află o mulţime de specii de peşti, care mai de care mai interesanţi. Acestea pot fi văzute şi prin peretele de sticlă, dar se poate intra acolo unde aerul este foarte cald, umed şi aproape irespirabil... atmosfera este atât de reală încât nu spui că te afli într-un muzeu. Din când în când începe şi ploaia, exact aşa cum e în pădurile amazoniene. Apa cade numai deasupra plantelor, nu udă şi oamenii care întră acolo. Este o senzaţie interesantă.

Mai sunt lucruri interesante de văzut şi afară, la nivelul -2. Acolo este şi o terasă unde se poate servi o cafea sau un suc, un loc unde copiii pot alerga în voie, la aer, dar şi câteva alte lucruri de văzut.

Unul dintre ele este şurubul lui Arhimede, construit în sec. 3 Î. H., în timpul unei călătorii în Egipt. Scopul acestui mecanism era acela de a pompa apa, permiţând locuitorilor din regiunea Nilului să işi irige terenurile agricole. Deşi, prin denumire şi formă, echipamentul pare a fi un şurub, în realitate, prin funcţionalitate, el intră în categoria elicelor. Funcţionând dupâ acelaşi principiu şi cu aceeaşi alcătuire că in antichitate, se utilizeaza si in prezent, peste tot in lume, pentru pomparea apelor subterane sau in silozuri, pentru transportoarele care ridica cerealele.

Şoptitul la o distanţă de 87 de metri…pentru acest experiment e nevoie de doi oameni. Sunt două parabole aflate faţă în faţă la o distanţă de 87 de metri. Pe ele, exact în punctul focal, sunt două cercuri în care se poate vorbi şi auzi ceea ce vorbeşte cel de la cealaltă parabolă. Am încercat şi aşa este: dacă şopteşti, eşti auzit de cel care se află la cealaltă parabolă.

Şi ultimul lucru pe care l-am văzut afară a fost staţia meteo. Vă spun sincer, fiind un pic presată de timp pentru că petrecusem mai mult timp decât am planificat în muzeu şi pentru că mai aveam multe pe listă de văzut în acea zi, nu am mai studiat-o cu atenţia cuvenită. Acum îmi pare rău…

Am citit că pe acoperişul muzeului sunt câţiva senzori care măsoară valorile diferitelor variabile meteorologice. Iar acolo erau diverse aparate clasice de măsurat şi o mulţime de informaţii despre radiaţia solară, presiunea atmosferică, umiditatea relativă, senzori pentru direcţia vântului şi de precipitaţii etc. Informaţii interesante, timp să ai!

În încheiere vreau să vă spun câteva cuvinte despre ceea ce am văzut la Planetariu, a fost o experienţă unică, ce nu poate fi descrisă cu ajutorul cuvintelor. Spectacolul a avut loc într-o sală, pe un tavan rotund, imaginaţi-vă în interiorul unei mingi uriaşe că priviţi în sus. Am primit ochelari, serveţele umede să îi ştergem şi căşti, explicaţiile erau şi în engleză. S-a proiectat un film 3D incredibil, nu ştiu de câte ori am dat cu mâna prin aer să nu mă lovească sateliţii şi navele care zburau, absolut impresionant. Filmul (cum era de aşteptat) nu s-a putut filma. A prezentat cum se formează imaginea în ochii omului, cum arată sateliţii pământului şi la ce ajută, cum funcţionează telefoanele mobile şi GPS-urile, am “ieşit” în spaţiu şi am admirat pământul de acolo…şi multe alte sentimente unice. Ne-a plăcut la nebunie!

Sper că v-am convins că acest muzeu este un MUST SEE al Barcelonei, noi vom mai merge cu siguranţă acolo dar îi vom aloca mai mult timp. Vă doresc să ajungeţi la CosmoCaixa, măcar o dată-n viaţă!

---

VIZUALIZĂRI: 2556 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI