ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.07.2014
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 09.03.11
STATUS: JUNIOR
TIMP CITIRE: 3 MIN

Șocant - cum se fură un card la benzinăriile automate (Franța)

TIPĂREȘTE

Am traversat Franta cu intentia de a opri pentru o zi aproape de Lyon si mai apoi sa stam 2 zile la Strasbourg sa vizitam orasul si de ce nu, partea rurala a Frantei. Vreau sa-i atentionez pe cei care ajung pe acolo, ca toate benzinariile la ei (ma refer atunci cand te abati de la autostrazi si vrei sa explorezi singur zonele rurale) sunt automatizate. Nu gasesti pe absolut nimeni prin zona care sa te indrume sa folosesti pompele automate, cum sa selectezi nr. de litri de benzina pe care doresti sa-i alimentezi si nici cum sa platesti cu cardul, pt ca altfel nici n-ai cum.

Era aproape de lasarea serii, obositi, flamanzi si totusi fericiti ca mai aveam putin pana la cazarea pe care am rezervat-o inainte sa plecam de acasa si la care urma sa ajungem in timp util, sa ne odihnim, dupa ce parcursesem aproape jumatate din Europa fara peripetii sau intamplari neplacute.

Am fost prin Ungaria, am poposit in Slovenia, am stat in diferite locatii in Italia vreo 5 zile, totul era conform planului si traseului facut de acasa. Urma sa plecam mai departe prin Austria, Germania, Slovacia si dupa cam 10 zile inapoi in tara.

Deci sa revenim la benzinariile lor automate si pustii. Ploua si am vazut pe un tanar care era cu o masina mai departe de pompa pe care doream s-o folosim si l-am intrebat cum functioneaza. Parea destul de grabit si mi-a spus sa introduc cardul, sa tastez codul pin si apoi urma sa mi se restituie cardul dupa ce alimentez. El in timpul asta s-a cam agitat pe acolo si dupa a disparut in graba cu masina lui, eu urmand sa constat uimita, ca i-mi subtilizase cardul din pompa. Deci ne-a lasat mofluzi acolo, fara card in timp ce benzina intra in rezervor, deci nici macar nu puteam sa ne luam in graba dupa el. Am ramas stupefiata cand i-mi cautam nr de telefon de la banca din Romania sa-mi blochez cardul si am vazut cum i-mi aparea pe mesaj ca din 2, in 2 minute dipareau banii (euro) din card. Dupa ce formezi nr. de telef de la banca si i-ti spune un robot: ”pentru blocarea cardului apasati tasta 1”. Faci acest lucru incredintat ca ti-ai blocat cardul si banii tai sunt in siguranta. GRESIT, trebuie sa astepti sa te preia un operator din Romania si sa-ti puna cel putin 10 intrebari sa fie convins ca nu faci vreo sotie cu el, timp in care hotul are tot timpul din lume sa-ti scoata toti banii.

De aici o intreaga tevatura: suna la jandarmerie, vin aia, le explici ce ai patit, te cheama a 2-a zi la sediu la ei sa depui plangere si dupa cum se zice: Dumnezeu cu mila. Chiar daca le-am dat Nr. de masina a celui care-mi furase cardul (pt ca am avut inspiratia sa-l notez in graba) tot nu m-a ajutat prea mult.

Noi am ajuns acasa, dupa ce totusi ne-am facut vacanta conform planului si fara acel card de euro si tot n-am primit vreo veste fericita din Franta.

Asa ca va rog fiti cu ochii in 4 pe cine si ce rogi.

Astept comentarii in privinta la cat de prosti sau cat de nesabuiti puteam fi, sau multumiri in cazul in care ar fi de folos o asemenea patanie.


[fb]
---
Trimis de felicia munt in 25.07.14 12:05:27
Validat / Publicat: 25.07.14 15:44:31

VIZUALIZĂRI: 2825 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2013 PMA (din 13 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster20*
[25.07.14 14:27:27]
»

Mutat la rubrica "AVERTIZĂRI" (deja existentă pe sait).

===

Conform politicii saitului, seturile de impresii cu evaluări "zero peste tot" sunt publicate FĂRĂ NOTE, fiind considerate scrise (prea) la supărare, lipsite probabil de minima obiectivitate aşteptată.

Daca doreşte, autorul poate reveni asupra evaluărilor, fie prin intermediul linkului EDIT IMPRESII (dacă articolul nu este încă publicat), fie scriind un ecou în care specifică noile evaluări (dacă timpul alocat editării a expirat)

claudiu 71
[25.07.14 19:06:08]
»

@felicia munt: Buna.

Regret sincer incidentul si inteleg prin ce situatie tensionata ati trecut.

Din pacate tot mai mult statii de carburanti se transforma peste noapte si adopta sistemul despre care vorbesti, automatizat, fara personal.

Totul din motive de economie, nu mai sustin clasicele statii cu personal acestea dovedinduse prea scumpe pentru a putea fii intretinute.

Din pacate exista mai multe dezavantaje decat avantaje: Diferenta de pret este infima, fara card nu poti alimenta, nu mai ai cui sa te adresezi pentru o mica problema tehnica (lipsa ulei, aer, apa de racire sau parbriz etc)

Avantajul este ca poti alimenta 24 din 24 si 365 de zile pe an dar nu cu bani gheata.

Nu vreau sa fac pe detectivul dar cunosc foarte bine cum functioneaza asemenea statii automate si citind avertizarea ta avand o statie chiar in imediata apropiere am facut cateva poze pe care le inserez cu pasii care trebuie urmati in asemenea cazuri poate vor fii de folos.

Cred ca v-ati pierdut cu firea acolo si firul evenimentelor nu s-a desfasurat exact asa cum ai derulat patania si o sa explic de ce.

1. Primul lucru care il cere automatul este sa introduci cardul.

2. Se cere nr. PIN

3. Alegi: Diesel sau benzina.

4. Suma maxima pe care o alegi (se opreste automat daca ai tastat20€)

5. Foarte important: Puteti alimenta doar dupa ce scoateti cardul.

Asta preintampina uitarea cardului in automat iar tu ai scris precum ca individul ti-a sustras cardul dupa ce ai alimentat!!!

Pompa nu functioneaza fara sa fii scos cardul mai intai!!!

Textul tau: Parea destul de grabit si mi-a spus sa introduc cardul, sa tastez codul pin si apoi urma sa mi se restituie cardul dupa ce alimentez. "

Aici este o neclaritate pe care probabil din cauza panicii nu ati observat-o.

Mai exista un tip de statii care sunt deservite de personal dar la pompa inainte de alimenta sunt doua butoane sub care scrie: Platesc la pompa sau platesc in shop.

Pana nu se acceseaza unul nu se poate alimenta.

Tehnologia noua este intradevar uneori pacatoasa dar e facuta de om pentru om sau pentru a incurca

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
felicia muntAUTOR REVIEW
[28.07.14 11:33:05]
»

@claudiu 71: Multumesc pentru sfaturi. Erau intradevar foarte utile daca as fi avut informatia inainte.

Cardul a fost scos de catre individul care m-a "ajutat" inainte de a alimenta, stand cu spatele la automat l-a sustras fara sa observam, si mie mi-a spus ca urmeaza sa iasa cardul DUPA ce bag benzina, ca sa aiba el timp suficient sa o stearga miseleste de la locul faptei. Am luat o mare teapa si ma gandesc si acum de ce nu l-am luat de piept cand am vazut ca se intoarce cu spatele la automat si am banuit ca manevreza ceva. Acum deruland firul evenimentelor, cred ca daca cumva reactionam, ar fi putut sa riposteze violent si poate, sa ne si lase fara masina.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
claudiu 71, felicia munt
Alte articole din această RUBRICĂAVERTIZĂRI:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.041690111160278 sec
    ecranul dvs: 1 x 1